Numiţi-o anglofilie sau cum doriţi, dar unul din pistoale-mitralieră preferatele de mulţi colecţionari si hobby-şti a fost întotdeauna Sten-ul englez pe care forţele britanice şi Commonwealth l-au folosit intensiv în al doilea război mondial şi în războiul din Korea. Într-adevăr THOMSON-ul american şi germanul MP38 (asa zisul Schmeiser) sunt în mod cert „scule” mai bune, dar STEN în ciuda aparenţei sale de conductă de apă a fost o armă influentă şi cu calităţi care i-a dus renumele dincolo de al doi-lea Război Mondial.
Mulţi americani (nu discutăm de România) şi-au dorit să deţină un STEN original, dar legile anumitor state refuză cetăţenilor dreptul de a deţine o armă full-auto.
CAT Co. produce acum o versiune semi-automată a renumitului model cu 32 de cartuşe pentru aceia care nu pot deţine o versiune full-auto, sau care pur şi simplu nu vor să treacă prin birocraţia necesară.
Înainte să începem cu carabina STEN a firmei CAT Co., nu trebuie să trecem cu vederea istoria acestei arme care a fost produsă începând cu 1941.
La sfârşitul anului 1930 britanicii aveau în inventarul lor doar un pistol-mitralieră, LANCHESTER. Proiectat de către George Lanchester de la Sterling Armament Co. în Dagenham-Essex pe cal. 9mm Luger, asemănător MP28-ului german. Cu o cadenţă de tragere în regim automat de 550 focuri pe minut, arma era bine realizată dar oarecum scumpă. Era echipată cu o magazie de 50 de cartuşe în formă de tambur, dar mai târziu apar şi magaziile de 32 de cartuşe în formă de casetă dreaptă.
Aproape 80.000 de Lanchester au fost fabricate, întreaga producţie mergând la marina regală şi la infanteria marină. Deşi eficientă, arma nu a putut fi fabricată în număr suficient de mare şi era prea scumpă pentru englezii care la începutul razboiului (al doi-lea mondial) erau ameninţaţi de evoluţia evenimentelor de dincolo de Canal. Deşi primeau THOMSON-uri acestea nu erauîn număr suficient pentru a satisface cerinţele acestora, iar preţul lor mare reprezenta un efort financiar mult prea mare chiar şi pentru americanii neimplicaţi în război. Pentru aceasta Rozal Small Arms Factory din Enfileld a fost delegată să găsească o alternativă ieftină.
Astfel, pe parcursul celui de-al doilea război mondial, ca naţiune aliată, britanicii au dezvoltat din Lanchesterul de 9mm cu pat din lemn şi cu magazie de 50 de cartuse o armă complet utilitară deosebit de ieftină pe nume “STEN” ce folosea muniţie de 9mm Parabellum şi avea o magazie de 32 de cartuşe.
STEN a fost proiectat în 1940 de către maiorul Reginald Vernon Shepherd, inspector de armament în departamentul de proiectare al Ministerului Aprovizionării din Royal Arsenal (mai târziu Asistent Sef Superintendent la Departamentul de Proiectare a Armelor) şi maior Harold John Turpin, proiectant şef la departamentul de proiectare al Royal Small Arms Factory şi a fost produsă la Enfield în serie mare (peste 4 milioane) pentru forţele britanice şi pentru luptătorii din rezistenţa franceză. Numele este acronimul format din iniţialele ultimelor nume ale designerilor şi două litere de la numele localităţii unde a fost fabricată la Royal Small Arms Factory.
Arma era o născocire pe cât de simplă pe atât de eficientă, născută înperioada în care Marea Britanie era angajată în aşa-zisa “Bătălie a Angliei” în care trebuia să ţină piept iminentei invazii germane. Armata britanică trebuia pe de-o parte să înlocuiască armele pierdute în timpul evacuării de la Dunquerque, dar şi să extindă echiparea trupelor ce luptau contra alianţei Axei. Funcţiona pe principiul închizătorului inerţial, alimentarea făcându-se din încărcătorul drept de 32 de cartuşe, montat lateral partea stângă a corpului armei de formă tubulară din bucăţi sudate şi numai câteva piese din oţel frezat. Necesita prelucrări minime, effort minim de manufacturare datorită folosirii de piese presate şi majoritatea operaţiunilor puteau fi effectuate în mici ateliere mecanice.
Pe parcursul producţiei, arma a fost simplificată din ce în ce mai mult, modelul cel mai “ordinar” fiind Mark III ce putea fi produs în cinci ore de lucru/om de lucru. Versiunea ce mai simplă era compusă din numai 47 de piese. Modelul Mark I a fost cel mai “finisat” elaborat, având crosă şi uluc din lemn, modelele ulterioare devenind din ce în ce mai spartane.
Funcţiona superb dacă făceai abstracţie de problemele de alimentare, chiar dacă fabricantul nu a acordat atenţie aspectului exterior şi finisărilor aşa cum ne-am aştepta de la o armă britanică.

Stenul tipic Mk II cântarea doar 3,7 Kg încărcat şi avea 76 cm lungime. Cadenţa de tragere era de 550 f/min şi viteza proiectilului de 365 m/s dintr-o ţeava de 19,7cm. Era o arma de încredere neavând multe piese în mişcare iar standardele de fabricaţie erau extrem de simple, într-un design simplu dar inteligent, concepută să fie o armă de luptă la distanţe mici. La primele modele patul era un simplu cadru metalic, dar după sfârşitul crizei prin care trecea ţara, s-au fabricat modele cu patul din lemn.
Costul armei (aprox.17$ bucata în funcţie de marca şi de perioada fabricării), era destul de mic chiar în condiţiile în care ameninţarea invadatorilor se afla la numai 20 de kilometri, dincolo de Canal.
Primul din această familie de arme, Mark I arăta destul de rudimentar ca dealtfel toate Stenurile, având patul din lemn şi manşonul ţevii prelungit. Cea mai comună versiune era MK II. Aceasta a fost cea mai des oferită şi de CAT Co. fiindcă pentru acest model exista o mare cantitate de piese de schimb disponibile.
MK II avea acelaşi aspect tubular ca şi predecesorul său dar construcţia şi designul erau simplificate până la extrem. Arma avea un buton selector transversal amplasat în faţa trăgaciului pentru tragere în regim automat sau semi. Siguranţa funcţiona prin blocarea închizătorului. Corpul şi manşonul ţevii erau fabricate din tablă de oţel roluită. Aparatele de ochire erau pur şi simplu un vârf din oţel în faţa şi un orificiu larg în spate sudate direct pe corpul armei, fiind reglare de regulă pentru distanţa de 100 m. Paturile erau ori tubulare în formă de T sau cel comun, un schelet de metal, dar şi din lemn cu crosă pistol.
Cel mai comun încărcător era cel de 32 de cartuşe, mai târziu apar cele de 20 de cartuşe, mai robuste şi încărcatoarele tambur cu capacitate de 50 de cartuşe. Iniţial ele au fost copiate după magaziile folosite de pistolul mitralieră german Erma MP38/MP40 inclusiv cu scopul de a folosi magaziile germane pentru muniţia de 9 mm, dar din păcate prin aceasta a preluat şi problemele de alimentare ale acestora. Muniţia de 9 mm Parabellum era aceeaşi folosită de armele germane fapt ce uşura problemele de aprovizionare. Cartuşele erau amplasate alternativ pe două coloane, ce se aranjau pe un singur rând la ieşirea din magazie. Ca şi consecinţă, orice corp străin sau murdărie acumulată putea crea probleme de funcţionare. În plus, pereţii laterali şi buzele magaziei trebuiau să suporte solicitările cartuşelor împinse cu putere de arcul magaziei. De aici deformarile buzelor magaziei şi binenţeles problemele de alimentare. Pentru a facilita încărcarea magaziilor, a fost conceput un dispozitiv special livrat odată cu arma. Pentru a evita aceste probleme, la noul model Sterling apărut ulterior, aveau forma curbată şi alimentarea alternativă pe două coloane.

Canalul de pe partea dreaptă a corpului prin care circula pârghia închizătorului a constituit un alt subiect de critică. Deschiderea largă putea permite intrarea de obiecte străine. Pe de altă parte aceasta a avut şi un efect secundar benefic, reprezentat prin faptul că designul minimalist al Stenului, permitea funcţionarea acestuia fără nici un fel de ungere, lucru ce s-a dovedit extrem de util pentru lupta în condiţii de deşert, unde folosirea lubrifianţilor producea depuneri masive de nisip şi praf.
A existat şi o versiune cu amortizor MK II S. Avea ţeava de 10cm, cu amortizor lung şi gros care frâna suficient gazele încât să încetinească proiectilul de 9mm la viteze subsonice. Amortizorul avea un manşon izolat cu azbest care permitea să fie ţinut cu mâna în timpul tragerii.
Alte modele de MK II S includeau un închizător mai uşor din bronz şi un arc recuperator modificat. MK II S-ul nu a fost de fapt proiectat pentru utilizarea în regim automat ci mai mult semiautomat pentru că tragerile rapide puteau sa ardă membranele amortizorului, dar s-au folosit pe scară largă în luptă şi erau foarte apreciate de trupele de comando şi de cele implicate în operaţiuni clandestine.
Acum firma CAT Co. oferă o copie a modelului MK II S numită „OSS Comemorative”, la aceasta amortizorul având numai rol cosmetic.
Ambele versiuni au fost manufacturate din 1941 până în 1945 şi au continuat să fie folosite atât în serviciul britanic cât şi al altor naţiuni chiar şi după terminarea războiului.
MK III era şi mai simplificat, era mai ieftin de fabricat dar demontarea lui era foarte dificilă. Ca rezultat, niciodată nu a avut popularitatea predecesorilor săi.
Un MK IV experimental a fost proiectat, cele mai proeminente trăsături fiind magazia cu o altă amplasare, un sistem de blocare a pârghiei închizătorului care reducea pericolul unor declanşări accidentale şi o ţeavă mai scurtă, destinat utilizării de către trupele de paraşutişti, dar nu a fost niciodată asimilat în producţie de serie.
Fara îndoială Rolls-Roice al STEN-ului a fost MK V. Avea un pat din lemn, crosă pistol, o cadenţă de tragere mai mare, aparate de ochire îmbunătăţite, i se putea ataşa chiar şi baionetă Enfield şi a fost fabricat din 1945 pînă în 1953.
MK VI nu s-a deosebit esenţial de modelul precedent şi a fost fabricat în număr limitat.
De-a lungul războiului, componente pentru Sten au fost fabricate în 300 de fabrici împrăştiate pe tot cuprinsul insulelor britanice. Manufacturarea armelor era atât de uşoară încât Germanii au fabricat şi ei versiuni atât de apropiate de original MP 3008 încât ere foarte greu să le deosebeşti. Acestea au avut menirea de a fi folosite în operaţiuni speciale în spatele liniilor aliate unde în cazul în care soldaţii germani ar fi fost capturati, locul de fabricare a armelor nu i-ar fi deconspirat. 5 000 de astfel de clone au fost fabricate de Mauser în a doua jumătate a războiului. STEN-uri britanice şi străine s-au răspândit în toată lumea şi fără îndoială şi în serviciile multor ţări.
În anii ’60 Sten a fost retras din serviciu fiind înlocuit cu Sterling. Modelul original există şi acum sub numele de „L34 Sterling Submachine-Gun”. Celelalte ţări din Commonwealh au înlocuit cu timpul arma cu alte modele dar a fost în continuare folosit intens de armata Israeliană.

Sten în general şi Mark II în special şi-a atras în rândul combatanţilor atât afecţiunea cât şi aversiunea în mod egal. Aspectul ciudat în comparaţie cu alte arme, combinat cu fiabilitatea discutabilă l-a făcut prea puţin popular în rândul soldaţilor, dar cu toate acestea îţi dădea şansa să scapi cu viaţă. Şi-a câştigat porecla de “coşmarul instalatorului”, “avortonul instalatorului” sau “armă puturoasă”(urât mirositoare / “băşitoare” mai precis). Marele lui avantaj a constat în faptul că putea fi fabricat rapid în serie mare chiar în timpul unui conflict major. Fabricat într-o mulţime de manufacturi, de multe ori prin subcontracte pentru componente, unele modele din perioada de început prost fabricate sau neconform cu specificaţiile, creau probleme de funcţionare în timpul utilizării, chiar în condiţii de luptă. Magazia cu cartuşe pe două coloane şi cu alimentare pe una singură, copiate de la MP 40 ul german a creat întotdeauna probleme care au făcut să nu fie agreat şi să fie acceptat cu mari reserve, a fost una din cele mai neinspirate decizii ale proiectanţilor. Atât Mk II cât şi Mk III era considerat de soldaţi drept o armă foarte temperamentală ce se putea descărca accidental când îţi era lumea mai dragă, dacă era trântit sau scăpat din mână atunci când era armat. Altele trăgeau rafală având selectorul setat pe foc cu foc sau invers, mai ales modelele cu închizător din bronz. Mai existau şi alte reproşuri la adresa lui, unele reale altele exagerate. Şi cu toate acestea la începutul anilor 50, convinşi de fiabilitatea proiectului francezii continuă manufacturarea lor.
În realitate, un Sten bine întreţinut era o armă devastatoare pentru lupta la mică distanţă, în comparaţie cu dotarea anterioară cu arme bolt action. Serviciile militare ale Commonwealth paraşutau importante cantităţi de arme pentru luptătorii din rezistenţă şi partizanii din zonele ocupate ale Europei. Datorită profilului plat şi a posibilităţilor de demontare, era o armă ce putea fi lesne ascunsă pentru a fi folosită în luptele de guerillă. Luptătorii de guerillă se specializaseră în repararea, modificarea şi chiar fabricarea de clone din piese recuperate din vechituri (numai în Polonia au fost fabricate peste 2 000 de Sten şi aproximativ 500 copii ale Blyskawica).
O faimoasă ambuscadă, aproape ratată datorită blocării Stenului a fost şi atentatul împotriva lui Reinhard Heydrich.
Batalioanele de infanterie Canadiană din nord vestul europei deţineau arme Sten pentru misiunile speciale iar la sfârşitul anului 1944 Canadian Army raporta chiar un surplus de arme. Dar În luptele din Italia Stenul nu a fost folosit datorită dificultăţilor de aprovizionare cu muniţie de 9 mm. Aici .45 ACP era deja folosit din plin de americani şi cerinţele de muniţie de 9 mm erau de regulă ignorate datorită spaţiului limitat de transport.
Sten a fost folosit chiar şi după crahul economic prin care au trecut britanicii după război, înlocuind în 1960 Lanchesterul lui Royal Navy, fiind folosit apoi şi în războiul din Korea. Treptat a fost retras şi la rândul lui înlocuit cu Sterling, în timp ce Canada adopta o armă similară C1 SMG.
Sten a fost una din puţinele arme pe care statul Israel le-a putut produce în perioada războiului arabo-israelian din 1948. Culmea este că armele Sten produse de Yshuv pentru formaţiunile militare israeliene luptau contra Stenurilor de producţie britanică folosite de Armata de eliberare Arabă.
Din anii 1950 pe armele sten folosite de British Army apare marcajul „L”, astfel că apar arme cu denumirea L50 (Mk II), L51 (Mk III) şi L52 (Mk V). Una din ultimele ocazii în care armata britanică a folosit aceste arme a fost împotriva IRA în campaniile de la graniţă ale acestora între 1956-1962, iar în exterior în războiul Indo-Pakistanez din 1971, în luptele de guerillă din Bangladesh din 71, în războiul din Vietnam (forţele speciale şi rangers) şi în războiul civil din China.
În 1984 Indira Gandhi a fost asasinată de doi din bodyguazii Sikh, ce au descărcat un întreg încărcător în doamna prim ministru.

De fapt manevrabilitatea lui a dus la proiectarea şi adoptarea M III „Grease-gun” de către armata SUA pentru cal .45ACP şi produs de General Motors care a folosit după modelul englez componente ambutisate şi tehnici de laminare.

Variante STEN
Sten a fost fabricat în mai multe variante de bază. Dar în vreme ce MK I a fost în serviciu o perioadă foarte limitată iar MK IV nici nu a cunoscut producţia de serie, aproape jumătate din producţia de 4,5 milioane a fost reprezentată de MK II.

Mark I

Lungime totală: 896 mm
Lungimea ţevii: 198 mm
Greutate: 3,8 kg

Primul Sten realizat vreodată (nr. T-40/1’, indicând paternitatea lui Harold Turpin, anul 1940 şi număr de serie „1”) a fost manufacturat de Turpin în atelierele Philips Radio din Perivale, Middlesex între decembrie 1940-ianuarie 1941. Această armă deosebită este păstrată în colecţia British Army Infantry and Small Arms School Corps din Warminster, Wiltshire.
Primele modele erau dotate cu un ascunzător de flăcări conic şi aveau o finisare mai îngrijită. Aveau crosă pistol şi crosă anterioară sub ulucul din lemn. Ca şi particularitate, mânerul anterior putea fi rabatat pentru a fi depozitat mai uşor. Patul era reprezentat de un tub din oţel. S-au fabricat în număr de 100 000 de bucăţi. În nomenclatorul german figura ca MP 768(e).
Mark I*
A cuprins primele simplificări ale lui Mk I. Mânerul anterior, piesele din lemn şi ascunzătorul de flăcări au fost eliminate pentru a scurta procesul de producţie şi a scădea preţul.

Mark II
A fost cel mai prolific model fiind fabricat în peste 2 milioane de unităţi. Era o armă manufacturată mai brut decât Mk I. Alte modificări includeau o ţeavă demontabilă mai lungă ce ieşea cu 70 mm în afara gabaritului manşonului de protecţie iar suportul magaziei se rotea pentru a deschide fereastra de ejecţie. Manşonul ţevii avea trei rânduri de găuri de răcire. Sten Mk II deţinute de germania purtau denumirea de MP.749(e). Unele Mk II erau prevăzute cu paturi din lemn.

Mark II standard
Lungime totală: 762 mm
Lungimea ţevii: 197 mm
Greutate: 3,2 kg

Mark II (Canadian)
Pe perioada celui de-al doilea Război Mondial o versiune a Stenului a fost produsă la Long Branch Arsenal în Long Branch, Ontario. Era similar modelului standard dar cu un pat de calitate îmbunătăţită. A fost folosit pentru prima dată în luptă în bătălia de la Dieppe în 1942.

Mark III
Acest design simplu a fost următorul produs după Mark II. Era modelul simplificat al lui Mark I. Fabricat atât în Canada cât şi în Marea Britanie. Cel mai mare fabricant a fost Lines Bros Ltd. Diferenţa faţă de Mk II era că toate componentele, corp, fereastra de ejectare, manşonul ţevii erau unite (sudate) şi ţeava fixă. Armele capturate de Germania purtau denumirea de MP.750(e).

Mark IV
A fost versiunea mai mică care nu a trecut de faza de prototip. Avea aproape dimensiunea unui pistol şi avea o configuraţie diferită cu un ascunzător de flăcări conic, crosă pistol, un pat uşor şi ţeavă foarte scurtă.

Mark V
Modificările includ pat, crosă şi uluc din lemn, şi sistem de montare a baionetei. Echipamentul paraşutiştilor cuprindea 7 magazii de cartuşe.

Mark VI
Lungimea totală: 908 mm
Lungimea ţevii: 198 mm
Greutate: 4,5 kg

Modele cu amortizor de zgomot
Modelele Mark IIS şi Mark VIS au fost dotate cu amortizor de zgomot încorporat integral. Acestea se încălzeau rapid în timpul tragerii şi din acest motiv au fost acoperite cu o pânză de azbest ce oferea o oarecare protecţie. Mark VI imprima proiectilului o viteză iniţială redusă, 305 m/s faţă de celelalte modele şi a fost versiunea cea mai grea din cele standard datorită greutăţii suplimentare a amortizorului de concepţie specială dar şi datorită patului din lemn. Sten Mark IIS deţinute de germani purtau denumirea de MP.751(e).
Modelele cu amortizor de zgomot au fost fabricate la solicitarea „Special Operations Executive” (SOE) pentru misiuni speciale în zonele de sub ocupaţie Germană din Europa.

Copii străine şi derivate
Sten Norvegian fabricat în număr mare de rezistenţă în perioada de ocupaţie Germană din piese vechi, în principal pentru a echipa membrii armatei de guerillă Milorg. La fel s-a procedat şi în Danemarca.

Sten Polonez Rezistenţa Poloneză a fost aprovizionată sistematic de către SOE şi Cichociemni cu numeroase Stenuri de diferite modele. Între 1942 şi 1944, aproximativ 11 000 de Sten Mark II au fost livrate către „Armia Krajova”. Datorită simplităţii designului, producţia locală de arme a demarat în cel puţin 23 de ateliere clandestine. Unele produceau copii de Mk II iar altele produceau aşa numitele „Polski Sten”. Acestea erau produse la Warşovia sub comanda lui Rzszard Bialotocki, din componente fabricate în fabrici oficiale ori procurate din diferite surse. Corpul principal era fabricat din cilindrii hidraulici destinaţi echipamentului medical. Toate pistoalele au fost marcate în limba engleză pentru a se diferenţia originea şi provenienţa. O versiune modernizată a fost fabricată în Polonia sub denumirea de „Blyskawica”.

Gerät Potsdam Spre sfârşitul lui 1944, uzina Mauser a demarat manufacturarea unor copii ale Stenului Mk II britanic pentru misiuni de sabotaj şi diversiune. S-au fabricat aproximativ 28 000 de unităţi.
MP 3008 Către sfârşitul anului 1945, Germania era în căutarea unui pistol mitralieră pentru dotarea Volkssturm. Pentru aceasta Mauser proiectează o versiune modificată a Stenului numită MP 3008. Principala diferenţă a reprezentat-o amplasarea verticală a magaziei. În total până la sfârşitul războiului au fost fabricate 10 000 de unităţi.

Neumunster Device a fost fabricat de Mauser Waffenfabrik în mare secret înaintea lui MP 3008. Acesta era o copie aproape perfectă a Stenului britanic, având chiar şi marcaje britanice originale. Scopul pentru care a fost manufacturat este necunoscut dar a fost fabricat cu cheltuieli enorme. O asemenea armă a costat de opt ori mai mult decât puşca Mauser Model 98K.

Austen MK I este un pistol mitralieră de 9 mm Australian derivat din Stenul britanic de către Lithgow Small Arms Factory în timpul celui de-al Doilea Război mondial. În perioada 1942-1944 s-au fabricat aproximativ 45 000 de unităţi. A rămas în serviciul Australian Army ca dotare standard până în 1966.

Sputter Gun este o invenţie americană menită să eludeze legea americană care definea arma automată ca şi armă care este capabilă să tragă mai multe cartuşe la o singură apăsare a trăgaciului. Fapt pentru care arma nu a fost dotată cu …trăgaci . Era declanşată pur şi simplu prin manevrarea închizătorului şi trăgea până la epuizarea muniţiei din magazie. A avut binenţeles o viaţă scurtă fiind rapid eliminată de pe piaţă de ATF.

Armele CAT Co.
În ultimii ani s-au făcut multe eforturi de a readuce Stenul, dar cu noua versiune a firmei CAT Co. se pare că experienţa Sten va fi în sfârşit disponibilă publicului larg. Pentru câţiva ani pe piaţa americană au existat multe piese de Sten disponibile ce au fost folosite din plin pentru realizarea unor copii cât mai fidele existând tentative de realizarea de versiuni semiautomate dar şi cu un singur foc.
În timp ce SA-2 după cum este denumit foloseste piese originale, recuperatorul este de concepţie nouă la fel ca şi alte subansamble, incluzând închizătorul şi arcul recuperator. Toate părţile interne sunt din oţel frezat şi tratate termic pentru a fi conforme regulilor guvernamentale. Ţeava de 19,7cm a fost unită cu ascunzătorul de flăcări extins la 33cm. Versiunea comemorativă OSS are un amortizor de zgomot fals pt cei ce vor să se joace de-a comandoul. Pentru perfecţionişti CAT Co. include şi o ţeavă falsa masivă.
Momentan compania livrează şi o ţeavă de 19,7cm care va permite tragerea cu gloanţe oarbe de 9mm (semi-auto bineinţeles).
Siguranţa a fost şi ea drastic modificată spre deosebire de originalul design britanic care implica mânerul închizătorului şi care atunci când este apăsat deconectează mecanismul de tragere. Această siguranţă schimbă înfăţişarea armei fără însă a face notă discordantă. Finisarea standard a STEN-ului este prin parckerizare. Demontarea este extrem de uşoară dacă se urmează ordinea operaţiunilor.
Fără pat şi ţeavă este uimitor cât de mic se face STEN-ul. Acesta a fost un mare avantaj în război pentru că putea fi transportat în cantităţi mari.
Oricum o persoană familiarizată cu Stenul original va putea cu usurinţă să deosebească o clonă de original. Închizătorul şi arcul recuperator au fost complet schimbate, pentru a face mai sigură funcţionarea în regim semiautomat. În mare parte noul STEN arată ca şi originalul cu excepţia modelului cu amortizor de 41 de cm.

Să vedem rezultatele unor teste efectuate pe CAT Co SA-2 si OSS la Petersen Ranch în Lake Elizabeth, California.
Munitia aleasa a fost: Black Hills 147 FMJ, Black Hills 115 FMJ, Hansen 124 FMJ, Samson 124 FMJ.
Surprinzător, trăgacele au fost destul de îngăduitoare/uşoare, trăgând la puţin peste 2Kg. Este clar faptul că acestea nu sunt un exemplu de calitate, dar totuşi sunt mai bune decât se poate aştepta cineva. S-au probat mai multe magazii folosind un dispozitiv de încărcare a lor original australian. Deşi cartuşele pot fi împinse cu degetul în magazie după vreo 10-12 treaba devine dificilă. Un astfel de dispozitiv de încărcare îţi uşurează munca.
Ascunzătorul de flăcări atinge o lungime până la 40cm, dar să nu uităm că de fapt ţeava armei este de doar 19cm. Se consideră că STEN-ul poate să facă faţă unei trageri la 25m, pentru că totuşi aceasta nu a fost concepută pentru distanţe mari.
Cătarea este o placă de oţel triunghiulară sudată pe partea anterioară a corpului. Înălţătorul este şi el o placă de oţel cu un mic orificiu. Lipsa de rafinament nu făcea sistemul de ochire foarte precis, dar totuşi cu rezultate destul de bune la capitolul precizie. La 3 focuri împrăştierea pe ţinta nu era mai mare de 5cm. În menghină în regim de foc full-auto majoritatea celor 32 de focuri erau în interiorul ţintei într-un grupaj ce nu depăşea 15cm în diametru.
Forţând norocul cu ţintele la 50 metri s-a obţinut o dispersie a focurilor sub 10cm în regim semiautomat. Arma a funcţionat bine cu toate tipurile de muniţie şi „alimentarea” a fost bună numai cu câteva blocări.
Chiar dacă este distractiv sa tragi cu STEN-uri sigur că nu mulţi l-ar alege ca o armă principală de luptă, chiar dacă întotdeauna şi-a făcut datoria chiar în situaţii limită, mai ales astăzi cînd oferta în domeniu este atât de variată.
Fiecare SA-2 este livrat de fabrică cu o magazie de 32 de cartuşe, un manual de utilizare şi bonusuri opţionale: echipament britanic p-37, praştii şi o carte excelenta intitulată „The British Sten” scrisă de Frank Iannamico. La modelul comemorativ OSS pe lângă alte ornamente, amortizorul fals este şi manşon de protecţie a ţevii.
Pentru cei care vor să-şi monteze singuri arma, firma CATCo. oferă kit-uri insoţite de instrucţiuni de ansamblare pas cu pas, la preţul de 299$.

Bibliografie:
Wikipedia
Peter Leidler The Sten Machine Carabine
Chris Bishop (editor) The Enciclopedia of World War II
William Weir 50 Weapons That Changed Warfare
www.militaryfactory.com
www.worldguns.ru