Pumnalul Case V42, de Ioan Gaucan

Strămoșul Forțelor Speciale

In iulie 1942, statul major american ordonă colonelului Robert T. Frederik să creeze o unitate destinată să opereze în zona arctică și cu capabilități de luptă montană, în perspectiva recuceririi de la japonezi a insulelor Aleutine: un arhipelag aproape de Alaska ( deci teritoriu american) ocupat de forțele nipone în iunie 1942.

Organizarea acestei unităti a fost realizată în cel mai mare secret primind numele de cod “Operatiunea Plugul”. Voluntarii recrutați de colonelul Frederik au fost doar vag informați că este vorba de o unitate aeropurtată destinată operațiunilor speciale.

Această unitate a fost botezata “ Primul detașament de servicii speciale” ( 1st Special Service Force, abreviat 1st SSF sau FSSF adică First Special Service Force).

Colonelul Frederik își va antrena oamenii la ski și escaladă la Fort Williamson în Montana. Le va da atît o formare de sabotori cît și de parașutisti pentru că era prevăzut să fie folosiți în misiuni în spatele liniilor inamice.

In această perspectivă Frederik s-a ingrijit să își doteze unitatea cu o cantitate de arme ușoare net superioare celor care se găseau în dotarea unei unități americane clasice. Astfel pe lîngă dotarea normală cu arme automate, s-au adaugat și numeroase puști mitraliera Johnson model 41, pe care armata SUA nu le-a vrut în dotare.

1st SSF, era compusă dintr-un efectiv de 2500 oameni împărțiți în 3 regimente ( 6 batalioane de asalt și un batalion de sprijin), prezentînd particularitatea de a fi formată din 50% cetățeni americani, și 50% canadieni1.

Au primit ca insignă un ecuson de umar reprezentînd o săgeată cu mențiunea “USA/Canada”. Dar un voluntar nu a întirziat să deseneze o insignă neoficială reprezentind un diavol negru, ceea ce a facut ca 1st SSF să fie cunoscuta drept “Devil’s Brigade” iar oamenii săi care iși camuflau fața cu vopsea neagră să devină “Black Devils” (diavolii negrii)2.

După organizarea a numeroase raiduri asupra pozițiilor japoneze din Aleutine, 1st SSF va participa în iunie 1943 la invazia insulei Kiska, principala insulă din arhipelag. Dar după debarcare, trupele americane nu au gasit decît poziții goale , japonezii părăsind insula sub acoperirea ceții.

Greșelile de tir (frendly fire) și capcanele lăsate de japonezi au facut totuși 313 victime în rîndul americanilor.
1st SSF a fost apoi trimis în Africa de Nord înainte de a se reuni cu armata a 5-a americană în Italia unde își va afirma renumele participînd la strapungerea liniei Bernhardt 3, apoi ocupîndu-se de cucerirea lucrărilor de fortificație de pe muntele La Difensa : o misiune realizată de 300 de oameni ai 1st SSF, după escaladarea în timpul nopții și pe o ploaie puternică a unui vîrf de 60 de metri socotit inexpugnabil.

După participarea la debarcarea de la Anzio, și apoi la debarcarea din Provence, brigada a terminat razboiul luptînd în munții Alpi și în munții Vosgi unde a suferit pierderi grele ( pierderile au ajuns la 130% din efectiv în cursul tuturor campaniilor cumulate). Ca urmare a acestor lucruri armata americană hotărăște desfințarea în decembrie 1944.

Pumnalul V42

Acest pumnal a fost conceput de 2 ofițeri care au fost inițial antrenați în cadrul commandourilor britanice: Colonelul Robert T. Frederik, comandantul 1st SSF și căpitanul Dermot Michael O’Neil ( supranumit Pat ), instructor cu lupta corp la corp în cadrul unității4.

Din august 19425 acesti 2 ofițeri au pus la punct un proiect al unui pumnal destinat înjunghierii dar dotat deasemenea cu muchii taioase, și au trimis desenul la trei fabricanți de cuțite americani: Camillus, Cattaraugus si Case.

După o serie de evaluări efectuate cu prototipurile furnizate de cei 3 producatori, modelul propus de Case a fost reținut de colonelul Frederik și adoptat sub numele de “Fighting commando knife type V42” In lucrarea “ Allied military fighting knives and men who made them famous”, Robert A. Burelein emite ipoteza ca 42 corespunde anului de adoptare si litera V fiind inițiala cuvintului Victory.

1ST SSF a trimis la firma Case 5 comenzi succesive de pumnale:
Comanda inițială, a plecat în noiembrie 1942 fiind de 1750 exemplare dintre care 500 aveau pe lamă inițialele US urmate de un numar dela 001 la 500.Cea de a doua comandă, datînd din februarie 1943 nu a fost decît de 70 de pumnale6.
Cea de a treia comandă, iunie1943, 600 pumnale.
Cea de a patra comandă, octombrie 1943, 100 pumnale.
Cea de a cincea comandă ăi ultima, noiembrie 1943, 900 de pumnale.
Totalul se ridica la 3420 (3423 mai exact), ceea ce explica raritatea acestui model in zilele noastre.
După noiembrie 1943, a început livrarea în mari cantități a pumnalului M3, care înlocuiește progresiv în toată armata americană diversele tipuri de pumnale comandate direct la diverși producatori la începerea războiului de către diverse unități.

Pumnalul V42 al US Navy

Pentru un motiv încă puțin elucidat, cea de a doua comandă de 70 de pumnale livrate de Case Cuttlery, a fost livrată în februarie 1943 către US Navy la depozitul naval din Brooklin. Aceste 70 de pumnale au fost distribuite corpului de debarcare al crucișătorului ușor USS Omaha ( CL 4), la bordul căruia au fost înregistrate sub de numirea pitorească de “Shark Knife”.

Mențiunea “USS Omaha” și un număr de inventar au fost inscripționate pe tecile acestor pumnale. Mai tîrziu a fost dat ordinul de ștergere al acestor marcaje pentru a evita identificarea vasului în cazul capturării unui infanterist marin izolat ce putea purta acest pumnal.

Lansat la apă in 1918, USS Omaha era deja depășit la începerea celui de al doilea. război mondial. El a fost folosit mai întîi în Atlanticul de sud pentru detectarea submarinelor și a vaselor ce forțau blocada impusă germanilor.

Apoi a fost trimis în Mediterana unde a fost folosit la bombardarea fortificațiilor din Toulon din peninsula Giens și de pe insula Porquerolles în momentul debarcării aliate din Provence.

Depășind limita de serviciu, a fost retrimis în SUA pentru a fi dezarmat la Philadelphia. Inainte de a ajunge în port s-a ordonat aruncarea pumnalelor V42 în mare. Bineînțeles ca s-au gasit și cîtiva marinari care au nesocotit ordinul, ascunzînd pumanlele care au devenit suvenire după terminarea războiului.

Prezentare

Pumnalul V42 măsoară 32 de cm ( lungime totală), din care 18,57 cm numai lama. Experiența de pe teren a demonstrat că vîrful primelor tipuri de lamă avea tendința de a se rupe foarte ușor, astfel că lamele produse după 1943 au avut un profil mai puțin efilat la vîrf.

Această lamă efilată cu tăiș dublu, cu fiecare față prezentînd o suprafață concavă reprezenta un numar considerabil de ore de muncă. Lama avea o nervura centrală și era capabila să străpungă dintr-o lovitură, casca de oțel regulamentară M1 precum și captușeala acesteia ( liner).

Călcîiul lamei are pe una dintre fețele sale o zona concavă și striată, destinată să servească drept suport pentru degetul mare (în lupta corp la corp, pumnalul trebuia ținut orizontal în prelungirea brațului). Sub această zonă striată este aplicat marcajul “CASE” urmat de un număr de la 001 la 500, prezent numai pe primele 500 pumnale livrate.

Pumnalele V42 fiind fabricate artizanal, pot exista diferențe minore de la un exemplar la altul.
Garda largă și dreaptă, este dublata pe partea mînerului cu o bucata de piele groasa.
Mînerul format dintr-un teanc de inele de piele fin canelate [/efn_note]Aceste caneluri, care nu existau la prototipul prezentat de Case , au fost adaugate de fabricant la cererea colonelui Robert T. Frederick, care dorea ca manipularea ( priza) pumnalului sa fie ameliorată.[/efn_note], se termină în partea superioară printr-o măciulie fixată de lamă care servea la comprimarea ușoară a rondelelor de piele pentru a le menține unite.

Măciulia se termină într-un relief conic servind astfel și de cassse-tete. Acest “apendice” a fost uneori aplatizat de către unii din utilizatorii pumnalului V42 care au considerat că exista un risc de autorănire sau chiar de rupere a echipamentului!

Teaca din piele este asemănătoare pumnalului US M6, iar unele din teci aveau o curea lungă, destinată sa permită accesul ușor la mînerul pumnalului, în cazul cînd era purtat cu jachete lungi tip Parka ( sa nu uitam ca 1st SSF era la origine o unitate de munte).

Aceasta curea lungă port teacă poate fi incomodă atunci cînd pumnalul era purtat împreună cu o ținută de luptă obișnuită, de aceea au fost fabricate și teci cu cureau port teaca mai scurtă. In partea sa de jos teaca avea un ochi care permitea trecerea unui șnur de fixare pe coapsă.

Bibliografie :

Luc Guillou: LA DAGUE CASE V42
Couteaux et poignards US 1917-1945 Par Patrick Richard et Christian Mery
Robert A. Buerlein : « Allied military Fighting knives and the men who made them Famous »

https://www.fairbairnsykesfightingknives.com/case-v-42.html#

  1. Acești soldați canadieni se găseau sub comandament american. Mulți dintre ei erau vînatori sau padurari din Marele Nord, pentru care aclimatizarea la climatul arctic era foarte apreciată în această unitate de munte.
  2. Acest nume a fost popularizat în 1968 de filmul “Devil’s Brigade” cu William Holden.
  3. Intre Neapole și Roma, peninsula italiană era barată de mai multe linii de fortificație germane( liniile Bernhardt, Gustav, Barbara etc)
  4. Inainte de război, capitanul O’Neil a servit în poliția din Shanghai la fel ca și căpitanii Sykes și Fairbairn.
  5. Aceste precizări provin din corespondența Colonelului Frederik cu producătorii implicați în crearea pumnalului
  6. Cum vom vedea un pic mai departe, cele 70 de pumnale din această comanda întru totul identice cu cele precedente nu au fost livrate la 1st SSF ci la US navy, care le va distribui corpului de debarcare de pe USS Omaha.