Arhiva November, 2014

Pistolul Mitraliera Spaghin Model 41 PPSh-41, de Ioan Găucan

7,62-мм пистолет-пулемёт образца 1941 года системы Шпагина (ППШ)

Armata Sovietică a început experimentarea pistoalelor mitralieră cam la sfîrşitul anilor 1920. Pînă la începutul celui de-al doilea război mondial nu avea în dotare decît foarte puţine arme de aceste fel.
Oricum o dată cu războiul de” iarnă” 1939-1940 o armă va influenţa designul pistoalelor mitralieră sovietice. În 1922 Aimo J. Lahti produce primul sau pistol mitralieră, armă ce va fi urmată de alte arme similare culminînd cu modelul Suomi KP model 1931 ( Konenpistoli). Această armă a fost fabricată la Tikkakosky Oy şi apoi sub licenţă în Danemarca, Suedia şi Elveţia. Lahti a adăugat acestei arme un încărcător tambur cu capacitatea de 71 gloanţe. Adaugînd faptul că multe componente ale KP 31 erau prelucrate din metal solid , a rezultat o armă ce i-a impresionat pe comandanţii armatei roşii. De notat faptul ca deşi fabricarea lui Suomi Kp 31 înceteaza în 1944, el va fi folosit în armata finlandeză pînă în 1990.

O dată cu apariţia lui Suomi KP31, comandamentul armatei sovietice îl va însarcina pe Vasili A. Degtiarev sa dezvolte o armă similară. Astfel în 1934 apare modelul PPD 34 . Acest pistol mitralieră este practic o copie a binecunoscutului Bergman MP28 (din echipa care a proiectat acest pistol mitralieră a facut parte şi Hugo Schmeisser), la care se adaugă aproape fară nici o modificare încarcătorul tambur al lui Lahti. Arma intră în dotare în 1935, dar producţia este foarte mică ( 90.000 bucăţi), şi este distribuită în principal NKVD-ului şi trupelor de grăniceri. Oricum era greu de fabricat şi avea nevoie de multe ore-lucru. În 1939 la ordinul Comisariatului Poporului pentru Industria de apărare, se opreşte fabricaţia, dar ordinul este revocat de Stalin la intervenţia personală a lui Degtiarev.

Imediat după războiul “de iarnă”, armata sovietică cere imperativ o noua armă mai simplă şi mai ieftin de fabricat decît PPD 34. Astfel ia naştere PPSHh model 41 prin “remodelare” de către Georghi S. Spaghin.
Gheorgi Semionovici Spaghin s-a născut în 1897, iar în timpul revoluţiei bolşevice devine soldat al armatei rosii, şi apoi armurier într-un regiment de infanterie din garnizoana Vladimir. În 1920 după demobilizare se va angaja la atelierul de modele al fabricii de mitraliere Korov unde şef il va avea pe V.A Degtiarev. Unul din primele lui proiecte include designul şi construcţia unei mitraliere de 6.5 mm jumelate pentru tanc.
Principala idee a lui Spaghin a fost reducerea de material prin folosirea metalului ştanţat pentru marea majoritate a componentelor. Spaghin concepe un prototip în septembrie 1940, care include şi un compensator rudimentar pentru a reduce ridicarea ţevii în timpul focului în rafală. Acest compensator înclinat era integrat foarte ingenios în radiatorul care acoperea ţeava. Pentru protejarea mîinilor de caldura ţevii din timpul tragerii, radiatorul era gaurit pentru o mai buna ventilare şi răcire.

În octombrie 1940 PPSh 41 intră în competiţie cu alte modele, printre care şi PPD 40 (urmaşul lui PPD 34),iar în 21 decembrie 1940 va fi adoptat oficial de către Comitetul Apărării al Comisariatului Poporului sub denumirea”pistol mitralieră calibru 7.62 sistem Spaghin model 1941( PPSh41). Producţia va fi desemnată să înceapă în noiembrie 1941 la uzina din Zagorsk regiunea Moscova, aceaşi uzină în care se intenţiona iniţial fabricarea PPD-ului. Datorită înaintării rapide a armatei germane spre capitală, uzina a fost evacuată în oraşul Viatski din districtul Kirovskia. A fost evacuată şi uzina din Lopasnia care producea încărcătoarele pentru PPSh41. G.S Spaghin a fost numit designer şef al uzinei care va deveni principalul producător de PPSh.

Nevoia crescută a armatei de PPSH41, a făcut ca această armă să fie fabricată la multe alte uzine nespecializate precum cele din Zlatoust, Vorosilovgrad sau Tbilisi.
Trebuie menţionată deasemenea şi cooperarea internaţională în domeniul producerii de armament pentru armata sovietică, şi aici vorbim despre uzina Tegeranskom care a fost mutată în zona sovietică. În 1942 după semnarea unui acord interguvernamental cu Iranul, a fost trimisă toată documentaţia necesară pentru licenţa PPSh41. Astfel de-a lungul războiului soldaţii sovietici au primit cîteva zeci de mii de PPSh41 de producţie iraniană.
Chiar de la începutul producţiei, PPSh41 va avea o rată ridicată de fabricaţie, media fiind de 5.6 ore/arma. PPSh41 folosea doar 87 componente faţă de PPD 40 ce avea 95. Producţia ţevilor era simplificată, folosindu-se ţevile de puşcă Mosin Nagant 1891. Acestea erau tăiate în două şi apoi uzinate pentru a se putea folosi muniţia de 7.62 Tokarev. Pînă în aprilie 1942 vor fi fabricate 155.000 de bucăţi ( cu o rată de 3000 unităţi pe zi ). Se estimează că numarul total este de mai mult de 6.000.000 arme fabricate.

A fost o armă eficace şi de nădejde în luptă, desi cam”din topor”, şi cu ceva defecte native ( se putea descărca foarte uşor dacă era scăpată pe jos). Avea o cadenţă de foc oarecum ridicată, iar încărcătorul tambur o făcea destul de greu manevrabilă, şi inconfortabilă la purtat, sau cînd se trăgea din poziţia culcat.

PPSh 41 folosea recuperarea recului pentru reîncarcare ( blowback) şi trăgea ca majoritatea pistoalelor mitralieră din epocă din închizator deschis. Pentru diminuarea cadenţei şi a puterii reculului avea montat un tampon amortizor ( buffer) din piele sau fibre la arcul recuperator. Cuiul percutor era fix. Siguranţa era integrată în mînerul închizatorului şi îl putea bloca în poziţie închisă sau deschisă. La primele modele exista şi un selector ( în interiorul garzii tragaciului) pentru foc automat sau foc cu foc. La modelele spre sfîrşitul razboiului acest selector nu mai exista, ele tragînd numai foc automat. Oricum arma fusese concepută pentru o masivă putere de foc.

Ţeava era singura piesa cromată pentru a rezista condiţiilor aspre de luptă. Cutia mecanismelor era din oţel ştanţat şi se continua cu radiatorul caracteristic al ţevii . Acesta era mai lung decît ţeava şi acţiona ca un compensator .
Primele PPSh 41 au fost dotate doar cu încarcătorul tambur de 71 de focuri. De capacitate mare sporind puterea de foc, dar se încărcau greu. În 1942 apar încărcatoarele tip sector cu o capacitate de 35 de focuri . Erau uşor de purtat şi s-au devedit mai “populare” în timpul luptei. Primele încărcătoare sector erau facute din tablă de oţel de 0.5mm grosime şi nu prea rezistau condiţiilor de luptă, ulterior problema a fost rezolvată prin folosirea unui material de 1 mm grosime. De obicei un infanterist avea montat un încărcător tambur la armă şi 4 sau 6 încarcatoare sector de rezevă. Deasemenea primele modele au avut înălţator ajustabil pînă la 500 metri, iar modelele tîrzii înălţător tip L cu ajustare la 100 şi 200 metri.

Demontarea era foarte uşoară (o simplă balama în dreptul încărcătorului) facilitînd curăţarea în condţii de luptă. După cum spuneam fiabilitatea acestui pistol mitralieră era dată de simplitatea lui. Putea fi demontat în 5 părţi astfel putînd fi studiat şi înteles de ostaşul obişnuit Spre deosebire de germani care dotau cu MP 40 numai unităţi specializate, simplitatea PPSh-ului a făcut ca ruşii sa echipeze companii întregi cu această armă, începînd cu iulie 1941, pentru a mări puterea de foc a infanteriei.

De-a lungul războiului PPSh41 a cunoscut multe îmbunătăţiri şi variante. De exemplu în anul 1945 Spaghin dezvoltă o versiune originală. Era răspunsul la automatul german Sturmgewehr44(P) krummlauf, care fusese creat special pentru lupta echipajelor de tanc împotriva infanteriei ce se putea apropia de tanc la 15 maxim 20 metri. Ţeava detaşabila îndoită la 30grade este caracterstică pentru acest tip de armă.

r3

Chiar şi armata germană a folosit PPSh-uri capturate; cele care foloseau munţtia de 7.63×25 Mauser ( mai slabă dar asemănătoare cu 7,62 x25 Tokarev) au fost denumite MP717(r), iar cele recalibrate pentru 9×19, MP 41(r).
E interesant faptul că nu numai infanteria sovietică a folosit această armă. Un bombardier TU2 a fost înarmat cu 88 de pistoale mitralieră Spaghin, devenind o armă de asalt redutabilă . Chiar dacă puterea de foc era limitată la cele 88 de încărcătoare tambur, rezulta o imensă putere de foc pe unitatea de timp necesară descarcării celor 6248 de gloanţe. Bombardierul denumit “Ariciul”, a fost folosit în misiuni de asalt ( atac la sol) asupra infanteriei inamice.

O dată cu terminarea celui de-al doilea război mondial armata sovietică a încetat practic folosirea lui PPSh 41 iar în anul 1950, o dată cu intrarea în serviciu a lui AK47, mari cantităţi au fost livrate statelor satelite şi forţelor de gherilă comuniste.
Armata populară coreana şi cea chineză au primit mari cantităţi de PPSh, deasemenea au primit şi licenţa de fabricare a acestei arme. Coreenii au fabricat-o sub denumirea Model 49 iar chinezii sub denumirea de Model 50. În razboiul din Corea PPSH41 a fost folosit pe scară largă. Cariera acesteuia a continuat cu razboiul din Vietnam, fiind socotită una dintre cele mai bune arme .
Modelul 50 chinezesc folosea numai încărcătoare tip sector, pe cînd modelul 49 corean folosea numai încărcătorul tambur.
Modelul K-50M de fabricaţie vietnameză se baza pe modelul 50 chinezesc şi avea ţeava şi radiatorul scurtate. Deasemenea avea mîner pistol şi un pat simplificat rabatabil.

Vorbind de ţările pactului de la Varsovia, PPSh 41 a fost construit sub licenţă în:
Iugoslavia sub denumirea de Crvena Zastava Automat M49.
Ungaria sub denumirea 7.62mm Géppisztoly 48.Minta.
România sub denumirea PM PPŞ model 1952 la fabrica din Cugir.
PPSH 41 încă se mai fabrică sub sub denumirea SKL 41 începînd cu 2008 în Germania. Această versiune este calibrată pentru muniţia de 9×19 şi trage numai în modul semiauto.
Bazat pe desginul lui PPsh 41, firma italiană Pietta fabrică deasemenea un model numit Puma PPS50 în calibrul 22LR.

CARACTERISTICI:

Muniţie- 7.62×25 ( interşanjabil cu 7.63×25 Mauser).
Operare- Încărcare la recul cu tragere din închizator deschis. Foc selectiv, automat sau semiautomat.
Cadenţa- 900 focuri /minut.
Lungime- 843 mm
Lungimea ţevii-265mm
Viteza glonţului la gura ţevii-488 m/s
Greutate :
– fără încărcător 3.64kg
– cu încărcător tambur 5.45 kg

r6

BIBLIOGRAFIE şi REFERINŢE

Bishop, Chris (1998), Guns in Combat, Chartwell Books
Bishop, Chris (2002). The Encyclopedia of Weapons of World War II
Fowler Will, Sweeney Patrik. Rifles and Machine Guns
Hogg, Ian (2000). Jane’s Guns Recognition Guide Second Edition
Huon Jean – Chargeurs
Miller, David (2001). The Illustrated Directory of 20th Century Guns.
Peterson Philip. Standard Catalog of Military Firearms -4th edition
“Shpagin PPSh-41 submachine gun (USSR)”- http://world.guns.ru/smg/rus/pca-41-e.html
http://opoccuu.com/ppsh41.htm
http://vorotila.ru/Oruzhie-i-voennaya-tehnika/762mm-pistoletpulemyot-obrazca-1941-goda-sistemy-Shpagina-PPSh-i173766
“About us”. Fabricadearmecugir.ro. Cugir Arms Plant SA.
Infanteria Română – 180 de ani. București: Editura Centrului-Tehnic Editorial al Armatei
“7.62mm Submachine Gun PPSh41”- http://www.hungariae.com/PPSh41.htm
http://en.wikipedia.org/wiki/PPSh-41

Add comment 9 November, 2014


  Noutati Legislative

  Download

  Linkuri

  Arhiva Articole