Revolverul Enfield Nr.2 , De Ioan Găucan

image001

După terminarea “Marelui Război”1914-1918 Departamentul Britanic de război decide achiziţionarea unui nou revolver. Acest lucru se datora faptului ca mulţi dintre tinerii ofiţeri şi subofiţeri ai armatei regulate care au fost dotaţi cu revolverul regulamentar de .455 ( aflat atît în serviciul armatei cît şi al marinei) au gasit această arma dificil de controlat cît şi cu o acurateţe moderată. Aceasta problemă a fost ridicată şi de cei dotaţi cu alte modele de revolvere precum Webley&Scott M.K. VI, Colt New Service şi Smith&Wesson Hand Ejector. Oricum multe din probleme se datorau lipsei de antrenament a celor care le utilizau.
Departamentul de război a decis ca este nevoie de un revolver în calibrul 38 cu aceeaşi putere de oprire ( stopping power) ca şi revolverul de .455 ce se afla în serviciul armatei şi marinei militare din 1880.
Firma Webley&Scott a fost rugată să asigure pentru teste un nou model de revolver în anul 1920. Acest lucru se datora faptului că această firmă era furnizorul principal al armatei încă din ultimile decenii ale secolului XIX, deci părea logic să furnizeze un nou model de revolver armatei britanice. În aceste condiţii firma Webley&Scott a ales să supună testelor un revolver care fusese deja pus în seviciul Royal Irish Constabulary. Acest revolver folosea muniţia de .38 Smith&Wesson. Comitetul armelor a arătat oarecare interes şi a cerut firmei sa pună la dispoziţie ultimul model şi 300 de gloanţe pentru teste.
Revolverul iniţial pus la dispoziţie de Webley&Scott în 1920 a fost modelul M.K.III, iar în ianuarie 1921 au pus la dispoziţie un nou revolver care a fost denumit M.K.IV. În data de 16 aprilie 1921 această armă a primit un raport favorabil de la S.A.S ( Small Arms School) . Oricum au fost cerute modificări la mîner, prăsele şi aparatele de ochire, deasemenea S.A.S a cerut şi imbunătăţirea muniţiei pentru o mai mare putere. Citeste mai mult