Nu odata, mai ales în filmele vechi, am putut auzi termenul de „revolver automat”. Sigur că în 99 la sută din cazuri a fost vorba de o expresie nefericită taxată cu promptitudine de cunoscători, dar cel puţin într-un caz a fost folosită corect. Într-o ecranizare din 1940 a romanului „Şoimul maltez” al lui Deshiell Hammet, lui Sam Spade (jucat de Humphrey Bogart) îi este prezentat un vechi revolver care tocmai fusese folosit la comiterea unei crime. La întrebarea dacă acesta este un Webley detectivul răspunde: „Da. Webley-Fosbery .45 automat. Opt focuri. Aşa ceva nu se mai fabrică.” Aceasta armă am mai putut-o vedea şi în filmul Zardoz, fiind folosită de personajul Zad jucat în 1973 de Sean Connery.


Termenul de „revolver automat” a reprezentat multă vreme un subiect de dispută în lumea armelor fiind considerat o ficţiune; se considera că aşa ceva nu putea exista. Greşit. În perioada dintre apariţia revolverelor ce foloseau cartuşe cu tub metalic şi apariţia primelor pistoale semiautomate, termenul de revolver automat desemna revolverele care prin bascularea ţevii şi butoiaşului extrăgea automat tuburile goale, de exemplu S & W Schofield şi Russian, Webley & Scott, etc. Odată cu apariţia pistoalelor semiautomate termenul şi-a pierdut semnificaţia, acum referindu-se în mod special la acest tip de funcţionare (W-F), mai precis la revolverele semiautomate (cu armare automată).

Poate denumirea de „self cocking revolver” (revolver cu autoarmare) ar fi fost mai potrivită pentru arma create de Fosbery, dar pentru că proiectul avea pe piaţă un concurent semiautomat ce se numea „pistol automat”, a fost adoptată şi pentru acesta denumirea de „revolver automat”, fapt care îl făcea mai vandabil.

Binenţeles ne referim la sfârşitul secolului XIX începutul secolului XX o perioada de dezvoltare rapidă a armelor şi mai ales a celor automate, mai corect spus, cu armare automata (de fapt semiautomate). Chiar şi în ciuda apariţiei a o mulţime de proiecte de automate care pur şi simplu nu au funcţionat, era clar ca supremaţia revolverului ca armă de serviciu era pe cale sa se sfârşească.

Una din încercările de a restabili supremaţia revolverului în competiţia cu automatele vremii a fost cea a colonelului George Vincent Fosbery, fost ofiţer al armatei de uscat britanice din India, decorat cu Crucea Victoria, care după retragere îşi încearcă talentul în proiectarea de arme. De fapt, dea lungul istoriei armelor au mai fost încercări de acest gen. Inca din 1863 spaniolul Orbea imaginează un revolver la care forţa gazului actiona un piston ce rotea butoiaşul, iar mai târziu în 1886 Paulson crează un model similar. Din păcate tehnologia epocii nu a permis nişte rezultate remarcabile. Practic, în 16 august 1895 colonelul Fosbery patentează prototipul unui revolver cu autoarmare prin forţa reculului. Acest prototip a fost realizat iniţial pe platforma unui revolver Colt Single Action Army, care a fost divizat în doua părţi. Partea superioară care cuprindea ţeava şi butoiaşul şi partea inferioară care cuprindea trăgaciul, cocoşul, arcul de recul (recuperator) şi crosa. Intenţia lui a fost să creeze un revolver care folosind forţa de recul să rotească butoiaşul şi în acelaşi timp să armeze cocoşul. În iunie şi octombrie 1886 înregistrează încă două patente adiţionale cu îmbunătăţirile aduse sistemului sau.

Pentru că arma Fosbery-Colt era derivată dintr-un single action, pentru primul foc cocoşul trebuia armat manual.

În momentul tragerii întreg ansamblul format din ţeavă, cadrul butoiaşului şi butoiaşul sunt împinse înapoi de forţa de recul, realizându-se rotirea butoiaşului cu 1/12 de rotaţie şi în acelaşi timp armarea cocoşului. Un arc recuperator face apoi ca unitatea superioară să revină la poziţia iniţială rotind butoiaşul cu încă 1/12, arma fiind pregătită pentru focul următor. Dar Coltul SAA s-a dovedit prea fragil pentru a suporta solicitările din timpul tragerii iar încărcarea lui prin fereastra laterală mult prea anevoioasă.

Ca urmare, pentru noul proiect a fost ales revolverul Webley cu ţeava şi cadrul butoiaşului basculant, o arma foarte robustă care se preta mai bine modificărilor ce urmau să-i fie aduse. Prin alegerea sa, Fosbery şi-a asigurat şi colaborarea unui partener cu puternic potenţial financiar şi cu reale posibilităţi tehnice de a pune în practică ideile sale.

Printre modificările aduse modelului de bază a fost şi butoiaşul cu zig-zag-uri asemănător revolverului Mauser Zick-Zack M 78. Apoi i s-a adăugat şi o siguranţă exterioară pentru a putea fi transportat în condiţii de securitate şi cu cocoşul armat.

La sfârşitul secolului firma Webley & Scott trebuia să facă faţă unei competiţii acerbe pe piaţa de arme, având un concurent serios în noul pistol automat scos de Mauser în 1896, astfel că Fosbery se bucură de o primire călduroasă.

Concurenţa era destul de puternică, astfel că managerul William Whiting de la Webley & Scott se hotărăşte să rafineze designul armelor, la care fie vorba între noi englezii nu prea excelează, şi binenţeles să ofere pieţei ceva nou. De notat faptul că în acea perioadă ofiţerii englezi îşi cumpărau armele de serviciu. Deşi comenzile vizau în special modelul standard Webley & Scott, în paralel s-a lucrat şi la noul design, astfel că în 1900 Webley-Fosbery este gata pentru producţia de serie şi la începutul secolului XX stârneşte interesul pieţei. Încă din 1897 Webley & Scott lucra la priectarea unui pistol automat „Mars” care urma să fie cel mai puternic automat realizat vreodată până la acea vreme, având şi avantajul producerii lui într-o largă gamă de calibre (8,5 mm Mars, 9 mm Mars, .45 Mars Short Case şi .45 Mars Long Case), dar proiectul nu a fost finalizat şi datorită respingerii lui de către British War Office pentru reculul său extrem de puternic, flăcării enorme de la gura ţevii şi mecanicii foarte complicate. În iulie 1900 la Bisley are loc o demonstraţie unde revolverul Webley-Fosbery Mk II obţine rezultate foarte bune. Faptul că revolverul aproape că nu avea recul era foarte apreciat la tragerile rapide, iar precizia era acceptabilă. Până la sfârşitul anului 1901 au fost deja produse între 250 şi 300 de unităţi, o mare parte din ele fiind vândute marinei şi armatei. Dar piaţa cea mai bună a fost reprezentată tot de corpul ofiţerilor.

La primele 100 de exemplare apăreau şi o serie de diferenţe constructive. Experimentările pentru elaborarea celui mai bun design al canalelor de pe butoiaş au avut loc cam în această perioadă iar la examinarea modelele cu număr de serie mic se pot observa diferenţe evidente. Revolverul standard fabricat până la sfârşitul primului an de producţie a fost proiectat pentru cartuşe de .455 şi avea lungimea totală de 266 mm şi înălţimea 160 mm. Lungimea standard a ţevii era de 152 mm iar greutatea de 1,2 Kg. Primele modele aveau crose din lemn de nuc frumos finisate. Pe lângă modelul standard s-a fabricat şi un model destinat tragerilor la ţintă cu ţeava de 190 mm, precum şi un model special cu ţeava de numai 100 mm, dar aceste modele au fost foarte rare. Preţul pentru modelul standard era de 112 şilingi, pentru cel de 190 mm -115 şilingi iar pentru cel cu ţeavă scurtă 105 şilingi.

Ca să ne facem o imagine asupra preţurilor, în 1895 în Heralds Catalog se poate vedea cum cu 150 de şilingi puteai cumpăra un ceas elveţian de marcă, din aur de 18K. Echivalentul din ziua de azi ar fi pe la 1500 – 2000$.

În primii ani de producţie fabrica Webley & Scott a avut probleme să ţină pasul cu comenzile, mulţi dintre primii cumpărători fiind entuziaşti care au urmărit cu sufletul la gură evoluţia noului design. Alţii erau trăgători sportivi convinşi că Fosbery le va mări performanţele. Unul din marile avantaje pe care le oferea era faptul ca acţionarea trăgaciului era degrevată de efortul pentru rotirea butoiaşului, rezultatul fiind o detantă uşoară, liniară şi constantă ce permitea o tragere rapidă şi precisă. Faimosul trăgător sportiv Walther Winans (un american stabilit în Marea Britanie) era un fan devotat al revolverului W-F, obţinând cu acesta rezultate remarcabile. Astfel, în 1902 în cadrul unei demonstraţii, trage cinci focuri într-o ţintă de 5 cm la distanţa de 12 paşi în numai 7 secunde, iar mai apoi folosind un încărcător rapid trage 12 focuri într-o ţintă de 7,5 cm în 15 secunde. El rămâne fidel acestei arme, apreciind că întruneşte calităţile de precizie ale unui revolver SA, cadenţa de tragere a unui pistol şi în plus reculul atenuat îl face agreabil la tras şi permite revenirea mult mai rapidă pe ţintă după fiecare foc.

Walter Winans era şi un scriitor influent ce publica în revistele vremii articole despre arme şi care a făcut pentru acest model un lobby susţinut. Interesant a fost faptul că pe lângă foarte mulţi sportivi, un mare număr de cumpărători au fost ofiţeri ai armatei indiene. Deşi W&S se bucura de vânzări foarte bune atât în rândul ofiţerilor cât şi pe piaţa civilă, o adoptare oficială a armei de către armată i-ar fi asigurat un succes economic mult mai mare. În acest scop, în mai 1901 un exemplar a fost trimis pentru o evaluare de specialitate la BSAC (British Small Arms Committee – Comitetul Englez pentru Arme Portabile). Deşi raportul oficial conţinea multe aprecieri pozitive, totuşi au existat şi aprecieri negative mai ales în legătură cu faptul că arma devenea inoperabilă dacă intra în contact cu praf, nisip, murdărie. În concluzie arma nu rezista la condiţii vitrege de exploatare, adică exact condiţiile în care armata engleză trebuia să lupte. Pentru eliminarea problemei s-a propus folosirea unui arc de revenire mai puternic, aceasta presupunând şi folosirea unei muniţii mai puternice. W&S a încercat să corecteze aceste probleme şi o altă testare a avut loc în septembrie 1901. Dar şi de această dată au avut loc câteva căderi totale ale sistemului de operare ridicând întrebări serioase legate de fiabilitatea armei. Asfel, comitetul respinge proiectul pentru adoptarea revolverului ca armă regulamentară. Deşi în 1903 mai are loc o nouă serie de testări, urmărită de ghinion, arma este respinsă şi de data aceasta. Vânzări către guvern erau totuşi posibile, ba mai mult, un ofiţer al cavaleriei americane şi-a cumpărat un Fosbery şi l-a luat în SUA. Pistolul a fost dus pentru evaluare la Springfield Armory. Arma a fost considerată destul de interesantă şi ca urmare sunt cumpărate două exemplare şi 1 000 de cartuşe pentru testări.

Interesul americanilor care erau în căutarea unei arme pentru dotarea armatei era foarte mare aşa că la începerea testărilor în 1905 Webley-Fosbery a fost evaluat împreună cu Colt, Smith & Wesson şi alte pistoale automate, fiind aşezat în rînd cu cei mai mari producători din acea vreme. Cu toate acestea în 1907 Fosbery a fost complet eliminat din competiţie. Era deja evident că noua armă regulamentară a SUA va fi Colt.

Capacitatea de încărcare rapidă a pistoalelor automate a fost unul din cele mai puternice argumente în favoarea lor. Astfel, William Whiting, managerul lui W&S şi-a capacitat toată energia în sensul găsirii unor soluţii pentru încărcarea mai rapidă, el însuşi creind un astfel de dispozitiv. Susţinea că astfel se pot trage 72 de cartuşe pe minut. Sistemul consta într-un încărcător cilindric de unică folosinţă care intra în armă odată cu cartuşele. Presupunând că după tragere acesta se arunca, cartuşele se vindeau şi cu tot cu încărcătoare în pachete de câte o duzină, 10-15% din preţ fiind reprezentat de valoarea încărcătoarelor.

Firma Kynoch distribuia muniţie în încărcătoare (Clip Loaders) în cutii de 24 de bucăţi. Merită menţionaţi încă doi producători care au avut iniţiativa fabricării de dispozitive de încărcare rapidă pentru Fosbery. Este vorba de Watson şi Prideau. Aceştia sunt de fapt creatorii a ceea ce astăzi se numeşte “speedloader” (încărcător rapid).

Încărcătorul Prideau a avut popularitate mai mare. Un număr mare de combatanţi implicaţi în conflictele vremii susţineau că datorează viaţa încărcătoarelor Prideau.

O altă tentativă de a impune Fosbery-ul pe piaţă a fost apariţia modelului 1902, „.38 Webley-Fosbery Union”. În acea vreme, „Colt .38 Automatic” reprezenta un real competitor, devenind foarte popular printre trăgătorii englezi. Astfel apare pe piaţă modelul de calibrul .38 Auto, cu butoiaş cu capacitatea de opt focuri şi diverse alte îmbunătăţiri mecanice şi cosmetice care i-au scăzut şi greutatea cu peste 100 g. Datorită butoiaşului mai scurt şi a cadrului modificat s-a redus şi lungimea la 26 cm. La începutul lui1903 modelul .38 Webley-Fosbery Union se găsea pe piaţă la acelaşi preţ cu modelul standard şi la fel ca şi modelul anterior era disponibil în aceleaşi variante de lungime a ţevii. Pistolul Colt .38 Sporting Auto avea preţul de numai 85 de şilingi. Atât din cauza diferenţei de preţ cât şi din alte considerente, Fosbery .38 nu a repurtat niciodată succesul scontat.

În Marea Britanie în 1903 au fost produse numai 358 de bucăţi din acest model. Mai mult de 100 din ele care nu s-au vândut au fost convertite în modelul de calibrul .455. Acesta era o versiune îmbunătăţită deoarece încorpora schimbările sugerate de SAC (Small Arms Committee). Astfel, după testele iniţiale au fost schimbate sistemul de recul şi arcul de revenire cu un foarte puternic arc lamelar în formă de „V”. A fost instalat un disconector simplificat şi a fost schimbat butoiaşul. Unele din modelele 1903S care aveau corpul mai mic fiind destinate calibrului .38, au fost modificate pentru vechiul calibru. În 1912 corpul mic a fost folosit iarăşi până la sfârşitul producţiei de revolvere Fosbery.

Câteva piese din 1903S au fost convertite pentru cal .45ACP folosind încărcătoare speciale din cele pentru calibrul .38, modificate. Datorită dimensiunilor cartuşelor, butoiaşul avea capacitatea de numai 6 cartuşe faţă de 8.

La începerea primului război mondial ofiţerii îşi puteau cumpăra propriile “automate” dar aceasta presupunea şi cumpărarea muniţiei, deoarece muniţia de calibrul .450 pentru revolverele Webley cu care serviciile de intendenţă aprovizionau trupele nu erau compatibile cu W-F datorită energiei reduse pe care o dezvoltau şi care nu era capabilă să asigure armarea sistemului.

Conform rapoartelor combatanţilor arma era susceptibilă blocării datorate condiţiilor de utilizare. La mijlocul lui 1916 dat-fiind că efortul de război o cerea, W&S a hotărât să crească producţia la modelele de serviciu Mark V şi Mark VI. Deasemenea s-au fabricat în continuare şi piese pentru Fosbery. Din acestea s-au ansamblat un număr 4750 de bucăţi şi cu toate că producţia lui a fost oprită în 1918, a rămas în catalogul Webley până în 1939.

Revolverul Fosbery reprezintă un exemplu fascinant de tehnologie avansată din anii de început ai armelor cu încărcare automată, poate cea mai fascinantă armă de mână realizată vreodată.

Este o armă foarte diferită de celelalte pistoale sau revolvere. Precizia nu era foarte bună dar datorită reculului foarte mic, la tragerile de viteză unde era necesară o cadenţă mare era impresionantă.

Deşi nu este o armă formidabilă, a fost folosită destul de mult. O mare parte din cumpărători au fost probabil nişte entuziaşti interesaţi de un nou design de armă. Au existatn Marea Britanie grupuri de poliţişti din orăşele mai mici care erau dotaţi cu W-F.

Mulţi l-au considerat o armă periculoasă datorită posibilităţilor de descărcare accidentală. În ziua de astăzi W-F este o armă de colecţie destul de scumpă, preţul unui exemplar în stare bună ridicându-se la peste 2500-3000 $.

Colonelul Fosbery, poate nu cel mai obiectiv judecător, o considera : “cea mai bună armă pentru lupta de aproape şi pentru autoapărare care există şi pe care nici o altă armă de serviciu din Europa şi din America nu o poate egala” . Cu toată publicitatea şi lobyul de care s-a bucurat, Webley-Fosbery poate fi considerat în cele din urmă un eşec. Designul său care s-a dovedit a fi o fundătură, nu a inspirat imitatori, nu a lansat vre-o modă sau vre-un curent în domeniul armelor, nu a fost adoptat de nici o armată.

Date tehnice

Calibru: .455 (11,55 mm)

Lungime: 280 mm

Greutate: 1,25 kg

Lungimea ţevii: 152 mm

Ghinturi: 7 spre dreapta

Capacitate: 6 cartuşe

Viteza iniţială: 199 m/s

Marcaje

Modelele fabricate purtau pe ţeavă inscripţia: “Fosbery Auto Revolver” urmată de “Made by Webley&Scott Revolver&Arms Co.”. Armele purtau deasemenea pe partea stângă a ţevii şi emblema Webley, reprezentată de un glonţ în zbor, iar pe ţeavă, butoiaş şi corpul armei poansonul Birminghamului şi seria pe partea dreapta a cadrului.

Dupa numărul de serie 200 marcajele au fost schimbate cu “Webley-Fosbery Automatic” precum şi indicaţiile privind muniţia folosită: “.38 Automatic” sau “.455 cordite only”. Ultima specificaţie avea rolul de a atrage atenţia ca utilizarea cartuşului .450Webley, poate crea probleme de funcţionare datorită energiei reduse pe care o genera încărcătura lor de pulbere neagră, spre deosebire de cea de cordită a lui .455

George Vincent Fosbery V.C.

Locotenent-Colonel Regimentul 4 European Din Bengal, Armata Indiană
Născut la 11 aprilie 1832 la Sturt lângă Devizes, Wiltshire.
Decedat la 8 mai 1907 la Bath, înmormântat la St. Mary’s Cemetery din Bath

Este descendentul unei familii ai cărui strămoşi au servit cu credinţă mai multe generaţii de familii regale engleze;

John, fiul mai mare al lui Thomas Vincent din comitatul Fosbery a fost pădurar al regelui Henric al III-lea în 1244, fiul sau devenind garda personală a regelui Eduard I. În secolul al XVII -lea unul din descendenţii acestuia se stabileşte în Irlanda.
Educat la Eaton (1846 – 1850), în 1852 George Vincent se înrolează în armata bengaleză. În 1858 se căsătoreşte cu Emmeline, fiica căpitanului Percy Hall R.N. cu care a avut 10 copii.
Mulţi dintre ei au emigrat mai târziu în Canada.

În 1863 este decorat cu „Victoria Cross” pentru modul în care, locotenent fiind, în campania Umbeyla din nord-vestul indiei, a condus regimentul care a recapturat Crag Piquet pe 30 octombrie 1863. După relatările comandantului sau Locotenent-Colonel Keies care fusese rănit, coducând regimentul 1 Infanterie Punjab, tânărul locotenent de 30 de ani a dovedit un curaj şi o vetejie ieşite din comun, preluând comanda şi cucerind obiectivul, luptând corp la corp cu inamicul în fruntea trupei. Dupa primirea valoroasei decoraţii, numelui sau i s-au adăugat literele V.C

Dupa aceasta cariera sa militară cunoaşte o evoluţie rapidă, în 1864 fiind avansat la gradul de căpitan, în 1868 maior iar în 1876 locotenent colonel.
(În 1997, decoraţia sa “Victoria Cross” s-a vândut la o licitaţie în Alberta pentru suma de 45 000 de dolari unui compărător necunoscut.)
După 25 de ani de carieră militară, în 1877 se retrage din serviciul activ şi fiind un înveterat bricolator de arme şi un spirit inovator, se ocupă de perfecţionarea unui model de mitralieră. Deasemenea inventează ţevile „Paradox”, experimentează un tip de glonţ exploziv şi inventează revolverul ce îi poartă numele.

Ţevile „Paradox”
Erau ţevi parţial lise şocate care pe ultimii 5-7 cm, în zona şocurilor erau ghintuite. Înclinarea ghinturilor era suficientă pentru a imprima proiectilului o mişcare de rotaţie care să-l stabilizeze giroscopic pe traiectorie. Deasemenea ghinturile opreau mişcarea haotică proiectilului pe ţeavă. Ţeava fiind ghintuită numai pe ultima parte, pe tot parcursul ţevii neexistând forţe de frecare, imprima proiectilului de la un cartuş standard o viteză iniţială sporită. Sistemul sa folosit mai ales la armele pentru vânătoare dar au fost fabricate chiar şi revolvere Colt SAA cu aceste ţevi.

Bibliografie

Dowell, William Chipcase, The Webley Story, (Commonwealth Heritage Foundation, Kirkland, Washington: 1987); Dave Anderson- Guns Magazine; World.guns.ru; Garrz James-Classic Test.