“Imitaţia este forma supremă de apreciere”.
Peste o duzină de ţări din toată lumea, au copiat s-au măcar au perfecţionat mult-lăudatul AK, un subiect de discuţii inepuizabil, care nu poate fi acoperit nici pe departe în câteva pagini de articol. Il ştie toată lumea iar dacă întrebi un fost APV-ist vei afla că subiectul acesta îl cunoaşte la perfecţie, că este doctor în AK, că îl desface şi îl face la loc în câteva secunde, legat la ochi, pe întuneric, cu o mână legată la spate, adormit, într-un picior, pe viscol, cutremur, inundaţie, cataclism, încălzire globală… Iar 95 la sută din bărbaţi, în armată au fost trăgători de elită şi şi-au petrecut stagiul militar numai în permisii datorită măiestriei dovedite la trageri. Numai să ai răbdarea să-i asculţi. Dar să nu uităm de ce ne-am adunat…
Cea mai cunoscută dintre armele militare ale lumii, s-a născut la sfârşitul anului 1941în luptele de la Brausk. Aceasta deoarece aici un tânăr ofiţer pe nume Kalashnikov a fost grav rănit, fiind astfel nevoit să-şi părăsească pentru o lungă perioadă de convalescenţă unitatea de tancuri în care lupta. După însănătoşire, nefiind apt combatant a fost transferat la corpul de artilerie unde şi-a orientat eforturile spre domeniul proiectarii armelor mici, considerând ca prin aceasta işi poate aduce contribuţia la victoria ţării sale .
Mihail Timofeevic Kalasnikov, s-a născut la 10 noembrie 1919 intr-o familie modestă de ţărani din Kuria şi şi-a inceput cariera tehnica deprinzând meseria de mecanic intr-un depou de locomotive, urmând apoi studii de inginerie. În 1938 este inrolat in Armata Roşie unde lupta ca şi commandant de tanc. Se consideră un produs al faimoşilor proiectanţi de arme ruşi, Tokarev, Simonov, Sudajev.
Primul proiect de armă automată al lui Kalashnikov datează din 1941, dupa episodul de la Brausk, din perioada când se afla pe patul de spital. Acesta însă nu şi-a găsit materializarea, fiind devansat de proiectul lui Sudajev cu PPS 43. Atunci tânărul locotenent se concentrează la proiectarea unei carabine semiautomate cu închizãtor rotativ destinată cartuşelor M43 de cal. 7,62x39mm., dar nici acest proiect nu avea să fie finalizat datorită asimilării în producţie a carabinei SKS a lui Simonov.
Cartuşul de cal. 7,62x39mm, a fost iniţial proiectat pentru un „avtomat”, o armă de asalt menită să echilibreze raportul de forţe afectat de apariţia şi răspândirea cartuşului de 7,93×33 Kurz tras de armele de asalt germane Sturmgevehr. Oricum, datorită acestei muniţii şi carabina SKS poate fi considerată o armă de asalt, chiar dacă trage numai în regim semiautomat şi are o magazie nedetaşabilă de 10 cartuşe.
Din acel moment tânărul Kashnikov îşi canalizează eforturile pentru crearea unei adevărate arme de asalt care să utilizeze cartuşele M43. Rezultatul a fost ceea ce în occident s-a numit AK 47 (Avtomat Kalashnikova 47) care a inscris pentru totdeauna în istorie numele de Kalashnikov şi a făcut ca proiectele lui să domine categoric industria armelor militare ruseşti şi putem spune chiar şi a altor state.
Seria AK avea să devină cel mai prolific proiect, producţia fiind estimată la peste 50 milioane de exemplare (după alte estimări chiar 100) şi este în continuă creştere. Probabil că numai Mauser Mod.98 a mai beneficiat de o asemenea popularitate.
Imaginaţi-vă ce ar fi fost dacă M. Kalashnikov nu ar fi fost rănit în lupta de la Brausk, sau mai rău, dacă el ar fi fost ucis. Lumea ar fi fost lipsită de una din cele mai bune arme de asalt şi probabil că istoria s-ar fi scris altfel.
Interesant este că, AK-47 nu a fost un succes imediat, şi ca multe alte proiecte a avut o evoluţie treptată.
Prima versiune se pare că avea corpul din tablă de oţel ştanţat care apoi a fost înlociută cu o piesă masivă din oţel frezat. Dealtfel, acest element a cunoscut mai multe modificări şi îmbunătăţiri până la introducerea lui în producţia de serie în 1951. De fapt, prima apariţie oficială în public pe un teatru de operaţiuni armei a fost la Budapesta cu ocazia revoltei antisovietice cunoscută ca “Revoluţia din 56”.
Seria AK îşi continuă ascensiunea prin apariţia în 1959 a modelului AKM, puţin mai mic decât AK47, fabricat cu piese din oţel ştanţat. Cele mai mari avantaje ale lui AKM faţã de fratele mai mare au fost costurile de producţie mult mai reduse şi greutatea mai mică.
Ultima creaţie importantă din familia AK a apărut în 1974, având ca reprezentant modelul de cal.5,45×39. Puţin mai mic decât AKM, acesta folosea noile cartuşe de cal.5,6 de mare vitezã cu percuţie centrală, un cartuş militar derivat din mai vechiul 5,6×38 Bajkal. Această armă a intrat pentru început cum era şi firesc în dotarea trupelor speciale ale URSS, în paralel cu celelalte modele.
Cele trei modele de referinţă din seria AK precum şi variantele lor au fost dotate cu diverse modele de paturi şi alte accesorii, bipode, ţevi de diverse lungimi, diverse sisteme de ochire, unele cu scopul de a concura cu armele similare occidentale, mai ales americane.
În 1964 a fost creată o altă armă având la bază Kalashnikov-ul, armă de cal. 7,62x54R şi anume arma semiautomată cu lunetă SVD. Această armă poartă şi numele de Dragunov, după numele proiectantului său. Se aseamănă foarte mult cu modelul de bază, iar modificările aduse vizează ţeava cu camera de 54 mm şi sistemul de funcţionare adaptat numai pentru foc semiautomat.
Chiar dacă luneta are o putere de apropiere destul de mică, (4x), SVD este o armă foarte precisă ce corespunde standardelor armelor cu lunetă folosite de armatele moderne. Variante ale puştii Dragunov au fost fabricate în România, Irak, Bulgaria, Ungaria, Cehia şi probabil în Polonia. Calităţile armelor din seria Kalashnikov au făcut ca în scurt timp ele să se impună pe piaţă printr-un raport preţ-calitate excelent şi să se evidenţieze printr-o fiabilitate extraordinară, putând funcţiona fară probleme în orice condiţii de climă, de la cercul polar până la tropice, din deşert şi până în junglă.
Unul din punctele forte ale acestor arme a fost adoptarea ţevilor cromate pe interior, imediat după apariţia lor. Acest procedeu utilizat pentru prima oară de japonezi la puşca Tip 99 Arisaka elimină practic coroziunea ţevilor mărind durata lor de utilizare.
Cu toate că M.Kalashnikov nu a fost propriuzis un inventator ci un proiectant cu viziuni mai largi, fiind oarecum favorizat şi de conjuncturile politice, el a creat arma cu cel mai mare succes din istorie. În ciuda faptului că sistemul de închidere, mecanismul de declanşare, siguranţa, sistemul de gaz, magazia, toate au fost preluate şi adaptate de la alte arme, meritul lui M.K. a fost că a reuşit să combine toate aceste elemente într-o armă de-a dreptul inegalabilă.
Odată ce s-a impus în Uniunea Sovietică, ea a început să fie exportată şi evident, primele ţări care au beneficiat de acest lucru sau de dreptul de a o fabrica, au fost cele din lagărul communist, membre ale Pactului de la Varşovia, precum şi alte ţări comuniste din Europa şi Asia: RDG, Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, România, China, Yugoslavia, Koreea de Nord.
Hai să aruncăm o privire asupra clonelor produse în aceste ţări:
RDG
Modelul fabricat în RDG este în mare măsură cel fabricat în URSS, chiar dacă unele modele nu aveau vergeaua de curăţare montată sub ţeavă. Modelul destinat fabricării în Germania de Est era MPIK şi MPIKS (cu pat rabatabil). Ulterior, la denumirea acestor arme s-a mai adăugat un M, devenind astfel MPIKM şi MPIKMS. Toate aceste modele au fost mai târziu dotate cu componenete din plastic (pat, crosă pistol şi uluc). O altă curiozitate a fost modelul fabricat cu pat rabatabil spre dreapta, MPIKMS-72.
În final şi RDG a adoptat modelul AK 74 de cal. 5,45×39.
Dupa unificarea germaniei, s-a luat în discuţie pe de o parte retragerea lor din dotarea armatei şi pe de altă parte modificarea lor pentru utilizarea cartusului de 5,56 NATO(5,56×45; 223Rem.)
Polonia
Polonezii şi-au numit propria versiune de AKM, PMKM, care în afara marcajelor a fost identică cu cele sovietice. Ei au creat şi o interesantă variantă numita PMK-DGN, care avea un dispozitiv lansator de grenade montat pe ţeavă, sisteme de ochire pentru lansator, amortizor de recul din cauciuc gros la patul armei şi magazie de 10 cartuşe blank pentru lansarea grenadelor. Dispunea deasemenea de un sistem de obturare a orificiilor de gaz aflat pe partea dreapta a tubului de gaz, necesar tragerii cu cartuşe blank pentru lansarea grenadelor. Se puteau lansa grenade antipersonal si antitanc care nu se încadrau în standardele NATO.
Ungaria
Primele modele difereau de cele ruseşti numai prin marcaje, dar versiunile ulterioare difereau substanţial faţă de modelul de bază. Aveau ulucul metalic fara partea superioara ce acopera tubul de gaze. De acesta, era atasată o crosă din plastic identică cu crosa pistol posterioară în trei variante de culori: albastru, verde deschis şi verde închis. Un alt element interesant este ţeava de numai 320 mm. La AMD-65, patul rabatabil spre dreapta era dintr-o singură tijă din oţel. Este de presupus că acest model cu ţeavă scurtă era destinat forţelor aeropurtate, dar era utilizat oriunde era necesară o armă de mână scurtă. AMD-65 putea fi folosită şi pentru lansarea grenadelor, binenţeles cu amortizor de recul şi cu sistem de ochire optic.
Romania
Modelul fabricat în Romania, diferea de cel sovietic pe lângă marcaje şi prin faptul că patul şi ulucul erau fabricate din bloc lamelat din lemn şi crosa pistol din plastic. La modelele ulterioare s-a adaugat încă o crosă pistol corp comun cu ulucul, element specific ceror din producţia românească. La modelele dotate cu pat rabatabil, aceasta era orientata spre înapoi pentru a permite rabatarea patului, dar aceasta îngreuna manevrele de schimbare a încărcătorului.
Korea de nord
A fabricat AK-47 sub denumirea de „Tipe 58” în 1958 iar apoi „Tipe 68” .Se fabrica atât în varianta cu pat fix cât şi cu pat rabatabil , acesta având multe perforaţii cu scop de reducerea greutăţii. Acesta a fost de fapt cel mai uşor model din familia Kalashnikov. De menţionat că în Korea productia de astfel de arme era cu mult mai mare decât nevoile interne. A fost de fapt cel mai mare exportator către ţările lumii a treia, aprovizionând cu arme atât revoluţionari cât şi terorişti.
China
A fost printre primele ţări care au fabricat această armă sub denumirea de „Tipe 56”. Modelul cu pat rabatabil se numea „Tipe 56-1”. Mai târziu la modelul cu pat fix i-au adaptat o baionetă rabatabilă, făcându-l asfel cel mai greu model de AK. Pentru export se fabrica modelul M-22 fără baioneta rabatabilă. Mai tirziu, modelul „Tipe 56-2” avea pat cu un design foarte domestic care îl făcea mult mai confortabil si manevrabil decât pe fratele sovietic.
Yugoslavia
Datorită relativei independenţe faţă de puterea sovietică, Yugoslavia a creat unul din cele mai interesante clone de Kalashnikov. Mod. M 64 avea ţeava mai lungă decât normal (500 mm fată de 415). M-64A avea dimensiuni normale iar M-64B patul rabatabil. Modelele mai tâzii redenumite M-70B si M-70B1, aveau capacul recuperatorului din oţel ştanţat. S-au mai fabricat şi modelele M-65A cu ţeava fixă şi M-65B cu posibilitate de schimbare rapidă a ţevii. După al doilea razboi mondial, spre deosebire de celelalte tări comuniste Yugoslavia nu a adoptat muniţia de 7,62x54R pentru mitralierele uşoare de infanterie ci a păstrat cartuşul de 7,92×57 ca şi cartuş standard. De aceea, toate puştile mitralieră şi mitralierele uşoare având ca model de baza AK-47 au trebuit sa fie modificate pentru aceste cartuşe. Pentru piaţa externă au fabricat aceste modele pentru calibrul 7,62NATO (7,62×51 sau 308Win.).
Egipt
Sovieticii i-au ajutat şi pe egipteni să-şi fabrice propriile arme. Astfel Maadi Military and Civil Industries Company a fabricat aceste arme atât pentru nevoile interne cât şi pentru export.
Irak
A fabricat AKM-urile sub asistenţa tehnică a Yugoslaviei şi a Germaniei.
Bangladesh
A fabricat AK47 sub asistenţa tehnică a Chinei. Se pare că o parte din producţie a aprovizionat Pakistanul şi alte ţări ale lumii a treia.
Cehoslovacia
Aţi sesizat probabil că până acum din enumerarea ţărilor care au fabricat aceste arme a lipsit Cehoslovacia. Această ţară a hotărit în 1958 să adopte propriul proiect de arma VZ-58 de calibrul 7,62×39 în locul vreunui model de AK. Această armă este total diferită de oricare din această serie, între ele neexistând absolut nici o asemănare. Producţia a fost suficientă pentru a fi exportată şi în unele ţări ale lumii a treia. Totuşi fotografii ale trupelor cehe arată foarte clar că un număr mare de soldaţi erau înarmaţi cu arme AKM. Nu poate fi dovedit dar se pare că la presiunile Pactului de la Varsovia, cehii au fost nevoiţi să renunte la VZ-58 înlocuindu-l cu AKM-uri fabricate într-una din tările pactului sau chiar în Cehoslovacia.
Finlanda
Un lucru deosebit de interesant despre familia Kalashnikov este că utilizarea şi fabricarea lui a depăşit sfera de influienţă sovietică. Prima ţară necomunistă care a utilizat şi fabricat această armă a fost Finlanda, care după achizitionarea câtorva exemplare, decide să-şi fabrice propriile modele. Incepând cu Mod.60 şi mai apoi cu rafinatul Mod.62 toate au fost dotate cu corpul AK-47(din otel masiv frezat). Tunelul cătării era amplasat pe capatul anterior al tubului de gaze iar înălţătorul de tip “ringkorn” pe capatul din spate al capacului recuperatorului. Avea patul metalic acoperit cu plastic. Era o armă extrem de bine realizată şi de departe mult mai precisă decât oricare din modelele AK. Deasemenea era dotată cu o baionetă bazată pe modelul de cuţit traditional finlandez „puko”, recunoscut ca fiind într-adevăr cea mai utilă baionetă-cuţit cunoscută. Mod.62 şi-a urmat propria evoluţie, incluzând pe parcurs sisteme de ochire pe timp de noapte, diverse tipuri de pat rabatabil, etc. S-a fabricat un numar mare de Mod.62 pentru export, inclusiv pentru calibrul 5,56×45 (pentru M16) şi mitraliere uşoare de calibrul 7,62NATO. Qatar şi probabil multe alte tări din orientul mijlociu au achizitionat Mod.62 din Finlanda.
Israel
In timpul războiului pe care Israelul la purtat împotriva vecinilor arabi, s-au constatat performantele nesatisfacatoareale armelor FN-FAL în condiţii de deşert. Oricum au fost foarte impresionaţi de calităţile armelor AK-47 pe care le utilizau inamicii lor. După testarea unui mare număr de arme disponibile pe piată, au ajuns la concluzia ca arma de care aveau nevoie este AK-47 care să utilizeze cartuşele americane de cal. 5,56×45. Sarcina proiectării acestei arme i-a revenit lui Israel Galili de la IMI (Israel Military Industries). Interesant ca acest Galili era de origine rusă şi s-a numit iniţial Blashnikov. Pentru început el a creat un hibrid folosind piese de la AK-47 capturate, adaptate la puşca americana Stoner63. Rezultatul a fost suficient de mulţumitor pentru a justifica continuarea cercetărilor. Rezultatul final „Galil ARM” cuprindea recuperator forjat finlandez, teavă de 5,56 furnizata de Colt, patul rabatabil de la FN-FAL, aparate de ochire de la finlandezul M62 şi o magazie de Stoner modificată. Ulterior au fost adăugate şi alte rafinamente cum ar fi sistem integrat de lansarea grenadelor şi un bipod rabatabil ce putea fi folosit şi pentru tăiat sârma. Pe lângă selectorul-sigurantă de la AK, pe partea stangă a fost adaptat încă unul similar cu cel de la M16. Varianta cu ţeavă scurtă fără bipod s-a numit Galil SAR. Kalashnikovul sovietic are o serie de neajunsuri: siguranţa-selector rău amplasată şi greu de manevrat, aparate de ochire modeste, precizie mediocră spre slabă, probleme cu închizătorul care nu ramâne deschis după ultimul cartuş, iar cama de fixare a magaziei o face destul de incomod de manevrat. Galil are un excelent selector-sigurantă, aparate de ochire excelente iar precizia este apreciată ca foarte bună spre excelent. Cu toate aceastea nici Galil nu a rezolvat problema închizătorului şi nici a camei de fixare a magaziei. Oricum se poate spune ca Galil este cea mai bună armă de asalt din seria Kalashnikov. Israelienii au proiectat şi fabricat de asemenea şi versiunea de cal 7,62NATO, probabil după ce au examinat M78 creat de finlandezi pentru aceeasi muniţie. Galil este folosită de armata israeliană mai ales ca arma defensivă cu lunetă, cea mai mare parte a productiei fiind destinata exportului. S-a exportat Galil de cal. 7,62NATO în Columbia, iar de 5,56 în Nicaragua, Honduras, Bolivia, Chile, etc.
Africa de sud
Cu ajutorul Israelului, Africa de sud a demarat fabricarea armelor Galil pentru dotarea trupelor proprii şi înlocuirea armelor FN-FAL aflate iniţial în dotarea lor. Versiunea cu ţeavă lungă s-a numit R4 iar cea cu ţeavă scurta R5.
Clone ale Kalashnikovului semiautomate au fost fabricate şi pentru uzul civil şi pentru export în Finlanda, Egipt, Yugoslavia, Ungaria, Israel, Africa de Sud, China Romania. Versiuni pentru vânătoare au fost fabricate în Uniunea Sovietică pentru calibrul 9,3x53R(calibru aproape necunoscut în afara Rusiei şi Finlandei), în Finlanda pentru cal.223Rem.(5,56×45) şi 308Win.(7,62×51), precum şi în China pentru cal.7,62×39.
Aceasta este pe foarte scurt povestea clonelor Kalashnikovului. A fost produs în peste 15 ţări diferite în 6 calibre militare diferite şi două calibre sportive, într-un număr năucitor de exemplare. Sunt folosite în peste o duzină de ţări în tot atâtea modele diferite. Ar fi interesant de urmărit evoluţia Kalashnikovului în lumina dezintegrării Pactului de la Varşovia şi a imperiului Sovietic. Oricum automatele tovarăşului Kalashnikov au devenit o marcă de renume, un brend ce l-a asezat pentru totdeauna în galeria marilor fauritori de arme. Dacă el nu ar fi existat, în mod sigur lumea ar fi arătat altfel. Mai bine, sau mai rău, nu vom sti niciodata, cert este că a fost unul dintre personalităţile care au influienţat istoria lumii.