Noul pistol românesc ar fi trebuit să fie fabricat la Uzinele 6 Martie Zărneşti. În acelaşi an, 1972, un colonel de la Inspectoratul Judeţean de Securitate Braşov predă la Uzina Mecanică Cugir un singur exemplar de Walther PP ce fusese studiat anterior de braşoveni. Consiliul Securităţii Statului (CSS) alocă astfel dezvoltarea armei exclusiv experimentaţilor armurieri cugireni.

Arma era destinată uzului lucrătorilor de la securitate iar modelul copiat, dupa cum vom vedea, potrivit acestui scop.
Pentru acest produs, responsabilul echipei de proiectare a fost ing. Marcu Damian colaborând strâns cu atelierul de prototipuri condus de maistrul Sterca Niculae. Procesul de prototipare şi omologarea s-au desfăşurat în perioada 1972-1974.

În realizarea modelului experimental, ulterior a prototipului, s-au depăşit unele dificultăţi.
Relevând prin măsurare directă cotele realizate (funcţionale) ale unicului Walther PP cal. 7,65mm disponibil, proiectanţii au calculat lanţul dimensional şi au stabilit dimensiunile nominale.

Exemplarul avea o stare avansată de uzură a ţevii şi a camerei cartuşului , cotele relevate fiind orientative.
Este proiectată o ţeavă nouă de lungime 90,5 mm faţă de 98 mm nominali ai PP-ului. PPK are o lungime a ţevii de 83 mm, astfel încât pistolul românesc se va situa între cele 2 variante germane. Ţeava are 4 ghinturi cu înfăsurare pe dreapta obţinute prin frezare cu broşe (şpalere) spre deosebire de PP cu 6 ghinturi cu înfăşurare pe dreapta. Pentru UMC este o alegere judicioasă, pistolul TTC 7,62×25 mm, licenta TT-33, anterior fabricat la Cugir in serie mare, ghintuindu-se tot cu 4 goluri, înfăşurare pe dreapta.

Deosebit de PP sau PPK, interiorul ţevii primeşte acoperire prin cromare dură, o caracteristică a armelor lungi militare ce se fabricau în număr mare la UMC. Această îmbunătăţire a avantajat diversificarea uzului armei, după cum vom vedea.

Cartuşul 7,65×17 mm nu se fabricase în România iar U.M.Sadu primeşte sarcina de asimilare în paralel cu dezvoltarea armei la U.M.C. . Camera cartuşului şi conul de forţare sunt calculate pentru a corespunde cartuşului, asigurându-se ajustajele cu joc. Până astăzi pistolul Md.74 consumă muniţie 7,65×17 de la orice fabricant deci calculul a fost corect.

Corpul (frema) modelului PP era avariat şi pistolul nu-şi realiza cursa, dar închizătorul,
mecanismul de dare a focului şi mecanismul de percuţie nu au fost greu de relevat. Prin încercări s-a realizat un corp potrivit şi cinematica PP a fost replicată cu succes în modelul experimental românesc.
O cerinţă de proiectare stabilită de la început de CSS a fost uzinarea corpului din duraluminiu pentru a rezulta un pistol mai uşor. PP-ul model avea corpul din oţel ceea l-a făcut cu aproximativ 140 de grame mai greu, PPK-ul cu 70 grame mai greu, în ciuda lungimii mai mici.

Din raţiuni de economisire material şi uzinare mai uşoară au existat variante PP si PPK fabricate în cursul ultimului război mondial cu corpul din dural iar începând cu 1957 Carl Walther GmbH vinde modelul PPK-L (Leichtmetall) cu 110g mai uşor decât PPK corespondent cu corpul din oţel. Pentru longevitate se realizau doar în calibrele .22LR şi .32 ACP şi nu în .380 ACP și erau în număr mic comparativ cu producția modelului obișnuit din oțel.

Probabil inspiraţia pentru cerinţa de a avea corpul din dural a fost pistolul maghiar FÉG PA-63 în calibrul sovietic 9x18mm Makarov. Dezvoltată din Walther PP, este o armă cu o lungă carieră şi un succes comercial. Datorită cartuşului PA-63 are reculul resimţit de trăgător mare iar din punct de vedere al presiunilor dezvoltate se află la limita de sus pentru funcționarea cu reculul închizătorului liber – închizător nezăvorât. Oțelul manșonului solicită ghidajele corpului de dural.

Păstrând calibrul 7,65x17mm românii nu se aliniau la standardizarea cartuşului 9x18mm existentă în Pactul de la Varşovia.
O problemă apărută devreme în procesul de prototipare a fost ruperea ghidajelor frezate ale corpului din dural după trageri repetate. Pentru o susţinere mai bună a închizătorului, proiectanţii au lungit canalele de ghidaj din corp.
În etapa de omologare şi ulterior în producţie, corpul s-a frezat din semifabricat de aliaj de aluminiu de la Combinatul de Aluminiu Slatina.

Faţă de PP-ul relevat, geometria corpului prezintă mici diferenţe utile. Mânerul are la partea anterioară o rotunjire elegantă. În zona posterioară coada prelungită (en. beavertail) protejează mai bine decât la PP zona tenară a palmei ( între degetul mare şi arătător) de cursa dinapoi a închizătorului. La PP sau PPK închizătorul zgârie mai mult mâna (en. web bite), posibil făcând trăgătorul să adopte o priza mai joasă afectând întrucâtva precizia. Versiuni mai recente Walther au primit o coadă prelungită.

Similar Makarov-ului și spre deosebire de majoritatea pistoalelor din familia PP, Md.74 a fost proiectat cu un zăvor de încărcător în partea de jos a crosei. Renunțarea la zăvorul lateral dreapta din spatele gărzii trăgaciului face reîncărcarea mai lentă și cere a doua mână pentru deszăvorârea și extragerea magaziei consumate.

Probabil motivul nu a fost a face eliberarea încărcătorului pentru stângaci la fel de facilă – caracteristica această ambidextră a fost o consecință fericită. Ținând cont de destinația specială, se preconiza portul ascuns/disimulat al armei (en. concealed carry) și zăvorul plasat pe fundul mânerului elimina riscul presării neintenționate a butonului lateral.

Se elimina și problema potrivirii zăvorului cu decuparea din încărcător și se lipsea riscul unui buton prea sensibil sau scăparea datorită unui încărcător îndoit – probleme familiare fabricantului mulțumită producției TTC-ului (https://www.anca.com.ro/tt-3033-de-ioan-gaucan/).
De altfel au existat și unele PP și PPK cu zăvor inferior, între modelele dinainte sau din timpul războiului, astăzi exemplare rare.

Încărcătorul este similar celui PP în 7,65 dar este proiectat cu unele diferenţe esenţiale. Păstrează cele 7 orificii pentru verificat numărul cartuşelor introduse, al optulea cartuş de sus vizibil prin decuparea de încărcare. Nu are decuparea pentru zăvorârea laterală iar zăvorul intră în contact cu partea inferioară. La introducerea şi extragerea magaziei, zăvorul cu arc stă în contact cu spatele acesteia nelăsând magazia să cadă liberă. Carpaţiul nu a copiat nici simpla tablă de fund a Walther-ului standard şi, din păcate, nici călcâiul proeminent de bachelită -elegantul opţional Walther. În schimb a montat o bază din duraluminiu, cei 5mm grosime neoferind mult sprijin pentru degetul mic al mâinii tari.

Ridicătorul de cartuşe are o bridă verticală de ghidare suplimentară ce este prezentă şi la FÉG PA-63. Deşi încărcarea nominală este de 8 cartuşe, puţine încărcătoare alimentează corect mai mult de 7 cartuşe şi, după cum vom vedea, norma de echipare era de 2 magazii cu 6 cartuşe.

Manșonul închizătorului a fost proiectat cu mici diferențe față de PP. Crestăturile pentru manevrare (en. slide serrations) nu sunt verticale ci sunt înclinate la același unghi pe care îl are crosa cu axa țevii şi au un aspect mai brut. La partea superioară a manșonului, în fața înălțătorului sunt 2 frezări adânci simetrice ce nu ajută realmente la tragerea închizătorului. Majoritatea PP-urilor au un știft indicator pentru cartuș pe țeavă, însă acesta împreună cu arcul său nu au fost păstrați la proiectul românesc.
Închizătorul are o altă curbură la partea spate ce se continuă armonios cu forma „beavertail”-ul specific mai lung.

Aparatele de ochire s-au perpetuat de la modelul relevat german: cătare fixă obţinută din frezarea semifabricatului de manşon din oţel şi înălţător prins în coadă de rândunică reglat pentru devierea laterală şi ştemuit în poziţie. Cătarea prototipului și a primelor loturi a avut o formă triunghiulară în vederea laterală, ulterior în serii mai târzii capătă o formă de patrulater.

În cursul anului 1974 se realizează seria “0”. Aceasta este supusă unei probe de rezistență de 3000 de cartușe trase per armă. Trecând proba se consideră că viața garantată a fiecărui pistol este de minim 3000 cartușe. La poligonul subteran al UMC ce aparținea de secția A, s-au făcut verificări la țintă de la 25 m.

Astfel se omologhează pistolul primind numele Md. 74 cal. 7,65 mm şi se face pregatirea de fabricaţie în uzină pentru serie mare.

Producţia este alocată secţiei “B” ce fabrica şi altă armă de succes omologată în 1974, P.S.L.-ul.
La sfârşitul lui 1974, începutul lui 1975, se recepţionează primele pistoale de către Securitate.
De-a lungul anilor de fabricaţie în comunism producţia va tot spori de la aprox 5000 exemplare/an până la un maxim de aproximativ 6000 exemplare/lună.

Miliţia este următoarea ce primeşte în dotare pistolul naţional, suplimentând şi apoi înlocuind o varietate mare de pistoale şi revolvere, provenite în bună măsură de la Poliţia interbelică. (Waltherul PP va fi fost și el în dotare întrucât poliția legionară importase de la uzina Zella-Mehlis 1200 de exemplare).
Pistolul se livrează într-o cutie simplă de carton cu un încărcător suplimentar.

Ajunge curând şi în dotarea armatei RSR, fiind distribuit cu precădere ofiţerilor, subofiţerii folosind mai voluminosul TT. La aviaţie şi tancuri este apreciat pentru dimensiunile mici.

Pistolul Md.74, “Carpaţi”, indiferent de instituţie, este acelaşi. Diferă culoarea tocului şi a centurii cu diagonală, de regulă brun roşcat, mai rar negru iar pentru agenţii de circulaţie alb sau gri deschis. Regulamentar toate instituţiile poartă 2 încărcătoare în care se introduc standard doar câte 6 cartuşe.

În noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, cu o centură cu diagonală cu Md.74 la îndemână în tocul deschis ar fi coordonat gen. Vasile Milea, în calitatea sa de ministru al apărării și comandant unic al stării de necesitate, spargerea baricadei de la Intercontinental, soldată cu multe victime. Glonțul ce l-a rănit și scos din scenă, în dimineața de 22 în biroul col. Pîrcălăbescu, a fost tras cu Md.74 seria AG 3150 ce fusese alocat unui aghiotant de ocazie al generalului. În tocurile ofițerilor Direcției a 5-a a DSS din clădirea Comitetului Central erau desigur și alte exemplare de Carpați ce ar fi putut fi folosite.

Referiri la Carpați-urile unităților de interne si ale armatei sunt numeroase în documentele scrise despre decembrie 1989. În poze ulterioare înlăturării dictatorului, în mâna unor revoluționari în uniforma sau în civil va aparea și un pistol mai special, Stechkin-ul (https://www.anca.com.ro/?s=stechkin), semn că revoluționarii cu “ochi albaștri” aveau mai multă încredere în această armă puternică.
În reședința cuplului dictatorial din București- cartierul Primăverii se inventariază o bogată colecție de arme conținând și un “pistol cal. 7,65 model 1974 special” ce nu era înseriat.

În perioada de hiperinflație galopantă a anilor ’90 cu infrastructura industrială în proces de prăbușire, armata și industria militară națională au încă motivația și resursele pentru proiecte noi / primesc ordine pentru proiecte noi. Este dus la bun sfârșit proiectul pistolului md. 95, o armă modernă lansată în producție de serie în număr suficient pentru efectivele mult diminuate din subordinea MApN. Despre această frumoasă și interesantă armă voi scrie într-un articol viitor.
Md. 74 și TT-urile militare sunt retrase la rezervă și o bună parte ajung la export, cumpărătorii, majoritatea nord-americani, achiziționând foarte convenabil exemplare în stare bună spre excelentă fie noi din stocul de mobilizare fie rearsenalizate.
Reformată din trupele de securitate, Jandarmeria rămâne la interne dar păstrează statutul militar și are încă în dotare și Md.74.

S-au împlinit 90 de ani de la primele Walther PP fabricate, în ultima vreme Md.74 își arată vârsta. Este aproape întotdeauna perfect funcțional în limitele proiectate însă este uzat moral și dezavantajat în raport cu arme scurte de calibre mai mari. Voci numeroase exprimă nemulțumirea și dorința de reechipare, cu această ocazie aflăm că încă dotează 80% din efectivul polițienesc românesc. Se constată o rămânere în urmă, dacă ar fi să luăm din vecinii menționați mai sus, poliția maghiară finalizeaza acum înlocuirea lui PA-63 începută după 2013.
Md.74 este mai degrabă un pistolet de buzunar precum PPK (Polizei Pistole Kriminalmodel), o armă ascunsă de detectiv și nu o armă de serviciu pentru angajarea unui schimb de focuri cu criminali înarmați.

Desigur se poate răspunde cu numărul mic al violențelor armate pe teritoriul României. Apoi se poate spune că în cazul unei perspective de atac terorist, pistolul semiautomat nu este suficient și Franța a scos de la stocare pistoale-mitralieră M12 pentru poliția națională. Beretta M12 sunt folosite si de carabinierii italieni pe meleaguri siciliene. În stocurile românești ar trebui să existe destule p.m.-uri compacte poloneze, cehești ce dotau internele R.P.R. și desigur până nu demult poliția mânuia și p.m.-ul Md. 80. U.M.C. a omologat mai multe pistoale automate în anii ’90. Armament mai greu există, dar în stocare și antrenamentul cu el lipsește.

Pistolul la export

La sfârșitul deceniului 8 și începutul anilor ‘80, aproximativ 28000 de exemplare Md.74 au fost livrate R.D.G.-ului pentru echiparea Kriminalpolizei. Se alăturau unui arsenal variat ce conținea armament similar: veterane Walther PP, PPK, indigena variantă P 1001 dar și pistolul sovietic Makarov. Pistolul românesc denumit 7,65 mm Pistole Modell 1974 are o broșură proprie de cunoaștere in limba germană și o carte despre tragere alături de Makarov. Față de cele din uzul românesc, mânerul are o gaură prin prăsele de care se prinde o curelușă/șnur de siguranță (en. pistol lanyard).
Exportate dupa reunificarea Germaniei, de multe ori cumpărătorii nord-americani le-au confundat cu pistoale FÉG PA-63.

Si din România au plecat spre SUA pistoalele U.M.C., în oferta Century Arms International s-a aflat Md.74 dar și Md.94 în 7,65 și Md.95 cal. .380. Unele Md.74 au fost inscripționate de către Century cu textul FEG Hungary, sporind confuzia .

Md. 94 7,65 mm de export, rar întâlnit, are prăselele cu profil în relief dar pozele nu indică alte diferențe față de Md.74.
Md. 95 în calibrul .380 (9×17, 9 scurt), pe lângă țeavă, prezintă unele diferențe față de vechiul model. Corpul este din oțel brunat și mânerul are un contur fără rotunjiri, aducând mai mult cu Waltherul PP. Marcajul ridicol de lung al armei, incluzând importatorul nord-american, este prezent și la unele Md. 95 în 9mm scurt rămase în țară. Puține prezintă un marcaj scurt românesc.

Prăseaua stângă are o proeminență pentru sprijinirea degetului mare, ce nu este foarte comodă și incomodează stângacii. Posibil, prin comandă specială, să se fi putut monta o pereche de prăsele pentru stângaci, întrucât la Md. 95 pârghia de siguranță este prevăzută pe ambele părți. Încărcătorul, datorită cartușului mai mare, are o capacitate mai mică cu 1. Are montată o bază din aluminiu vopsită negru în forma unui pinten ce permite sprijinul degetului mic.
Pistolul este mai greu cu 160 g. A fost oferită la export și o variantă de Md.95 în calibru .22LR.

Cal. 9mm G Md. 95

Pe piața civilă românească UMC a vândut începând cu 1995 un pistol M74 modificat pentru cartușe neletale 9mm P.A. (9×22 mm) încărcate cu gaz iritant sau oarbe pentru zgomot. La gura țevii se poate înfileta un adaptor pentru proiectile neletale de cauciuc de tip Self-Gomm.
Încărcătorul are aceiași bază cu pinten de sprijin ca la Md. 95 cu glonț, în culoarea argintie eloxată a corpului. S-au fabricat până în 3000 de exemplare.

Caracteristici tehnice ale pistolului cal. 7,65 mm Md. 74

destinație: din broșură“ serveşte pentru atac şi apărare la distanţe scurte (până la 50 m) precum şi în lupta corp la corp.”, dar defapt este un “Polizei Pistole” românesc;
Principiu de funcționare:semiautomat (foc cu foc) cu reculul închizătorului liber – închizător nezăvorât, dublă acțiune la primul foc și cu simplă acțiune la următoarele.
muniție: 7,65×17 mm (.32 ACP, .32 Auto, 7.65 Browning) cartuș standard cu glonț cu miez de plumb-antimoniu cămășuit. Zeci de ani a fost disponibilă muniția de la U.M.Sadu, câte 24 cartușe împachetate în carton. Pentru efect sporit la tragere anti-personal se pot folosi muniții moderne de tip hollow-point, hydra-shock etc;

dimensiuni: lungime 167,5mm, lungimea liniei de miră 118mm, lungimea ţevii 90,5mm;
masă: fără   încărcător 0,470 kg, cu încărcător gol 0,520 kg, cu încărcător plin 0,580 kg;
caracteristici balistice: distanţa eficace de tragere ochită 25m aceiași cu distanța de reglaj,
viteza iniţială a glonţului 305 ± 10 m/s, viteza la 25m 285 m/s, cadenţa de tragere cca. 24lov/min

Aspecte de deservire și tragere

Md. 74 se demontează precum Waltherele PP/PPK având un prag format de garda trăgaciului articulată. Astfel, la tragerea manșonului spre înapoi este necesară depărtarea gărzii apoi manșonul iese de pe șine după comprimarea arcului robust. Folosiți șurubelnițele potrivite pentru a evita deformarea capetelor de șurub. Materialele și acoperirile de suprafață nu fac din Md. 74 un pistol ce corodează ușor cu condiția unei curățiri periodice.
Șinele din cadru se pot lubrifia suplimentar cu unsoare înainte de montare în cazul unui pistol Md. 74 ce se dorește folosit des în poligon.

La tragere se observă imediat că primul foc cu dublă acțiune este greoi, forța de apăsare necesară prea mare pe trăgaci este deranjantă și va devia spre în jos la distanță medie. Este un neajuns al designului, atenuat la ultimele modele din familia PP sau alte replici însă nu și la Md.74.

Astfel că pentru tragere de precizie, de la primul foc, se recomandă armarea prin tragerea manșonului. În simplă acțiune trăgaciul rupe previzibil și plăcut de fiecare dată. Priza cu două mâini este posibilă dar acest pistolet nu are o crosă foarte mare.
Rezultatul la țintă pentru o armă bine reglată și nedecalibrată este pe măsura priceperii trăgătorului. Mulțumită țevii fixe, potențialul de precizie al Md.74 îl situează peste clasa sa de pistolete alături de pistoale moderne de serviciu cu țevi mai lungi și calibre mai mari. Contribuie și reculul rezonabil și aparatele de ochire vizibile. Este o armă echilibrată.
Din păcate muniția se termină repede și schimbarea încărcătorului nu este prea rapidă.

Armele NOS sunt de regulă reglate bine. De fabrică sau de la armurierii unităților Md 74 se regla pentru abatere laterală prin mutarea înălțătorului și apoi fixarea cu chernăruire cu dorn. În plan vertical instalau una din 5 clase de înălțător diferite în înălțime.
Decalibrarea prin uzura ghinturilor și a gurii țevii nu este un lucru atât de des petrecut precum apare în poveștile adiacente Carpațiului.

Prea puține arme Md.74 vor fi atins viața minim garantată de U.M.C. pentru că Ministerul de Interne alocă de mulți ani o cotă ridicolă de muniție de exercițiu pentru angajații săi din teren și singur și-a dezafectat poligoanele. Cheltuiala pentru un antrenament rezonabil în poligon ar fi probabil una din cheltuielile cele mai mici dintre cele destinate personalului și ar îmbunătăți considerabil șansele de reușită în misiuni unde se face uz de armă – chiar și cu un Md.74.

Muniția 7,65 Browning este disponibilă, însă cea de import este cu 40% mai scumpă decât etalonul modern 9×19 mm FMJ. Muniție cu deformare mare în țesuturi, standard pentru polițiile nord-americane, ar putea reduce dezavantajul calibrului mic.
Mulți polițiști poartă astăzi Md.74 intr-un toc rigid de plastic ce avantajează scoaterea.
Dimensiunile și greutatea mică îl fac comod la purtat pentru multe doamne în uniformă.
Md.74 este permis pentru deținere la colecționari și se află în “dotarea” unor membri A.N.C.A. ce îl apreciază și sunt gata să demonteze multe critici ca nefondate însă dânșii nu îl poartă în tocuri pentru îndeplinirea unor misiuni. Deși U.M.C., după cum vom vedea, a naturalizat cu succes Jericho 941, dotarea internelor cu arme scurte moderne trenează, vorba lui Tănase, “nu-s parale”.

Bibliografie:

https://andreivocila.wordpress.com md 1974;
http://atelim.com/pistolet-carpati-md-74–az-utols-765-os-elzmnyek.html ;
www.anca.com.ro;
youtube – ProLex “Pistolul Carpați, între mit și realitate”;
http://www.polizeilada.de , https://luger.gunboards.com, Germandotmilitaria;
Mulțumesc colecționarilor Ștefan Bădica, Ioan Găucan.
Mulțumesc inginerului armurier Marcu Damian, părinte proiectant al md.74, un “greu” a
industriei cugirene.