Armele au avut si vor avea , cu siguranta, o importanta covarsitoare in istoria si dezvoltarea umanitatii. Practic, intreaga dezvoltare sociala si istorica a speciei umane este intrinsec legata de inventarea si perfectionarea continua a sistemelor de arme. In tot decursul istoriei speciei umane, arma a fost singura unealta care a fost dezvoltata continuu, fara intrerupere, proces care , se poate observa foarte usor, continua si azi.Cantitatea imensa de informatii publicata in ultima suta de ani despre istoria armelor, si in special in ultimile patru decenii, este mult mai mare decat ceea ce se cunostea inainte despre oricare segment al istoriei armelor. S-au publicat studii detaliate despre dezvoltarea anumitor tipuri de arme, armurieri, mecanisme sau marci, asa incat este practic imposibil si sa facem doar un sumar al acestor informatii in cele ce urmeaza.
Facand referire particulara la armele de foc, putem spune ca originea lor a ramas intrucatva obscura. Dar nu exista nici urma de indoiala ca poporul chinez a folosit praful de pusca pentru arme pirotehnice inca de la inceputul secolului al XI-lea DC, iar formula pulberii negre a ajuns in vestul Europei, posibil pe filiera araba, la mijlocul secolului al XIII-lea, cel tarziu.
Cele mai vechi dovezi palpabile ale existentei unei arme de foc o gasim intr-o ordonanta florentina din 1326, in care se negocia fabricarea unui tun,precum si in manuscrisul lui Walter de Milemete “De Nobilitatibus,Sapientiis, et Prudentiis Regnum” datat 1326-7, si detinut azi in Biblioteca Crestina din Oxford.

Odata cu trecerea timpului, nevoia imbunatatirii calitatii tehnice si balistice a armelor de foc a crescut. Inventiile, inovatiile, incercarile de modificari tehnice mai mult sau mai putin reusite, au facut din armurieri adevarati pionieri ai progresului tehnic.
La primele arme de foc, sistemele de aprindere erau primitive, facandu-se cu ajutorul carbunilor aprinsi sau al unui fier inrosit,arma avand ca accesoriu o mica tigaie metalica plina cu jar de carbune. Aparitia mecanismului de dare a focului cu fitil la inceputul anilor 1400 a fost un pas inainte in evolutia armelor. Tragatorul putea aprinde incarcatura cu ajutorul unui mecanism care deplasa un fitil aprins intr-o incarcatura de initiere. Acest lucru a permis luptatorilor o mai mare mobilitate, in secolele al XV-lea si alXVI-lea aparand corpurile de archebuzieri si muschetari.
Dar evolutia nu s-a oprit aici. Mecanismul de dare a focului cu rotita si cremene,care este atribuit ca inventie lui Leonardo da Vinci,in jurul anului1500, a rezolvat problema portului armelor incarcate si gata de executare a focului, fara primejdia ca jarul fitilului sa se stinga.
Mecanismele armelor evolueaza si prima arma cu cremene si amnar (mecanism cu cremene de tip francez), apare in Franta intre anii1610 –1615, inventia sa fiind atribuita mecanicului –armurier Marin le Burgeoys din Lisieux.

Intre timp, in afara de mecanismele de dare a focului, si tevile armelor sufera modificari cruciale. Ghinturile, create initial de armurieri pentru a prelua reziduurile de pulbere arsa si a preveni ancrasarea tevilor, s-au dovedit a fi un element esential in inbunatatirea preciziei tirului, cat si in imbunatatirea balisticii exterioare a proiectilelor. Parte intamplare, parte, experienta, teava ghintuita a fost un progres major in evolutia armelor de foc. Inventia lor este atribuita armurierilor Gasper Koller din Viena si August Kotter din Nurenberg la sfarsitul secolului al XV-lea.
Aparitia sistemului de aprindere cu capsa a revolutionat hotarator armele de foc. Ideea de a folosi fulminatul de mercur pentru a aprinde , prin lovire, o incarcatura de pulbere, apartine reverendului Alexander John Forsyth (1768-1843), preot din Aberdeenshire, dar un pasionat mecanic si chimist amator. Deodata, armele si incarcatura lor nu mai erau la discretia conditiilor atmosferice. Armele puteau fi purtate incarcate in siguranta fara pericol de accident, focul si reincarcarea se puteau executa mult mai rapid. Din punct de vedere militar, efectele au fost covarsitoare, arta razboiului capatand noi valente.

Armele evolueaza in continuare si o aparitie notabila este inventia, in 1836 a primului revolver cu capsa cu adevarat functional, de catre colonelul american Samuel Colt.
Secolul al XIX-lea, este, putem spune fara sa gresim,o explozie de inventii si inovatii in domeniul armelor de foc . Sute si mii de inventii, inovatii, proiecte si incercari au propulsat armele in configuratia pe care o cunoastem azi.
In 1845, francezul M. Flobert inventeaza munitia ce-i poarta numele, precum si categoria de arme de agreement care este larg raspandita si in timpurile noastre. Nu dupa mult timp, in 1857 americanii Horace Smith si Daniel Wesson produc primul revolver care folosea cartuse independente cu tub metalic.
La scurta vreme, in 1867, colonelul Edward M. Boxer inventeaza cartusul cu percutie centrala si capsa de initiere ce-i poarta numele.
Francezii inventeaza in 1884 pulberile pe baza de nitroceluloza , iar Franta este prima tara care adopta pulberea fara fum pentru armele militare in anul 1886.
Primul pistol semiautomat cu adevarat functional este inventat de germanul Hugo Borchard in 1893, iar in 1897 americanul John Browning obtine patentul pentru pistolul care sta la baza liniei de pistoale Colt si in ziua de azi. In anul 1900, practic toate armele militare din lume foloseau incarcaturi de pulbere fara fum.

Aceasta scurta trecere in revista a armelor de foc este departe de a se dori completa sau relevanta. Ea marcheaza mai mult cateva puncte de reper in acest domeniu.
Din punct de vedere legislativ,normative si legi de inregistrare a armelor au inceput sa apara abia dupa revolutiile burgheze din Europa anului 1848. Guvernele conservatoare de atunci, speriate de puterea pe care o aratase populatia inarmata cu prilejul rebeliunilor si de perspectiva de a pierde puterea, au incercat, prin diverse constrangeri legislative, sa limiteze si sa controleze accesul supusilor la arme. Mai mult decat atat, marile imperii coloniale au incercat si chiar au impus prin mijloace dure, atat legislative cat si armate, sa dezarmeze populatia bastinasa din coloniile aducatoare de profit si bogatie.
“Dintre toate relele aduse de guvernarea britanica in India, istoria va privi dezarmarea unei intregi natiuni ca pe cea mai rea” spunea marele filosof si ganditor Indian Mohandas Kharamchand Ghandi.

Legile de control ale armelor detinute de civili au atins cote aberante in regimurile totalitare, fiind reflexii ale fricii regimurilor fata de propriile popoare. Este binecunoscut exemplul Poloniei interbelice, unde guvernul socialist de atunci a introdus legea inregistrarii armelor detinute de civili. Cand Germania a ocupat Polonia, nazistii nu au facut altceva decat sa ia registrele de arme din sediile politiei poloneze si sa ridice punctual armele de la civilii polonezi. Rezistenta poloneza a fost ucisa inainte de a se naste, civilii polonezi dezarmati neputand organiza nici o miscare de opozitie notabila.
Legi care au restrictionat masiv drepturile cetatenilor de a detine si purta arme au fost impuse dupa al doilea razboi mondial in toate tarile care au cazut sub influenta sovietica, Romania nefacand exceptie de la regula. Doar revolutia din 1989 si apropierea Romaniei de valorile democratiei europene au facut ca legislatia romaneasca in domeniul armelor sa fie imperios necesar supusa schimbarii. Globalizarea a impus abordari diferite a legislatiei referitoare la arme fata de trecut, restrictiile trebuind sa se adapteze noilor libertati cetatenesti. Chiar daca noua lege 295 prezinta cateva libertati limitate in privinta detinerii de arme de catre civili, majoritatea aspectelor generate de ea sunt pretabile la imbunatatiri, nu neaparat restrictive, ci mai mult adaptate la noul climat social. Nu putem decat sa speram ca si legiuitorii nostri vor adapta, in privinta legilor si normativelor privind armele ,o conduita si o abordare democratica.

Libera circulatie a persoanelor, cat si a bunurilor, garantarea dreptului de proprietate, ridica noi aspecte legislative care nu privesc doar aspectul armelor in sine, ci si ale drepturilor cetateanului. Iar daca vorbim despre drepturile cetateanului, trebuie sa retinem si sa intelegem un singur aspect: ele nu sunt negociabile.