Arhiva august, 2007

Bunul meu prieten Colt, de Cristian Radulescu

Acum cativa ani am cumparat prin firma Eurocomertz din Bucuresti un pistol cu aer comprimat. Nu era vorba de o arma obisnuita , ci de una in sistem LEP. Acest sistem german , alaturi de sistemul englezesc Brockok, consta in transformarea unei arme reale de foc in arma cu aer comprimat. Teava originala a armei este inlocuita cu una pentru AC in calibrul 5,5 sau 6,35 mm. Propulsia alicelor este facuta de mici rezervoare cu aer comprimat , care sunt introduse in arma in locul cartuselor reale. Ele sunt umplute cu aer cu ajutorul unei pompe speciale livrata impreuna cu arma. Cateva modificari interne facute de furnizorul german fac ireversibila retransformarea armei in arma de foc. Modelul pe care l-am ales a fost o replica Colt 1911 A1 fabricata de Norinco.

Arma respecta intrutotul dimensiunile pistolului antebelic , fiind construita dupa planurile originale. In magazin , la acea data, se mai gaseau revolverele Webley Mark VI, Ruger Single Six, copii braziliene S&W Police , pistoale FN1910, precum si cateva carabine si pusti lise in acelasi sistem LEP, fiind vandute in regim de arme cu aer comprimat. Din punct de vedere al eficacitatii focului, armele transformate in acest sistem nu pot emite nici o pretentie . Puterea e drastic limitata de volumul rezervorului (ca dimensiuni e comparabil cu cartusul original .45ACP), iar precizia are mediocritatea data de orice arma transformata (nu imbunatatita). In schimb, se preteaza ca un substitut al armelor de salon in lungile seri de iarna.
Ceea ce m-a atras in mod irezistibil la aceasta arma, este faptul ca este REALA, chiar si cu transformarile suferite. Otelul din care e facuta e otel adevarat , nu antimoniu, iar brunajul e superb. Pistolul se incarca exact ca originalul, demontarea se face la fel. Purtat in toc, ai senzatia de putere si siguranta pe care a simtit-o oricare GI American precum si alte milioane de fericiti posesori , de pe toate meridianele, ai acestei legende , Coltul .45 ACP. Intrucat nu aveam nimic de pierdut in privinta preciziei ,am marit , pe adancime de 10 mm de la gura tevii , diametrul , de la 5,5mm la 11,5mm , pistolul capatand aspectul exterior absolut conform cu originalul. Uneori,il mai port la poligonul de la marginea orasului si descarc cateva alice in tinta “clasica “, o cutie goala de Coca-Cola, impreuna cu fiul meu.

In restul timpului Coltul incheie galeria celor “big five” de pe peretele sufrageriei: Lugerul P08, Mauserul C96, FN-ul GP1935 si Beretta 1934 pe care le detin ca arme de colectie. Dar sa revenim la oile noastre…
Intr-una din lunile trecute mergeam cu masina , pe la ora pranzului,sa-mi platesc factura telefonica, prins in rutina cotidiana. Intr-o intersectie din centrul orasului am oprit la culoarea rosie a semaforului si…si a inceput totul. Un taxi galben a oprit in stanga mea si din el a cobarat in fuga un individ care , intr-o clipita , mi-a deschis portiera dreapta si a sarit in masina mea, inghesuindu-ma in volan si privindu-ma crunt.
“Da-mi banii!! Da-mi banii!!” a inceput sa tipe la mine cu acelasi chip voit fioros. Instinctiv, am realizat ca am o singura sansa: cacialmaua. Am dus mana stanga sub haina, la sold, si am apucat Coltul, singura “arma” pe care o aveam. Agresorul s-a oprit o clipa , asteptandu-se sa scot portofelul. Am tras Coltul afara din toc si i-am proptit haul tevii ,in care aproape iti poti baga degetul, direct in nas.Figura lui, pana atunci fioroasa, s-a trasformat intr-una acoperita de uimire si groaza.
“Ai pistol?” a reusit sa ingaime,uitandu-se la mine ca la un vis urat.”Da! Coboara din masina sau…!” In clipa urmatoare individul coborase in fuga din masina , avand grija sa tranteasca si portiera, pentru a-si crea, credea el , oarecare protectie impotriva focului pe care l-as fi tras. S-a aruncat in taxiul care-l astepta si au demarat in tromba. Mi-am notat numarul taxiului si am sunat apoi un bun prieten politist pentru a incerca sa identific discret agresorul. Raspunsul a fost sec: nu exista taxi galben cu acel numar . Erau numere false,deci lovitura fusese pregatita. Factorul aleator care zadarnicise planurile derbedeilor avea patru litere: COLT.Sau nu! Mai bine BUNUL MEU PRIETEN!

P.S. In Romania de azi ,singurele persoane indreptatite sa poarte arme de foc pentru aparare sunt cele care “indeplinesc functii publice” , adica senatori, deputati,politisti, ministri,etc, printr-o lege care instaureaza privilegiul functiei, nu dreptul simplului cetatean la viata si, implicit, aparare(chiar daca acesta traieste in respectul legii si e bun platitor de impozite). In acea zi, am fost un simplu cetatean ,intr-un simplu automobil. Un cetatean NOROCOS. Azi, sau maine, tu poti fi doar un simplu cetatean.

23 august, 2007

Smith & Wesson Schofield- Russian, de Vili Stancu

Smith & Wesson Russian
Date tehnice:
Greutate:1,135kg
Lungime totală:305mm
Lungimea ţevii:162,5mm
Calibru: .44 (11mm)
Ghinturi: 5 spre dreapta
Viteza iniţială: 235m/s
Capacitatea magaziei: 6 cartuşe
Sistem: Smith&Wesson

După cum am mai afirmat, apariţia cartuşelor cu tub metalic a reprezentat o adevărată revoluţie în istoria armelor de foc, ele deschizând orizonturi nebănuite până atunci. Unul din rezultatele imediate a fost fabricarea de arme care puteau fi încărcate prin partea din spate a ţevii, uşurând manevrele de încărcare, oferind astfel posibilităţi reale pentru inventarea de arme într-adevăr eficiente, fiabile, rapide, precise. De o parte şi de alta a Atlanticului fabricanţii de arme au pornit cursa pentru cea mai bună, cea mai precisă, cea mai ieftină, cea mai fiabilă şi mai târziu cea mai uşoară armă. Revolverele americane cu încărcare prin spatele ţevii au avut o evoluţie deosebită faţă de cele realizate de concurenţii europeni.
Unul din modelele de referinţă a fost revolverul S&W Nr.3 care s-a dezvoltat în două direcţii principale: Schofield şi Russian.
Acest revolver cu design foarte estetic reprezintă o piatră de temelie în istoria armelor de foc. Cu toate că s-a fabricat în număr foarte mare, în momentul în care s-a renunţat la ele au fost distruse, foarte puţine scăpând prin vânzare sau uitate în vre-un depozit.
A marcat epoca de pionierat a unei obscure firme născute din asocierea a doi la fel de obscuri tineri ce îşi făcuseră ucenicia în fabricile de arme.
Cei mai puţin cunoscuţi producători de arme ai vremii Horace Smith şi Daniel B Wesson şi-au început cariera în colaborare cu Olin Winchester producând pistoalele cu repetiţie Volcanic.

Pentru că Winchester nu manifesta nici un fel de interes pentru revolvere, cei doi au rupt parteneriatul cu el şi au început să lucreze la proiectarea de arme cu butoiaş rotativ. Să nu uităm că Sam Colt îşi lansase deja cu mare tam-tam faimoasele lui revolvere.
La începutul anului 1855 Daniel Wesson finalizează proiectul primului revolver american ce folosea cartuşe cu tub metalic, un model de revolver al cărui butoiaş se putea încărca prin spate. Iniţial, s-a bazat pe cartuşele cu percuţie pe ramă.
Cînd soseşte la Washington cu scopul de a-şi patenta invenţia află cu stupoare că în luna aprilie a aceluiaş an o soluţie asemănătoare propusă de un anume Rollin A. White a fost inclusă în protocoale.
Tânărul şi talentatul White şi-a botezat iniţial invenţia Colt. Dar „marele” Samuel Colt, ameţit de succesul de piaţă al revolverului său cu percuţie pe capsă, după bunul său obicei, din aroganţă şi conservatorism, nu a manifestat nici un fel de interes pentru inovaţiile tehnice ale altora. Smith şi Wesson profită de acest lucru şi pun bazele unei asocieri cu White. După lungi negocieri, semnează un acord referitor la fabricarea de arme. Conform contractului, Dan Wesson îi plătea lui White 500 $ pentru licenţa noului model de butoiaş şi se obliga să-i plătească în plus suma de 25 de cenţi pentru fiecare revolver fabricat.
Din acel moment compania Smith & Wesson şi-a profilat întreaga activitate pe producerea de revolvere folosind sistemul de butoiaş al lui Rollin.
Binenţeles că pe piaţă nu au întârziat să apară şi modele pirat fapt pentru care în 1861 S&W îl dă în judecată pe Herman Bockert care comercializa fără licenţă revolvere cu acest sistem de butoiaş, sub auspiciile firmei Manhattan Firearms Mfg. Co.

În anii 1857-1858 s-a fabricat primul model al unei noi generaţii de revolvere, S&W Nr.1. Noua armă în calibrul .22 Rimfire (percuţie pe ramă) se încărca într-n mod neobişnuit. Ţeava octogonală bascula în sus pe un ax aflat pe partea superioară a cadrului butoiaşului permiţând demontarea acestuia. Tuburile erau extrase cu ajutorul unui bolţ aflat sub ţeavă, iar după introducerea unui nou rând de cartuşe, butoiaşul era montat la loc şi ţeava închisă şi fixată în partea de jos a cadrului cu ajutorul unei pârghii.

La început firma S&W folosea pentru armele cu destinaţie civilă cartuşe de calibru mic .22 şi .31 Rimfire . În 1861 în timpul războiului civil au ajuns la concluzia că pentru a detrona hegemonia firmelor Colt şi Remington este necesară folosirea unui calibru mai mare, respectiv .44 . După o serie de experienţe proiectanţii decid că armele folosite până atunci, a căror ţeavă se rabata în sus nu sunt capabile să suporte o muniţie cu asemenea putere.
Proiectarea noului revolver a durat până în 1869 după terminarea războiului civil.
La un deceniu după Nr.1, S&W crează primul model a celei de-a doua generaţii de revolvere, pe baza unui patent W.C.Dodge (1865) şi C.A.King (1869). Ideea lui Dodge şi King se baza pe un extractor în formă de stea ce era încorporat în butoiaş. S&W fabrică un revolver la care ţeava pivota în jos în jurul axului aflat de data aceasta pe partea inferioară a cadrului. Bascularea ţevii acţiona automat extractorul care ejecta simultan toate tuburile. Acesta avea să fie renumitul model S&W Nr. 3 M 1869 cu 6 focuri şi cu posibilitatea de reglare a tensiunii arcului principal, cu ajutorul unui şurub de pe faţa anterioară a crosei.

Sistemul american lansat în 1869, este considerat ca fiind o îmbunătăţire a sistemului Colt, ca şi la acesta butoiaşul fiind acţionat prin manevrarea cocoşului. Sistemul era considerat foarte sigur şi fiabil. Până şi comisia de expertizare a armelor de la Spandau (Germania) l-a folosit pentru fabricarea propriilor revolvere „Reichs”. Pârghia de fixare a ţevii se agaţa în locaşul practicat în partea superioarã a cocoşului astfel încât ţeava putea fi basculată numai atunci când cocoşul era armat sau în poziţia „half cock”, poziţie în care percutorul nu se sprijinea pe capsă. Pentru încărcarea armei, cocoşul trebuia aşezat într-o poziţia intermediară; la bascularea ţevii un sistem de cremalieră acţiona asupra axului extractorului care golea toate cele 6 locaşuri ale cartuşelor. Continuînd bascularea ţevii, un arc plia automat extractorul în butoiaş permiţând astfel introducerea unui nou rând de cartuşe.
Denumirea noului revolver cu sistem nou de funcţionare şi reâncărcare era „Model 3” şi a fost trimis la Springfield pentru evaluare unde US Armory care se ocupa cu dotarea armatei americane cu arme uşoare. La indicaţia acestora cartuşul de .44 Rimfire a fost schimbat cu .44 Centerfire (percuţie centrală). Din acest model s-au fabricat pentru testări 1 000 de bucăţi.
Revolverele Smith&Wesson cu ţeavă basculantă se pot împărţi în cinci mari categorii.

În prima categorie intră modelul No.3 First fabricat între anii 1870-1872. Cele 8000 de bucăţi fabricate din această categorie sunt de calibrul .44 S&W sau .44 Rimfire Henry.
Caracteristic acestei categorii este orificiul pentru ungere practicat în ejector, crosa în stil pătrăţos din lemn de nuc şi ţeava cu lungimea de 204mm. Acest model precede cu trei ani apariţia revolverelor Colt SAA, iar istoria lui este legată de cea a cuceririi Vestului Sălbatic. Pe ţeavă sunt inscripţionate numele firmei, denumirea Springfield, datele licenţei, iar pentru cele cu destinaţie militară există inscripþia „US”. Din păcate, spre deosebire de Colt, acesta nu a beneficiat de o asemenea publicitate.
Din modelul No.3 Second s-au fabricat între anii 1872-1874 un număr de 20.735 de bucăţi. Acest model se deosebea de modelul precedent prin pârghia de dezactivare a extractorului. Dacă la bascularea ţevii nu se dorea golirea butoiaşului atunci se acţiona pârghia aflată pe partea de jos a corpului armei în faţa gărzii trăgaciului.
Un exemplar din Nr.3 a fost trimis ataşatului militar rus de la Washington Colonelul Gorlov, care fusese pentru prima dată în America în anul 1869 ca ataşat militar pentru a supraveghea fabricarea armelor Berdan comandate de la Colt. Pe 1 mai 1871 acesta semnează un contract prin care S&W se angaja să livreze armatei ţariste 20.014 bucăţi revolvere din acest tip în calibrul .44 la un preţ de 13,02 $ per bucată, ceea ce a făcut ca firma Smith&Wesson să penetreze piaţa internaţională pentru o perioadă foarte lungă de timp.
În acelaşi timp Rusia a fost prima ţară care oficializează folosirea armelor ce foloseau muniţie cu percuţie centrală.
Condiţia pentru cumpărarea revolverului era schimbarea muniţiei. La originalul .44 Centerfire proiectilul avea acelaşi diametru cu tubul şi numai o mică parte a lui, cea pe care era sertizat tubul avea diametru mai mic. Ruşii doreau o muniţie a cărui proiectil să aibă diametrul egal cu diametrul interior al tubului. Acesta a devenit calibrul .44 S&W Russian care din punct de vedere constructiv este similar tuturor muniţiilor de revolver de astăzi. Din acesta s-au dezvoltat calibrele de astăzi .44Special şi .44Magnum.

A doua categorie este seria „Russian”.
În Europa, ruşii au fost cei care au descoperit primii importanţa şi eficienţa acestui revolver.
Mecanismul sistemului Russian a fost premiat cu medalie de aur la expoziţiile de la Moscova (1872) şi Viena (1873).
*******Acest model apare şi în filmul „Dr. Jivago”.
Colonelul Gorlov şi căpitanul K. Ordinec rămân pentru următoarea perioadă în fabrica din Massachusetts pentru supravegherea producţiei. Aceştia propun chiar unele modificări privitoare la muniţia folosită. Greutatea iniţială de 14,12 g a proiectilului este mărită la 15,95 g iar încărcătura este diminuatã de la 1,62 g la 1,42 g pulbere neagră. Astfel glonţul avea o viteză de 230 m/s şi o energie de 43 kg/m. Denumirea acestei arme cu îmbunătăţirile aduse era „Revolver Smita i Vesona Obrasec Nr. 1”. În anul 1872 colonelul Gorlov solicită şi alte modificări :inscripţionare cu litere chirilice „CMUC EHD BECCOH” , extensie pe garda trăgaciului ca sprijin pentru deget, inel de fixare a curelei, călcâi de sprijin pe partea dorsală a crosei precum şi asigurarea pieselor de schimb, astfel încât Smith&Wesson a fost nevoit să standardizeze producţia.
După propria lor experienţă ruşii, au considerat oportună schimbarea designului original al crosei (square-Butt) datorită faptului că din cauza reculului putea aluneca din mâna trăgătorului, şi cere adăugarea un călcâi de sprijin pe partea dorsală. Acesta poate fi considerat strămoşul croselor de astăzi specifice revolverelor „double action”. Desemenea s-au mai făcut modificări şi la garda trăgaciului prin adăugarea unui semiinel ce îmbunătăţea priza, chiar dacă acest lucru a creat probleme deoarece devenea incompatibil cu tocurile obişnuite tip holster, specific americane.
*******Această comandă substanţială de revolvere s-a datorat unui episod interesant.
Pe 6 decembrie 1871, prinţul rus Alexei, ajuns mai târziu Ţarul Alexandru al II-lea, întreprinde o vizită la Springfield. În cinstea evenimentului şi cu flerul americanilor pentru reclamă, gazdele organizează o vânătoare de bivoli la care s-au folosit şi revolvere S&W. La vânătoare au participat şi legende ale vestului sălbatic: William Cody alias Buffalo Bill, Colonelul G.A.Custer, şi renumitul General Sheridan. Se spune că prinţul a fost atât de impresionat de calităţile revolverelor încât şi-a schimbat intenţia de a cumpăra pentru armata ţaristă revolvere Colt optând în final pentru S&W.
Între 1871 şi 1878 Rusia a importat în total 131.152 de revolvere.

În ianuarie 1873 colonelul Gorlov semnează un nou contract privind livrarea a unei alte serii de 20.000 de revolvere de data aceasta la preţul de 15,33 $ per bucată. Acestea erau arme modificate cu ţeava scurtată având inscripţionat cu litere chirilice „Smita i Vesona Obrasec Nr.2”.
Acest contract a fost prelungit de două ori: în decembrie 1873 şi în octombrie 1874. În perioada 1873 – 1878 Rusia importă un număr total de 70.000 de revolvere din al doilea model.
La modelul 1873 M Russian Second (fabricat în 85 200 de bucăţi) apare crosa rotunjită, inelul şi sprijinul pentru deget, iar ţeava este scurtată până la 178mm. La primele două variante exista inscripţia „KO ” de la numele ofiterului Kasaveri Ordinet (este şi prima arma ce repetiţie oficializată şi în Japonia). Noile modificări ale armei se regăsesc în Patentul Nr. 158 874 din 19 ianuarie 1875.
Modelele anterioare depăşite, au fost păstrate în depozite pentru cazuri de necesitate. În acelaşi timp se emite o nouă comandă de 41.138 de bucăţi a noului model Obrasec Nr.3.

********Unele surse susţin că arma preferată a renumitului erou John Wesley Hardin, ar fi fost pistolul Mod. Russian First deja în calibrul .44Russian încă identic cu modelului american.(din acest model s-au fabricat 25 179 de bucăţi). Insă din biografia sa rezultă că armele sale favorite au fost de fapt Colt Army .44 cu capsă (cap-and-ball) şi mai apoi .45 Colt. Oricum printre cele peste 100 de arme pe care se spune că le-ar fi folosit, putea fi şi S&W Russian, mai ales că o asemenea armă a fost gasită asupra lui pe 19 august 1895, atunci când a fost ucis din spate, într-un bar din El Paso-Texas, cu trei focuri de revolver de către Selman, un poliţist în vârsta de 58 de ani, fost şi el pistolar cu oarecare reputaţie.
Unul din militarii armatei americane, Colonelul Schofield din Compania 10 Cavalerie, testează armele fabricate pentru armata SUA şi propune o serie de modificări ce făceau arma mai rapidă şi uşor de încărcat.

A treia categorie este reprezentată de modelul 1875 M Schofield de calibrul .45 S&W la care, la propunerea colonelului Schofield pârghia de basculare a ţevii este modificată. După planurile lui Schofield această pârghie a fost mutată pe corpul armei înapoia butoiaşului. Astfel cavaleria a beneficiat de arma cu încărcarea cea mai rapidă din acele timpuri.
Au fost fabricate 8.969 de bucăţi pentru armată şi pentru Wells Fargo, o companie American Express, ce oferea servicii bancare, fondată în 1852 în California de către Henry Wells şi William G. Fargo.

*********Se pare că renumitul şerif Wyatt Earp a purtat un astfel de revolver în faimoasa confruntare de la OK Corral din Tombstone în 26 octombrie 1881, în care, alături de fraţii săi Virgil, Morgan, dar şi Dock Holliday au luptat cu Sheriff Behan, Ike şi Bill Clanton, tom şi Frank McLowery.

S&W Modell 3 a fost mult evoluat faţă de revolverele vremii dar din cauza tehnologiei de fabricare a dovedit multe lipsuri, fapt pentru care nu s-a bucurat de mare popularitate din partea armatei. Din cauza sistemului de deschidere, era mai puţin fiabil comparativ cu Colt SAA.
Proiectilul de 230 gr (14,9 g) a calibrului .45 S&W era propulsat doar de 1,81 g pulbere neagră, în timp ce proiectilul de 16,5g al lui .45 Colt era propulsat de 2,6g de pulbere neagră. Acest aspect ar fi putut fi neglijat deoarece oricum din punct de vedere balistic, capacitatea de oprire a acestei muniţii (.45 S&W), era mult superioară decât a multor tipuri de muniţie de pistol astăzi. Cartuşul .45 Colt era mai lung decât .45 S&W şi de aceea Colt-ul putea folosi ambele tipuri de muniţie pe când S&W, numai muniţia proprie.
Marea majoritate a forţelor terestre americane erau dotate cu revolvere şi puşti „lever action” de calibrul .45 Colt, astfel fiind mult facilitată aprovizionarea cu muniţie.
Un alt dezavantaj l-a reprezentat faptul că având mai multe componente foarte precis realizate, din cauza murdăriei, în condiţii e luptă revolverul putea deveni inutilizabil. Noua muniţie cu tub metalic din acea perioadă, nefiind fabricată foarte perfect, făcea ca uneori tuburile să se blocheze în butoiaş, ejectorul neavând forţa suficientă pentru a le extrage. Modelul cu sistemul de închidere propus de Schofield mai prezenta dezavantajul că forma şi amplasarea lui (deschiderea se făcea prin tragerea spre înapoi a înălţătorului) fãcea deseori ca la introducerea lui în toc să se deschidă şi să arunce cartuşele.
Astfel, cu toate că S&W Model 3 putea fi golit de tuburile trase şi reîncărcat în 26 de secunde pe când Colt SAA necesita un minut, competiţia cu Colt a fost definitiv pierdută.
S&W a fabricat arma (Nr.3) în 250 820 de exemplare, în special pentru armatele străine. Această cifră este totuşi neglijabilă faţă de exemplarele fabricate pentru uzul civil ce se ridică la 2.166.729 bucăţi.
De remarcat, că acel colonel Schofield era îndrăgostit în aşa măsură de această armă încât a reuşeşit să vândă el însuşi camarazilor săi 62 de bucăţi. Schofield s-a sinucis în anul 1882 cu arma ce îi purta numele.

A patra categorie este seria de mare precizie denumită „New Modell”, fabricată începând cu 1870 într-o mare gamă de calibre pornind de la .32 până la .455. Aceasta s-a datorat ofertei generoase a fabricii de muniţie UMC – Union Metallic Cartridge Co. Caracteristic acestui model este crosa cu prăsele din cauciuc dur cu monograma S&W şi cursa ejectorului scurtată.
**********În 1882, Bob Ford l-a împuşcat din spate pe Jesse James cu un revolver New Modell nichelat de calibrul .44 Russian. După ieşirea din închisoare, Bob Ford face cadou arma fiului generalului Craig drept mulţumire pentru tratamentul din închisoare.
La indicaţiile renumitului trăgător Ira Paine, a fost creat un model de calibrul .32 la care se putea ataşa un pat din lemn..

 

A cincea categorie, de dimensiuni mai reduse, s-a fabricat începând cu 1876 pentru autoapărare în calibrele .38 şi .32 cu capacitatea de 5 cartuşe.
În 1878 apare „New Modell 3” care cuprindea toate îmbunătăţirile propuse de Schofield, model care ulterior s-a fabricat într-o mulţime de calibre şi s-a exportat în multe ţări. De exemplu armata japonezã cumpără o treime din producţie.
Arma a fost foarte populară pentru tragerile la ţintă, fiind prima armăă din lume ce a beneficiat de înălţător reglabil.
S & W Modell 3 s-a fabricat chiar şi după apariţia revolverelor double action până în 1913.

———————————————————————————————————

Din Third Modell între 1874-1878 s-au fabricat 60.638 de bucăţi pentru armatele Rusiei, Finlandei, Japoniei, Turciei, Spaniei, Argentinei şi Mexicului.
Între 1873 şi 1883 Turcia cumpără un numãr de 3.000 de revolvere Nr. 2 cu ţeavă de 7 ţoli şi 5.641 de revolvere Nr.3 cu ţeavă de 6,5 ţoli. Turcii au ţinut ca revolverele lor să aibă calibrul .44 Rimfire Henry deoarece corespundea cu calibrul armelor cumpărate din SUA.
Cursa ejectorului era mai scurtă, la fel ca şi ţeava, cătarea făcând corp comun cu ţeava. Surubul de demontare a butoiaşului a fost mărit pentru a putea fi manevrat mai uşor cu mâna. Pe partea stângă a cadrului, corpului se afla inscripţia „Obrazeţ 1874” iar pe ţeavă, sub emblema Taristă cu vulturul bicefal se afla inscripţia cu caractere chirilice „HK” reprezentând iniţialele ofiţerului N. Kusakievici.
Acest model reprezintă de fapt o subcategorie în care poate fi încadrat şi modelul fabricat sub licenţă berlineză Ludvig Loewe Co.
În 1878 la expirarea contractului între producătorul american şi guvernul Rus apare în scenă Ludwig Loewe Und Co. din Berlin.
Seria a cuprins un număr de 80.000 de bucăţi cu inscripţia chirilică „Ludwig Loewe i Ko. Berlin, Germania” pe ţeavă şi cu ştampila KO (oferta Loewe a fost mai avantajoasă decât a lui S&W deoarece ruşii doreau să evite problemele cu care se puteau confrunta în condiţiile războiului cu turcii). Subansamblele impecabile ale modelului Loewe Russian se potriveau perfect la modelul 1874 M Third astfel încât ruşii nu trebuiau să achiziţioneze şi alte seturi pentru reparaţii.Germania continuă producţia sub licenţă americană şi livrează un număr de 70 000 de revolvere din Mod. 3 către armata imperială rusă.

Uzinele ruse Tula înfiinţate de ţarul Petru cel Mare, fabrică intre 1884 şi 1893 revolvere purtând inscripţia „Imperatorski Orujenii Zavod” şi cu o siglã reprezentând un ciocan într-un cerc.
Varianta de calibrul .38 Baby Russian s-a fabricat şi la Tula pentru poliţia secretă ţaristă (de fapt primele modele S&W de revolvere cu ţeavă basculantă au fost dezvoltate de la 1880 din această categorie).
După o scrisoare a ministerului de interne rus din 15 aprilie 1904, 30.000 de revolvere S&W vechi sunt îmbarcate pe vasul Junona din Odessa şi trimuse drept cadou în Muntenegru.
Modelul M 1874 a fost retras din dotarea cavaleriei ruseşti în anul 1919, de la serviciul de intendenţă în 1935 şi valorificate în Balcani sau distruse.
Firma S&W a ales întotdeauna calibrul .44 pentru că a considerat că acesta reprezintă o îmbinare optimă a preciziei cu puterea de omorâre şi puterea de oprire. Până la începutul secolului XX, Revolverul Russian a fost considerat cea mai precisă armă militară din categoria lui. Combinaţia dintre revolverul de .44 Russian cu cartuşul de .44 american oferea în mod constant rezultate bune.
Diametrul exterior al tubului cartuşului American dezvoltat în 1868 era egal cu diametrul proiectilului. În schimb la Russian diametrul glonţului corespundea cu diametrul interior al tubului, astfel că diametrul camerei cartuş era mai mare decât diametrul de ieşire al glonţului din butoiaş.
Dintre cartuşele de calibrul .44 S&W cel American a avut cel mai scurt tub (22 mm) iar cel mai lung (29 mm) a fost dezvoltat în 1907 pentru seria Hand Ejector de către Elmer Keith sub denumirea .44 Special folosind pulbere neagră.
La cartuşul .44S&W Russian a existat o variantă cu proiectilul îngropat în tub numit Man Stoping. Greutatea proiectilului fabricat de ruşi era de 15g, cantitatea de pulbere a fost redusă la 1,4 g determinând o viteză iniţială de numai 200 m/s.
Cartuşul .45 Long Colt a fost fabricat până in 1900 cu pulbere neagră având un proiectil cu putere de oprire foarte bună la viteza iniţială de 200 m/s dar Colt SAA putea folosi şi cartuşul Schofield de calibrul .45 S&W, ceea ce invers nu era posibil, motiv pentru care acesta nici nu a cunoscut o asemenea rãspândire.
Smith & Wesson model 3 a revenit în actualitate în ţările unde s-au organizat competiţii de Cowboy Action Shooting.
Astăzi mai multe firme fabrică replici ale acestui model pentru cei ce doresc acces la o armă care să reprezinte o filă de istorie şi totodată să fie utilizabilă
Inclusiv firma smith & Wesson Performance Center fabrică şi astăzi tot sub denumirea S&W Modell 3 Schofield un revolver având câteva mici modificări cerute de standardele actuale. Cea mai importantă este că percutorul a fost mutat de pe cocoş în peretele ce obturează partea posterioară a butoiaşului, deasemenea a fost dotat cu o bară de transfer ce nu permite percutarea accidentală a cartuşului din cameră prin lovirea cocoşului atunci când acesta nu este armat. Preţul unui astfel de exemplar se ridică uşor în jurul a 1300 $.
Datorită numărului mare de variante fabricate, S&W Modell 3 a devenit ţinta preferată a colecţionarilor.
Această armă ce abordează o tehnică astăzi considerată rară, este cu atât mai interesantă cu căt a fost prima armă cu destinaţie militară ce a folosit muniţie cu percuţie centrală.

11 august, 2007

Sfaturi minore si totusi esentiale pentru posesorii de arme, de profesor Lucian Mihaescu

Armele nu sunt periculoase …..ele devin astfel prin mina şi gindirea celor ce le folosesc. Omul actioneaza tragaciul şi nu invers.
O arma de foc trebuie respectata şi în acelasi timp cunoscuta , inteleasa şi privita ca un mijloc personal de folosinta numai în anumite ipostaze. Posesorul de arme trebuie sa cunoasca potentialul de ucidere al acestor instrumente şi sa aiba în permanenta control asupra lor.
Posesia unei arme de foc impune detinatorului o responsabilitate imensa atit civila cit şi penala , el trebuind sa constientizeze faptul ca detine un mijloc prin care poate curma o viata , poate chiar a lui.
Pentru prevenirea unor accidente nedorite , dar oricind posibile trebuie sa insistam pentru respectarea unor reguli esentiale de manevrare a armelor.

Când luam o arma în mina , intotdeauna o consideram incarcata şi în stare de functionare , după aceea se verifica existenta cartusului pe teava şi starea incarcatorului.
Tragaciul nu va fi actionat decit după ce vom fi convinsi ca nu vom regreta acest gest.
Arma nu se ofera oricarui curios , şi totusi când o oferim repetam verificarea existentei cartusului pe teava şi scoatem incarcatorul , apoi o inminam cu patul spre cel care o primeste.
Arma nu se indreapta nici în joaca sau gluma ( cu toate ca la manevrarea armelor nu poate fi vorba de joaca ) catre o tinta vie şi nici nu te uiti pe teava sa vezi “ce frumoas arata din fata.”
În cazul în care posesorul de arma participa la o actiune organizata , tragere în poligon , vinatoare , trebuie sa respecte cu strictete indicatiile celui ce conduce activitatea.
Cu armele speram sa ne descurcam din ce în ce mai bine …. Dar fiecare detinator pentru a se bucura de aceasta pasiune deosebita trebuie sa nu uite ca exista un “ regim al armelor şi munitiei “ care trebuie respectat cu strictete.

10 august, 2007

Legenda Kalashnikov, de Vili Stancu

“Imitaţia este forma supremă de apreciere”.
Peste o duzină de ţări din toată lumea, au copiat s-au măcar au perfecţionat mult-lăudatul AK, un subiect de discuţii inepuizabil, care nu poate fi acoperit nici pe departe în câteva pagini de articol. Il ştie toată lumea iar dacă întrebi un fost APV-ist vei afla că subiectul acesta îl cunoaşte la perfecţie, că este doctor în AK, că îl desface şi îl face la loc în câteva secunde, legat la ochi, pe întuneric, cu o mână legată la spate, adormit, într-un picior, pe viscol, cutremur, inundaţie, cataclism, încălzire globală… Iar 95 la sută din bărbaţi, în armată au fost trăgători de elită şi şi-au petrecut stagiul militar numai în permisii datorită măiestriei dovedite la trageri. Numai să ai răbdarea să-i asculţi. Dar să nu uităm de ce ne-am adunat…

Cea mai cunoscută dintre armele militare ale lumii, s-a născut la sfârşitul anului 1941în luptele de la Brausk. Aceasta deoarece aici un tânăr ofiţer pe nume Kalashnikov a fost grav rănit, fiind astfel nevoit să-şi părăsească pentru o lungă perioadă de convalescenţă unitatea de tancuri în care lupta. După însănătoşire, nefiind apt combatant a fost transferat la corpul de artilerie unde şi-a orientat eforturile spre domeniul proiectarii armelor mici, considerând ca prin aceasta işi poate aduce contribuţia la victoria ţării sale .

Mihail Timofeevic Kalasnikov, s-a născut la 10 noembrie 1919 intr-o familie modestă de ţărani din Kuria şi şi-a inceput cariera tehnica deprinzând meseria de mecanic intr-un depou de locomotive, urmând apoi studii de inginerie. În 1938 este inrolat in Armata Roşie unde lupta ca şi commandant de tanc. Se consideră un produs al faimoşilor proiectanţi de arme ruşi, Tokarev, Simonov, Sudajev.
Primul proiect de armă automată al lui Kalashnikov datează din 1941, dupa episodul de la Brausk, din perioada când se afla pe patul de spital. Acesta însă nu şi-a găsit materializarea, fiind devansat de proiectul lui Sudajev cu PPS 43. Atunci tânărul locotenent se concentrează la proiectarea unei carabine semiautomate cu închizãtor rotativ destinată cartuşelor M43 de cal. 7,62x39mm., dar nici acest proiect nu avea să fie finalizat datorită asimilării în producţie a carabinei SKS a lui Simonov.
Cartuşul de cal. 7,62x39mm, a fost iniţial proiectat pentru un „avtomat”, o armă de asalt menită să echilibreze raportul de forţe afectat de apariţia şi răspândirea cartuşului de 7,93×33 Kurz tras de armele de asalt germane Sturmgevehr. Oricum, datorită acestei muniţii şi carabina SKS poate fi considerată o armă de asalt, chiar dacă trage numai în regim semiautomat şi are o magazie nedetaşabilă de 10 cartuşe.
Din acel moment tânărul Kashnikov îşi canalizează eforturile pentru crearea unei adevărate arme de asalt care să utilizeze cartuşele M43. Rezultatul a fost ceea ce în occident s-a numit AK 47 (Avtomat Kalashnikova 47) care a inscris pentru totdeauna în istorie numele de Kalashnikov şi a făcut ca proiectele lui să domine categoric industria armelor militare ruseşti şi putem spune chiar şi a altor state.
Seria AK avea să devină cel mai prolific proiect, producţia fiind estimată la peste 50 milioane de exemplare (după alte estimări chiar 100) şi este în continuă creştere. Probabil că numai Mauser Mod.98 a mai beneficiat de o asemenea popularitate.
Imaginaţi-vă ce ar fi fost dacă M. Kalashnikov nu ar fi fost rănit în lupta de la Brausk, sau mai rău, dacă el ar fi fost ucis. Lumea ar fi fost lipsită de una din cele mai bune arme de asalt şi probabil că istoria s-ar fi scris altfel.

Interesant este că, AK-47 nu a fost un succes imediat, şi ca multe alte proiecte a avut o evoluţie treptată.
Prima versiune se pare că avea corpul din tablă de oţel ştanţat care apoi a fost înlociută cu o piesă masivă din oţel frezat. Dealtfel, acest element a cunoscut mai multe modificări şi îmbunătăţiri până la introducerea lui în producţia de serie în 1951. De fapt, prima apariţie oficială în public pe un teatru de operaţiuni armei a fost la Budapesta cu ocazia revoltei antisovietice cunoscută ca “Revoluţia din 56”.
Seria AK îşi continuă ascensiunea prin apariţia în 1959 a modelului AKM, puţin mai mic decât AK47, fabricat cu piese din oţel ştanţat. Cele mai mari avantaje ale lui AKM faţã de fratele mai mare au fost costurile de producţie mult mai reduse şi greutatea mai mică.
Ultima creaţie importantă din familia AK a apărut în 1974, având ca reprezentant modelul de cal.5,45×39. Puţin mai mic decât AKM, acesta folosea noile cartuşe de cal.5,6 de mare vitezã cu percuţie centrală, un cartuş militar derivat din mai vechiul 5,6×38 Bajkal. Această armă a intrat pentru început cum era şi firesc în dotarea trupelor speciale ale URSS, în paralel cu celelalte modele.
Cele trei modele de referinţă din seria AK precum şi variantele lor au fost dotate cu diverse modele de paturi şi alte accesorii, bipode, ţevi de diverse lungimi, diverse sisteme de ochire, unele cu scopul de a concura cu armele similare occidentale, mai ales americane.
În 1964 a fost creată o altă armă având la bază Kalashnikov-ul, armă de cal. 7,62x54R şi anume arma semiautomată cu lunetă SVD. Această armă poartă şi numele de Dragunov, după numele proiectantului său. Se aseamănă foarte mult cu modelul de bază, iar modificările aduse vizează ţeava cu camera de 54 mm şi sistemul de funcţionare adaptat numai pentru foc semiautomat.
Chiar dacă luneta are o putere de apropiere destul de mică, (4x), SVD este o armă foarte precisă ce corespunde standardelor armelor cu lunetă folosite de armatele moderne. Variante ale puştii Dragunov au fost fabricate în România, Irak, Bulgaria, Ungaria, Cehia şi probabil în Polonia. Calităţile armelor din seria Kalashnikov au făcut ca în scurt timp ele să se impună pe piaţă printr-un raport preţ-calitate excelent şi să se evidenţieze printr-o fiabilitate extraordinară, putând funcţiona fară probleme în orice condiţii de climă, de la cercul polar până la tropice, din deşert şi până în junglă.
Unul din punctele forte ale acestor arme a fost adoptarea ţevilor cromate pe interior, imediat după apariţia lor. Acest procedeu utilizat pentru prima oară de japonezi la puşca Tip 99 Arisaka elimină practic coroziunea ţevilor mărind durata lor de utilizare.

Cu toate că M.Kalashnikov nu a fost propriuzis un inventator ci un proiectant cu viziuni mai largi, fiind oarecum favorizat şi de conjuncturile politice, el a creat arma cu cel mai mare succes din istorie. În ciuda faptului că sistemul de închidere, mecanismul de declanşare, siguranţa, sistemul de gaz, magazia, toate au fost preluate şi adaptate de la alte arme, meritul lui M.K. a fost că a reuşit să combine toate aceste elemente într-o armă de-a dreptul inegalabilă.
Odată ce s-a impus în Uniunea Sovietică, ea a început să fie exportată şi evident, primele ţări care au beneficiat de acest lucru sau de dreptul de a o fabrica, au fost cele din lagărul communist, membre ale Pactului de la Varşovia, precum şi alte ţări comuniste din Europa şi Asia: RDG, Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, România, China, Yugoslavia, Koreea de Nord.

Hai să aruncăm o privire asupra clonelor produse în aceste ţări:
RDG
Modelul fabricat în RDG este în mare măsură cel fabricat în URSS, chiar dacă unele modele nu aveau vergeaua de curăţare montată sub ţeavă. Modelul destinat fabricării în Germania de Est era MPIK şi MPIKS (cu pat rabatabil). Ulterior, la denumirea acestor arme s-a mai adăugat un M, devenind astfel MPIKM şi MPIKMS. Toate aceste modele au fost mai târziu dotate cu componenete din plastic (pat, crosă pistol şi uluc). O altă curiozitate a fost modelul fabricat cu pat rabatabil spre dreapta, MPIKMS-72.
În final şi RDG a adoptat modelul AK 74 de cal. 5,45×39.
Dupa unificarea germaniei, s-a luat în discuţie pe de o parte retragerea lor din dotarea armatei şi pe de altă parte modificarea lor pentru utilizarea cartusului de 5,56 NATO(5,56×45; 223Rem.)

Polonia
Polonezii şi-au numit propria versiune de AKM, PMKM, care în afara marcajelor a fost identică cu cele sovietice. Ei au creat şi o interesantă variantă numita PMK-DGN, care avea un dispozitiv lansator de grenade montat pe ţeavă, sisteme de ochire pentru lansator, amortizor de recul din cauciuc gros la patul armei şi magazie de 10 cartuşe blank pentru lansarea grenadelor. Dispunea deasemenea de un sistem de obturare a orificiilor de gaz aflat pe partea dreapta a tubului de gaz, necesar tragerii cu cartuşe blank pentru lansarea grenadelor. Se puteau lansa grenade antipersonal si antitanc care nu se încadrau în standardele NATO.

Ungaria
Primele modele difereau de cele ruseşti numai prin marcaje, dar versiunile ulterioare difereau substanţial faţă de modelul de bază. Aveau ulucul metalic fara partea superioara ce acopera tubul de gaze. De acesta, era atasată o crosă din plastic identică cu crosa pistol posterioară în trei variante de culori: albastru, verde deschis şi verde închis. Un alt element interesant este ţeava de numai 320 mm. La AMD-65, patul rabatabil spre dreapta era dintr-o singură tijă din oţel. Este de presupus că acest model cu ţeavă scurtă era destinat forţelor aeropurtate, dar era utilizat oriunde era necesară o armă de mână scurtă. AMD-65 putea fi folosită şi pentru lansarea grenadelor, binenţeles cu amortizor de recul şi cu sistem de ochire optic.

Romania
Modelul fabricat în Romania, diferea de cel sovietic pe lângă marcaje şi prin faptul că patul şi ulucul erau fabricate din bloc lamelat din lemn şi crosa pistol din plastic. La modelele ulterioare s-a adaugat încă o crosă pistol corp comun cu ulucul, element specific ceror din producţia românească. La modelele dotate cu pat rabatabil, aceasta era orientata spre înapoi pentru a permite rabatarea patului, dar aceasta îngreuna manevrele de schimbare a încărcătorului.

Korea de nord
A fabricat AK-47 sub denumirea de „Tipe 58” în 1958 iar apoi „Tipe 68” .Se fabrica atât în varianta cu pat fix cât şi cu pat rabatabil , acesta având multe perforaţii cu scop de reducerea greutăţii. Acesta a fost de fapt cel mai uşor model din familia Kalashnikov. De menţionat că în Korea productia de astfel de arme era cu mult mai mare decât nevoile interne. A fost de fapt cel mai mare exportator către ţările lumii a treia, aprovizionând cu arme atât revoluţionari cât şi terorişti.

China
A fost printre primele ţări care au fabricat această armă sub denumirea de „Tipe 56”. Modelul cu pat rabatabil se numea „Tipe 56-1”. Mai târziu la modelul cu pat fix i-au adaptat o baionetă rabatabilă, făcându-l asfel cel mai greu model de AK. Pentru export se fabrica modelul M-22 fără baioneta rabatabilă. Mai tirziu, modelul „Tipe 56-2” avea pat cu un design foarte domestic care îl făcea mult mai confortabil si manevrabil decât pe fratele sovietic.

Yugoslavia
Datorită relativei independenţe faţă de puterea sovietică, Yugoslavia a creat unul din cele mai interesante clone de Kalashnikov. Mod. M 64 avea ţeava mai lungă decât normal (500 mm fată de 415). M-64A avea dimensiuni normale iar M-64B patul rabatabil. Modelele mai tâzii redenumite M-70B si M-70B1, aveau capacul recuperatorului din oţel ştanţat. S-au mai fabricat şi modelele M-65A cu ţeava fixă şi M-65B cu posibilitate de schimbare rapidă a ţevii. După al doilea razboi mondial, spre deosebire de celelalte tări comuniste Yugoslavia nu a adoptat muniţia de 7,62x54R pentru mitralierele uşoare de infanterie ci a păstrat cartuşul de 7,92×57 ca şi cartuş standard. De aceea, toate puştile mitralieră şi mitralierele uşoare având ca model de baza AK-47 au trebuit sa fie modificate pentru aceste cartuşe. Pentru piaţa externă au fabricat aceste modele pentru calibrul 7,62NATO (7,62×51 sau 308Win.).

Egipt
Sovieticii i-au ajutat şi pe egipteni să-şi fabrice propriile arme. Astfel Maadi Military and Civil Industries Company a fabricat aceste arme atât pentru nevoile interne cât şi pentru export.

Irak
A fabricat AKM-urile sub asistenţa tehnică a Yugoslaviei şi a Germaniei.

Bangladesh
A fabricat AK47 sub asistenţa tehnică a Chinei. Se pare că o parte din producţie a aprovizionat Pakistanul şi alte ţări ale lumii a treia.

Cehoslovacia
Aţi sesizat probabil că până acum din enumerarea ţărilor care au fabricat aceste arme a lipsit Cehoslovacia. Această ţară a hotărit în 1958 să adopte propriul proiect de arma VZ-58 de calibrul 7,62×39 în locul vreunui model de AK. Această armă este total diferită de oricare din această serie, între ele neexistând absolut nici o asemănare. Producţia a fost suficientă pentru a fi exportată şi în unele ţări ale lumii a treia. Totuşi fotografii ale trupelor cehe arată foarte clar că un număr mare de soldaţi erau înarmaţi cu arme AKM. Nu poate fi dovedit dar se pare că la presiunile Pactului de la Varsovia, cehii au fost nevoiţi să renunte la VZ-58 înlocuindu-l cu AKM-uri fabricate într-una din tările pactului sau chiar în Cehoslovacia.

Finlanda
Un lucru deosebit de interesant despre familia Kalashnikov este că utilizarea şi fabricarea lui a depăşit sfera de influienţă sovietică. Prima ţară necomunistă care a utilizat şi fabricat această armă a fost Finlanda, care după achizitionarea câtorva exemplare, decide să-şi fabrice propriile modele. Incepând cu Mod.60 şi mai apoi cu rafinatul Mod.62 toate au fost dotate cu corpul AK-47(din otel masiv frezat). Tunelul cătării era amplasat pe capatul anterior al tubului de gaze iar înălţătorul de tip “ringkorn” pe capatul din spate al capacului recuperatorului. Avea patul metalic acoperit cu plastic. Era o armă extrem de bine realizată şi de departe mult mai precisă decât oricare din modelele AK. Deasemenea era dotată cu o baionetă bazată pe modelul de cuţit traditional finlandez „puko”, recunoscut ca fiind într-adevăr cea mai utilă baionetă-cuţit cunoscută. Mod.62 şi-a urmat propria evoluţie, incluzând pe parcurs sisteme de ochire pe timp de noapte, diverse tipuri de pat rabatabil, etc. S-a fabricat un numar mare de Mod.62 pentru export, inclusiv pentru calibrul 5,56×45 (pentru M16) şi mitraliere uşoare de calibrul 7,62NATO. Qatar şi probabil multe alte tări din orientul mijlociu au achizitionat Mod.62 din Finlanda.

Israel
In timpul războiului pe care Israelul la purtat împotriva vecinilor arabi, s-au constatat performantele nesatisfacatoareale armelor FN-FAL în condiţii de deşert. Oricum au fost foarte impresionaţi de calităţile armelor AK-47 pe care le utilizau inamicii lor. După testarea unui mare număr de arme disponibile pe piată, au ajuns la concluzia ca arma de care aveau nevoie este AK-47 care să utilizeze cartuşele americane de cal. 5,56×45. Sarcina proiectării acestei arme i-a revenit lui Israel Galili de la IMI (Israel Military Industries). Interesant ca acest Galili era de origine rusă şi s-a numit iniţial Blashnikov. Pentru început el a creat un hibrid folosind piese de la AK-47 capturate, adaptate la puşca americana Stoner63. Rezultatul a fost suficient de mulţumitor pentru a justifica continuarea cercetărilor. Rezultatul final „Galil ARM” cuprindea recuperator forjat finlandez, teavă de 5,56 furnizata de Colt, patul rabatabil de la FN-FAL, aparate de ochire de la finlandezul M62 şi o magazie de Stoner modificată. Ulterior au fost adăugate şi alte rafinamente cum ar fi sistem integrat de lansarea grenadelor şi un bipod rabatabil ce putea fi folosit şi pentru tăiat sârma. Pe lângă selectorul-sigurantă de la AK, pe partea stangă a fost adaptat încă unul similar cu cel de la M16. Varianta cu ţeavă scurtă fără bipod s-a numit Galil SAR. Kalashnikovul sovietic are o serie de neajunsuri: siguranţa-selector rău amplasată şi greu de manevrat, aparate de ochire modeste, precizie mediocră spre slabă, probleme cu închizătorul care nu ramâne deschis după ultimul cartuş, iar cama de fixare a magaziei o face destul de incomod de manevrat. Galil are un excelent selector-sigurantă, aparate de ochire excelente iar precizia este apreciată ca foarte bună spre excelent. Cu toate aceastea nici Galil nu a rezolvat problema închizătorului şi nici a camei de fixare a magaziei. Oricum se poate spune ca Galil este cea mai bună armă de asalt din seria Kalashnikov. Israelienii au proiectat şi fabricat de asemenea şi versiunea de cal 7,62NATO, probabil după ce au examinat M78 creat de finlandezi pentru aceeasi muniţie. Galil este folosită de armata israeliană mai ales ca arma defensivă cu lunetă, cea mai mare parte a productiei fiind destinata exportului. S-a exportat Galil de cal. 7,62NATO în Columbia, iar de 5,56 în Nicaragua, Honduras, Bolivia, Chile, etc.

Africa de sud
Cu ajutorul Israelului, Africa de sud a demarat fabricarea armelor Galil pentru dotarea trupelor proprii şi înlocuirea armelor FN-FAL aflate iniţial în dotarea lor. Versiunea cu ţeavă lungă s-a numit R4 iar cea cu ţeavă scurta R5.

Clone ale Kalashnikovului semiautomate au fost fabricate şi pentru uzul civil şi pentru export în Finlanda, Egipt, Yugoslavia, Ungaria, Israel, Africa de Sud, China Romania. Versiuni pentru vânătoare au fost fabricate în Uniunea Sovietică pentru calibrul 9,3x53R(calibru aproape necunoscut în afara Rusiei şi Finlandei), în Finlanda pentru cal.223Rem.(5,56×45) şi 308Win.(7,62×51), precum şi în China pentru cal.7,62×39.

Aceasta este pe foarte scurt povestea clonelor Kalashnikovului. A fost produs în peste 15 ţări diferite în 6 calibre militare diferite şi două calibre sportive, într-un număr năucitor de exemplare. Sunt folosite în peste o duzină de ţări în tot atâtea modele diferite. Ar fi interesant de urmărit evoluţia Kalashnikovului în lumina dezintegrării Pactului de la Varşovia şi a imperiului Sovietic. Oricum automatele tovarăşului Kalashnikov au devenit o marcă de renume, un brend ce l-a asezat pentru totdeauna în galeria marilor fauritori de arme. Dacă el nu ar fi existat, în mod sigur lumea ar fi arătat altfel. Mai bine, sau mai rău, nu vom sti niciodata, cert este că a fost unul dintre personalităţile care au influienţat istoria lumii.

3 august, 2007


  Noutati Legislative

  Download

  Linkuri

  Arhiva Articole