Pistolul, armă de apărare personală – de Vili Stancu

Pistolul ca şi revolverul au fost întotdeauna încadrate în categoria armelor de apărare personală. Fiind o armă de luptă la distanţe mici, militarii o foloseau destul de rar şi atunci doar ca ultimă opţiune, în schimb forţele de poliţie, având în vedere specificul muncii lor au folosit-o din plin. Când spun poliţie nu mă refer binenţeles la poliţia din România care până nu de mult a avut o situaţie oarecum privilegiată faţă de colegii lor occidentali şi mai ales americani, situaţiile cu care se confruntau nefiind în măsură să le pună viaţa în pericol decât în cazuri cu totul excepţionale.

După inventarea pistoalelor semiautomate acestea, pe măsura perfecţionării lor s-au impus încet-încet luând locul revolverelor. În ultima perioadă (ultimele două decenii) tendinţa s-a generalizat, revolverul fiind detronat de pe poziţia pe care a ocupat-o atâta vreme. Chiar şi pe continentul american unde el a avut şi are încă susţinători fervenţi şi-a pierdut poziţia de lider în favoarea pistolului automat, revolverul nemai putând face faţă exigenţelor utilizatorilor profesionişti. Capacitatea de foc de numai 6 cartuşe a fost principalul lui handicap. Chiar şi în cazul folosirii dispozitivelor de încărcare rapidă „Speed-Loader”, încărcarea lor era mai complicată decât simpla introducere a unui nou încărcător cu 7, 10, 12 sau 15 cartuşe în pistol. Mulţi au pus la îndoială chiar şi argumentul privind fiabilitatea superioară a revolverului pe care personal o susţin (dar eu nu sunt utilizator profesionist) cu toate că statisticile au demonstrat că cele mai multe incidente de tragere s-au înregistrat la pistoale. Ba mai mult, la revolvere remediera lor este mult mai rapidă (ex. blocarea armei din cauza umflării tubului în cameră). Totuşi, pe bună dreptate, un poliţist care se confruntă cu agresori bune înarmaţi şi bine motivaţi este normal să-şi dorească o armă din care să poată trage mai multe cartuşe, ţinând cont că viaţa lui poate depinde de acest lucru. Folosirea revolverului în domeniul militar a pus mai pregnant în evidenţă vulnerabilitatea lui la agenţi externi.

Simultan am asistat şi la standardizarea de fapt a cartuşului de 9 mm Parabellum (9×19 mm) care a căpătat diverse utilizări profesionale. În vreme ce în Europa cartuşul de revolver a fost la început înlocuit cu un cartuş cu prestaţii mai slabe, americanii au încercat să compenseze puternicul .357 Magnum cu ceva care chiar dacă nu avea aceeaşi energie, măcar avea putere de oprire mare. Astfel au început să folosească .45 ACP şi în poliţie. Era un cartuş bun, puternic, precis, dar pistoalele chiar dacă se puteau încărca repede aveau capacitate prea mică, numai 7 cartuşe şi utilizarea lui a fost de scurtă durată. Astfel este reconsiderată problema în termeni privind funcţionarea, utilizarea şi eficacitatea armelor. Concluzia a fost compromisul reprezentat de cartuşul 9 mm Para. Energie mare comparativ chiar cu .45-ul, precizie bună şi pistoale de mare capacitate. Citeste mai mult