De Ioan Găucan
Al doilea război mondial a fost catalizatorul unor noi descoperiri în domeniul armamentului ușor dar și un mare consumator de resurse. Pistoalele mitralieră au fost una din categoriile de armament care a cunoscut de-a lungul conflictului pe lângă dezvoltare și o continuă obsesie de a fi produse cât mai repede și cu un consum cît mai mic de materiale. Toți protagoniștii conflictului au pornit la luptă cu pistoale mitralieră de o calitate recunoscută și au terminat războiul cu arme fabricate în cantitate mare și simplificate. Americanii au început cu Thompson-ul și au terminat cu M3 Grease Gun, germanii cu MP 38 și au încheiat cu MP 3008 (o copie a Stenului), englezii au început cu Lanchester și au terminat cu Sten. Nici sovieticii nu au făcut excepție de la regulă astfel că au dezvoltat și ei un model ieftin și ușor de produs.
Sovieticii au fost primii care au folosit pistolul mitralieră în număr mare pentru dotarea trupelor. Au fost conștienți de marea putere de foc față de puștile cu repetiție astfel că de la începutul războiului au căutat să doteze plutoane întregi cu acest tip de armă, față de germani care au distribuit pistolul mitralieră în general comandanților de grupă sau pluton și în numar mai mare parașutiștilor.
Arma automată de bază a rușilor era pistolul Mitralieră PPSh 41, un model reușit, simplu și cu mare putere de foc, care s-a dovedit una dintre cele mai bune arme a războiului, bun pentru lupta de aproape, tranșee, lupta de partizani, utilă și tanchiștilor, dar cum spuneam la începutul articolului consumurile mari de materiale și timp pentru fabricarea lui au dus la noi cerințe. Astfel că în 1942 Comisia de Stat pentru Armament îi ordonă lui Alexei Ivanovich Sudaev să perfecționeze un model existent pentru producerea pe scară largă a unui pistol mitralieră similar ca putere și precizie cu PPSh41.
Alexei Ivanovich Sudaev (1912-1946). S-a născut în Alatir unul din cele mai vechi orașe din Rusia. După moartea tatălui său în 1924, Sudaev învață mecanica și lucrează într-o intreprindere de stat ca instalator. Se mută apoi în orașul Gorki (actual Nijni Novgorod) unde își continuă studiile până la vîrsta de 20 de ani, apoi ajunge în Urali ca tehnician pentru basculantele folosite la amenajări funciare. În 1936 se reîntoarce la Gorki unde se înscrie la Institutul Industrial și apoi 2 ani mai tîrziu se înscrie în Academia de Artilerie a Armatei Roșii ca inginer. În primii ani definitivează prototipul unui pistol semiautomat și i se acordă o bursă de stat. A fost mutat la Leningrad în 1941 unde va suporta asediul german. Aici ca răspuns la situația disperată proiectează un pistol mitralieră simplu și ieftin ce va fi adoptat de Armata Roșie. În 1943 se îmbolnăvește fapt ce îl împiedică să mai ia parte la război. Pe măsură ce starea i se înrăutățește rămâne imobilizat la pat dar continuă să proiecteze noi arme în spital. Unul din proiecte este una dintre primele arme de asalt dezvoltată pentru cartușul 7.62×39 sub numele de AS-44 proiect ce a concurat cu modelele lui Simonov și Tokarev dar prototipul testat în 1944 nu trece probele. Boala i se agravează și moare cu o săptămână înainte să împlinească 34 de ani în 1946. Pentru contribuția sa la efortul de război primește Ordinul Lenin, Ordinul Războiul Patriotic și Ordinul Steaua Roșie.
După cum spuneam Armata Roșie era în căutarea unui pistol mitralieră similar ca precizie și putere cu PPSh 41 dar cu o rată de foc mai redusă și care putea fi fabricat mai ieftin și cu o forță de muncă mai puțin specializată.
Sudaev perfecționează un proiect al locotenentului I.K. Bezruchko-Visotschi din cadrul Academiei de Artilerie Dzerzhinski. Acesta crease 2 prototipuri în 1942, dintre care cel de-al doilea îi va servii lui Sudaev ca model. Accentul a fost pus pe simplificarea producției și eliminarea majorității operațiunilor de prelucrare, majoritatea pieselor fiind ștanțate din tablă de oțel. S-a redus astfel timpul de prelucrare la 2,7 ore față de cele 7,3 ore necesare unui PPSh 41. Economia în utilizarea oțelului brut a fost de peste 50%, fiind necesare doar 6,2 kg în loc de 13,9 kg. Deasemenea a scăzut și numărul orelor la mâna de lucru. Astfel planificatorii sovietici au estimat că noul pistol mitralieră ar permite o creștere a producției lunare de la 135.000 de unități la 350.000.
Testarea primelor arme ale lui Sudaev are loc între 26 aprilie și 12 mai 1942. Raportul comisiei de evaluare a fost în mare măsură favorabil, dar se propune totuși unele îmbunătățiri (minore de altfel) menite să întărească structura armei. Cum până în iulie 1942 și G. Spaghin finalizează propriul model îmbunătățit (PPSh2), cele 2 arme vor fi supuse la aceleași teste, iar PPS va fi găsit superior în cele mai multe privințe : precizie, fiabilitate și manevrabilitate. Un alt mare avantaj al PPS-ului era cadența mai mică de foc de aproximativ 600/min față de 1000/min pentru PPSh 41, reducându-se astfel și consumul de muniție. Se pare că a fost totuși un concurs la scară largă la care au participat 20 de noi modele, Printre constructori merită amintiți și A. Degtiarev, N. V. Rukavishnikov, S. A. Korovin,
La 28 iulie, șeful GAU N.D.Iacovlev și aghiotantul său Ivan Novicov prezintă pistolul mitralieră a lui Sudaev Comitetului de Stat al Apărării pentru aprobare. Arma a fost acceptată în serviciu sub denumirea PPS-42 (Пистолет-пулемёт Судаева—ППС).
Arma a intrat în producție la scară mică în timpul asediului Leningradului. Fabrica desemnată pentru producția pilot în decembrie 1942 este fabrica de scule din Sestroretsk din apropiere de Leningrad (Сестрорецкий инструментальный завод «Воскова») Primele arme de serie au fost prezentate pentru inspecție personală lui Andrei Jdanov și Leonid Govorov chiar în aceeiași lună. Prima serie a fost de 46572 de unități, folosite de soldații ce apărau Leningradul. În 1943 apare modelul PPS-43, o variantă îmbunătățită.
Întrucât se investise masiv în utilaje pentru PPSh-41 nu se renunță la fabricarea acestui model (se fabricaseră deja peste un milion de unități). Dar se investește în fabricarea lui PPS 43 astfel că până la sfârșitul războiului se vor fabrica aproximativ două milioane de unități. Producția încetează în 1946. În ultimii ani de război Sudaev continuă să experimenteze îmbunătățiri pentru PPS 43. Astăzi 6 dintre modelele experimentale se găsesc în Muzeul Militar al Artileriei, Geniului și Corpului de Semnalizare din Leningrad (Sankt Petersburg). Acestea au variații în formă și greutate precum și diferențe exterioare mai vizibile precum un pat de lemn sau o baionetă pliabilă. PPS43 rămâne în serviciul forțelor sovietice până în 1950, ultimii care au renunțat la el fiind tanchiștii și infanteria marină. Se pare că va fi totuși folosit până în anii 80 de trupe paramilitare de securitate. Unele arme din perioada celui de-al doilea Război Mondial ajung la Armata de Eliberare a Poporului Chinez ulterior capturate de forțele ONU în războiul din Coreea. Deasemenea vor fi date și altor armate prietene.
În ciuda avantajelor evidente PPS 43 nu va înlocui PPSh 41 care va rămâne în fabricație, dar mulți experți îl vor considera cel mai bun pistol mitralieră al sovieticilor în Marele Război Patriotic. Arme PPS 43 capturate de germani vor intra în serviciul Wermacht și SS sub denumirea de Machinenpistole 719(r). Finlandezii îl vor copia la uzina Tikkakoski sub denumirea de M44 în calibrul 9 mm. Vor fi fabricate aproximativ 10.000 de copii.
Dar războiul din Coreea nu va fi ultimul război în care îl vom găsi pe PPS 43. Dacă facem o enumerare putem adăuga războiul din Vietnam, Cambodgia, Laos, războiul colonial portughez, războiul civil din Liberia terminând cu războiul din Donmbas din 2014 !
MECANISM ȘI OPERARE
PPS 43 este o armă automată ce funcționează pe principiul “blow-back”și trage din închizător deschis ca majoritatea pistoalelor mitralieră din epocă. Închizătorul are o formă cilindrică și conține și o gheară extractoare cu arc ce extrage tubul folosit din cameră. Ejectorul este montat în capul tijei de ghidare a arcului recuperator ce trece printr-un orificiu din închizător. Mânerul de armare este solidar cu închizătorul și este situat pe partea dreaptă a cutiei mecanismelor. Primele versiuni de PPS aveau un percutor fix (dar înlocuibil) ținut în poziție de arcul extractor.
Prin apăsarea trăgaciului se eliberează închizătorul care se mișcă înainte, acesta extrage un glonț din încărcător, îl introduce în cameră și îl percutează, totul dintr-o singură mișcare.
Mecanismul trăgaciului nu permite decât tragerea în regim automat, există deasemenea o siguranță manuală ce previne descărcarea accidentală. Când aceasta se află în poziția “asigurat” (o bară aflată înaintea gărzii trăgaciului), atât închizătorul cât și trăgaciul sunt deconectate.
Arma este alimentată dintr-o magazie curbată tip sector ce conține 35 de gloanțe. Aceasta nu este interschimbabilă cu cea de PPSh 41, și bineînțeles arma nu poate folosi încărcătorul tambur de la PPSh 41. Magazia de PPS 43 este semnificativ îmbunătățită față de cea de PPSh 41, ceea ce duce la o fiabilitate mărită. Principala schimbare este trecerea la design-ul cu dublă alimentare, astfel că gloanțele aflate pe două rânduri nu sunt îngrădite într-o singură coloană la capătul de alimentare. La fel ca și PPSh 41 folosește aceiași muniție de pistol 7,62×25 Tokarev M1930.
Țeava armei este ghintuită (4 ghinturi cu înfășurare pe dreapta), și este montată în interiorul unui radiator din tablă perforată, radiator care la capăt are o frână de gură simplificată, constând dintr-o bandă de oțel îndoită în formă de U care deviază gazele în sus și lateral compensând mișcarea în sus cât și reculul.
Un pat rabatabil este atașat de cutia mecanismelor având un buton cu arc pentru acționare pe partea stângă. Patul se poate rabata în sus și se pliază deasupra cutiei. Arma poate fi folosită chiar și în această configurație. Deasemenea există și un mâner pistol, dar nu există și un mâner pe radiator, deoarece se intenționa folosirea magaziei sector ca punct de sprijin. Arma venea echipată din fabrică cu 2 încărcătoare, bidonaș de ulei, perie pentru curățarea țevii și curea de transport.
PPS 43 este dotat cu un set de aparate de ochire de tip deschis, constând din cuiul cătării protejat de 2 urechi de tablă și un înălțător rudimentar cu 2 tăblițe crestate pivotante pentru tragere la 100 și 200 de metri.
Spre mijlocul anului 1943 intră în producție varianta modernizată. Radiatorul este integrat cu capacul superior al cutiei mecanismelor, țeava este scurtată, mecanismul de blocare al patului este simplificat, ejectorul tuburilor trase este mutat în spatele tijei de ghidare, unghiul de alimentare al magaziei a fost mărit pentru sporirea fiabilității încărcării, iar siguranța a fost îmbunătățită prin posibilitatea de blocare a închizătorului în poziție deschisă sau închisă.
VARIANTE
După cum am arătat mai devreme finlandezii produc în 1944 o copie a lui PPS43 sub denumirea M44. Diferențele sunt minore față de original. Acesta folosea muniție de 9×19 încărcată în sectoare de pistol mitralieră Carl Gustav sau în încărcătoare tambur de Suomi M31.
Uniunea Sovietică începând cu 1948 vinde Republicii Popula Chineze o mare cantitate de PPS 43, iar începând cu 1953 chinezii vor produce o variantă identică sub denumirea Tip 54. Modelul chinezesc poate fi deosebit prin faptul că pe mânerul pistol apare litera K.
Tot în 1948 este oferită licența și Poloniei. Polonezii vor fabrica câteva variante pe baza lui PPS 43, inclusiv o variantă de antrenament în calibrul 5,6 mm (22 LR). La începutul anilor 50, Polonia dezvoltă o versiune modificată, sub denumirea PPS wz.1943/1952, la aceasta patul rabatabil este înlocuit cu un pat fix de lemn. Talpa patului are un compartiment în care se găsește completul de curățare. Modificarea era făcută pentru îmbunătățirea ochirii, dar nu a dat rezultatele scontate. Au fost fabricate 110.000 de unități la fabrica Lucznik din Radom. Începând cu 2010 la fabrica Pionier din Radom se produce o versiune semiautomată sub numele de PPS 43C. Acest model are patul rabatabil fixat în poziție deschisă și trage din închizător închis. Acest model se vinde și în Statele Unite în calibrul 9×19 sau 9×23 Winchester.
În 1953 poliția de frontieră vest-germană (Bundesgrenzschutz), adoptă arma de fabricație spaniolă DUX-53 și DUX-59 nimic altceva decât o copie PPS-43, bazată pe modelul M44 finlandez.
Vietnamezii vor folosi tipul de magazie sector al lui PPS-43 la pistolul mitralieră K50-M ( o copie alui PPSh41).
Ungaria va combina caracteristicile de bază a lui PPS-43 cu siguranța pentru închizător de la PPSh-41 din care va rezulta modelul 53M/K1 fabricat în serie limitată.
SPECIFICAȚII
Calibru : 7.62×25 Tokarev
Lungime : PPS 42: 640 mm cu pat rabatat, 907mm cu pat extins
PPS 43: 615 mm cu pat rabatat, 820 mm cu pat extins.
Lungime țevă : PPS 42: 273 mm
PPS 43: 243 mm
Greutate ( fără încărcător) : 3 kg
Cadență 600/min
BIBLIOGRAFIE
Hogg, Ian (2002). Jane’s Guns Recognition Guide. Jane’s Information Group
Miller, David (2001). The Illustrated Directory of 20th Century Guns. Salamander Books
McNab Chris, Twentieth-Century Small Arms
Peterson Phillip , Standard Catalog of Military firearms
Chris McNab, Twentieth-Century Small Arms
Will Fowler, Anthony North & Charles Stronge- The Illustrated Encyclopedia of Pistols Revolvers and Submachine Guns
https://en.wikipedia.org/wiki/PPS_submachine_gunhttps://www.militaryfactory.com/smallarms/detail.php?smallarms_id=259
https://histrf.ru/read/articles/pps-luchshii-pistoliet-puliemiet-vtoroi-mirovoi
https://www.tactical-life.com/firearms/soviet-pps-43-submachine-gun/