Un articol scris de prietenul Vili Stancu acum cîţiva ani începea în felul acesta: “numiţi-o anglofilie sau cum doriţi…..”, ei bine articolul care urmează nu este neaparat ceea ce am putea numi rusofilie, dar arma şi omul despre care este vorba au locul lor binemeritat în istoria armamentului modern.
Constructorul
Igor Iakovlevich Stechkin s-a născut în 1922 în oraşul Aleksin de lîngă Tula. După terminarea studiilor liceale în 1941 devine student al Institutului Mecanic din Tula.În urma lucrării despre o armă semiautomată în calibrul 7.65 destinat uzului civil, ajunge sa lucreze sub îndrumarea lui NF Makarov în CDB 14, unde îi revin reponsabilităţi în dezvoltarea armelor mici. Membrii biroului au fost surprinşi de abilitatea tînărului student de a desluşi desene şi diagrame complexe dar şi de ideile lui inovative (chiar dacă unele păreau nerealizabile). Stechkin îşi ia diploma de inginer în 1948 şi primeşte imediat prima sarcină, dezvoltarea unei arme scurte cu posibilitatea de a executa şi foc automat, echipată cu încărcator de mare capacitate.
În numai 2 ani reuşeşte să creeze un proiect care va fi acceptat în 1951 atît de Ministerul apărării cît şi cel al internelor. Este vorba de APS.
Pentru dezvoltarea modelului APS i se acordă premiul Stalin. Activitatea lui I.I Stechkin nu se opreşte aici, împreuna cu N.F. Makarov lucrează la dezvoltarea rachetelor antitank şi antiaeriene. În 1971 se reîntoarce la “prima dragoste” şi dezvoltă alte proiecte de arme scurte: “Cobalt” OC-01, OC 38, OC-27 Berdish, OC-23 “Dart”, OC-33 “Pernach”( urmaşul lui APS), TKB-0116, TKB-0146 şi ultimul proiect în 2002 Ots-38. Ca recunoaştere a activitătii Stechkin, pe lingă ordinul Stalin i se decernează Ordinul “Steagul Roşu”, Medalia “Muncii”, premiul de stat al URSS, premiul “IS Mosin”, iar în 1992 medalia “Constructor de onoare” a Federaţiei Ruse. Igor Iakovlevich Stechkin maore de cancer în 28 decembrie 2001, fiind înmormîntat la Tula.
Arma
La sfîrşitul anilor ’20 o noua clasă de arme se naşte în Spania- arme scurte capabile de a executa şi foc automat. Prima apăruta este Astra Unceta 901, armă care se bazează pe nu mai puţin faimosul Mauser C96, urmează Azul MM-31 bazată tot pe Mauser C96 şi nu în ultimul rînd Mauser M1932/M712 Schnellfeuer care a cunoscut un real succes la export în special în China. Există deasemenea şi un număr necunoscut de Steyr Hahn- M1 P16-Machine Pistol capabile de foc automat.
După sfîrşitul celui de-al doilea război mondial noi modele de arme ca cele descrise mai sus au fost create în Italia, Germania, Cehoslovacia, Austria precum şi în URSS. Motivul este probabil necesitatea unei arme care sa umple golul dintre pistoale şi pistoalele mitralieră. Era nevoie de o armă automată compactă destinată în principal echipajelor de tancuri, rachetiştilor , artileriştilor, şi de ce nu forţelor de ordine sau ofiţerilor.
Apar astfel arme precum Beretta M951R sau M93R, Cz 75 FA, Heckler&Koch VP70, sau mai modernul Glock 18 (aparut în 1985).
Dar în articolul nostru este vorba de arma concepută de Stecikin, şi cum scriam mai sus arma a fost conceputa în 2 ani de zile. Testele de fabrică încep în 24 ianuarie 1948 şi ţin pînă în 14 ianuarie 1949 ( este folosită o armă cu un încărcător de 20 de gloanţe). Chiar dacă rezultatele finale au fost apreciate de comitetul desemnat pentru evaluare, au existat cîteva probleme legate de greutatea armei şi precizia ei. S-a decis construirea a încă doua modele standard pentru teste în poligon din aprilie pînă iunie 1949.
S-au facut şi teste comparative cu modelele Astra şi Mauser, Stechkin-ul ţinînd pasul sau chiar depăşind Mauser-ul în unele aspecte. Holsterul împrumutat de la Mauser s-a dovedit o bună idee , dînd posibilitatea efectuării focului automat în condiţii optime, ajungîndu-se la o distanţă efectivă de tragere de aproape 200 m. Tot la aceste teste a fost prezent şi pistolul Voevodin conceput de M.T Kalasnikov ( se dorea înlocuirea TT-ului cu acest model), dar nu a reuşit să treacă testele de bază.
Pe scurt APS este o armă tip blowback cu o construcţie metalică, cocoş exterior funcţionînd atît în mod SA cît şi DA. Are o siguranţă cu 3 poziţii aflată pe pe chiulasă care funcţioneaza cît şi ca selector de foc cu foc sau foc automat. Pentru a reduce rata de tragere la un controlabil 700/min. are un dispozitiv de întîrziere piston (plunger) localizat în mîner. Arcul recuperator se află poziţionat în jurul ţevii. Înălţătorul este ajustabil pentru 25m, 50m, 100m, 200m. După cum aminteam, holsterul de lemn (sau plastic la modelel mai noi) se poate ataşa la armă îmbunătăţind tirul la distanţă, la care ajută şi linia de miră de 185 mm. Nu este o armă complicată precum Mauser C96, iar demontarea se face similar unui Walther PP sau PPK prin simpla acţionare a gărzii trăgaciului. De altfel şi similaritatea cu Walther PP în ceea ce priveşte ţeava fixa face ca APS sa fie o armă precisă. Nu trebuie uitat faptul că folosirea muniţiei de 9×18 Makarov îl face uşor de mînuit din cauza energiei scăzute a acestui tip (338-353 j), dar îl şi penalizează la distanţe mari. Vorbind despre muniţie , trebuie spus că aceasta se introduce într-un încărcător bifilar foarte bine conceput, fără să fie masiv şi uşor de folosit în orice condiţii.
Dezvoltarea pistolului Steckhin nu are analog în ţările vestice şi trebuie spus că şi în zilele noastre este folosit cu succes încă în multe operaţiuni militare. Vorbind de dezvoltarea acestuia în anii 70, constructorul AS Neugodovim concepe o variantă “silenţioasă” sub numele APSB. Surdina are o forma deosebită neîngradind ochirea cu acurateţe. APSB primeşte şi un nou pat. Modelul a fost foarte folosit în războiul din Afganistan. În anii 90 APSB devine popular în acţiunile operative ale MVD-ului sau trupelor OMON duse împotriva crimei organizate din Rusia.
Caracteristici
Calibru- 9×18 mm
Capacitate încărcător 20
Viteza glonţului la gura ţevii: 340 m/s
Lungime totală 225 mm
Lungimea ţevii 140 mm
Greutate 1.02 kg
Greutate cu încarcător 1.220 Kg
Greutate Holster 0.56 kg
Rata de foc 600-700 focuri/min.
Bibliografie
Encyclopedie de L’Armament Mondial , Tome VI – Jean Huon
The Illustrated Encyclopedia of Pistols Revolvers and Submachine Guns – Will Fowler, Anthony North & Charles Stronge.
Standard Catalog of Military Firearms – Phillip Peterson
http://www.armoury-online.ru/articles/pistols
http://world.guns.ru/handguns/hg/rus/stechkin-aps-e.html
https://www.anca.com.ro/?m=201109