Beretta M1934 este unul din pistoalele de mare însemnătate istorică dar care este mai puțin cunoscut de publicul larg român. A fost una din puținele arme adoptate oficial de statul Român, fiind pistolul oficial al armatei Române în timpul celui de al doilea razboi mondial.

Istoria Beretta

După cum este evident din nume, pistolul a fost fabricat de Beretta – o companie italiană de renume. Este cea mai veche companie din domeniul armelor din lume, încă activă. Ea a fost atestată documentar in 1526, găsinduse un act prin care Bartolomeo Beretta din orașul Gardone vinde 185 de țevi de archebuză arsenalului din Veneția contra unei sume de 296 ducați.

Arme produse de Beretta au fost prezente în toate conflictele europene majore – de la batalia de la Lepanto din 1571, când tunuri fabricate de Beretta au echipat navele flotei venețiene, până în ziua de azi.

Dar în secolul 16 nu existau companii în sensul cunoscut în zilele noastre. Pe vremea aceea Beretta era o linie de artizani și meșteșugari care făceau parte dintr-o ghildă și pasau cunoștințele din tată în fiu. Fiecare nou membru al familiei Beretta învăța de la tatăl său arta fabricării armelor iar apoi își deschidea propriul atelier – acesta fiind sistemul clasic din evul mediu.
În anul 1832 Pietro Beretta, care era în acel moment patriarhul clanului Beretta, fondează compania ”Fabbrica d’Armi Pietro Beretta” în orașul Gardone Val Trompia – un oraș cunoscut pentru industria de minerit și de prelucrare a metalului încă din vremurile antice.
În 1903, nepotul cu același nume – Pietro Beretta, extinde și modernizează fabrica crescând numărul de angajați de la 130 la 1500 mărind și gama de produse oferite. Beretta devine în scurt timp o companie de renume mondial, mai ales prin armele sale de vânătoare. Dar odată cu începerea primului război mondial, compania trece la producția de arme de război.

Cronologia pistoalelor semiautomate Beretta

Primii pași sunt făcuți chiar în 1914, când inginerul Tullio Marengoni proiectează un pistol menit să înlocuiască pistolul Glisenti 1910 care era atunci în dotarea armatei italiene dar care era destul de greu și de scump și nu foarte performant. Astfel apare modelul Beretta M1915 în calibrul 9mm Glisenti – primul din seria de pistoale semiautomate și primul cu elementul de design caracteristic Beretta: decuparea părții de sus a manșonului. Au fost produse aproximativ 15.000 bucăți.

Apoi urmează modelul M1917 care este aproape identic cu 1915 dar este camerat în cartușul .32ACP (7.65×17) și care a fost produs în număr de aproximativ 56.000 bucăți.

După terminarea războilui Beretta continuă să perfectioneze pistolul și apare modelul M1922 care are acum manșonul decupat complet ca să includă și portul de ejectare. Produs în 65.000 unități.
Toate aceste prime 3 modele sunt în singură acțiune (SAO) și actionate cu un cocoș intern.

In 1923 Beretta încearcă din nou să creeze un pistol mare în calibrul 9mm Glisenti care era încă cartușul oficial al armatei italiene. Acest pistol este primul cu cocoș extern și este contruit mai solid. Produs în număr de 10.000 bucăți.

In 1930 armata italiană demarează un proces de adopție a unui nou pistol și un nou cartuș. Beretta propune un nou pistol și anume M1931 care e combinație între M1922 și M1923 – este mai mic și e în calibrul 7.65 (.32)

Iar anul următor face o reproiectare a crosei lățind-o în partea de jos pentru a fi mai ușor de controlat, ceea ce duce la modelul M1932

Aceste două modele sunt fabricate în numar relativ redus, de doar 10.000 bucăți împreună, putând fi considerte modele tranzitorii.

Dar armata italiană, deși era favorabilă proiectului de pistol, dorea un cartuș mai puternic decat 7.65. Astfel Beretta modifică modelul M1932 și îl camerează în mai puternicul cartuș 9mm scurt (.380 ACP). În plus trece de la plăsele din lemn la plăsele din plastic negru. Astfel ia naștere modelul M1934. Modelul M1935 este practic M1932 cu plaselele de la M1934, fiind camerat în 7.65. În octombrie 1936, după îndelungate discuții și tergiversări, se adoptă oficial modelul Beretta M1934 ca arma oficială a armatei italiene. M1934 a fost produs exclusiv în fabrica Beretta din Gardone din 1934 până în 1987 în impresionantul număr de peste 1 milion de bucăti – 1.080.000. M1935 a fost produs în număr de 525.000 unități și nu doar la fabrica Beretta ci și de către firma Armaguerra din Cremona

Cartușul 9mm Scurt

Cartușul folosit de Beretta M1934 este denumit oficial de C.I.P. 9mm Browning Court, dar este cunoscut în Statele Unite ca .380 ACP și în Europa ca 9mm Short sau 9×17. Cartușul a fost inventat de John Moses Browning pentru pistolul Colt M1908 Pocket Hammerless dar a fost popularizat mai ales în Europa de pistolul FN 1910, proiectat tot de John Moses Browning. La acea vreme era considerat un cartuș putenic, suficient pentru arme de autoaparare și militare. Cartușul are un glonț de 6 grame și dezvoltă o viteză la gura țevii de aproximativ 300 m/s. Rămâne un cartuș relativ popular în zilele noastre pentru că este printe cele mai puternice cartușe ce pot fi folosite în arme pe principiul reculului liber al manșonului (9×18 Makarov e cu 10J mai puternic). Pistoalele simple blowback sunt mai ușor de construit și mai mici, de unde rezultă mai ușoare și mai ieftine – deci populare pentru port ascuns (concealed carry).

Beretta 34 în armata Română

Beretta M1934 nu a fost doar în dotarea armatei italiene. El a fost adoptat de armata Finlandeză în 1940 și de armata Română în 1941. România a plasat o comandă de 61.000 bucăți din care s-au livrat doar 40.000. Primul lot în februarie 1941 de 10.000 bucăți, iar apoi în loturi de 5.000 bucăți până în august 1941. Unele surse spun că au mai fost livrate încă 1500 bucăți către Ministerul Aerului și al Marinei pe final de 1941, dar e posibil ca aceste pistoale să fi fost M1935 în calibru 7.65.
Toate pistoalele au fost fabricate în Italia la fabrica Beretta din Gardone Val Trompia și aduse în țară împreună cu tocuri de ofițer din piele maro.

În primul razboi modial armata română avea în dotare pistolul Steyr M1912, după care a fost adoptat Beretta M1934, iar în anii 50 a fost adoptat pistolul Tokarev TT-33.
După terminarea celui de al doilea război mondial, multe pistoale M34 au ajuns pe mâna partizanilor anticomunisti. Pistoalele rămase în depozitele armatei au fost scoase din uz și vandute în exterior. Avem aici un document din 1977 prin care se cere aprobarea lui Ceaușescu pentru exportul mai multor arme, printre care și 180 pistoale Beretta M1934 (denumite Pistol cal.9mm tip Beretta scurt).

Marcaje

Pistoalele destinate României au fost marcate special în fabrica Beretta. Deși majoritatea marcajelor sunt la fel ca pe modelul italian, există un singur cuvânt schimbat prin care se face diferențierea pistoalelor românești: pe partea stangă a manșonului calibrul este scris CAL. 9 SCURT în loc de CORTO cum e pe pistoalele italiene. Restul înscrisurilor sunt identice: producatorul P. BERETTA, modelul Md 1934, BREVET. – adică patentat. Iar pe linia a doua apare locul fabricației GARDONE V.T și data fabricației 1941. Pe pistoalele italiene, după an, mai apare un număr in cifre romane care indică același an în calendarul fascist.

Primul lot de 10.000 de pistoale au caracterele de pe a doua linie scrise cu un font cu un ușor serif, iar numarul de serie începe cu 0. Restul pistoalelor au caracterele de pe linia a doua scrise cu acelasi font ca și prima linie, iar numrele de serie sunt între 10.000 si 40.000

Toate armele românești din perioada WW2 sunt marcate cu poansonul de acceptanță CM. Există mai multe supoziții ce înseamnă CM, cea mai probabilă versiune fiind cea că înseamnă ”Controlul Militar” sau ”Comisia Militară”.

Pe pistoalele italiene din război marcajul de acceptanță diferă în funcție de ramura militară care a acceptat arma: pentru armată apare RE de la Regio Esercito, pentru marină apare RM de la Regia Marina și pentru aviație apare RA de la Regia Aeronautica. Pe pistoalele de după război apar o mulțime de alte marcaje în funcție de departamentul care a achiziționat arma (poliție, carabinieri, guardia di finanza, etc).

Toate pistoalele indiferent de destinație au, pe langa numerele de serie înscrise pe fremă, manșon și țeavă, o serie de posoane, pe diferite piese, ale inspectorilor de linie – formate din două litere într-un oval, probabil inițialele numelui. Inițialele EZ apar pe multe din pistoalele trimise României.

Descriere și funcționalitate

Ca dimensiuni pistolul Beretta 34 e relativ mic. In general armatele preferă pistoale de dimensiuni mai mari, deși în armata germană, cu cât era mai mare gradul, cu atat era mai mic pistolul.
Dimeniunile sunt de 150 mm lungime, 115 mm înălțime și 20 mm grosime. Țeava are doar 85 mm lungime. Beretta 34 e mai mic decât Walther PP și chiar decît Walther PPK (care are o lungime de 154mm).
Greutatea este de 668 grame – e mai greu decât pare la dimensiunea sa mică.

Sistemul de acționare este de tip recul liber al manșonului (simple blowback) unde doar masa închizătorului și puterea arcului de recul țin camera de explozie închisă suficient timp cât glonțul să iasă de pe țeavă și presiunea să scadă la un nivel sigur

Calitatea brunajului pe pistoalele Beretta M1934 e foarte ridicată. Este foarte lucios, mai ales pe manșon unde arată ca oglinda. La multe exemplare anumite componente au astăzi o tentă maronie – uneori țeava, alteori manșonul. Sau ambele. Inițial toate erau brunate negru albastrui, dar din cauza unor erori de brunare sau tratare a metalului, finisajul a devenit în timp maroniu.

Încărcătorul are capacitatea de 7 cartușe și se eliberează de la o pârghie buton aflat colțul din spate jos al crosei. Acest gen de acționare este tipic pistoalelor de la acea vreme. Încărcatoarele au o prelungire a bazei în jos și în față pentru a sprijini degetul mic.

Pârghia de siguranță se află pe partea stângă a corpului armei, chiar sub manșon și are două poziții: spre înainte e poziția de foc și spre înapoi e poziția de siguranță. Când parghia e în poziția înapoi, ea poate acționa și ca blocator al manșonului în poziția deschis, ea intrând într-o degajare în partea de jos a manșonului.

După ultimul foc, manșonul rămâne în deschis dar oprirea se face în ridicătorul încărcatorului. Deci dacă extragem încărcătorul, manșonul revine automat în poziția închis.

Demontarea se face destul de ușor: se blochează manșonul în spate, se lovește țeava la gură și ea sare din lăcașul ei după care o extragem. Apoi aducem manșonul înainte până iese de pe șină. Ultimul pas e să extragem arcul recuperator, tija de ghidare și pârghia de siguranță.

Plăselele crosei sunt dintr-un material plastic negru. Ele sunt încastrate într-o piesă metalică care le ofertă rigiditate și preia stresul forțelor. Astfel plăsele originale rezistă și astazi deși plasticul din anii 40 era casant și fragil.

În interior găsim doar câteva piese relativ mari. La apăsarea trăgaciului se acționează direct asupra piedicii printr-o bară de transfer în formă de T inversat. Partea verticală a T-ului este disconectorul și intră într-o mică fantă din manșon. Piedica este prinsă de bara care ține cocoșul în spate.
Și trăgaciul și cocoșul sunt sub presiunea aceluiași arc care este foarte putenic – ceea ce face ca apăsarea pe trăgaci să necesite o forță mare. Greutatea trăgaciului, deși e single action, este de peste 4 kg.
Cocoșul poate fi pus într-o poziție ”la jumătate” de siguranță.

Și manșonul este foarte simplist. Cătarea e parte a manșonului iar înălțătorul e montat într-o șină tip coadă de rândunică. Extractorul e poziționat central și, împreună cu ejectorul montat tot central în corp, face ca tuburile să fie aruncate drept in sus.

Arcul recuperator și tija de ghidaj au și funcția de impiedicare a parghiei de siguranță să se rotească liber. Butucul pârghiei are o teșitură care face ca parghia sa o țină doar în cele două poziții: înainte și înapoi. Tot în butucul pârghiei de siguranță este o crestatură care interfațează cu tragaciul și în oprește să se miște când e pe poziția de siguranță.

Tocuri

Italia a avut în dotare în timpul războilui 3 tipuri de tocuri: A) toc de piele maro pentru ofițeri. B) toc de piele maro cu o prindere mai lungă pentru carabinieri. C) toc din piele gri verzui pentru trupă.

În România au ajuns tocurile de piele maro pentru ofițeri dar s-au produs alte tocuri asemănătoare și la noi.

Incheiere

Pistolul Beretta M1934 e o parte însemnată a istoriei militare române. Păcat că publicul larg nu are cunoștință de el, mai ales că nu poate fi văzut decât în muzee. În lume are o reputație bună fiind apreciat pentru simplitatea și robustețea sa.
În Italia a fost folosit un timp foarte îndelungat fiind foarte iubit de deținătorii de arme și veteranii italieni. Beretta, după oprirea producției M34 în 1987, a continuat să producă modele moderne pe același format: mai întâi seria 80 Cheetah produsă până in 2017 iar apoi seria 80X introdusă în 2023.

Caracteristici

Calibru	9×17 / 9mm Scurt / .380 ACP
Lungime țeavă	88 mm
Lungime	150 mm
Greutate	0,625 kg
Capacitate încărcător	7 cartușe
Greutate cartuș	6,1 g
Viteza inițială	280 m/s
Bataie eficace	50 m

Bibliografie

Edward C. Ezell – Handguns of the world

https://www.worldwar2.ro/arme/?language=ro&article=274

http://partisanrifles.weebly.com/beretta-m1934-romania

https://en.wikipedia.org/wiki/Beretta_M1934

https://www.gunsandammo.com/editorial/a-century-of-beretta-auto-pistols/248821

Military Trials Beretta 34 – Can You Make it More Walther?

https://www.americanrifleman.org/content/the-380-acp-history-performance/https://www.youtube.com/watch?v=rd2BiLU-s6g