Pușca cu repetiție M.95. de Dr. Hermann GerigJubileul Scolii de Agenti de Politie “Vasile Lascar”

Pușca și carabina7,62 mm Md.1891-M91 Mosin Nagant-în armata română. de Baity Pera

March 25th, 2018

Clipboard_20180325

Argument

Armele lungi cu repetiție sistem Mosin Nagant cal. 7.62x54R, fabricate timp de 7 decenii în aproximativ 37 milioane de exemplare, rămân și astăzi printre cele mai numeroase arme de foc. Chiar dacăși în prezent sunt surprinse în conflicte locale raspândite pe mai multe continente, foarte multe au intrat în posesie civilă, în special a colecționarilor. În Statele Unite arma lungă Mosin este obiectul interesului multor trăgători și colecționari și este subiectul cărților și articolelor de profil ce fixează prețuri de revânzare într-o gama largă în funcție de model, uzina fabricantă și anul fabricației. Pasionații caută modele cu serii de producție mai mică. Exportate peste ocean în număr foarte mare, în special în ultimele 2 decenii, au fost vândute de cele mai multe ori contra unei bancnote verzi de 100 (între timp din varii motive prețurile au crescut) direct din cutia de stocare a câte 20 de bucăți în hartie cerată cu baioneta și accesoriile stocate cu cosmolină. Atât exemplare NOS (surplus new old stock) cât și arme rearsenalizate sau exemplare uzate nefolosibile își găsesc cumpărător.
În colecții, printre mai numeroasele puști Mosin Md. 1891/30 sau carabine Md. 1944, nu puține au fost bătrânele Md. 1891 și, după cum au cercetat cei mai zeloși colecționari, o mare parte dintre acestea au primit eticheta sumară „Balkan M91” având proveniența (țara exportatoare) balcanică.
Efectiv mai multe mii de puști Md. 1891 deținute de civilii nord-americani sunt din România și prezintă felurite detalii care indică uzul militar românesc. Însă acest model nu a fost parte a achizițiilor armatei române în secolul trecut. Descrierea acestei arme longevive cât și interesanta și nebuloasa ei legatură cu armata română sunt subiectul articolului.

Elaborarea Modelului 1891
трёхлинейная винтовка образца 1891 года (pușca de trei linii model an 1891)

Într-un context global de rapidă evoluție a tehnicii militare la sfârșitului de secol XIX, experiența ultimului război ruso-turc, atunci când armatațaristă (dar și cea română aliata) s-a confruntat cu tir din partea Winchester M. 1866 lever action, relevă necesitatea adoptării armelor cu repetiție.
În 1883, din ordinul Comandamentului Artileriei Imperiului țarist –viitorul GRAU, este formată o comisie de testare cu scopul proiectarii unei noi arme lungi cu magazie. Anumite caracteristici constructive ale armei din dotare, precisa pușcă M1871 Berdan II trebuiau asimilate în designul noii arme astfel încât să fie înlesnită fabricația de masă în armureriile imperiale.
În 1889 se disting 2 proiecte, unul domestic al căpitanului Serghei Ivanovici Mosin, și unul al belgianului Leon Nagant. Cum a ajuns pușca să poarte cu precădere numele rusesc în ciuda meritelor celebrului proiectant belgian, aici s-au țesut legende pe care specialiștii ruși le lămuresc cel mai bine.
Începând cu 1974, după absolvirea între primii a Academiei Artileriei Mihailovschi, Mosin devine un reputat proiectant al uzinei de arme Tula (ТОЗ). În cadrul demersului de mai sus, Mosin inițial modifică pușca Berdan 2 la nivelul cutiei închizătorului și a închizătorului permițând introducerea unui încărcător. Această pușcă experimentală din 1885 este urmată de o pușcă a anului 1888 ce reduce calibrul de la 4,2 linii (calibrul  10.75×58R al puștii Berdan 2) la 3,15 linii (pentru cartușul de 8,2x57R mm inventat de colonelul Rogoțev). Linia ruseasca, u.m. tradițională echivala unei zecimi de inch.
În 1996 apare pușca franceză Lebel 8mm cu cartuș cu pulbere fără fum, arma considerată catalizatorul pentru trecerea la calibru redus cu pulbere modernă.
Rusia procură câteva exemplare în 1889 și comisia de testare rusească impune adoptareacestor caracteristici pentru modelul indigen, însă, în continuare, păstrând numeroase reminescențe de la arma în serviciu, Berdan 2.
Aproape 100 de proiecte în diferite stadii de execuție fuseseră analizate de comisie, alături de cele mai moderne puști sistem Mauser, Mannlicher și Lebel astfel că, în 1890, comisia deja a stabilit designul final pentru  țeavă, cartușul și baioneta și le-a executat de pre-serie la uzina Sestrorețc. Capul mobil cu cepul vertical proiectat de Mosin este și el adoptat ca cerință. Mecanismul de alimentare cu lamelă cu 5 cartușe este ales de la modelul semnat de Nagant însă se adaugă opritorul-aruncător de la proiectul Mosin (opritorul-aruncător preia tubul tras de extractor și il evacuează și oprește cartușul următor în canal pentru a fi alimentat). În etapa finală a testarii s-au confruntat 2 modele Mosin și unul Nagant ce aveau toate aceste subansamble comune și caracteristici balistice foarte apropiate. În ciuda unei finisări excelente, pentru “luat ochii” ofițerilor din comisie, arma semnată de belgian a pierdut în fața candidatului robust rusesc, 2 șuruburi suplimentare în manșonul de siguranță al închizătorului erau o complicație nenecesară a belgienei.
Mult mai târziu, propaganda sovietică va lăuda originea mai umilă a rusului față de consacratul Nagant iar efectul contrar a fost că, recent, o bună parte din literatură tratează alegerea modelului căpitanului Mosin din motive patriotice.
Însă la acea vreme comisia a apreciat pozitiv produsul Nagant dar avizul ei era consultativ și ministerul adopta designul rusesc ce dăduse mai puține întreruperi la tragere și era mai economic în fabricație.
Produsul finit este rezultatul nu doar a 2 proiectanți, ci și al sistemului riguros de testare al comisiei, astfel că, pe 16 aprilie 1891, Țarul Alexandru al 3-lea adoptă noua armă sub o denumire oficiala de трёхлинейная винтовка образца 1891 года, trad. pușca de trei linii model an 1891. Iar nomenclatura românească va prelua denumirea, astfel pușca se numește oficial 7,62mm Md. 1891 fără a specifica vreo paternitate a designului.

Clipboard_20180325 (2)

Elaborarea cartușului 7,62x54R

Din a doua jumătate a secolului XIX, odată cu perfecționarea procedeelor de elaborare a oțelului, marile imperii se angajează într-o cursă a înarmărilor unde nu doar volumul fabricat asigură succesul ci și adoptarea rapidă a celor mai noi inovații tehnologice: ghintuirea țevilor și tranziția de la proiectilul bilă de plumb la glonțul Minie cu încărcătura învelită în hârtie cu salpetru către cartușul cu tub metalic încărcat pe la chiulasă, inițial cu percuție laterală apoi cu percuție centrală cu capsă Berdan sau Boxer.
Pentru angajarea țintelor precis la distanță mai mare, traiectoria balistică trebuie alungită prin reducerea calibrului, scăzând greutatea și rezistența la înaintare a glonțului și îndesarea unei incărcături mai puternică.
Pornind de la cartușul .42 Berdan (4.2 linii,10.75×58R), colonelul Rogoțev elaborează începând  cu 1885 cartușul 8,2x57R  (3,15 linii) cu pulbere neagră cu glonț cămășuit.
Proiectul meritoriu nu intră în dotare întrucât pe plan internațional apare pușca Lebel Mle 1886 cu al ei cartuș cu pulbere fără fum. Rusia obține, după cum s-a aratat mai sus, câteva  exemplare de arma însă nu și cartușul complet. Însuși Dimitri Mendeleev reproduce compoziția pulberii coloidale pe bază de nitroceluloza.
Mulțumită aceleiași comisii care elaborează noua armă, în 1890 se finalizează cartușul de 3 linii cu pulbere fără fum și capsa de aprindere tip Berdan, sub conducerea lui Rogoțev.
Astfel în 1891, odată cu pușca de 3 linii intră în fabricație cartușul model 1891 cal. 7,62x54R cu glonț cu cap ovalar.

Modelul 1891 îndotarea țarista, evoluția sa și a cartușului

Pentru noul armament se reorganizează uzinele și pulberăriile alocându-se fonduri uriașe. Producția demarează la arsenalele Tula, Ijevsc și Sestrorețc și, pentru a o suplimenta, între anii 1892 și 1895, se contractează în Franta la uzina Chatellerault fabricarea a 500 000 de exemplare de pușcă de infanterie (lungă).
Urmând experiența puștii Berdan, pușca M91 se va fabrica începând cu 1893 și în variante ușor scurtate (cu 2 inci- aprox 5cm). Astfel apar pușca de dragoni (infanterie călare) și cea de cazaci, diferind prin folosirea fără baionetă pentru cea din urmă. Implicit, la căzăcească reglajul bătăii se făcea fără baionetă.

Clipboard_20180325 (3)

Clipboard_20180325 (4)

Până la începerea războiului ruso-japonez în 1904, armata țaristă primește 3 800 000 arme, cu toate acestea neputând înlocui în totalitate pușca Berdan II.
Dealungul fabricației, puștile M91 primesc mici îmbunătațiri: eliminarea prelungirii-pinten anterioară a gărzii trăgaciului, adăugarea apărătorii de mână din lemn superioară pe țeavă, un bulon transversal de ranforsare în ulucul patului, decupări în pat pentru cureaua armei și variind brățările de țeavă ale armei.
O modificare importantă apare în 1908 odată cu adoptarea cartușului 7,62x54R modificat cu glonț ascuțit M1891/08. Acesta, cu mici variațiuni ulterioare la materialul tubului cartuș și profilul sertizat al glonțului dăinuie până astăzi în dotarea multor armate, folosit în principal pentru mitraliere, un cartuș foarte longeviv. Glonțul ascuțit este și mai ușor astfel că soldatul rus poartă 132 cartușe ascuțite față de 120 ovalare.
Modificarea traiectoriei balistice impune introducerea unui nou inălțător de tip Konovalov, și acesta în arșini (u.m. arhaică, 1 arșin este aprox 28” sau 71cm similară pașilor din Principatele Române) numerotat până la 32, reprezentând 3200 arșini (aprox 2270 m). Se montează pe majoritatea puștilor fabricate anterior.

Clipboard_20180325 (5)

 

 

 

Până la intrarea Rusiei în război în 17 august 1914, armata se dotase cu 4 519 700 puști M91 din cele 3 variante. Serbia, primea printr-un contract, înainte de declanșarea conflictului mondial, puști M91 suplimentând pușca sistem Mauser în timp ce regatul Muntenegrului o folosea ca dotare principală.
În ciuda numărului impresionant de arme menționat mai sus, gigantei armate țariste îi lipsește armament de infanterie iar consumul din operațiunile zilnice militare, imens în cazul unor înfrângeri precum cea de la Tannenberg din 1914, fac problema dotării mai acută. Producția celor 3 arsenale rusețti Tula, Ijevsc și Sestrorețc (în decursul războiului se realizează 3,3 milioane de arme) se suplimentează prin contracte în SUA cu New England Westinghouse pentru  1,8 milioane și Remington pentru 1,5 milioane puști model lung. Din armele americane de la fiecare furnizor au fost livrate doar aproximativ jumătate din volumul comenzilor. Tot nu a fost suficient, s-a dat comandă la Winchester și aproximativ 300 000 de puști Winchester lever-action 1895 ajung în dotarea țarista (a se vedea exemplare din colecția MMN), dar în calibrul 7,62x54R pe lamele de Md.1891, posibil deoarece spre deosebire de majoritatea lever-action-urilor, 1895 nu folosea magazie de cartușe tubulară.
Nefăcând subiectul articolului de față, în totalul armelor sistem Mosin-Nagant fabricate în Rusia țarista, intră și carabina de trei linii M. 1891/07 cu până în 350 000 exemplare fabricate la Ijevsc între anii 1907 și 1914. Aceasta nu a fost dedicată oficial unităților călare ci ca armament secundar pentru trupele tehnice: mitraliori, artileriști, sapeuri unde lungimea de doar 1015mm o facea usor de manuit, însă calitățile balistice lăsau de dorit.
O carabină de jandarmi a fost produsă în număr limitat (aprox 8000) prin scurtarea pustilor M91 de cazaci și dragoni.
Subiect al acestui articol este o carabină, astăzi foarte rară, construită prin modificarea, în primul rând scurtarea puștii lungă M91. Informațiile documentare lipsesc, ca și orice denumire oficială și avem doar putinele exemplare supraviețuitoare. Despre această carabină cercetatorul Karl-Heinz Wrobel gasește, pe baza baionetei inedite rabatabile Gulchevici, legătura cu Școala de Cavalerie din Sankt Petersburg, unde arhive menționează carabine dotate cu această baioneta. Doar aceste carabine, numite mai departe carabine de cavalerie M91, pot monta aceasta baionetă Gulchevici.

Clipboard_20180325 (6)

Carabina s-a executat prin scurtarea țevii puștii lungi păstrând închizătorul, mecanismul și încărcătorul de la puști M91 fabricate din secolul XIX până la ultimele fabricate în deceniul 3 al sec XX. O parte prezintă înălțător vechi- pre Konovalov, astfel că este probabil că modificarea în carabină a început înaintea lui 1908.
Este evident gândită pentru trupe călare întrucât baioneta se rabate într-o mica teacă ce protejează vârful, înșurubată pe ulucul patului. Mânerul închizătorului este îndoit la 60 de grade în jos pentru a deranja mai puțin spinarea călărețului iar cureua armei se prinde lateral printr-un inel înșurubat în pat și o decupare în brățara superioară. Arma nu a fost prevăzută cu vergea de curățare și nici nu are locaș. Majoritatea exemplarelor rămase au heraldica imperială- vulturul bicefal- înlăturată și asta de multe ori înseamnă folosire românească.
Armele M91 duc greul în vremea primului război mondial pe frontul de est, un război mai mobil decât în vest. Numeroase exemplare alături de muniție sunt capturate de armatele austro-ungare și germane și deși sunt utilizate inițial de trupe din eșalonul secundar și de către marină, pierderile de armament indigen le aduc în prima linie a frontului de est. O parte sunt recalibrate în 8mm Mannlicher respectiv 8mm Mauser iar importanța lor o arată faptul ca multe au fost reparate/rearsenalizate primind marcaje specifice. Corpul expediționar turcesc ce a luptat pe frontul românesc a fost dotat cu M91 de captură cedate de aliații teutoni.
Pușca M91 este emblematică pentru armata țaristă a primei conflagrații mondiale dar impozanta “trilineica vintovca” cu baioneta montată este asociată cu revoluția rusă, vizibilă în poze din Petrograd ca și în filme de propagandă precum Octombrie al lui Eisenstein.

Clipboard_20180325 (7)

Mai departe este utilizată intens în complexul război civil alb-rosu.
Începând  cu vara lui 1918, de partea trupelor alb-gardiste sunt trimise corpuri expeditionare franco-anglo-americane, atât debarcate în nord la Arhanghelsk cât și la Vladivostok către transsiberian.
Aceste trupe aliate au fost înarmate cu M91, motive simple legate de comunalitate muniție sunt evidente, dar este de remarcat că cel puțin trupele americane au primit puști M91 de fabricație Remington și Westinghouse ce nu fuseseră livrate Petrogradului, a carei conducere era acum dușmană. Legiunile cehoslovace ce luptă de partea albilor amiralului Colceag primesc 50000 puști M91.
In 1918 Finlanda se rupe prin luptă de imperiul în degringoladă preluând depozitele cu M91, iar M91 cu modificările specifice finlandeze va fi, aproape în exclusivitate, arma cu repetiție a infanteriei Finlandei până în anii ’60! Finlanda, pe atunci o țară săracă, va suplimenta acele prime M91 cu numeroase M91 cumpărate în interbelic de la orice sursă mai puțin Sovietele. Finlanda cumpără M91 în orice stare, iar aliații ce le primisera ca daune de război din capturile Puterilor Centrale nu aveau folos pentru ele. Finlandezii le repară/rearsenaliză, subcontractează sau chiar uzinează țevi, rezultând modele variate de foarte buna calitate. Branduri precum Sako sau Tikka au evoluat prin experiența reconstruirii M91. Atât biatlonul sovietic cât și cel finlandez se folosesc până în anii ‘70 de puști Mosin modificate.

Clipboard_20180325 (8)

Alte țări precum Cehoslovacia și Bulgaria au în stoc M91 ca armament secundar.
Războiul afectează producția M91 în arsenale și consumă stocul existent. De asemenea în urma dinamicului razboi sovieto-polonez, multe M91 sunt capturate și vor fi folosite de polonezi.
Pusca de infanterie M91 se fabrică până în 1926, însă productia M91 de dragoni va continua lent până în 1932. În 1930 se introduce o evoluție a armei în forma M91/30 renunțând la variante de diferite lungimi în favoarea unei lungimi unice moștenită de la puști M91 de dragoni/cazaci.
M91/30 nu face subiectul articolului însă este de menționat că numeroase M91 căzăcești sau de dragoni și mai rar de infanterie au fost transformate în standardul M91/30.
Ce ii nedumerește pe pasionații de armament istoric astăzi este cvasi-inexistența M91 în fotografii sovietice din al doilea război mondial dar și raritatea exemplarelor supraviețuitoare exportate în ultimele decenii din spațiul es-URSS.
De dimensiuni sporite, industria militară sovietică în deceniul 4 a reusit introducerea masivă a noii “vintovka” M91/30 ce va purta pentru prima dată numele Mosin.
Rusia vinde M91 în China (ce avea deja unele exemplare de la alb gardiști refugiați) și mai apoi în sângerosul război civil din Spania este procurată de trupele republicane.
Pe toată granița URSS stau masate în iunie 1941 unitățile sovietice gata de atac (vezi ipoteza Suvorov), iar preîntâmpinarea ofensivei sovietice prin operațiunea blitz-krieg Barbarossa a însemnat capturarea armelor celor pregătiți pentru atac dar nu și pentru apărare. Pierderea umană, milioane de prizonieri, de material și pierderile teritoriale în primul an de război fac ca M91 din rezerve să intre în luptă alături de militari și de partizani. Capacitateagiganticăde producție sovietică își va spune cuvântul și nu este de mirare de ce vedem în general doar M91/30 în pozele ce surprind războiul.

Caracteristici tehnice ale puștii M91 / carabinei de cavalerie M91

denumire oficială: pușcă de trei linii model al anului 1891 (Rusia), pușcă Md.1891 (Romania)
calibru: 7,62mm / pentru carabină nu se știe denumirea oficială, uzual “St. Petersburg cavalry rifle”
muniție: cartuș de 3 linii model al anului 1891 apoi cartușul ascuțit “L” M1891/08(Rusia), cartușul de război Md.1908 (România), este un cartuș cu ramă 7,62x54R, greutate cartuș întreg 21-24g, glonț de 9,6 g (148 grains) miez de plumb cu antimoniu cămășuit sau cartuș perforant cu glonțul cu miez de otel sau cartuș trasor.
lungime: 173 cm cu baioneta în poziție de luptă, 130 cm fără baionetă (sau montată invers),
puștile M91 de dragoni și cazaci au 123 cm lungime / lungime totală 103 cm pentru carabina cu baioneta rabatată în teacă
țeavă lungime  78,3cm, 4 ghinturi cu pas de 24 cm sens de înfășurare pe dreapta, viteza glonțului la gura țevii 865m/s / viteza la gura țevii  820 m/s la carabină
greutate totală cu baionetă 4,8kg, fără 4,3 kg / carabina cu baionetă cântărea aproximativ 4 kg
Înălțator cu reglaj până la 32 (3200 arșini- 2270m) și bătaie maximă ochită de 2000m, distanța eficace 400m, tir de baraj la 1000m, reglaj înălțător până la 3200 arșini (2270m) / Înălțător cu reglaj până la 2000 arșini -1420m și bătaie maximă ochită de aprox 1000m, distanță eficace 400m
Încărcător nedetașabil alimentat cu lamele de table de oțel a cate 5 cartușe
Din completul puștii M91 fac parte:
baioneta model 1891 cu dulie (brățară) cu lama cruciformă moștenită de la pușca Berdan și vârf drept substituind șurubelnița. În marș se purta montată cu lama în jos pe țeavă iar românii și austro-ungarii au prevăzut port-baionete la centură
Carabina are o baionetă cruciformă de aceiași lungime a lamei însă prinsă de țeavă cu sistem de rabatare Gulchevici ce este astăzi mai rar chiar decât inedita carabină. O baionetă comună model 1891 nu se poate fixa în pozitie de marș (invers) fiind impiedicată de brățara față port-curea.
vergeaua lungime 29 inci – 73,7 cm (lipsește la carabina de cavalerie)
sticluță de ulei – primele modele au ștanțat vulturul imperial
capul pentru câlți – pentru introdus fâșii textile de curățare
Șurubelnița
cu mâner de lemn ce este și calibru pentru reglat cât iese percutorul din capul mobil
cureaua cu 2 catarame / curea fără catarame pentru prinderea laterală a carabinei
degetarul pentru gura țevii pentru ghidat vergeaua axial la curățare.

Clipboard_20180325 (9)

Deservirea corectă a puștii Md.1891 din literatura și experiența internațională

Puștile se depozitează cu închizătorul deschis și cuiul percutat (pentru detensionarea arcului) asigurând o bună ventilație în lungul țevii împotriva umezelii. Curățarea se face introducând vergeaua cu perie (modernă) pe la culată și alegem tije din material mai puțin dur (ex. alamă). Dacă folosim vergeaua originală montăm întotdeauna degetarul pentru gura țevii care ghidează tija concentric. Dacă se curăța old-school, câlții cei mai buni introduși în capul pentru câlți sunt din in. Neglijarea totală a curățirii ca și curățirea intensă însă neatentă a țevii cu tije din oțel– de cele mai multe ori pe la gură fără degetar – a dus la uzura canalului țevii aproape de gură (worn muzzle crown) ceea ce dă o împrăștiere mai mare a gloanțelor decât ghinturile parțial uzate în lungul țevii.
Reglajul percutorului (lungimea cuiului cât iese din capul mobil închizător) se verifică folosind calibrul original, în lipsa lui, un șubler cu tija de adâncime trebuie să masoare între 1,9 și 2,4 mm. La nevoie se demontează închizătorul și se rotește percutorul pe filetul din piulița închizătorului.
Original puștile Md.1891 lungi și varianta de dragoni au avut cătarea reglată pentru tragere cu baioneta în poziție de luptă – montată. Baioneta montată (lateral dreapta pe armă) adaugă greutate suplimentară la vârful țevii, și deflectează întrucâtva gazele de ardere către stânga. Tragerea armelor fără baionetă la 100m ducea punctul de impact către dreapta cu până la 8 cm și către în sus cu mai putin. Este de așteptat ca multe din puștile Md.1891 și Md.1891/30 trecute prin mâna civililor să fi avut reglată cătarea pentru tragerea fără baionetă- în genere s-ar vedea cătarea deplasată lateral către stânga.
Majoritatea puștilor Md.1891 sunt capabile de a executa foc, deși datorită țevilor uzate și corodate, multe nu s-ar mai încadra în baremul original de dispersie de maxim 15 cm la 100m. Calitatea minereului de fier rusesc, uzinarea ingrijită țaristă și toleranțele mari fac arma funcțională după mai bine de un secol de destinație militară.
Md. 1891 cu al său profil lung se simte mai zveltă decât o carabină Md. 1944  și, datorită țevii lungi, reculul simțit prin talpa de oțel în umărul trăgătorului este simțitor mai mic.
Defect tipic, remediabil, este creșterea forței de apăsare a trăgaciului (trigger pull) ca urmare a uzurilor între suprafețele de alunecare din închizător sau la nivelul mecanismului de dare a focului.
Interschimbabilitatea reperelor din mecanismele Mosin și producțiile enorme din trecut vor asigura încă pentru mulți ani o bună disponibilitate a pieselor.
Lemnul puștilor Mosin, în afară de exemplarele de fabricație americană îmbibate în in, a fost acoperit original cu șelac, o rășină naturală familiară restauratorilor de mobilă veche sau de instrumente muzicale cu corzi. De aici aspectul de lac de culoare brun închis, și deterioarea specifică. Șelacul se poate remedia local prin înmuiere cu alcool tehnic sau se poate reaplica în totalitate și aderă și la lemnul deja saturat în ulei de in.

Pușca Md.1891 și românii

Primii români ce au încărcat această armă au fost românii basarabeni, grupați în unități recrutate teritorial, iar testul focului a venit la aproape 10000 km de casa, în Manciuria la Marea Galbenă. În cursul războiului, divizia 14 infanterie cu sediul în Chisinau, a căpătat supranumele “divizia de fier”. Războiul Ruso-Japonez s-a sfârșit în 1905 cu înfrângerea Imperiului Țarist cu pierderi mari.
În august 1914, românii basarabeni, parte a regiunii militare Odesa, sunt mobilizați și încep participarea la Primul Război Mondial.

Clipboard_20180325 (10)

La granița de Nord-Est cazaci și români in timpul neutralității, Md.1891 de cazaci

România va începe războiul printr-o mobilizare, apreciată ca eficace, chemând sub drapel între 27 și 28 august 1916, 658 088 oameni ce ajungeau la 833 601 împreună cu părți sedentare și întreprinderi militare.

La o populație a României Mici de aprox. 7,9 milioane, gradul de mobilizare a fost foarte mare, de 10,56%.
La acel moment, în stocurile armatei române figurau aprox. 373 936 puști și carabine de cavalerie Mannlicher 6,5mm Md. 1893 – arme excelente-  dar și depășitele 142 906 puști și 8724 carabine Henry Martini Md. 1879 11mm. Armamentul era insuficient chiar înainte de a fi consumat prin luptă. în ajutorul aliat promis (o ofensivă materializată slab pe frontul macedonean), România se angajează în conflict pătrunzând prin trecătorile din arcul carpatic. Inițial avantajate numeric, trupele române ocupa Făgarașul, Brașovul, Odorheiul și trec de bazinul râului Olt. Însă trupe germane, bulgare și turce sub comanda mareșalului Mackensen înfrâng apărarea română în Cadrilater acolo unde ajutorul promis de ruși a fost cu mult mai mic decât cel promis. Trupe proaspete austro-ungare și germane sub comanda mareșalului Falkenhayn încep să împingă armata română înapoi peste Carpați iar Dobrogea este pierdută. În ciuda unor momente de apărare memorabile în trecători și în Oltenia, frumos reconstituite istoric la 100 de ani de la conflagrație, România va fi redusă la sfârșitul anului 1916 la Moldova vestică.
Pierderile umane (aprox 250 000 soldați) și material sunt imense, în ceea ce priveste armamentul individual arhivele indică pierderea a 293 291 arme lungi. Lipsită de o solidă bază industrială militară, România se reînarmează în iarna lui 1916-1917 prin importuri. Aliații vestici trimit armele prin porturile Arhanghelsk, Vladivostok și Alexandrovsk pentru a fi transportate pe întinderea rusă către armata română. Aceasta primește 150 000 arme lungi, în principal puști Berthier M.1915 cal 8mm Lebel și mai puține Vetterli M1870/15 11mm. Corectând gravele carențe din campania 1916,  infanteria română primește armament automat: mitraliere și pusti-mitralieră cât și suficiente grenade.
Din Rusia țaristă de la începutul razboiului se comandă o mare varietate de materie primă și se așteaptă livrarea a echipamentului militar complet pentru 200 000 soldați (de la bocanci la centuri și batiste) și pânză pentru echipament și ținută, dar survin întârzieri mari iar cantitațile primite efectiv sunt mai mici. Din documentele adunate în volumul “Misiunea Generalului Coanda la Stavka” reiese livrarea de către Rusia a unor arme Mannlicher, probabil captura austro-ungara M1888-90 și M95, însă nicăieri referința despre arma principală țaristă, Md. 1891!
Cartușul 7,62x54R intră primul în dotare alături de mitraliere Maxim rusești.
Ministerul de război nădăjduiește să cumpere cantități mult mai mari de echipament din Rusia țaristă însă contextul este tot mai rău, delegații români raportează desfășurarea revoluției ce aduce abdicarea țarului și instalarea guvernului provizoriu. Kerenski, șeful guvernului este dispus să continue războiul însă pe masură ce se desfășoară anul 1917, rezultatele militare sunt slabe iar armata epuizată și demotivată se bolșevizeaza.
În ceea ce ne privește, pe frontul românesc în legatură cu marile operațiuni ofensive de la Mărăști și defensive de la Mărășești citez urmatoarele din lt.-col. Leșcu al armatei Rep. Moldova “diviziile ruşilor de acum erau contaminate de „morbul” revoluţiei. Ele refuzau să lupte şi în masă părăseau poziţiile, în treacăt ucigîndu-şi ofiţerii (…) Dintre toate diviziile ruseşti numai Diviziile 14 şi 15 basarabene nu au părăsit poziţiile, continuând luptele (…) Divizia 14 basarabeană a rezistat eroic pe înălţimile de la nord de Muncelul-Străoani. Apărarea dârză a armatei române, ajutată de Divizia 14 basarabeană, a oprit înaintarea germanilor la Mărăşeşti. Inamicul fiind epuizat, a oprit operaţia.”
Din iunie 1917 până în octombrie până la 8500 de voluntari ardeleni vin pe frontul românesc din Kiev echipați românește de către guvernul rus, posibil arma trupei să fi fost Md.1891.
Preluarea puterii de către Lenin în octombrie 1917 nu este recunoscută de către comandantul rus de pe frontul românesc, generalul  Șcerbaciov ce ordonă ca niciun soldat rus să nu părăsească frontul înarmat. O parte din forțe rămân loiale generalului alb, însă majoritatea trupelor fac agitație și fie vor să se întoarcă înarmate în Rusia sovietelor sau așteaptă de la comisari ordine pentru bolșevizarea României. Frontul de sud româno-rus- teritoriul românesc întreținuse numerosul efectiv rusesc cu mai multe alimente decât primise de peste Prut. În noile condiții în care aprovizionarea din est era întreruptă, trupele roșii erau bande în căutare de alimente.
Pe fondul întreruperii ostilităților în urma armistițiului rus urmat de armistițiul românesc de la Focșani 9 dec. 1917, în acord cu generalul Șcerbaciov, armata română procedează la dezarmarea și evacuarea roșiilor peste Prut.
La Socola apar împotriviri, însă cu efort armata română dezarmează o concentrare de trupe roșii și o conduce peste Prut. La Galați se desfășoară chiar o bătălie în cursul căreia orașul este bombardat însă și aici și în alte locuri din Moldova vestică, acțiunile energice din partea unor efective românești mai mici reușesc să domine și să dezarmeze trupele ex-țariste.
În această vreme între Prut și Nistru, în recent declarata Republică Democrată Moldovenească, trupele bolșevizate nu pot fi stăpânite. Voluntari ardeleni sunt aduși din Kiev de menșevici dar la Chișinău trupele bolșevizate îi dezarmează. Ucrainienii autonomi emit pretenții de anexare, austriecii vor să împartă regiunea astfel că Sfatul Țării cere de la generalul Șcerbaciov trupe dar acesta deleagă armata română. Mai multe divizii trec Prutul pe lungimea sa și poartă lupte dar rezistența sovietică este slabă, în 2 luni trupele române controlează teritoriul până la Nistru și organismul Rumcerod din Odesa nu are cum înfrâna dorințele reciproce de unire.
Trupele rămân de gardă pe Nistru și resping în numeroase situații mici incursiuni sovietice fiind totodată o poartă de scăpare pentru albi.
În concluzie, în iarna 1917-1918, armata română dezarmează și împinge peste Nistru până la 1 milion de soldați roșii.
Dacă în 1926, în stocul armatei române, apare un număr considerabil de aproximativ 215 000 puști și carabine Md.1891, fără să fi fost cumpărate sau primite ajutor, devine evident că proveniența lor este în principal captura directă din dezarmarea trupelor ex-țariste și preluarea depozitelor de etapă rusești de pe ambele maluri ale Prutului.
Ramasă singură pe front, România este forțată de Puterile Centrale la termeni de pace corespunzători unei înfrângeri. Printre multe condiții umilitoare armata română se obligă să se demobilizeze și să reducă și cantitatea de armament. Astfel se ajunge la situația ca o parte din armele lungi din echiparea standard, achiziționate, Mannlicher și Berthier devin indisponibile crescând importanța puștilor Md. 1891 recent capturate. Așa cum Ferdinand tergiversează semnarea tratatului de pace nici armata română nu își reduce chiar așa mult potențialul de mobilizare astfel încât, cu puțin înainte de finele războiului armata română este mobilizată și termină războiul ca putere beligeranta

Clipboard_20180325 (11)Clipboard_20180325 (12)

În războiul româno-ungar, în campania de eliberare a Transilvaniei și răsturnare a guvernului bolșevic, unele fotografii surprind folosirea puștii Md.1891 alături de Mannlicher și Berthier. Ocupând Ungaria, victorioasa armată română reține ca pradă de război o mare cantitate de armament. Este de bănuit ca pe lângă numeroase puști Mannlicher cu acționare liniară se aflau și puști Md. 1891 capturate de Puterile Centrale de la armata țaristă.
În același timp armata română acționează în ajutorul albilor și aliaților în câteva  operațiuni peste Nistru, respinge incursiuni în Basarabia ale sovieticilor lui Iona Yakir și rămâne o poartă de scăpare pentru trupe albe. Astfel că, o parte a puștilor Md.1891 cu marcaje originale comuniste ce provin din depozitele armatei române pot fi din această perioadă tulbure.
În Siberia, numeroși foști prizonieri români transilvăneni și bucovineni nu mai putuseră ajunge pe frontul românesc și acum formau o forță militară de până la 5000 trupă având un escadron de lăncieri și o școală de ofițeri. După pacea negociată de bolșevici, voluntarii români decid să continue lupta și se pun la dispoziția aliaților și albilor. Își croiesc ținute românești și depun jurământ regelui dar arma trupei este pușca Md.1891. Apară sectoare de transsiberian și operează 2 trenuri blindate, disciplina și rezultatele în lupta cu roșii le aduc respectul tuturor aliaților și le permit o retragere onorabilă în mai 1920 prin Vladivostok către țara lor întregită

Clipboard_20180325 (13)

În anii ’20 comerciantul de arme american Benny Spiro vinde câteva mii de arme Md. 1891 către Finlanda, o cantitate mică pare a fi fost procurată din România. Afectată de reduceri bugetare și de criza economică, armata are în interbelic o dotare insuficientă și pestriță cu arme lungi de calibre diferite (10 modele de puști și 5 de carabine). Dintre multele sisteme veterane, pușca Md. 1891 este una dintre cele mai puțin uzate și este disponibilă în cantitate apreciabilă, după cum spuneam, aprox 215 000. Fotografiile cu puști și carabine Md. 1891 din perioada interbelică indică unele modificări românești ex. adăugarea de inele port-curea iar unele au vergeaua lipsă. În poze apare și o carabină Md.1891 cu țeavă dramatic scurtată și cu patul scurt fără brațari de pat. O trăsătură a româneștilor este înlăturarea vulturilor bicefali de pe culată și cutia închizător. Îndepărtarea stemei țariste se face în mai multe feluri, cele mai întâlnite sunt îndepărtarea de material prin frezare sau chernăruirea pană ce rămân doar punctele loviturilor.
Baioneta se poartă în port-baionete de Vz. 24 probabil fabricate în Romania (la inceputul anilor ‘50 se fabrica un număr mare de port-baionete la Janos Herbak folosite probabil și la armele sistem Mosin).
Cartușul 7.62x54R Md. 1908 se asimilează în fabricație în România interbelică.
Achiziția unei arme noi standard pentru dotarea generală a trupei, carabina cu repetiție Vz.24 se face târziu, aproape de cel de-al doilea război mondial și nu acoperă necesarul.

Clipboard_20180325 (14)

Clipboard_20180325 (15)

Astfel, pe Frontul de Est armata română luptă și cu puști Md.1891. În campania din est sunt capturate în special Md.91/30; și aceastea au fost folosite, preferate find mai ales modelele cu lunetă.

Clipboard_20180325 (16)

Pușca Md. 1891 capătă un rol mai mare în a doua parte a războiului ca armă lungă a infanteriei, începând  cu eliberarea Ardealului și lupta împotriva Germaniei naziste și este surprinsă în mai multe poze. Și în Vest, armata română a participat cu un număr important de trupe. Este de bănuit că motive logistice au crescut rolul puștii Md. 1891 în a doua parte a razboiului fiind într-un calibru folosit de către puternicul aliat sovietic. Pe tot parcursul războiului, în ciuda capturilor de puști M91/30, Md. 1891 a fost mai numeroasă în dotarea armatei române.
La inventarierea armamentului, în 1950, armata română prezenta aceiași mare varietate de sisteme iar puștile și carabinele Mannlicher M93 și M95 ies primele din dotare datorită cartușelor de calibru ieșit din fabricație.
Md. 1891, cea mai numeroasă între Mosinuri, se găsește în inventar în număr de 25,279 bucăți din care 7,993 necesită reparații.
De asemenea se află încă 9534 bucăți transformate în calibru 8mm (Mannlicher 8mm M.93). Avand în vedere calibrul, se poate determina proveniența ca fiind de captură austro-ungară sau maghiară comunistă. Datorită incidentelor de tragere la armele transformate, acestea vor ieși din dotare spre sfârșitul lui 1950.
Între colecționarii români și-au făcut apariția în ultimii ani  numeroase exemplare de port-baionete din tablă de oțel roluită, de fabricație probabil austro-ungară. Acestea sunt probabil rămase de la puștile Md. 1891 recalibrate de austro-ungari.

Clipboard_20180325 (17)

 

 

În anii ‘50 se achizitionează de la URSS puști și carabine Mosin, M91/30 și M44 iar între 1953 și 1955, U.M.C. fabrica M44 și M91/30.
Puștile Md.1891 se repară, acolo unde este necesar se montează paturi noi din lemn masiv însă lemnul nu mai este mesteacănul siberian ci un mesteacăn românesc de o textură ușor diferită. Din economie, de multe ori paturile sunt realizate prin îmbinarea atentă a unor bucăți mai mici de lemn. Decupările în lemn pentru mâna de sprijin au capetele rotunjite spre deosebire de originalul alungit de la paturile rusești.
Carabinele Md. 1891 cu patul deteriorat se repară prin modificarea unor paturi de carabină M44 sau pușcă M91/30 așa cum se poate observa la exemplarul de la Muzeul Militar Național sau la al meu.

Clipboard_20180325 (18)

 

 

 

Înălțătorul în arșini tip Konovalov invariabil se pastrează, carabinele păstrează înălțătorul original distinct.Pentru baionetă se fabrică teci de piele integrală ce se agață la centura soldatului, teaca este distinctivă pentru armele Mosin românești. În mecanismele puștilor rearsenalizate sunt asamblate o varietate de piese de la toți fabricanții sovietici dar și francezi sau americani și cu marcaje diverse indicând trasee de folosire încâlcite.

Clipboard_20180325 (19)

 

 

 

 

 

Pe masură ce armata română se dotează cu arme automate sovietice și licențe fabricate în Romania, tinzând către dotarea unitara cu pistoale-mitralieră Md.63/65, armele cu repetiție Mosin primesc un rol secundar.Multe puști Md.1891 sunt ștanțate pe cutia închizătorului cu marcajul “INSTRUCȚIE” și de multe ori o dungă roșie este vopsită împrejur pe coada patului. Textul mai este bătut pe lemnul patului sau vopsit cu alb. Din exemplarele aflate peste ocean, aceste arme prezintă uzură dar sunt în stare de funcționare.Mai rare sunt puști Md. 1891 cu o ștanță “Ex” pe cutia închizătorului și cu textul “EXERCIȚIU” vopsit cu alb pe partea posterioară a patului vopsit în negru. Acestea sunt arme dezafectate, având cuie percutor tăiate sau intervenții la cutia închizătorului.Se găsesc și modelele ulterioare M91/30, M44 marcate “INSTRUCȚIE” sau “EXERCIȚIU”, însă în proporție mult mai mică. Probabil majoritatea, fiind mai puțin uzate, au fost alocate unor formațiuni de luptă paramilitare nou create.

Clipboard_20180325 (20)

 

 

 

 

 

 

În 21 August 1968 în ziua în care forțele Tratatului de la Varșovia invadau Cehoslovacia, prim-secretarul P.C.R. Nicolae Ceaușescu condamnă intervenția într-un meeting în București după ce, într-o ședința în CC hotărâse formarea Gărzilor Patriotice. În septembrie apare decretul de formare a gărzilor, recrutate în spiritul gărzilor muncitorești RPR-iste iar în noiembrie apare legea privind pregatirea tineretului pentru apararea patriei reînodând pregatirea premilitară de la sfârșitul anilor ’30.

Clipboard_20180325 (21)

 

 

 

 

 

Manualul pentru pregatirea militara generala a tineretului ed. 1968 prezintă particularitațile tehnice și instrucția cu armele alocate: arma cu aer comprimat, “arma de calibru redus” un U.M.C. 22LR cu un singur foc și “pușca de război” unde este descris Mosinul M91/30.

Puștile sistem Mosin primesc broșura românească “Instrucțiuni privind cunoașterea și exploatarea puștilor 7,62 mm Md. 1891 și 1891/30, carabinelor 7,62 mm Md. 1938 și Md. 1944” 1969.
Muniția nu este o problemă, longevivul cartuș este folosit și de mitraliera românească Md.1966 și de pușca semiautomatăcu lunetă md.1974 și se fabrică în masă

Clipboard_20180325 (22)

Mai grea și de o lungime ce o face nepotrivită luptei de partizanat, Md.1891 pare a nu fi fost folosită de Gărzile Patriotice în aceiași măsură precum carabina M44. Unitățile de tineri P.T.A.P.iști ce se organizau pe lângă școli și liceele românești rămân la arma de calibru redus U.M.C. M69 22LR, manualul de pregătire în edițiile ulterioare omite o “pușcă de război”. Curând industria de armament românească ajunge la recorduri de productie, RSR devenind o importantă țară exportatoare iar Gărzile Patriotice primesc arme mai moderne.
 

Pușca Md.1891 intra pentru ultima data la stocare în depozitele armatei române până la momentul ilustrat la începutul articolului, Md. 1891 se poate în sfârșit bucura de viața civilă.
Din nefericire, pe lângă afacerile în care mari importatori americani cumpără arme istorice din inventarul armatei române nu există prevederi care să permita cetățenilor români să procure exemplare interesante de la stat. În lipsa unui sistem similar programului de stat nordamerican Civilian Marksmanship Program, nu ne ramane decât să admirăm trageri cu astfel de arme de colectie din Romania peste ocean. Puținele M44 vândute  pe piața românească din dotarea uzinei Sadu cât și razlețe M91/30 sau Md.1891 trag sporadic în România cu muniție străină scumpă, întrucât nici surplusul de munitie și nici parte din producția Sadu nu este accesibilă civililor autorizați.
Clipboard_20180325 (23)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Membrii A.N.C.A. dețin câteva exemplare Md.1891 pe care le împărtașesc colegilor colecționari în evenimentele ce se desfășoară în poligon.
Privită separat de Mosinuri Md. 1891/30 sau Md. 1944, pușca țarista Md. 1891 reprezintă pentru armata română o armă cu o lungă istorie și un prilej de mandrie întrucât procurarea ei s-a facut prin operațiuni militare de succes.

Bibliografie:

-Istoria Militară a Poporului Român vol.V și VI, Ed. Militară 1988
-Istoria războiului pentru întregirea României.1916-1919, vol.II, C-tin Kirițescu 1928
-Instrucțiuni privind cunoașterea și exploatarea puștilor 7,62 mm Md. 1891 și 1891/30, carabinelor 7,62 mm Md. 1938 și Md. 1944,  Ed. Militară 1969
-Manual pentru pregătirea militară generală a tineretului, Ed. Militară 1968
-Misiunea generalului Coandă la Stavka 1916-1917, Ed. Militară 2010
– Штыки и боевые ножи Болгарии, Греции, Румынии Kazazian, Milonas, Șerbănescu
Mosin vs Nagant, Celnokov Serghei;
Acţiunile militare pe Frontul de Vest şi implicarea militarilor moldoveni, Lt.-col. Leșcu
Câteva date cu privire la armamentul armatei române în anul 1950, A.B. Sămușan

istoria.md,forums.gunboards.com, 7.62x54r.net, mosinnagant.net,russian-mosin-nagant.com,jaegerplatoon.net , partisanrifles.weebly.com, smallarms.ru, municion.org, colectiacosticaacsinte.eu
– Romanian Military Archeology Facebook
-Carbine Mosin Nagant M91 with bayonet scabbard, Karl-Heinz Wrobel
Mulțumiri pentru informații primite de la colecționarii I. Găucan, E. Boboescu, H. Flowers, D. Phillips, N. Stanev.


  Noutati Legislative

  Download

  Linkuri

  Arhiva Articole