FESAC 2016

FESAC 2016

 

Întâlnirea Federaţiei Europene a colecţionarilor de arme a avut loc în acest an în Franţa. Reuniunea  axată în principal pe problemele colecţionarilor de arme, a fost orientată în acest an pe dezbaterea noilor propuneri ale comisiei europene asupra directivei armelor. Trebuie spus că aceste propuneri afectează toţi deţinatorii de arme din Europa. Ele au aparut ca urmare a atacurilor teroriste din Paris, dar din păcate nu rezolvă problema, deoarece nu se focusează pe traficul ilicit  de arme , ci în special pe deţinătorii legali. FESAC a fost în acest an vîrful de lance al celor care negociaza cu comisia europeană , dar din pacate, este cam singură în aceasta luptă.

Am avut de a face cu 2 instituţii ale Parlamentului European, formate din europarlamentari, ce decid în mod egal felul în care este tratată propunerea consiliului. Aceste 2 instituţii care sunt investite cu puterea de a ratifica (sau de a respinge) propunerea comisei sunt LIBE (Politica Interna) si IMCO (Piata Interna), cel din urma fiind cel mai important dintre acestea, deoarece Directiva este sub răspunderea sa directă. LIBE si-a finalizat munca pe 9 mai, printr-un vot ce nu respingea propunerea comisiei, dar care practic elimina acele articole pe care nu le voiam noi colecţionarii. Astfel, aceasta a reprezentat o mare victorie, mai ales pentru ca votul a fost condus de Bodi Valero, europarlamentar anti-arme al partidului verde.

IMCO va vota pe 12 Iulie pentru a decide care dintre cele 847 de amendamente propuse de europarlamentari vor fi acceptate. Un vot pentru respingerea clara este destul de improbabill in acest punct. Vicky Ford este in procesul de a analiza  amendamentele de compromis ce sunt practic o grupare de amendamente cu obicetive similare, reducand astfel numarul maxim de amendamente intr-un singur document.

In principiu, situaţia este una favorabilă in IMCO, deoarece europarlamentarii din majoritatea grupărilor politice nu susţin propunerea comisei şi cel mai probabil vor fi de partea măsurilor rezonabile. Astfel, doar europarlamentarii membrii ai Partidului Verde si majoritatea europarlamentarilor din Pardidul Socialist-Democrat sunt cei ce sunt de partea unor texte mai restrictive. Europarlamentarii socialist-democrati au introdus chiar pasaje din afara propunerii consiliului. Opinia finală a IMCO ce derivă din vot va fi trimisă spre a fi votată in plenul Parlamentului European în noiembrie.

Cealaltă insituţie europeană la care s-a facut lobby prin reprezentantii nostri nationali este Consiliul, format din experţi tehnici naţionali (intalnirile GENVAL), reprezentaţi permanenţi in Bruxelles (intalnirile COREPER) şi miniştrii ai departamentului de Afaceri Interne (consiliul de ministrii). Si in acest caz, reprezentanţii naţionali si miniştrii au avut de ales între a ratifica sau de a respinge propunerile Presedenţiei Olandeze, ce au fost mult mai nerezonabile si mai nefezabile decat propunerea comisiei.

In ultimele luni, s-au ţinut numeroase întîlniri GENVAL  şi numeroase state membre, precum state mari (Germania, Franţa), dar si state mici, au preferat să ratifice in loc sa respingă propunerea.  Din fericire, aceste actiuni au rezultat in diluarea propunerii, incluzand astfel excepţii pentru tiristi si colectionari si chiar pentru intrezisa categorie A.

La început, cîteva ţări pareau că vor alege respingerea totala, dar tot nu ar fi format o majoritate si ar fi putut să nu reusească în aceasta încercare, fapt ce ar fi fost mai degraba neprielnic pentru cauza noastra.  La votul de vineri 10.06.2016, doar 2 ţări, Cehia si Polonia, au votat impotrivă. Astfel, textul amendat a fost aprobat si va forma baza negocierilor consiliului cu Parlamentul European.

Textul aprobat de consiliu propune mutarea majoritătii armelor semiautomate (mai putin rimfire) si a magaziilor de mare capacitate in Categoria A (interzise),  dar exclude subcategoriile A.6, A.7, A.9 ,pentru organizţiile recunoscute oficial ( precum colecţionarii) si pe cele care participa la evenimente competiţionale (sportivii de tir). Desi aceasta este o procedura greoaie, este foarte posibil ca ea sa fie diluată şi mai mult in negocierile cu parlamentul.

Comisia, deja umilită în votul LIBE, şi-a exprimat dezamăgirea după votul consiliului. Deoarece nu a primit ce işi dorea, s-a reusit  pararea atacului ei asupra colecţionarilor, iar in final Directiva nu va fi instrumentul restrictiv pe care Comisia il întrevazuse. Totuşi, Directiva încă conţine anumite părţi lipsite de sens ce pot fi limitate de un vot pozitiv in Parlamentul European.

Aceste negocieri, sau Trialoguri, cum sunt cunosute, vor incepe dupa votul parlamentului. Ele vor fi tinute sub egida presedenţiei slovace şi se vor termina cel mai probabil in timpul presedentiei malteze (ian-iun 2017).

 

 

22 June , 2016

Istoria motocicletei cu ataș ca armă (II) de Pera Baity

Datorită condiţiilor economice, în anii ’20 populaţia Germaniei era mult mai slab motorizată decât a Franţei sau Angliei.
Statele Unite, la deţinerea de autovehicule, ocupau deja locul fruntaş pe mapamond pentru a-l păstra până în prezent.
Pentru a corecta situaţia şi a âncuranja producţia autohtonă, clasa de mijloc germană a beneficiat de anumite facilităţi fiscale pentru vehiculele de capacitate cilindrică mică. Astfel, spre sfarsitul anilor ’20 doua treimi din vehiculele înmatriculate erau motociclete, numărând un milion în 1930.
În 1930 Hitler a creat NSAK redenumit dupa un an NSKK –corpul motorizat naţional-socialist. Iniţial împărtaşind abilităţi de condus şi întreţinere tehnică membrilor organizaţiei SA, după ce naţional-socialiştii preiau puterea în 1933, NSKK a devenit o puternică şcoală de condus în colaborare cu automobil clubul german (ADAC). Chiar dacă Germania Nazistă nu a reuşit până la sfârşit să egaleze Marea Britanie sau Franţa sub raportul posesiei de automobile private, şi-a asigurat resursa umană pregatită să şofeze şi să întreţină vehicule motorizate într-un război motomecanizat.
Germania ia rapid locul fruntaş al Marii Britanii ca fabricantă de motociclete. Pe o autostradă germană, într-o zi din 1938, proporţia motocicletelor din trafic a fost numarată la 80%. Era o ţară preponderent motociclistă.

Odată cu introducerea serviciului militar obligatoriu de 2 ani, mulţi motociclişti erau înrolaţi alături de motocicletele personale, varietatea modelelor în uz a devenit o problemă, rezolvată în spirit german prin standardizare. Motociclete au fost încadrate în 3 categorii: uşoare (până la 350 cm3), medii (350-500 cm3), grele.
În clasa motocicletelor grele antebelice, remarcabilă a fost motocicleta cu patru cilindri boxer Zundapp K800 W, W indicând destinaţia militară- Wehrmacht. 5500 de bucaţi au fost construite solo şi cu ataş. Printre motocicletele K800 W existente şi astazi pe şosele, există exemplare ce au fost procurate în vederea restaurării din România.

De la aceiaşi firmă din Nurenberg a intrat în dotare şi mezina K 500 W, având cadrul comun cu K800 W dar propulsată de un motor mai simplu, bicilindric boxer de 500 cm3.
Aspect valabil la toate motocicletele cu tracţiune prin ax cardanic: prin schimbarea raportului grupului conic al transmisiei finale se schimba caracterul motocicletei, fie potrivită pentru cuplu la turaţie joasă ataş sau demultiplicare mai mare pentru curier solo. Preţul ceva mai scăzut şi simplitatea în intreţinere i-au asigurat succesul pe piata civila şi a fost şi este şi astăzi prezentă pe şosele într-un numar considerabil ţinând seama de producţia nu foarte numeroasă.
La adresa http://tudorg.com/ puteţi găsi un Zundapp K 500 superb restaurat şi păstrat în România.

Astfel de motociclete elegante şi cu dublă destinaţie (solo sau ataş) au fost vedete incontestabile ale vremii însă, în epocă, motocicletele uşoare în 2 timpi de ex de la marca Ardie sau DKW, sau medii 4T cu lanţ NSU, Victoria le depăşeau cu mult numeric.
1937 a prilejuit lansarea Zundapp KS600, pricipalul atribut fiind motorul deosebit de puternic, boxer cu supape în cap de 28 cp alături de cutia de viteze cu pinioane şi lanţuri, cu varianta sa militară KS600 W, cea mai rapidă motocicletă cu ataş şi produsă in 18 000 de exemplare.  Ataşul militar era unul standardizat BW38/39 Heeresseitenwagen.
Gama BMW militară pornea cu BMW R-4 din 1932, întotdeauna solo, cu un motor monocilindru ce s-a perpetuat evolutiv până la inceputul anilor 60.
În clasa motocicletelor grele cu ataş, cea mai reprezentativă antebelică este BMW R12 aparută în 1935, ca evoluţie a lui BMW R11, fiind dotată cu prima furcă cu amortizoare telescopice. Reflectând liniile stilului Bauhaus, BMW R12 a fost cea mai întâlnită motocicletă cu ataş în dotarea Wehrmacht servind pe toata perioada războiului. A întrunit o mare sumă de calităţi ce au facut-o foarte îndrăgită în exploatare până în zilele noastre. S-a evidenţiat prin fiabilitate şi reparabilitate şi în ciuda apariţiei unor motociclete BMW mai moderne, BMW R12 a fost preferată de armată, ultimul an de producţie 1941, fiind anul când s-a fabricat cea mai mare cantitate (producţie totală 36 000 moto plus cadre şi motoare de rezervă.

BMW R12 a fost depaşită tehnologic de noua familie BMW R5 şi R6 (1936) ce a evoluat rapid în clasa BMW R51,R66  si 61, 71 din 1938 (primele fiind numite „touring” cu motoare cu supape laterale, respectiv „sport” cu motoare cu supape în cap puternice, toate putând cupla un atas).  Aceste superbe motociclete se sprijineau pe acelaşi cadru dublu-leagan de ţevi sudate cu suspensii duble ce s-a dovedit foarte robust şi în forma evoluată a rămas în fabricaţie până în anii ‘90. BMW, prin pilotul Ernst Henne, tocmai ce bătea recordul mondial de viteză atingând 279,5km/h  cu o motocicletă „sport” supraalimentată. Broşurile comerciale cu noile modele BMW erau foarte atractive însa în scurt timp civililor nu li s-a mai permis cumpararea niciunui vehicul ce putea fi folosit pe front.

De ani de zile unităţi de motociclişti străbăteau ca antrenament Reichul german pe orice anotimp şi pe toate tipurile de teren. Curierii „Kradmelder” stăpâneau motocicletele solo şi erau primii în coloanele de marş, urmaţi de vânătorii moto „Kradschutzen” cu ataşiste şi vehiculele blindate de însotire ce în asemenea unităţi se subordonau motocicletelor. Dobândeau abilităţi de orientare şi aprofundau tactici speciale pentru asalt sau formarea rapidă a dispozitivului de apărare cu motocicleta paravan, precum se poate vedea in filmul https://www.youtube.com/watch?v=ou2QOEHPcaw .
Toate diviziile blindate aveau, de asemenea, un batalion de recunoaştere moto.
Nu doar motocicletele aveau echipamente speciale de lupta dar şi echipajul primise excelenta manta din cauciuc „Kradmantel”, ochelari de protecţie şi pe lângă armament de infanterie s-a livrat uneori armament individual special precum pistolul automat Mauser C96. Unităţile moto SS precum cele ale Grossdeutschland, Das Reich, Leibstandarte şi ulterior corpul Waffen SS au avut iniţial echipament şi armament secundar, dotarea Wehrmacht primând. Vanatorii moto SS au primit BWM R61 cu atas şi motociclete rechizitionate.
Pe motocicliştii „Kradschutzen” i-a definit spiritul de corp de elita şi misiunea: să fie avangarda razboiului fulger.

În dimineaţa zilei de 12 aprilie 1941, Fritz Klingenberg şi grupa lui se aflau adânc în spatele frontului inamic aproape de Belgrad, pentru care Hitler plănuise un asediu prelungit. Lasă motocicletele pe malul Dunarii pentru ca toate podurile fuseseră dinamitate. Cu 8 soldaţi trece fluviul cu o şalupă găsită apoi atacă o coloană iugoslavă şi cu 3 camioane pline cu prizonieri intră in Belgrad ocolind baricadele. Păcăleşte cei 1300 de apărători că sunt avangarda unei mari armate de tancuri şi că ei decid dacă avioanele de bombardament vor ataca iar. Oficialităţile predau cheile oraşul fără ca motocicliştii să piardă vreun om şi pentru 24 ore motocicliştii stau la hotel pînă la sosirea diviziei lor.

În Grecia primii care trec graniţa sunt motocicliştii, unităţile motorizate germane pătrund prin culoarul de la sud de Bitolia in zona Megleniei şi coboară rapid spre SV. În ocuparea unor trecători importante din munţii Pindului şi Gramoştei, batalioane de motociclişti atacă primele ocupând capete de pod şi coordonand atacuri ale avioanelor de bombardament în picaj Stuka. Acolo unde opoziţia este mai hotărâtă, artileria tractată de vehiculele uşoare de însoţire şi autotunuri STUG ale unităţilor moto deschid calea ataşistelor şi trimit trupele Commonwealth şi grecii în retragere.
La Vlahoclisura, Grevena, Siatiştea, Căstura, Meteora, în relief montan deosebit de dificil pe cărările ciobaneşti ale aromânilor, motocicliştii batalioanelor 55 şi 59 lovesc spatele şi flancurile trupelor greco-engleze înlesnind avansul din nord al armatei italiene. Spre sud batalionul 2 Kradschutzen ocupă trecătorile spre Tesalia, Olimp şi insula Eubeea. Sunt blocaţi la Termopile dar ocolesc şi vor ajunge primii în Atena şi apoi vor fi pe urma armatelor britanice grăbite să se evacueze.
Invazia aeropurtata din Creta va fi susţinută şi de 700 de Kradschutzen ai diviziei 5 Panzer debarcaţi din avioane după capturarea aeroportului.
Atacul asupra Uniunii Sovietice prilejuieşte aceleaşi acţiuni îndrăzneţe ale motocicliştilor Wehrmacht şi Waffen SS în cadrul blitzkrieg-ului. Au supravieţuit nenumărate poze şi filmări întrucât aparatele foto personale erau foarte răspândite în randul trupei. Departe de rigiditatea cazonă pe care o atribuim spiritului prusac, camaraderia ofiţerilor cu trupa, este foarte evidentă, expusi la aceleaşi pericole în motociclete uşoare fără blindaj, primau faptele de arme.
Condiţiile pe câmpurile de luptă nesfârşite se inăspresc din lipsa drumurilor şi datorită ploilor şi apoi îngheţului rusesc.
Armata sovietică era mult mai în masură ca alte armate ale vremii să împiedice acţiunile motocicliştilor cu foc automat de la pistoale-mitralieră PPSH-41 sau proiectile de 14.5mm de la pusti anti-tanc PTRD sau PTRS-41 sub un foc protector de artilerie tot mai dens. Iar asalturile ruse se insoteau cu un numar in crestere de tancuri tot mai grele.
Din stepele nesfârşite ale URSS până în deşerturile Libiei, motocicletele germane operau în condiţii mult prea dificile pentru caracteristicile constructive şi suprasolicitau fluxul de piese de schimb.
De pe planşele de proiectare se nasc 2 motociclete grele cu atas, rivale admirate până în zilele noastre: BMW R75 şi Zundapp KS750. Împărtăşeau remarcabile caracteristici: tracţiune cu diferenţial planetar blocabil, 4 viteze + reductor pentru off-road şi marşarier rezolvând practic multe situaţii de impotmolire până la nivelul cilindrilor. Frânele sunt primele frane acţionate hidraulic pe vreo motocicletă. Motoarele de 750 cm3 sunt cu supape în cap şi cu ajutorul transmisiei pot urca pante de 45 si tracta o tona. Pentru simplificarea aprovizionarii celor 2 ataşiste se reuşeste comunalitatea pieselor de schimb de până la 70%. Subansamblele sunt supradimensionate pentru a putea incărca sarcini mari. BMW R75 se deosebeşte printr-un cadru de ţevi demontabil şi suspensie faţă telescopica iar KS 750 are cadrul nedemontabil extrem de robust şi o suspensie faţă complexă şi eficientă.

Evoluţia conflictului face tactica razboiului fulger tot mai puţin aplicabilă pe scară largă şi unităţile motocicliste primesc tot mai multe VW Kubelwagen transportând Panzergrenadiere şi blindate de recunoastere ce incasează mai uşor focul inamic. Un proces de restructurare începe în 1942 şi se finalizează în 1943 prin dizolvarea Kradschutzen şi distribuirea motocicliştilor în unităţi mici de recunoaştere afectate tancurilor. Motocicletele de luptă cu ataş servesc până la finalul războiului şi pe lângă rolurile consacrate de recunoaştere, patrulare şi legătură primesc şi roluri bizare. Puternicele şi versatilele BMW R75 şi KS 750 au fost folosite ca remorchere pentru platforme pline cu soldaţi. Lăsate la vatră, aceste vehicule grele de lupta se răspândesc prin vânzări succesive spre zonele rurale unde sunt folosite impropriu şi fiind lipsite de piese de schimb apar improvizaţii. Legendele urbane vorbesc de „Zundappul cu ataş şi marşarier” din tinereţe/al vecinului/ etc invariabil vândut, însă el se ascunde în bucăţi prin diferite coteţe. Odată cu căderea Cortinei de Fier, toate aceste rable şi subansamble sunt descoperite cu dibăcie de restauratori şi cu mari costuri sunt puse la punct  renăscand acesti leviatani complecşi de 450 kg.

Eforturile de înarmare de la finalul perioadei carliste şi începutul celei antonesciene aduc în dotarea României cateva motociclete franceze Gnohme-Rhone 750XA cu ataş iar grosul îl formează nemţeştile: aprox 900 Zundapp KS 600 şi 750 BMW R35 pentru armata de uscat şi 60-100 motociclete BMW R12 la aviaţie. Divizia blindată avea 3 companii de motociclete. Cavaleria s-a intărit cu  brigăzi mecanizate cu tancuri rapide CKD R1 şi alături de ele, plutoane de motociclişti. Motocicliştii aveau uniforma de cavalerist şi o insigna proprie.
Cavaleria şi tanchistii s-au acoperit de glorie pe front şi colegii motociclişti s-au remarcat in misiuni de cercetare.
Astfel în 1942, 2 escadroane cercetare motociclişti au capturat un comandament de divizie sovietică cu 3100 trupa,
14 tunuri şi 4 tancuri într-o misiune de 16 zile, ilustrand ceea ce puteau întreprinde românii cu echipament modern.
La aviaţie abundă menţiuni despre motociclete: folosite de trupă, de curieri cât şi de piloţi pe câmpul de zbor.
Din memoriile publicate într-un număr din frumoasa revistă Modelism, grupul de bombardiere Potez 631 avea mai multe BMW R12 cu care piloţii au tras o cursă de ataşe la beţie iar în zori, la întoarcerea comandantului, au tras unele ponoase. Comandantul lt. C-dor Popisteanu de la grupul 7 Vanatoare se deplasa numai în ataşul motocicletei.
Uzura puternică a materialului de lupta cere completări continue, dificil de realizat, iar datorită condiţiilor din teren şi a dezastrului de la Cotul Donului efectivele nu se pot reface. Inzestrarea unităţilor de tancuri cu echipament german mai modern poate a adus în numar limitat, înainte de 23 August 1944, şi Zundapp-ul KS 750 si BMW R75. Cert este că în campania din Vest aceste motociclete grele germane, multe de captura, sunt exploatate în lupta. Germanele vor ramane in dotare până cel puţin în deceniul 6, după care vor fi vândute la civili de unde începe povestea cu cotetul.
Toate naţiunile beligerante au avut motociclete cu ataş de cele mai multe ori înarmate însă puţine le-au oferit un rol important tactic precum germanii sau sovieticii. Merită mentionată motocicleta franceza Gnome Rhone AX2 boxer 800cm3 ce, datorita bunelor caracteristici, a fost produsă în continuare sub ocupaţie germană.

Alături de belgiana FN tip 12 de 1000cm3 si Gillet Herstall 720 erau motociclete grele ce aveau prezente tracţiune selectabilă la roata ataşului şi anvelope late cu caţiva ani înaintea germanelor, au fost surse de inspiraţie şi au intrat în dotare ca motociclete de captură. În armatele britanice şi Commonwealth precum şi în cea americană, motocicletele cu ataş au fost mai putin prezente proporţional, dar motocicletele solo de la multi fabricanţi erau de mare importanţa pe linia frontului, în patrulare şi pentru legatură. Elegante Harley Davidson WLA şi Indian Scout, deşi ataşabile, erau folosite în general solo. Cu genţi de piele laterale numite coburi, şeile largi brune şi un toc de piele pentru Thompson, motociclistul iancheu aducea a Malboro Man. În locul unor motociclete grele pentru off-road existau destule Jeep-uri.

Uniunea sovietica pregătea de două decenii lupta cea mare care urma sa aducă noua ordine pe întreaga planetă. Implicată în toate conflictele interbelice şi coordonând ca un păpuşar majoritatea organizaţiilor socialiste de pe glob, partidul i-a asigurat Armatei Roşii excelente arme şi vehicule de lupta. S-au obţinut tehnologii industriale de ultimă ora şi s-au produs, cu sau fără licenţă, produse vestice. Pare deja bizar, dar practica s-a păstrat chiar pânp în zorii invaziei URSS, inginerii ruşi primind de la germani, spre studiere, bunăoară redutabile aeronave Me-109 sau Ju-88. Printr-un transfer secret de tehnologie ante 1941, eleganta BMW R71 a fost reprodusă la uzina MMZ în Moscova. Alegerea asimilarii R71 pentru scopuri militare a fost inspirată. In ciuda economisirii la finisaje şi uneori la material, M-72 căpăta calitațile constructive ale bavarezei şi au fost aduse în scurt timp unele imbunătăţiri necesare frontului. Cadrul dublu leagăn din ţevi sudate  şi suspensia integrală, motorul boxer cu supape laterale fiabil cu al său raport de compresie scăzut, totul proiectat la indemână pentru întretinere şi reparaţii în drum.  Ambreiajul cu 2 discuri mari permitea transportul şi remorcarea de mari greutăţi.  Cutia era precisă şi proiectată să funcţioneze cu o marjă largă de uzură, continua cu o transmisie cardanică robustă cu raportul conic mărit. M-72-ul a fost dotat cu un ataş copiat după ataşul militar Stoye Heeresseitenwagen, încăpător şi echipat cu ataşamente de lupta.  Suma acestor elemente a fost o motocicletă cu capacitate de trecere bună, cu motorul şi transmisia protejate de noroi sau zăpada, cal de povara în convoaie dar şi unitate mobilă pentru cercetare. Regimentele de ataşiste sovietice ale celui de-al doilea Război Mondial, echipate cu M-72, TIZ AM-600 si multe Harley WLA primite ajutor şi echipate cu ataşul clonă al celui german, erau destinate războiului fulger sovietic, răspândirea rapidă în avangarda celorlalte unităţi de luptă. Intrarea adânc în teritoriul inamic a cercetaşilor se făcea autonom indiferent de pierderi sau depărtarea de unităţile grele proprii. Astfel de acţiuni au avut loc pe tot parcursul razboiului. Este des evocat regimentul 8 de motociclete ce a operat cu câteva sute de km în spatele liniilor inamice la Stalingrad sau regimentul 7 ce a blocat retragerea unei coloane germane lungi de 5km în ianuarie 1945. În astfel de unităţi vehiculele blindate de însoţire şi artileria se subordonau motocicletelor. Afectată de pierderile teritoriale şi mutarea în Urali, productia M-72 işi revine şi creşte, în uzine mamut autosuficiente.
La parada victoriei din Piaţa Roşie a defilat prin faţa lui Stalin un escadron numerous de M-72-uri inarmate.
Sfârşitul războiului preface în scrum capacităţile de producţie germane şi chiar daca îşi revin, sectorul civil vede motocicleta cu ataş desuetă şi ultimul Zundapp cu ataş este KS 601 al anilor ’50 iar BMW R69S a fost ultimul proiectat să poată fi ataşat. Armatele vestice retrag ataşistele din dotare.

Experienţa războiului fulger intăreşte sovieticilor încrederea în utilitatea militară a ataşistelor. După modelul sovietic, armatele Tratatului de la Varşovia, inclusiv România, au cumpărat M-72 şi Coreea de Nord şi Vietnamul vor folosi în lupta M-72 asociate unităţilor blindate.
O imbunataţire esenţială a lui M-72 a aparut în 1958 prin modelul K750 fabricat la uzina KMZ Dnepr din Kiev.  Cadrul spate a fost modificat introducând suspensia cu bascula şi amortizoare hidraulice. O alta evoluţie a reprezentat-o implementarea pe cadrul de K750 a unei transmisii cardanice cu diferenţial planetar angrenând şi roata de ataş, modelul MV 750 din 1964. În primii ani de fabricaţie, diferenţialul avea un mecanism care permitea blocarea casetei cu sateliţi. Este introdus şi marşarierul şi un nou motor cu supape în cap mai puternic pe Dnepr MV 650. Nimic foarte nou, daca ne gândim la KS 750 sau R75 totuşi sovieticii au fost precauţi în a complica tehnologic vehiculul, imbunătăţeau cu minimum de modificări neesenţiale. Există repere comune Ural 750 din 2016, Dnepr 650 1968, pana la BMW R71 din 1938. Păstrarea în fabricaţie a unor piese şi dimensiuni calculate în urmă cu 8 decenii (calcul dantură şi distanţa între arbori, rapoarte pinioane ş.a.) este remarcabilă.  Închistarea în limite de proiectare arhaice a dus la un mare decalaj faţă de performanţele şi obiectivele întrunite de motocicletele moderne însă trebuie avută în vedere destinaţia diferită, militară.
Într-o noapte de august 1968, regimentul 50 de motociclete a fost primul care a ajuns în Praga în avangarda invaziei Cehoslovaciei.  Motocicletele cu ataş Dnepr MV 750 şi MV 650 au rămas în dotare până la finele sec.XX iar astăzi exemplare militare sunt în mod special căutate. Producţia a sporit continuu până la disoluţia URSS, s-a ajuns la 150 000 exemplare pe an şi alături de surata Ural 650 destinată civililor şi miliţiei vorbim de milioane fabricate!
La lupta cea mare la care, teoretic, URSS nu a renunţat niciodată, toate boxerele cu ataş Dnepr şi Ural urmau să fie rechiziţionate.
In Rusia se fabrică în prezent Ural 750 cu ataş oferit şi în variantă cu tracţiune la roata ataşului şi până nu demult livrată cu un afet tradiţional precum la M72. Producţia este integrală pentru piaţa civilă, doar Irakul lui Sadam Hussein cumpărase in jur de 3000 de Ural in culoare deşert, militarizate, la începutul anilor 2000.
La testele armatei ruse, Ural 750 a primit mitralieră RPK sau un lansator de rachete antitanc ghidate prin fir, însă intrarea în dotarea oficială intârzie, posibil pentru totdeauna. Tiparul antebelic după care este croită, îi limitează performanţele şi utilitatea în luptă şi deşi există informaţii că în conflictul din Georgia ruşii au folosit motocicleta de legatură când transmisiunile au fost bruiate, nu avem informaţii dacă erau motociclete cu ataş.
Producţia de ataşiste, destul de limitată, a uzinei IMZ Ural rămâne una care face deliciul clienţilor nostalgici.

Surpriza mileniului III în acest domeniu de nişă este China. Fabricând în numar mare clone ale lui M-72 pentru armată,
a introdus recent în dotare JiaLing JH600 cu ataş şi afet pentru QBB-95, varianta mitralieră a puştii de asalt Tip 97.

JiaLing JH 600, proiectată cu unele caracteristici interesante: roata ataşului orientabilă cateva grade, motorul şi  suspensiile moderne poate nu va fi un capriciu vremelnic al Chinei ci continuatoarea pe linie militară a acestei arme uşoare şi agresivă: motocicleta cu ataş.

Bibliografie:

Schwere Beiwagenkräder der Wehrmacht – H. Hinrichsen
Trupele Blidate din Armata Română 1919-1947 – C. și I. Scafeș, H. Șerbănescu, MMN
The Romanian Army of World War II, Osprey, M. Axworthy, H. Şerbănescu
Dnepr- Cazacul de pe Nipru, Baity Pera articol în revista MotoBikes
www.wehrmachtsgespann.de, www.worldwar2.ro, www.motociclism.ro contribuţiile motocicliştilor pasionaţi

 

 

29 April , 2016

clip_image002La invitaţia conducerii Şcolii de Agenţi de Poliţie “Vasile Lascăr” din Cîmpina, Asociaţia Naţională a Colecţionarilor de Arme a organizat în luna februarie un seminar privind armele istorice şi contemporane. Acest seminar s-a încadrat în aria extracuriculară a şcolii de poliţie. Activitatea s-a dovedit utilă atît pentru elevii şcolii, cît şi pentru cadre, care au luat contact cu o diversitate de arme şi calibre ce pot fi întîlnite pe parcursul carierei, dar se poate dovedi benefică pentru cei atraşi de arme şi istoria lor.

Pe tot parcursul seminarului elevii au putut vedea şi mînui arme scurte sau lungi , precum Colt 1911, Colt Python, Colt SAA, Smith & Wesson, Luger P.08, TT33,  Heckler & Koch, Walther, Glock, Beretta, Remington, Steyr, Mauser, Mosin Nagant, şi nu în ultimul rînd preferatul tuturor, Thompson 45.

După partea teoretică şi prezentare, s-a continuat cu o şedinţă de tragere în poligonul şcolii unde au fost utilizate arme cu calibre începînd de la 22 lR pînă la 45 ACP.

Seminarul a fost un real succes, acesta fiind  doar o parte din activităţile pe care şcoala doreşte sa le implementeze cu ajutorul asociaţiei. Cu această ocazie elevii au putut vedea cu ochii lor ce inseamnă de fapt colecţionarea de arme şi ce înseamnă de fapt această pasiune. Au putut vedea că armele sunt de o mare varietate şi nu există pe lume doar  “ bătrînul Carpaţi sau arma de asalt  de tip AK. Au  experimentat personal diverse tipuri de funcţionare neezitînd sa pună întrebari sau chiar să ia notiţe ( doar fetele ).

Această activitate nu s-a fi putut desfăşura fară ajutorul unor inimoşi membrii ai asociaţiei   în persoana domnilor Manoliu Marian, Maliszewski Cristian, si Stegaru Adrian, cărora le aducem mulţumirile noastre.

 

12 March , 2016


  Noutati Legislative

  Download

  Linkuri

  Arhiva Articole