De-a lungul vremii necesitatea de a avea pe cîmpul de bătalie o armă cît mai performantă, a facut ca cercetarea în domeniul dezvoltarii armamentului să se afle în prim plan. Nume precum Browning, Colt, Fedorov, Sudaiev, Simonov sunt sinonime cu mari salturi înainte în cercetare şi inventarea de noi mecanisme pentru arme. Scriam într-un articol anterior despre Hugo Schmeisser şi despre al lui MP 41 , dar puţini cunosc faptul că principala lui realizare este o armă cu adevărat revoluţionară, şi aici vorbim despre Sturmgewehr 43/44.

La începutul celui de-al doilea război mondial Germania avea în dotarea armatei atît faimoasele Mauser 98 K (socotite de unii istorici ca şi “coloana vertebrală” a Wermacht), precum şi o întreaga gamă de arme semiautomate şi automate începînd cu MP40 şi terminînd cu MG34, aceasta numai dacă socotim armamentul de infanterie.

O mare problemă apărea datorită acestui amestec de arme, puşca standard nu putea fi bine utilizată de de infanteria mecanizată sau de echipajele blindatelor, datorită spaţiilor mici. Dotarea infanteriei cu pistoale mitralieră augumenta puterea de foc, dar aceste arme sufereau clar de lipsă de acurateţe şi putere dincolo de 100 de metri.

Ca şi oponenţii săi URSS sau Marea Britanie, Germania a încercat să dezvolte noi modele care să satisfacă noile cerinţe ale cîmpului de bătălie. S-a încercat în primul rînd dezvoltarea unei carabine semiautomate, asemănătoare cu modelele sovietice Tokarev SVT40, sau Simonov AVS36.

Germania începe dezvoltarea unor cartuşe intermediare începînd cu anii 1930. S-au facut încercări cu calibrele 7 mm sau 7.75 (arma M35 fabricată de Vollmer) dar Heereswaffenamt (HWaA), decide să se continue cercetarile păstrînd calibrul existent de 7.92 (din considerente economice). Noul 7.92”infanterie patrone kurz” dezvoltat de Gustav Genschow, Polte şi alţii în 1938, a fost denumit oficial 7.92 mm PP Kurz ( Kurz = scurt) . Dimensiunile sale erau 7.92x 33 îl faceau mai scurt şi mai puţin puternic decît clasicul 7.92×57 din care îşi trăgea originea.

În 1939 departamentul armamentului armatei germane ( HwaA) acordă un contract pentru producerea “Maschinen Karabinen” (Mkb) dezvotlată pentru noua muniţie de 7.92×33, atît companiei C.G. Haenel Waffen und Fahrradfabrik cît şi Walther .Designul firmei Haenel s-a dovedit superior astfel că se acordă acestei firme contractul definitiv. Dezvoltarea iniţială a avut loc sub denumirea MKb.42 – Maschinen Karabiner 1942. Această armă se dorea înlocuitorul pistoalelor mitralieră, puştilor cu închizător şi parţial a puştilor mitralieră pentru trupele de primă linie. Se dorea ca raza efectivă a acestei arme să fie în jur de 600 m.

Deja faimosul Hugo Schmeisser va conduce echipa de dezvoltare a fabricii Haenel , şi în curînd vor produce primul prototip al noii arme în 1942. În concordanţă cu specificaţiile, arma moştenea cîteva caracteristici de la pistolul mitraliera MP40 ca de exemplu mînerul de armare pe partea stîngă şi butonul de eliberare a încărcătorului. Datorită faptului ca arma a fost construită cu folosirea maximă a metalului ştanţat, firma Haenel s-a unit cu firma Merz Werke care avea o bună experienţa în ştanţarea metalului ( chiar daca nu avea nici o legatiură cu producerea de armament).

Primele arme a u fost livrate unităţilor care luptau pe frontul de est începînd cu mijlocul anului 1942. Numărul total de arme de acest tip produse a fost de 11.000 bucăţi. MKb.42( H) era o armă ce funcţiona atît în modul semiautomat cît şi automat care folosea recuperarea gazului pentru armare. Pistonul recuperator cu o cursă destul de lungă se afla deasupra ţevii. Arma trăgea din închizător deschis, ca şi pistoalele mitralieră şi avea un buton de selecţie a focului deasupra gărzii trăgaciului. Arma avea un pat de lemn şi putea fi dotată şi cu baioneta standard.

După testarea intensivă în condiţii de luptă a MKb.42(H), HwaA cere colectivului de la Haenel sa aducă cîteva îmbunătăţiri importante design-ului iniţial. Cel mai important era de a înlocui sistemul de tragere din închizător deschis în semnificativ mai utilul sistem de tragere din închizător închis pentru îmbunătăţirea acurateţii tirului la tragerea foc cu foc. Hugo Schmeisser va dezvolta o nouă armă în concordanţă cu noile cereri în anul 1943.

Din păcate “clarviziunea” lui Hitler intervine , acesta ordonînd ca numai armele existente sa fie fabricate şi dezvoltate, iar MKb.42( H) nu se afla pe lista aprobată. Pentru ocolirea ca sa spunem aşa a acestei directive, se redenumeşte MKb în MP (machinen pistole) care se afla deja pe listă. Astfel noua armă va fi denumită MP43 şi va intra în producţie (limitată) şi încercări pe front. Timp de 6 luni arma va fi intensiv testată obţinînd rezultate foarte bune, astfel că în septembrie 1943 Hitler permite continuarea programului MP 43. Primele MP 43 vor fi distribuite Waffen SS , iar în octombrie 1943 Diviziei 93 Infanterie pe frontul de est. Pe parcursul anului 1943 arma va suferi cîteva modificări (minore) şi va fi redenumită MP 43-1 şi Mp 43-2. Practic modificările se referau la înălţător şi la adaptarea unui aruncător de grenade.

Producerea şi distribuirea va continua pînă în aprilie 1944, cînd după primirea rapoartelor de pe frontul de est , Hitler va decreta că această armă face parte dintre aşa numitele “wunderwaffe” şi îl va boteza oficial cu numele de “Sturmgewehr” StG 44. În traducere armă de asalt, numele nu numai că va desemna această armă , dar va defini şi noua clasă de arme ce se vor dezvolta în viitor.

Producţia va creşte, astfel că pînă la sfîrşitul războiului un număr total de 425977 StG44 vor fi produse. Arma se va dovedi un succes, în special pe frontul de est acolo unde a şi fost distribuită prima dată. Un soldat bine instruit era mult mai eficient cu StG 44 în lupta la distanţa decît cu un MP 40 şi mai eficient în lupta de aproape decît cu un Mauser Kar 98. Deasemenea s-a dovedit eficientă chiar şi în condiţiile de frig extrem din Rusia. Vorbind de frontul de est , StG 44 s-a dovedit superior în lupta de aproape contra infanteriei dotate pistoale mitralieră PPD şi PPsh 41, care dotate cu un încărcător tambur de 75 cartuşe ofereau o mare putere de foc.

StG44 va fi îmbunătăţit pe parcursul producţiei. Vor apărea dotate cu aşa numitul Krummlauf (ţeavă strîmbă), un dispozitiv făcut sa tragă “după colţ”. A existat atît varianta “I”- infanterie , cît şi varianta “P”- panzer pentru folosirea de către tanchişti. Versiunile aveau ţevi îndoite la 30, 45. 60 şi 90 grade.

Deasemenea va fi dotată cu Zielgerat 1229 – VAMPIR, care era un dispozitiv cu ochire în infraroşu. Dispozitivul consta dintr-o lunetă supradimensionată şi o lampă în infra-roşu, foarte ficient pe timp de noapte.

Spre sfîrşitul războiului inginerii germani de la fabrica Mauser dezvoltă o nouă armă ce folosea acelaşi cartuş ca StG44 şi mecanismul de recul scurt împrumutat de la Mg42 sub denumirea de MKb Grerat 06H (H este abrevierea de la halbverriegelt – jumătate blocat) ce ulterior va căpăta denumirea de StG45(M) . Arma urma să înlocuiască StG44 datorită unui preţ mai mic de fabricaţie (45 de Reichmarks faţă de 70 Reichmarks). S-au fabricat doar 30 de exemplare la fabrica Oberndorf am Neckar dar oricum arma nu a intrat în producţia de serie. Însă principiul a fost folosit după război de către CETME şi Heckler & Koch.

După sfîrşitul celui de-al doile război mondial StG44 va rămîne în dotarea Poliţiei populare şi Armatei Est germane pînă la începutul anilor 1960. Alte ţări care au folosit această armă este Cehoslovacia şi RSF Iugoslavia care a avut în dotare arma pînă în 1980 (Batalionul 63 paraşutişti) sub denumirea „Automat, padobranski, 7.9 mm M44, nemacki” iar apoi au fost vîndute regimurilor prietene din Orientul apropiat şi Africa. Chiar şi în zilele noastre fabrica Pirvii Partizan încă mai fabrică muniţia 7.92×33

Astăzi arma despre care am vorbit este considerată cu adevărat prima armă de asalt modernă, designul ei fiind folosit şi de alţii pentru producerea propriilor arme de asalt precum AK47 al lui Mihail Kalasnikov sau M16 al lui Eugene Stoner. Chiar dacă AK 47 are un mod diferit de acţiune , gurile rele spun ca ar fi direct inspirată din StG44, mai ales că Hugo Schmeisser a petrecut ani buni în captivitate în Uniunea Sovietică între 1946 şi 1952, lucrînd la fabrica de armament din Ijevsk .

Argentina a fabricat propria variantă de StG44 de către CITEFA pînă în anii 1950.

/td>

În august 2012 rebelii sirieni au raportat capturarea a 5000 MP44 în condţie bună.

Caracteristici :

Greutate: 4.62 kg , sau 5.1 kg cu înărcător
Lungime: 930 mm
Lungimea ţevii:419 mm
Muniţie: 7.92×33 kurz
Operare: Cu recuperare de gaz, închizător rotativ, semiautomat sau automat
Cadenţa tragere : 550-600 focuri/minut.
Viteza glonţului la gura ţevii: 685 m/s
Distanţa efectivă de tragere: 300 m în mod automat
600 m în mod semiautomat
Încărcare: încărcător detaşabil 30 gloanţe
Dispozitive de ochire: înălţător reglabil de la 100 m la 800 m ( cu poziţii intermediare la 250, 350 şi 450 m) , cătare cu tunel.

BIBLIOGRAFIE

Bishop, Chris (1998), The Encyclopedia of Weapons of World War II, New York: Orbis Publishing Ltd.

D 1854/3 Sturmegewehr 44 (StG 44) Gebrauchsanleitung.
Hans-Dieter Handrich, Sturmgewehr – Firepower to Striking Power, Grade Publications, 2004
Ian Hogg & Terry Gander, Jane’s Guns Recognition Guide, Harper & Collins Publishers, 2005.
Mc Nab Chris – Twentieth – Century Small Arms , Grange Books 2001.
Phillip Peterson – Standard Catalog of Military Firearms , 4th Edition.