Arhiva November, 2011

Pulberea neagră, de Borbath Barna

DOAR PENTRU CĂ UN OARECARE PRAF DE PUSCĂ ESTE NEGRU DE CULOARE, NU ÎNSEAMNĂ ÎN MOD AUTOMAT, CĂ SI ESTE PULBERE NEAGRĂ.

După această scurtă introducere oarecum confuză la prima citire, să vedem, ce este de fapt controversata pulbere neagră.
Putem să afirmăm aproape cu certitudine, că praful de puscă, pe vremuri de odinioară numindu-se „serpentine„ , provine din China antică. Chinezii il foloseau si pentru scopuri militare inclusiv, nu numai distractive (artificii, petarde). Prin căi incerte, nestiute, poate prin Marco Polo, reteta fabricării prafului ajunge si în Europa, el revenind din China în 1295; însă premergător expeditiei, Marcus Graecus relatează despre o formulă similară în opera sa Liber Ignum, scris în 1225 , iar în 1248, călugărul englez Roger Bacon descrie o retetă asemănătoare în De Secretis Operibus Artis Et Naturae Et De Nulliate Magiae, simultan, Albertus Magnus si Berthold Schwartz făcând experimente; si în Orientul Apropiat (Siria, Egipt) sunt cunoscute deja mixturi pirotehnice, folosite tot pentru scopuri militare.

Este cea mai veche încărcătură de azvârlire, cunoscut de circa 700 de ani încoace.
Ulterior, prin 1886, când s-a inventat pulberea pe bază de nitroceluloză, făra fum, au trebuit să recurgă la distingerea celor două tipuri de substante propulsive. Si asa a luat nastere termenul de pulbere neagră cu fum ( BP black powder ), respectiv pulberea fără fum, pe bază de nitroceluloză ( NC smokeless powder ).

Pulberea neagră este compusă din trei ingrediente de bază : nitrat de potasiu (salpetru), cărbune si sulf, în proportii oarecum variabile, în functie de efectul dorit (ardere mai rapida sau mai lentă etc.), dar formula cea mai răspândită fiind 75 % nitrat de potasiu, 15 % cărbune(de preferat din salcie, fag) si 10 % sulf. Cel din urmă accelerează arderea cărbunelui, iar oxigenul necesar este furnizat de salpetru.
La prima vedere pare a fi foarte simplu realizarea artizanală a pulberii negre, dar în realitate este un proces mult mai mult complicat si extrem de periculos, iar rezultatul niciodată nu o să fie, calitativ vorbind, ca unul de fabrică. Odinioară, cele trei componente, după ce au fost măcinate fin, ca de făină, erau pur si simplu amestecate în proportiile dorite, dar, cu transportul (cărute, etc.), din cauza zvâcnirilor repetate repede isi pierde omogenitatea, nemaiprezentând efectul, arderea, explozia dorită.

Ulterior s-a descoperit procesul de fabricatie ”umedă”, când mixtura mai sus mentionată era îmbibată fie cu apă, fie cu alcool, obtinându-se o pastă, o substantă maleabilă din care erau presate foi. După uscarea completă, acestea erau zdrobite, măcinate si sortate după granulatie. Granulele în sine prezintă forme poliedrice (cu multe laturi), fiecare diferând oarecum de altul, ca si fulgii de zăpadă.

Distingem mai multe tipuri de granulatie, după cum urmează :

denumirea diametrul granulelor în mm.
Fg 1,75 – 1,48
FFg 1,48 – 0,96
FFFg 0,96 – 0,43
FFFFg 0,43 – 0,28

p1

Proprietăți fizico-chimico-mecanice :
1. Foarte sensibilă la scântei, ceea ce nu este valabil si pentru pulberea NC. Din cauza trăsăturii mai sus mentionate, armurierii de odinioară au fost capabili să realizeze, să construiască arme de foc, care foloseau ca si mecanism de dare a focului cremenea si amnarul, sistem apărut si răspândit în prima parte a aniilor 1700. Este cunoscut faptul, că dacă lovim o bucătică de cremene (mineral pe bază de siliciu) cu otelul, ies scântei, care la rândul lor, dacă sunt bine dirijate, adică în tigăita armei în care este amplasată o cantitate mică de pulbere neagră fină (de regulă 4Fg – 5Fg), acesta instantaneu luând foc, iar această flacără printr-un orificiu mic atinge încărcătura propriu zisă, aprinzând-o, generând presiune crescândă, aruncând proiectilul sau proiectilele. Acestea din urmă erau de mai multe feluri : săgeti metalice, piatră, cioburi de sticlă sau portelan, iar mai târziu bile din fier si plumb.

p2

Evident, premergător acestui sistem de dare a focului, mai existau si altele, mai primitive, ca de exemplu cu sârmă încinsă, cu fitilul, sau cu o bucătică de jar. Evolutia imediat următoare cremenei si amnarului au fost armele cu percutie, ce foloseau capsule din alamă, în care era amplasată o substantă extrem de sensibilă la socuri mecanice (cocosul armei), urmând, ca mai târziu, cele trei componente, respectiv capsa, pulberea si proiectilul să fie unite într-un tub, la început din hârtie, mai apoi din alamă si cupru, astfel luând nastere cartusul.
2. Arde foarte violent, instantaneu, cu viteza între 500 m – 1 Km/sec., fată de NC, care arde progresiv, degajând presiuni ale gazelor mult mai ridicate (de 2-3 ori mai mare). Din această cauză este strict interzis folosirea pulberilor moderne în arme, ce erau construite a utiliza pulbere neagra. Nu întâmplător apare inscriptia de ”Black Powder Only” pe replicile moderne …
3. La ardere, în urma lui lasă o cantitate considerabilă de reziduri, substante neconsumate, care se depun într-un strat gros pe peretele tevii. Indicat este, ca după fiecare 2-3 focuri trase, teava să fie curătată, fie prin periere, fie prin introducerea cu ajutorul vergelei un material textil îmbibat cu salivă, sau alti agenti de curătare.
Frecvente sunt relatăriile de epocă, când, în febra luptei, soldatii uitau să curete periodic teava, care, după 7-10 focuri trase, devenea aproape imposibil de încărcat, din cauza rezidurilor depuse. 1 gram de pulbere neagră la ardere generează circa 718 termocalorii , 270 centimetrii cubi de gaze propulsive si aproximativ 0,50 grame de substante neconsumate.
4. Pulberea neagră în sine nu este corosiva, contrar multor păreri ; în schimb are calităti higroscopice, ceea ce înseamnă, că odată ce teava nu a fost curătată în cât mai scurt timp posibil (1-2 zile, dar de preferat este, ca imediat după executarea focului), rezidurile depuse, care contin diferite săruri minerale, atrag si retin umezeala din aer, proces, care deja este nociv fată de părtile metalice, prezentându-se sub formă de rugină.

Mai nou, pe piata internațională au apărut si înlocuitori de pulbere neagra ( ex. Pyrodex, Clean Shot), care, la ardere, se comportă oarecum ca si pulberea cu fum, dar sunt compusi din alte substante, avantajul lor constând în faptul, că ard mai curat, fără a lăsa în urmă prea multe depuneri.

Multi ar crede, că armele ce functionau cu pulbere neagră, respectiv tragerile efectuate cu aceste tipuri de arme apartin unei epoci de mult apuse, dar în realitate, pulberea neagra ”nu a murit,” ; ea fiind folosită paralel cu pulberile moderne ; fie la vânătoare, fie la trageri de agrement , fie la competitii sportive ; competitii, din care se organizează concursuri locale, nationale, internationale si mondiale, unite sub egida MLAIC (Muzzle Loaders Association International Committee).

p3

Armele originale sunt sumpe (dar se găsesc spre vânzare), iar proprietarii nu prea vor să si tragă cu ele, în schimb sunt multe firme care produc replici fidele ale armelor istorice la preturi accesibile, iar cererile sunt din ce în ce mai mari, care denotă faptul, că sunti multi, care vor să procure si să folosească în poligoane armele cu pulbere neagră, iar unde legislatia permite, si la vânătoare; pentru că un proiectil tras dintr-o asemenea armă, la distante adecvate ( 30-50-70 m.) garantat doboară vânatul.
Si să recunoastem, acela este într-adevăr vânător, care poate să se apropie de animal cât mai aproape, fără să fie zărit, auzit sau mirosit, si constient fiind, că are doar un singur foc de tras, pe care trebuie să plaseze în cel mai bun loc cu putintă …

Add comment 15 November, 2011


  Noutati Legislative

  Download

  Linkuri

  Arhiva Articole