A trecut aproape un secol de când Departamentul de Război a adoptat la 29 martie 1911 pistolul Colt .45 şi acesta este şi azi unul din cele mai răspândite şi apreciate în întreaga lume. Cu toate îmbunătăţirile ulterioare designul iniţial a rămas aproape neschimbat. Cu o producţie de 4 000 000 de exemplare în diferite variante, plus o cifră de peste un milion de copii sau aşa-zise copii, proiectul Colt-Browning este cu siguranţă cel mai longeviv produs în istoria armelor scurte şi care a fost reprodus în cea mai mare cantitate.

Acest model care a fost si rămâne arma oficială a armatei americane, vorbeşte prin ea insăşi despre criteriile care au stat la baza alegerii ei atât de firma Colt, cât şi de comisiile armatei.
Ce stă la baza unui succes inegalabil şi de durată? Atât de durabil încât după mai bine de 70 de ani, semiautomatele Colt-Browning sunt răspândite şi solicitate ca puţine altele şi popularitatea lor nu scade, din contră, în anumite compartimente ale pieţei continuă să crească. Dacă ne gîndim că toate armele contemporane lui 1911 sunt de mult timp depăşite şi chiar concurente apărute mai târziu sunt deja dispărute, nu se poate să nu ne punem această întrebare
Cauzele succesului sunt cu siguranţă multiple, dar trei factori sunt mai importanţi decît ceilalţi: alegerea iniţială a .45ACP, adoptarea modelului Government (se identifică deja cu G.I. şi face parte din folclorul şi istoria recentă a Americii) şi excelentul proiect care, inovativ pentru timpul său, mai are şi acum anumite avantaje faţă de concurenţii lui mai moderni. Toţi aceşti trei factori de succes, vor fi estimaţi succesiv, ceea ce dorim să subliniem fiind modul în care John M. Browning şi Colt au ajuns la proiectul definitiv.
Browning nu a realizat niciodată proiectele sale pe hârtie pentru a le pune apoi în practică. Geniul mormon avea o calitate foarte rară (tocmai aceasta care împreună cu fertilitatea gândirii îl face un geniu) constând în vizualizarea mentală a proiectului, care venea apoi transpus într-o schiţă aproximativă însoţită de un model din carton sau lemn, urmărind apoi să sculpteze părţile componente direct din întreg – aceste părţi constituind un prim model funcţional. În loc să calculeze unghiuri şi vectori, John Moses reuşea să vizualizeze funcţionarea, formele şi dimensiunile părţilor componente. Părţile veneau realizate şi asamblate, iar funcţionarea corectă era atinsă empiric prin probe succesive.
Empirismul (dacă poate fi numit astfel), era în schimb întotdeauna însoţit de cunoaştere şi de abilitatea proiectantului de a înţelege imediat cum şi de ce ceva nu funcţionează în modul prevăzut şi de a face modificările necesare.

Cu tot indubitabilul geniu al armurierului american J.M.B, ar fi greşit să-i atribuim doar lui reuşita proiectului şi să ignorăm contribuţia inginerilor de la Colt care au lucrat alături de Browning la definitivarea proiectului. Aportul acestor anonimi ingineri nu s-a materializat numai în fabricarea modelului, ci şi în definitivarea proiectului.
Browning a cedat lui Colt drepturile pentru o armă semiautomată de cal. 38 incluzând brevetele sale din 20 aprilie 1897 şi 9 septembrie 1902. Pe baza acestor brevete, Colt a realizat pistolul Mod.1900 de cal .38, care a devenit mai apoi în urma unor mici modificări Mod.1902.

În perioada 1900-1902, armata şi marina au achiziţionat un număr redus de unităţi (puţin peste 200), dar nu au continuat, astfel Mod.1902 rămâne în producţie numai pentru piaţa civilă (pînă în 1920 au fost fabricate numai 53 000 buc.).
Mod. 1902 (cunoscut în mediile colecţionarilor ca cilindru paralel „paralel ruler”) utiliza o închidere stabilă cu două înălţătoare similare celor de la modelul 1911, iar închizătorul era activat sau dezactivat prin intermediul a două bielete (una la capătul anterior al ţevii, cealaltă la capătul posterior). În acest mod, ţeava se înălţa şi cobora rămânând tot timpul paralelă cu corpul armei. După hotărârea de a trece la cal ’45 (1904), Colt a creat o versiune în calibrul .45 ACP a modelului 1902 care a primit numele de Mod.1905. Acesta a avut un mare succes comercial, în perioada 1905-1911 s-au vândut 6000 de exemplare, fiind foarte important ca precursor al lui 1911. Paralel cu vânzarea lui 1902 şi 1905, Colt continuă împreună cu Browning munca de dezvoltare, producând diferite modele experimentale (mai mult de 200) şi în 1909 ia naştere sistemul de ridicare a ţevii cu o singură bieletă sub camera cartuşului. Astfel s-a ajuns la mod. 1911 Government care a fost supus la faimoasele teste.
Am mai spus că meritele creării acestui model nu i se pot atribui exclusiv lui Browning. Singur Colt sau singur Browning, poate nu ar fi ajuns la 1911 şi astfel este corect să folosim denumirea Colt-Browning pentru a aminti că au fost necesare contribuţiile Geniului şi a Marii Industrii pentru a ajunge la acea „bijuterie” cunoscută drept mod. Government. A vorbi despre o bijuterie nu este o hiperbolă inutilă, deoarece proiectul Colt-Browning este excelent şi este unul dintre cele care au avut o importanţă majoră în dezvoltarea armelor scurte moderne. Aproape tot ce s-a creat ulterior poarta amprenta geniului mormon.

Adoptarea de către armată
În căutarea unei noi arme de mână mai mică din punct de vedere al dimensiunilor şi al greutăţii decât cele existente în dotare, Departamentul de Război (azi Departamentul de Apărare) a făcut o enormă greşeală abandonând Colt S.A.A. şi S&W Schofield, ambele de cal ’45Colt, în favoarea lui Colt 1892 D.A. cal .38 Long Colt. Ministerul de Război a făcut alegerea sa pentru a dota trupele cu un revolver mai puţin obositor, mai uşor de folosit şi cu o mai mare putere de foc. Calculele, corecte pentru armă, s-au dovedit însă tragic greşite pentru muniţie neţinând cont de diferenţele între balistica lui .38 Long Colt şi .45 Colt. Diferenţa dintre prestaţiile celor două muniţii este evidentă din confruntarea unor date ale încărcăturii standard

Calibrul	Proiectil (g)	Vo (m/s)	Eo (Kg/m)	Pulbere neagră(g)
.38 Long Colt	9,59	234	26,8	1,16
.45 Colt	16,2	234	45,3	1,81

Nefiind alte variabile introduse de eventuala expansiune a glonţului, diferenţa de „stopping power” este enormă; soldaţii din Filipine au putut simţi acest lucru chiar pe pielea lor când au trebuit să înfrunte atacurile sinucigaşe din Moros Juramentados.
Revolta celor din Moros a durat oficial din februarie 1899 până în iulie 1902, dar mulţi ani după aceea au continuat să rămână un spin în coasta trupelor americane. Chiar de la primele încercări, ineficacitatea lui .38 ca „manstopper” a fost evidentă şi relatările de groază despre militarii sfârtecaţi sau decapitaţi după ce au descărcat revolverul în inamici se înmulţeau ca ciupercile după ploaie.
Ca urmare, reacţia Departamentului de Război a fost promptă şi cuprindea două prevederi: una de moment menită să dreagă busuiocul şi alta cu bătaie lungă. Ca soluţie tampon, armele mod.1892 au fost imediat retrase din serviciul activ şi înlocuite cu vechile S.A.A. iar o comisie specială condusă de căpitanul John T.Thompson (de la Corpul de Ordonanţă) şi maiorul Thomas la Garde (de la Corpul Medical) a primit însărcinarea de a determina calibrul potrivit pentru noua armă de mână. La acea epocă nu erau disponibile actualele sisteme sofisticate (cronografe electronice, modele matematice realizate de computere, fotografii stroboscopice pentru determinarea dimensiunilor rănilor simulate în blocuri de gelatină balistică standardizată, etc.), astfel că s-a recurs la sistemele empirice ce constau în tragerea în penduli balistici, în animale ce urmau a fi sacrificate sau în cadavre ridicate de pe câmpul de luptă.
Scopul experimentelor era de a cuantifica câţiva parametri balistici finali pentru fiecare calibru, cum ar fi penetrarea prin os şi ţesut, forma şi dimensiunile cavităţii permanente, energia cinetică, mişcarea, etc. Testele lui Thompson şi la Garde au avut ca rezultat concluzia parţial corectă că puterea de oprire (expresie parţial corectă deoarece corespunde unei realităţi necuantificabile) depinde de aria frontală a proiectilului şi de adâncimea de penetrare, privilegiind deci, masa faţă de viteză şi punând astfel în plan secundar energia cinetică care este proporţională cu pătratul vitezei (Ec= 1/2 M V2). Această teorie recomanda adoptarea cal .45 ca şi calibru minim admis. Astăzi, termenii problemei s-au schimbat mult şi diferite studii printre care şi acel controversat referitor la R.I. (Relative Incapacitation Index) şi actualizarea sa recentă au adus în prim plan viteza şi caracteristicile expansive ale glonţului. Testele lui Thompson şi la Garde au fost pline de greşeli şi idei preconcepute. Ca exemplu, ajunge să amintim faimoasa probă pe bovine destinate sacrificării, diferite între ele prin statură, sex, greutate. Recitindu-se mai târziu concluziile, nu se pot înţelege elementele care au determinat în cadrul acestei probe avantajul unui calibru faţă de altul.
Cu rezultatul ştiinţific al probelor, considerând limitele obiective acelei epoci, recomandările lui Thompson şi La Garde pentru un calibru care nu este inferior lui .45 (sigur influenţat de rezultatele bune ale lui .45Colt în domeniul practic), trebuie să fie considerate corecte şi logice dacă sunt încadrate strict într-un context tehnico-istoric precis. În primii ani ai secolului, expansiunea proiectilelor de arme scurte era o iluzie (fără a ţine cont de convenţiile internaţionale) şi pentru faptul că era foarte greu să împaci masa şi viteza ţinând cont de metalurgia epocii.

Este o părere răspândită că vechile Single Action Army au fost imediat înlocuite cu 1911, dar realitatea a fost alta. În 1909, mod. S.A. şi mod.1892 rămase în serviciu au fost schimbate cu un alt revolver versiune cal. .45Colt D.A.New Service, denumit M1909.
În primii ani ai secolului, tehnica progresa mai rapid ca niciodată. Adoptarea de la francezi a pulberii de puşcă (fără fum) a declanşat un proces activ de perfecţionare a armelor din uz. Datorită noii pulberi, arma de .45A.C.P. oferea prestaţii identice cu .45Colt în versiune civilă, întrecând astfel .45Colt Military, la acestea adaugându-se şi faptul că noul cartuş avea greutate şi dimensiuni mult inferioare. Erau anii când marile puteri se orientau spre pistolul semiautomat ca şi armă individuală scurtă.
Alegerile stategice şi notabilele progrese tehnice, au făcut ca mod.1909 să se bucure de reputaţia de a fi printre armele cu viaţa operativă cea mai scurtă; când primele revolvere ajungeau la unităţi, Departamentul de Război căuta deja un înlocuitor.
Printr-un Ordin Special al Secretariatului de Război, datat 28 Decembrie 1906, este solicitată selecţionarea unei arme menite să doteze trupele americane.
Ca întotdeauna, atunci când armata S.U.A., metaforic spus, a afişat pancarte „se caută un nou pistol”, a inceput să plouă cu oferte. Italienii au oferit Glisenti 1910 cunoscut ca „Luger al săracilor”, Germania C96 şi Parabellum (acesta din urmă şi în calibrul .45ACP), însă condiţia de căpătâi din caietul de sarcini privind calibrul .45 ACP a redus numărul concurenţilor la ofertele Colt şi Savage, cu Parabellum ca şi outsider.
Lista initială cu armele de calibrul .45 propuse era mult mai largă şi pe lângă modele create de Colt şi Savage mai cuprindea Luger, Knoble, Bergman, White Merrill, revolverele Colt şi Smith&Wesson, precum şi singurul revolver automat Webley- Fosbery. Programul de testare a armelor cuprindea simularea riguroasă a utilizării lor în condiţii foarte dure, incluzând durată, praf, rugină, noroi, precizie, funcţionare şi alte teste menite să evidenţieze calităţile armelor.
De la început oferta Colt s-a prezentat mai validă (chiar şi din perspectiva producţiei industriale şi a potenţialului de creştere) iar seria succesivă de probe la care a fost supus a servit la transformarea ipotezelor în certitudini.

In 1907 sunt finalizate testele preliminare în urma cărora rămân în competiţie modelele create de Colt şi Savage şi în continuare pentru testări în condiţii de serviciu au fost desemnate două unităţi de cavalerie. In urma raportului prezentat iniţial amândouă modele sunt respinse, iar Departamentul de Ordonanţă iniţiază o noua selecţie finalizată în martie 1911.
În 1910, pistolul Colt, predecesorul lui Government, a fost supus la un test de rezistenţă în timpul căruia s-au tras 6000 de focuri, doar cu 13 întreruperi şi mici îngrijiri. Rezultatul, stupefiant pentru acea perioadă, a dat ulterior un impuls pentru finalizarea versiunii definitive, care la începutul lui 1911 a trecut acelaşi test de 6000 de focuri fără cea mai mică problemă iar guvernul a aprobat pe loc achiziţionarea lui.
Testul de durată care a determinat alegerea lui a fost efectuat astfel. 6000 de focuri trase cu pauze de curăţare şi ungere la fiecare 1000 de focuri şi întreruperea tragerii pentru 5 min la fiecare 100 de focuri pentru răcirea armei.
După cum se vede, este o probă dură, greu de suportat pentru alte arme din acea epocă, dar este exagerată afirmaţia cum că nici în ziua de azi nu ar exista arme care să reziste unui asemenea test (vezi Glock). În orice caz, acest lucru nu scade cu nimic încrederea pe care Colt .45 şi-a dobândit-o în lunga sa carieră şi chiar dacă altă armă ar fi capabilă de asemenea performanţe, folosirea operativă (ceea ce dă măsura exactă a însuşirilor unei arme) a demonstrat calităţile care au păstrat-o atâta timp în serviciu.

Primul paragraf al raportului final menţionează: ” Din cele două modele, comisia a stabilit în unanimitate că pistolul Colt este superior din punctul de vedere al manevrabilităţii, fiabilităţii, preciziei, fiind şi uşor de demontat pentru înlocuirea componentelor „. Pe scurt aceasta explica de ce acest model a fost ales „Modelul anului 1911” şi destinat să doteze armata americană. Este interesant de menţionat că înaintea modelului în final acceptat, firma Colt a fabricat aproape 200 de pistoale experimentale.
Precis, uşor de demontat fără utilizare de scule, având fiecare detaliu riguros elaborat, Mod. 1911 a căpătat reputaţia de armă militară neântrecută până acum de nici un alt model .
Adoptarea oficială se face în 29 martie 1911 cu denumirea „Automatic Pistol cal .45 Mod 1911”, în aceeaşi zi, exemplarul cu nr.de serie #1# a plecat de la Colt direct la Springfield (primele 50 de exemplare produse au aparţinut armatei şi costau 14,25 dolari americani/bucată). Cu siguranţă nici un personaj implicat nu şi-a dat seama că începea să se nască un mit.

Până în 1920 modelul a fost perfecţionat pentru îmbunătăţirea preciziei şi i s-au adus o serie de modificări minore ale sistemului de ochire, a sistemelor de siguranţă, a formei cocoşului, a formei şi lungimii tragaciului. Aceste modificări au făcut ca el să poată fi utilizat în condiţii optime şi de către persoane cu degete mai scurte, iar aparatele de ochire sa ofere o imagine mai bună a ţintei. In final s-a ajuns la Mod. 1911-A1.
Şi în ziua de azi mulţi trăgători preferă vechiul tragăci lung şi vechea crosă, dotându-şi de la început noile modele cu piese de la modelele vechi. Tragerile la ţintă cu acest pistol, poate crea dezamăgiri dacă piesele nu sunt foarte precis ajustate. Jocurile lejere între piesele în mişcare, sunt preferate la o armă de serviciu dar neacceptate la o armă de tir. In 1933 Colt introduce modelul Mach .45, model fabricat cu toleranţe mici, cu ţevi special selecţionate, cu sisteme de ochire reglabile, etc. Acesta a căpătat o mare popularitate ca armă de precizie dar fabricarea lui a fost întreruptă în perioada războiului, apoi reluată după acesta în 1957 cu modelul „Gold Cup National Mach”.
Mulţi americani posedă acum un model militar s-au comercial al acestui pistol, îmbunătăţit de armurieri specializaţi în acest tip de lucrări. Rezultatele obţinute în ziua de azi cu el fiind considerate acum 20 de ani dea dreptul fantastice.
O variantă modernă a modelului de baza Browning-Colt este „Colt Commander”, cu componente realizate din aliaje usoare (Coltalloy). Având ţeava cu 20 de mm mai scurtă şi o greutate de 750 gr. (faţă de 1100 g.) este destinat celor care preferă o armă puternică dar uşoară. Cu toate acestea acest model nu a devenit niciodată o armă de serviciu oficială, fiind utilizată de către serviciile care necesită echipamente uşoare şi de mici dimensiuni. Cererea de armament modern a stimulat acest tip de creaţii şi multi fabricanţi civili s-au angajat în proiecte de cercetare foarte costisitoare. Datorită efortului lor serviciile americane au putut fi dotate cu cele mai bune arme din lume.
Născut în mijlocul „Epocii frumoase”, Colt 1911 a ajuns până în zilele noastre, în mare parte neschimbat, în timp ce toate armele contemporane lui au ajuns piese de muzeu sau splendide modele de arheologie industrială.