Arhiva June, 2013

În aprilie 2010 scriam un articol cu denumirea “Colecţionari din toată lumea uniţi-vă” în care descriam acţiunile întreprinse de A.N.C.A în vederea blocării unei iniţiative legislative ce viza practic desfinţarea colecţionarilor de arme. Personal nu aş fi dorit sa luam de la capăt o luptă cu birocraţia, dar după cum ştiţi o nouă iniţiativă legislativă încearcă să împiedice activitatea colecţionarilor de arme din România. Din păcate această iniţiativă vizează mult mai multe categorii de  deţinători de arme şi se bazează doar pe false statistici precum şi pe necunoaşterea efectivă a problematicii colecţionării de arme.

Pe lîngă scrisorile trimise autorităţilor competente şi chiar întîmpinări din partea Federaţiei Europene a Colecţionărilor de Arme, asociaţia noastră a încercat aglutinarea eforturilor a mai multor asociaţii, care chiar dacă nu au ca obiect colecţionarea de arme sunt totuşi interesate de legislaţia în domeniu . Astfel a fost semnat un protocol  care să ne permită canalizarea eforturilor şi posibilitatea de a ne susţine punctele de vedere ca reprezentanţi ai societăţii civile chiar în forumul legslativ al României în cel mai scurt timp. Asociaţiile cooptate în această activitate sunt :

Asociaţia Naţională a Colecţionarilor de Arme
Asociaţia Naţională a Deţinatorilor de Arme
Asociaţia Profesională a Angajaţilor din Pază
Centrul Internaţional Pentru Studii de Securitate Apărare şi Răspuns  Operaţional la crize.
Sindicatul Poliţilştilor din România “ Diamantul”
Asociaţia Română de drept umanitar – Filiala Prahova.

P R O T O C O L D E C O L A B O R A R E

În vederea susţinerii punctelor de vedere cu privire la proiectul de modificare a regimului armelor şi muniţiilor

Încheiat astăzi 28.06.2013

Asociaţia Naţională a Colecţionarilor de Arme
Asociaţia Naţională a Deţinatorilor de Arme
Asociaţia Profesională a Angajaţilor din Pază
Centrul Internaţional Pentru Studii de Securitate Apărare şi Răspuns Operaţional la Crize
Sindicatul Poliţiştilor din România “DIAMANTUL”
Asociaţia Română de Drept Umanitar – Filiala Prahova

Organizaţiile mai sus menţionate, prin reprezentanţii lor au hotărît încheierea unui protocol de colaborare cu următoarele obiective:

Susţinerea viziunii comune asupra noilor modificări ale regimului armelor şi muniţiilor în România, poziţie ce va fi prezentată domnului deputat George SCUTARU, coordonator al grupului de lucru privind proiectul de modificare a regimului armelor şi muniţiilor, din cadrul Comisiei pentru Apărare, Ordine Publica şi Siguranţă Naţională.

Stabilirea de acţiuni comune privind reglementarea dreptului legal de achiziție, deţinere, port, înstrăinare şi folosire a armelor de foc letale şi neletale în România.

Colaborarea cu autorităţile în vederea elaborării unei legislaţii coerente în domeniul armelor de foc, conform normelor europene în vigoare.

Cooperarea în vederea asigurării cadrului instituțional care să faciliteze cunoașterea reglementărilor interne și internaționale privind posibilitatea utilizării armelor de foc de către persoanele fizice deținătoare, precum și de către personalul companiilor de securitate privată sau altor structuri nemilitarizate dotate cu arme de foc.

Acţiuni comune privind folosirea armelor de foc, manifestări sportive cu arme de foc, precum şi promovarea colecţionării de arme în vederea prezervării patrimoniului cultural naţional.

Prezentul document este redactat în 6 (şase) exemplare, câte unul pentru fiecare semnatar.

Add comment 28 June, 2013

fesac

A mai trecut un an şi Asociaţia Naţională a Colecţionarilor de Arme, îşi confirmă în continuare statutul de membru al Federaţiei Europene a Colecţionarilor de Arme FESAC. Anul acesta la întâlnirea anuala ce a avut loc în Luxembourg, A.N.C.A a fost reconfirmată ca membru cu drepturi depline, datorită acitvităţii şi implicării în procesul de prezervare a patrimoniului cultural. Numarul ţărilor care au aderat la FESAC a crescut anul acesta, nou venite fiind Elveţia şi Spania.
Un alt pas important pentru activitatea asociaţiei a fost înscrierea F.E.S.A.C şi implicit a noastra în ICOMAM – International Committee for Museums of Arms and Military History. Este o realizare majoră, datorita faptului că aderarea la ICOMAM certifică statutul de curator al asociaţiei şi al membrilor săi . Cu siguranta adeziunea la acest prestigios for nu va face decît să creasca credibilitatea noastră la nivel naţional.

Unul din punctele importante de discuţie al întîlnirii a fost discutarea preconizatelor modificări la Legea armelor din România. Deşi cu siguranţă nu ne doream modificarile la lege (cel puţin în ceea ce priveşte armele de colecţie) a fost benefic faptul că această discuţie a putut avea loc în plenul adunării şi s-a putut trimite autorităţilor române o întîmpinarea din partea FESAC în timp real ( atît prin e-mail precum şi o scrisoare) . În scrisoarea trimisă s-a aratat faptul ca şi alte ţări precum Malta sau Belgia au încercat modificarea legislaţiei în ceea ce priveşte anul de fabricaţie al armelor de colecţie, dar practica a dovedit că este mult mai greu decît luarea în calcul a anului în carea fost proiectată arma, astfel că acestea au renunţat să mai aplice modificarea. Scrisoarea a fost trimisa Comisiilor de apărare din Senat si Camera Deputaţilor. Sperăm ca punctul de vedere al FESAC să fie luat în consideraţie , sau cel puţin sa ne permită nouă să expunem doleanţele, la fel cum s-a întîmplat şi în 2011.
Oricum Asociaţia Naţională a Colecţionarilor de Arme a trimis o scrisoare tuturor factorilor de decizie în aceasta problemă. La acest efort ni s-a alăturat şi Asociaţia Naţională a Deţinătorilor de Arme (A.N.D.A), Dl. Vili Stancu fiind unul din cei care s-au implicat şi în 2011 în susţinerea proiectelor colecţionarilor. Am încercat în această scrisoare să atingem toate punctele de modificare, chiar dacă unele dintre ele nu se referau la armele de colecţie. Considerăm ca trebuie sa ne implicam în toate aspectele procesului legislativ. Cred de asemenea ca fiecare dintre noi are posibilitatea şi chiar datoria să-si exprime în scris punctul de vedere şi să-l trimită autorităţilor. Numai un efort conjugat al societăţii civile poate să schimbe în democraţie o intenţie greşita de reglementare.

Spre ştiinţa membrilor A.N.C.A şi nu numai, publicăm documentul de care aminteam mai sus.

 2lg

Stimaţi domni,

În conformitate cu obiectul de activitate, încă de la constituire, asociaţiile noastre s-au implicat activ alături de autorităţi în redactarea unei legi a armelor în spiritul legislaţiei europene, devenind parteneri de discuţii ai instituţiilor cu astfel de atribuţiuni, cu comisiile parlamentare de specialitate, reprezentanţi ai guvernului, această colaborare materializându-se prin redactarea legii 295/2004 cu modificările ulterioare.
Această lege, care chiar dacă nu este perfectă, a parcurs o etapă importantă spre alinierea legislaţiei din România cu legile europene. Considerăm că experienţa căpătată pe parcursul acestor ani pe acest domeniu ne conferă dreptul şi chiar obligaţia morală de a ne exprima punctul de vedere în legătură cu acest subiect.

Am receptat cu stupoare propunerile pentru proiectul de modificare a legii armelor şi cu tot respectul, considerăm că scrisoarea de motivare a propunerilor este absolut ridicolă relevând ori ignoranţa, ori lipsa de informare, pentru că nu vrem să credem că ar fi vorba de o reavoinţă a iniţiatorului proiectului sau de alte interese.

Dorim în acest sens să întrebăm persoanele care au redactat această propunere care sunt criteriile după care a fost ales anul 1938 ca an de referinţă pentru armele scurte de colecţie. În momentul în care la ultima discutare a proiectului de modificare a legii am fost puşi în situaţia de a găsi un compromis acceptabil, am ales ca alternativă la excluderea armelor scurte din colecţii anul 1945, ca fiind an de referinţă, anul în care a luat sfârşit al doi-lea Război Mondial, acceptând contrar convingerilor noastre, că numai modelele de arme proiectate până la sfârşitul războiului au o mare valoare colecţionistică. Am spus “contrar convingerilor noastre” deoarece în opinia noastră şi a Federaţiei internaţionale ale colecţionarilor de arme (FESAC), orice armă are potenţial valoare de colecţie, indiferent de anul de proiectare sau fabricaţie. Ori, anul 1938 nu reprezintă nici măcar un reper istoric. Din punct de vedere istoric acest an se remarcă poate prin Anschlussul prin care Austria a fost anexată Germaniei Naziste în uralele frenetice a peste 90% din poporului austriac. Oare aceasta să fie o piatră de hotar sau inca o dovada de ignorare a istoriei recente, confundandu-se inceputul celui de-al 2 lea Razboi Mondial (care a avut loc de fapt la data de 1 sept.1939) cu anul 1938? Pe de altă parte, pe plan local,un important moment al anului 1938 a fost episodul din pădurea Tâncăbeşti când au fost asasinati Corneliu Zelea Codreanu si decemvirii sai, dar presupunem că nu acest eveniment a fost avut în vedere, mai ales că în acest caz a fost folosit laţul. În acelaşi context, dorim să menţionăm că nici anul 1939, ca an de debut al celui de-al 2 lea Razboi Mondial, nu are nicio relevanţă în ceea ce priveşte evoluţia istorică a armamentului.

Argumentul conform căruia “prevederea expresă a anului de fabricaţie pentru armele scurte cu destinaţia colecţie este în măsură să elimine confuzia creată la momentul actual cu privire la data proiectării armelor care nu poate fi stabilită cu certitudine.“ este pueril şi lipsit de logică, mai mult decat atat, demonstreaza o totala lipsa de cunoştinţe în domeniu. Trebuie avut în vedere că vorbim despre ARME DE COLECTIE, această categorie încluzând arme de la începuturile folosirii pulberii pentru propulsarea unuia sau mai multor proiectile, până la armele moderne din zilele noastre. Adică discutăm despre arme manufacturate în perioade când nu se cunoştea nici măcar noţiunea de “marcă”, cu atât mai puţin de serie de fabricaţie. Vorbim despre arme care au putut fi fabricate de manufacturieri anonimi sau firme cu existenţa efemeră care au activat perioade de timp foarte scurte. Vorbim despre arme care nu au fost niciodată înseriate sau arme la care datorită vechimii sau a condiţiei în care se află nu au păstrat nici un element de identificare a mărcii sau seriei, cu atât mai puţin a anului de fabricaţie. După cum probabil aţi aflat, obligaţia de a inscripţiona anul de fabricaţie pe arme a apărut abia în anul 1969 prin Conventia internaţională privind recunoasterea reciprocă a marcajelor de identificare a armelor de calibru mic.

Astfel, în conformitate cu cele de mai sus, exact la piesele de colecţie cu valoare istorică mare, anul de fabricaţie poate fi imposibil de determinat. Este imposibil să soliciţi informaţii de acest fel de la firme şi manufacturieri care nu mai există. Deasemenea, se ştie că după terminarea războiului, Armata Roşie a transferat în Uniunea Sovietică toată industria de armament germană, cu tehnologie, maşini unelte, depozite cu piese, arhive şi chiar personal şi ne îndoim că de la guvernul rus vom putea afla informaţii privitoare la anii de fabricaţie a unor arme germane cu indiscutabila valoare colectionistica.
În cazul în care veţi consulta un specialist, aşa cum ar fi normal în aceste situaţii, veţi afla că cel mai uşor lucru este determinarea anului în care arma a fost proiectată sau a apărut pe piaţă, la 80% dintre armele cu reală valoare istorică, anul de fabricaţie fiind aproape imposibil de determinat. De altfel, există în România instituţii specializate în acest domeniu şi ne referim aici la Muzeul Militar Central şi specialistii acestuia, există liste cu arme ce au fost proiectate pană în 1945 preluate din literatura de specialitate ale unor autori consacraţi.
Am dori sa-i întrebăm pe iniţiatorii acestui proiect care este diferenţa între un pistol semiautomatic Colt Model 1911 proiectat şi fabricat în 1911 şi unul fabricat în 1943, sau în 1961 sau în 2013. Pe ce argumente stiinţifice poate sustine cineva ca un Parabellum 08 din 1915 este diferit de unul din 1942 sau din 1983? Oare un TT33 fabricat în 1934 este mai periculos decat un TT românesc din 1953? Şi un ultim exemplu, un Walther PP sau PPK fabricat în 1930 se deosebeste prin potenţialul letal de unul produs la Manurihn în 1957 desi ambele sunt în calibrul 7,65? În aceeaşi ordine de idei am dori să întrebăm iniţiatorii acestui proiect ce le sugerează următoarele sintagme: “Walther P38”, “TT 33”, “FN 35”, “Beretta 34”, “Mauser 34”, Parabellum 08”, “Colt 1911”, “FN 1910”, “Browning 1906” şi exemplele ar putea continua la infinit. Să reprezinte acestea oare faptul că milioane de exemplare au fost fabricate într-un an sau reprezintă anul de proiectare al modelului în cauză?
Şi la urma urmei, ce relevanţă au toate acestea din vreme ce ele sunt destinate deţinerii şi nu portului şi folosirii.
Ne punem întrebarea dacă s-a gândit oare cineva la implicaţiile acestei prevederi? Aceasta îi va obliga pe proprietari să depună armele la un armurier autorizat, cu taxă de depozitare pentru valorificare, pentru că dreptul de proprietate asupra contravalorii rămâne. Dar conform legii nu are cine să-l cumpere, astfel că taxele vor fi enorme. Soluţia este casarea, dar pe lângă că acesta este imorală, iar conform legii patrimoniului şi ilegală, implică probleme financiare şi juridice pe care cadrul legal actual nu le rezolvă.
Având în vedere cele menţionate mai sus, considerăm propunerile de modificare a legii armelor abuzive si pripite, datorită faptului că încalcă prevederile Constituţiei României, respectiv art. 53:

Art. 53 – Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Ori, în această situaţie, apreciem că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute pentru restrângerea unor drepturi cetăţeneşti. Considerăm că procentul de 0.10% de folosire abuzivă a armei nu este în măsură să pună în pericol „apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor”. Pe de altă parte prin schimbarea legii în sensul propunerilor se încalcă atât principiul dreptului dobândit cât şi dreptul de proprietate asupra bunurilor. În cazul acesta, cetăţeanul va fi obligat să renunţe la bunurile proprii din motive neimputabile lui, prin această lege desfiinţând şi piaţa pe care eventual bunurile ar putea fi valorificate, efectele fiind similare unei confiscări sau naţionalizări. Să nu uităm că ani de-a rândul un număr impresionant de arme de colecţie de o valoare inestimabilă au luat drumul topitoriilor tocamai din ignoranţa şi comoditatea unor factori decizionali de la structurile de resort. Prin acest fapt s-au produs pierderi irecuperabile de obiecte de patrimoniu, o sfidare a istoriei naţionale şi universale şi aşa cum spunea şi Iorga: „Istoria îşi bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se”. Vă rugăm să nu vă asumaţi ideile unora pentru care cultura este ceva ruşinos.
Un alt subiect controversat este cel referitor la dreptul de port şi folosire a armelor de către poliţişti, militari, demnitari, magistraţi etc. Datorită unor evenimente provocate de câţiva poliţişti cu examen psihologic în regulă, iniţiatorii proiectului aruncă anatema asupra tuturor poliţiştilor. Necunoscând particularităţile muncii de teren din poliţie, nu acordă importanţă pericolelor la care se expun aceştia. Prin natura meseriei, atât poliţiştii cât şi magistraţii sunt obligaţi să aplice şi să impună legea împotriva unora care o ignoră total. În acest fel se expun unor pericole ce le vizează viaţa, integritatea corporală lor şi posibil membrilor de familie. Ori aceste pericole nu încetează la ieşirea din serviciu şi nici la pensionare sau trecere în rezervă. Termenul acela de 10 ani este ridicol, adică fostul poliţist este dezarmat chiar atunci când infractorul arestat termină perioada de detenţie şi se eliberează cu dorinţă arzătoare de răzbunare.
Pe de altă parte, conducătorii de instituţii care vor trebui să dea poliţiştilor acordul pentru achiziţionarea de arme personale, trăind cu ameninţarea culpabilizării deasupra capului, nu vor accepta să semneze un asemenea document nici chiar în situaţii vădit justificate. Să nu uităm de cazul crimelor de la Coafor (Vlădan), când s-a ordonat cercetarea penală a unor şefi de unităţi şi a unor persoane care îşi făcuseră în mod corect datoria. Datorită reacţiei isterice a media au trebuit să cadă capete.
Astfel, se incearcă repararea unei discriminări cu alta.

În ceea ce priveşte armele neletale, se invocă în expunerea de motive cresterea numărului de situaţii de folosire a acestor arme, în special a celor pentru autoapărare, în afara cadrului legal şi se lansează o cifră de 97-92 de cazuri înt-un an. Informaţia este folosită voit în mod tendenţios şi scoasă din context. Dacă la nivel de ţară, conform statisticilor poliţiei există un număr de aproximativ 90 000 de deţinători de arme neletale, ajungem la concluzia că aproximativ 0.10% din ei au folosit ilegal armele neletale. Este mai simplu să iei in considerare posturile de televiziune în căutare de stiri apocaliptice decât să faci o analiză profesională a fenomenului. Astfel, poliţia în loc să se limiteze la măsuri împotriva vinovaţilor, din cauza a 100 de oameni care încalcă legea, propune dezarmarea celorlalţi 89900 de oameni de bună credinţă, atentând astfel la un drept fundamental al omului, dreptul la apărare, dreptul de a-şi proteja viaţa, integritatea corporală şi bunurile. Mai mult, conform aceloraşi statistici, dinamica evenimentelor, a infracţiunuilor săvârşite cu arme este în scădere, deci măsura se dovedeşte a fi nejustificată. În Norvegia nu s-a schimbat nimic din legea lor după ce Brevik a omorât zeci de oameni, pentru că guvernul norvegian nu-şi consideră cetăţenii potenţiali infractori.
Încercăm să apreciem ca eronată afirmaţia că armele neletale sunt interzise în ţări din UE . Astfel, decă, într-adevăr, în unele ţări armele cu gloanţe de cauciuc sunt interzise, armele de aparare cu gaze nici măcar nu fac obiectul legii, deţinerea lor fiind liberă pentru cetatenii care au implinit 18 ani (Austria, Belgia) unde autorităţile asigură mult mai eficient siguranţa cetăţenilor. Dacă facem referire şi la faptul că armele de tir cu aer comprimat ce imprimă proiectilului o energie mai mică de 7,5 jouli sunt deţinute fără restricţii, in aceleasi conditii ca si cele cu gaze, atunci suntem tentaţi să punem la îndoială buna credinţă a iniţiatorului care prin aceasta profită de ignoranţa şi naivitatea populaţiei şi a celor ce sprijină acest proiect pentru a lipsi cetăţeanul de un mijloc de agrement.
Chiar şi la o analiză superficială pertinentă, observăm că marea majoritate a persoanelor implicate în aceste evenimente sunt persoane pentru care, dacă organele de poliţie îşi făceau datoria şi efectuau cercetările necesare pentru stabilirea bonităţii lor, nu le-ar fi acordat dreptul de procurare a unei arme. Marea lor majoritate sunt interlopi sau persoane care chiar dacă nu au cazier, se regăsesc în evidenţele operative ale poliţiei ca fiind persoane cu o conduită îndoielnică cu potenţial pericol social, dar cărora din diverse motive li s-a eliberat autorizaţie de procurare.

Noţiunea de „indicii comportamentale temeinice” invocată pentru a permite trimiterea cuiva la un examen psihologic este suficient de ambiguă pentru a lăsa loc unor abuzuri din partea structurilor competente.
Este lăsat la aprecierea subiectivă a organului de poliţie posibilitatea trimiterii la psiholog a oricărui deţinător de armă. Dacă acest aliniat va rămîne în forma aceasta, propunem ca în cazul unui rezultat favorabil al examenului psihologic, plata examinării să fie suportată de către persoana care a considerat justificată trimiterea.
Dealtfel, dacă Colegiului Psihologilor din România ar fi onest faţă de proprii membrii, cărora se consideră că le apără interesele, nu ar accepta complicitatea la această lege care să le culpabilizeze proprii psihologi în cazul unor evenimente la care nu se poate gasi un vinovat. După cum au afirmat toţi psihologii cu care am discutat cu ocazia evenimentului (Vlădan) de la coafor, nimeni nu poate garanta un comportament normal pentru o perioadă determinată. Probabil motivul determinant pentru care Colegiul Psihologilor a achiesat la aceasta propunere legislativa este că ea aduce bani pe spinarea detinatorilor de arme. În loc de o data la 5 ani vei fi pus pe drumuri la psiholog şi la fişă medicală o data la 3 ani (cel putin) sau, mai mult decât atât, la „recomandările de reexaminare”. Considerăm că un aviz medical sau psihologic trebuie să fie clar şi fără echivoc, respectiv “apt” sau “inapt” pentru port armă şi pentru o perioada determinată.

Obligativitatea absolvirii cursului de mânuire a armelor pentru armele neletale pe care le doriţi interzise la purtare o apreciem abuzivă, mai ales pentru cei ce deja au fost autorizaţi să deţină şi să poarte astfel de arme şi pe care le vor folosi numai în spaţiul privat. Nu uitaţi că şi forma iniţială a legii 295 conţinea o prevedere similară pentru vânători. Astfel, conform acesteia, vânători cu o vechime de mulţi ani erau obligaţi să bage bani în buzunarele unor domni din sistem care la pensionare şi-au deschis o asemenea şcoală. Din fericire, demersurile pe care le-am făcut la acea vreme au eliminat această prevedere din lege şi sperăm că aşa se va întâmpla şi acum. Dacă există bună credinţă, acest curs de mânuire poate fi înlocuit cu un rezumat tipărit al legii pe care să-l primească la achiziţionarea armei. Cât despre limitarea numărului de cartuşe, chiar credeţi că acesta este elementul care va diminua fenomenul infracţional? Au existat confruntări armate, schimburi de focuri în care s-au tras mai mult de 25 de cartuşe? Chiar consideraţi relevant acest lucru?

Nefăcând parte din sistem, vom solicita poliţiei o clarificare:
– Care este diferenţa din punct de vedere operativ între o armă fabricată în anul 1939 şi una fabricată în anul 1937. Care este motivul pentru care una poate fi colecţionată şi cealaltă nu, care este plusul de pericol pe care îl prezintă armele de după 1938 faţă de cele fabricate înainte de acest an?
– Care este diferenţa din punct de vedere al pericolului social între un fost poliţist sau magistrat în primii 10 ani de la pensionare faţă de următorii ani ?
– Care este diferenţa de pericol social între un deţinător de arme de tir cu aer comprimat care deţine două arme, faţă de unul care deţine 4 sau 5 ?
– Care este intervalul de timp la care poliţiştii dotaţi cu arme de serviciu sunt testaţi din punct de vedere medical şi psihologic, în ce constau aceste testări şi cine le efectuează?

Considerăm că nu este necesară modificarea legii ci doar aplicarea corectă a ei. Dacă într-adevăr s-ar dori alinierea legislaţiei din România la cerinţele Uniunii Europene s-ar proceda la o relaxare a ei, la simplificare, la scăderea birocraţiei, renunţarea la idea că românul este o subspecie pe care legile europene nu-l pot struni, pentru el fiind necesară adaptarea legilor la specificul local. Singurul aspect pozitiv din acest proiect îl considerăm propunerea de a acorda acces armurierilor la Registrul Naţional al Armelor, acest lucru având ca efect reducerea birocraţiei şi modernizarea principiilor de abordare a fenomenului.
O modificare a legii trebuie făcută în sensul conservării patrimoniului istoric, cultural, artistic şi tehnic pe care armele îl reprezintă, o lege în sprijinul colecţionarilor care şi-au asumat acest lucru, în sprijinul cetăţenilor oneşti pe care autorităţile nu sunt capabile să-i protejeze la fel ca în ţările care au fost date ca exemlu. O lege care să respecte opţiunea personală pentru o pasiune ce implică folosirea armelor. O lege în favoarea celor mulţi şi împotriva celor puţini. Legiuitorul şi cel ce impune legea ar trebui să se concentreze asupra rezolvări punctuale a incidentelor, nu să impună măsuri globale care să mascheze imposibilitatea de a gestiona evenimentele.

Cu respect vă rugăm să reconsideraţi necesitatea modificări legii şi să luaţi o decizie înţeleaptă pentru că altfel cetăţenii oneşti îşi vor pierde credibilitatea şi aşa mult încercată şi vor apela la toate mijloacele pe care legea le pune la dispoziţie pentru a-şi apăra drepturile.

Add comment 4 June, 2013


  Noutati Legislative

  Download

  Linkuri

  Arhiva Articole