Partajează

ASOCIATIA NATIONALA A COLECTIONARILOR DE ARME
ASOCIATIA NATIONALA A DETINATORILOR DE ARME

Către,

Preşedenţia României, domnului Traian Băsescu
Guvernul României,domnului Prim ministru Victor Ponta
Ministerul Finanţelor Publice,domnului ministru Daniel Chiţoiu
Senatul României domnului preşedinte George Crin Laurenţiu Antonescu
Camera deputaţilor domnului preşedinte Valeriu Zgonea

Stimati domni
În nota de fundamentare a modificărilor fiscale, Guvernul arată că îndeplinește obligația de ”informare a societăţii civile cu privire la necesitatea elaborării proiectului de act normativ”. Iar în același document se arată că ”proiectul de act normativ se publică pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice şi este dezbătut în cadrul Comisiei de Dialog Social la care participă reprezentanţi ai organismelor interesate”. Numai că proiectul de ordonanță a fost postat pe site-ul Ministerului Finanțelor luni seara, în jurul orei 20.00, iar a doua zi, marți, la ora 14.00 a fost programată ședința de guvern în care s-au adoptat măsurile fiscale. Înţelegem că şeful guvernului se grăbea să plece în concediu, fapt pentru care pentru așa-numita consultare a societății civile privind proiectul de modificare fiscală, Guvernul a alocat circa 18 ore, fără să convoace o şedinţă de dezbatere publică.
Lăsând la o parte ipocrizia, pe care Guvernul o manifestă faţă de societatea civilă, cu care dealtfel ne-am obişnuit, am luat cunoştinţă cu îngrijorare de decizia guvernului de reintroducere a accizelor la unele mărfuri considerate de lux şi mai ales la arme şi muniţii. Suntem deasemenea obişnuiţi ca noi, deţinătorii de arme de orice fel, vânătoare, tir, autoapărare, apărare şi pază, colecţie etc., să fim consideraţi potenţiali infractori şi să fim obligaţi să facem faţă unei multitudini de campanii duse împotriva noastră pe toate planurile. Iată că legiuitorul a mai deschis un front împotriva noastră, cel al taxelor.
Având exemplul anterior al accizelor la arme, această măsură cu siguranţă nu aduce un plus în privinţa încasărilor bugetare, volumul tranzacţiilor fiind destul de mic iar plusul încasărilor aferente absolut nesemnificative. Este mai mult o măsură populistă, aplicată doar pentru a aduna capital electoral. Scăderea preţului la pâine este absolut nesemnificativă, nu vine în niciun fel în ajutorul cetăţenilor şi nu este o justificare reală. Dealtfel, conform declaraţiilor, scopul acestei măsuri este “reducerea evaziunii fiscale pe lanţul producătorilor de produse de panificaţie”. Ori, este absolut incorect şi imoral ca impotenţa unui mecanism de colectare a taxelor să fie corectată, compensată cu măsuri de impozitare discriminatorie suplimentară a unei categorii de cetăţeni.
Cu siguranţă, ca şi în anii trecuţi, cu această măsură veţi crea alte direcţii şi metode de evaziune fiscală pe care dealtfel ar trebui să le cunoaşteţi foarte bine din experienţa anterioară. Ştiţi foarte bine că prin aceasta veţi deschide o piaţă paralelă, la limita legii, de comerţ cu astfel de bunuri, aşa cum s-a practicat în perioada în care aceste produse erau accizate, adică introducerea în ţară de mărfuri cu facturi având preţuri mai mici, stabilite prin negociere cu furnizorii.
Această măsură va duce la o scădere drastică a vânzărilor în domeniu, având ca urmare încasări reduse şi implicit scăderea sumelor pe care operatoirii în domeniu le plătesc statului cu regularitate, sub formă de impozite şi TVA, în acest domeniu evaziunea fiscală fiind aproape inexistentă datorită statutului special al mărfurilor pe care aceştia le comercializează. Este aproape normal în România ca pentru încălcarea legii de către unii să fie “pedepsiţi” alţi oameni de bună credinţă.
În orice domeniu scăderea preţului la consumabile, muniţie în cazul nostru, aduce o creştere a consumului, implicit a sumelor plătite către stat sub formă de impozite, TVA etc, cu toate acestea luaţi în mod conştient măsuri menite să reducă consumul. Accizarea muniţiei pentru armele cu destinaţie sportivă este o măsură ce va afecta foarte puternic activitatea sportivă de performanţă, activitate de importanţă naţională, ştiut fiind că şi în condiţiile actuale, cluburile sportive îşi desfăşoară activitatea în condiţii foarte grele, tocmai din cauza bugetelor de austeritate.
Pe de altă parte ar mai fi aspectul social al problemei. Considerăm că în conformitate cu Constituţia României, dreptul la siguranţa personală, dreptul la apărare personală, este protejat, nu este negociabil şi nu este un lux. Dumneavoastră, prin măsurile luate dovediţi că ignoraţi toate aceste aspecte.
Colecţionarea de arme nu este un lux, este prezervarea unor obiecte , patrimoniu tehnic, cultural, istoric, o sarcină pe care persoane private şi-o asumă, degrevând statul de o mulţime de cheltuieli. O taxă pe aceste bunuri este ca şi cum s-ar acciza vânzarea de picturi, sculpturi, timbre, automobile etc.
Considerăm normal ca în asemenea momente statul să ia măsuri de ieşire din criză, dar la fel de normal considerăm că aceste măsuri trebuiesc luate cu discernământ, după o analiză serioasă, după un studiu de impact şi după un studiu profesionist al efectelor, al rezultatelor, al eficienţei, în ultimă instanţă al oportunităţii acestor măsuri.
Este cu atât mai rău din partea dumneavoastră că, cunoscând toate aceste aspecte, doriţi totuşi implementarea acestor măsuri păguboase atât pentru dumneavoastră cât şi pentru cetăţeni, fapt ce pune la îndoială buna dumneavoastră credinţă. Se pare că nu aţi învăţat nimic din experienţele anterioare.
Sperăm în revizuiriea acestui proiect de lege şi a consultarii reale a societăţii civile şi a organismelor interesate.

Partajează