SAMOPAL VZOR 61- SCORPION, de Ioan GăucanRevolverul Enfield Nr.2 , De Ioan Găucan

FESAC 2015

June 18th, 2015

În perioada 4-8 iunie anul curent, Asociaţia Naţională A Colecţionarilor de Arme a participat în calitate de membru la întâlnirea anuala a FESAC ( Federaţia Europeană a Colectionarilor de Arme). Întâlnirea din acest an a avut loc la Zurich în Elveţia, ţară cu tradiţie în ceea ce priveşte armele de foc. Principala temă de discuţie a fost legislaţia europeana în ceea ce priveşte armele. Momentan Directiva Europeana nu a fost modificata, şi nici nu se doreşte modificarea ei de către majoritatea organismelor implicate în discutarea ei . Am întîlnit în Elveţia una dintre cele mai puternice asociaţii de colecţionari şi deţinători de arme de foc, şi aici ma refer la Asociaţia “Pro Tell”. Înfiinţată în 1978 are o activitate diversificată ce acoperă practic toate aspectele legate de armele de foc. Trebuie cunoscut faptul ca Elveţia are o legislaţie foarte clară şi fără constrîngeri inutile în ceea ce priveşte armele. Cetăţenii eleveţieni au dreptul să poarte arme, şi începind de la virsta de 10 ani sunt acceptaţi în poligoanele autorizate, sa participe la sedinţele de tragere.

La invitaţia asociaţiei “Pro Tell” toţi reprezentanţii ţărilor afiliate la FESAC au participat la “Feldschiessen 2015”. In fiecare an în toate oraşele, comunele şi satele din Elveţia se ţine aceasta competiţie. Incepînd cu copii de la 10 ani pînă la cel mai vîrstnic, experimentat sau avansat, militar sau nu, toţi merg la această tragere recreaţionala. Se trage cu pistolul la 20 si 50 metri, şi cu sturmgewehr-ul regulamentar la 300 metri. Cu fiecare armă se trage 18 focuri în serii cronometrate. Tot cu aceasta ocazie cei care işi satisfac serviciul militar sau rezerviştii îşi trec ( sau nu – deşi nu s-a întîmplat pînă acum) baremul anual obligatoriu.

In fiecare an începînd cu prima jumatate a secolului 19 Feldschiessen a devenit cel mai mare eveniment sportiv din Elveţia şi cel mai mare concurs de tragere la ţintă din lume. Acest eveniment a evoluat tangenţial cu tradiţia de trăgatori a eleveţienilor şi cu tradiţia armatei elveţiene. Muniţia folosita este asigurată de statul elevetian , şi aici vorbim de aproximativ 4.000.000 de cartuse .

fesac

Anul acesta la Feldschiessen au participat aproximativ 150.000 de tragatori.
Armele folosite sunt armele utilizate de armata elveţiană. La pistol de exemplu se trage cu SIG 75 şi SIG 49, iar la arma lunga cu STGW S90 si STGW 57.
Ce este cel mai impresionant este relaxarea cu care lumea vine la poligon, pe jos, în tramvai, autobuz cu armele în banduliera la vedere. Poligoanele nu sunt împrejmuite cu garduri de beton, fără biute cît muntele, cu locuri de joaca pentru copii chiar lînga poligon. Armele fac parte din viaţa cetăţenilor elveţieni şi conform statisticilor chiar dacă au aproape cel mai mare număr de arme pe locuitor, criminalitatea cu arme de foc este cvasiinexistentă.


  Noutati Legislative

  Download

  Linkuri

  Arhiva Articole