An: 2011

DOAR PENTRU CĂ UN OARECARE PRAF DE PUSCĂ ESTE NEGRU DE CULOARE, NU ÎNSEAMNĂ ÎN MOD AUTOMAT, CĂ SI ESTE PULBERE NEAGRĂ.

După această scurtă introducere oarecum confuză la prima citire, să vedem, ce este de fapt controversata pulbere neagră.
Putem să afirmăm aproape cu certitudine, că praful de puscă, pe vremuri de odinioară numindu-se „serpentine„ , provine din China antică. Chinezii il foloseau si pentru scopuri militare inclusiv, nu numai distractive (artificii, petarde). Prin căi incerte, nestiute, poate prin Marco Polo, reteta fabricării prafului ajunge si în Europa, el revenind din China în 1295; însă premergător expeditiei, Marcus Graecus relatează despre o formulă similară în opera sa Liber Ignum, scris în 1225 , iar în 1248, călugărul englez Roger Bacon descrie o retetă asemănătoare în De Secretis Operibus Artis Et Naturae Et De Nulliate Magiae, simultan, Albertus Magnus si Berthold Schwartz făcând experimente; si în Orientul Apropiat (Siria, Egipt) sunt cunoscute deja mixturi pirotehnice, folosite tot pentru scopuri militare.

Este cea mai veche încărcătură de azvârlire, cunoscut de circa 700 de ani încoace.
Ulterior, prin 1886, când s-a inventat pulberea pe bază de nitroceluloză, făra fum, au trebuit să recurgă la distingerea celor două tipuri de substante propulsive. Si asa a luat nastere termenul de pulbere neagră cu fum ( BP black powder ), respectiv pulberea fără fum, pe bază de nitroceluloză ( NC smokeless powder ).

Pulberea neagră este compusă din trei ingrediente de bază : nitrat de potasiu (salpetru), cărbune si sulf, în proportii oarecum variabile, în functie de efectul dorit (ardere mai rapida sau mai lentă etc.), dar formula cea mai răspândită fiind 75 % nitrat de potasiu, 15 % cărbune(de preferat din salcie, fag) si 10 % sulf. Cel din urmă accelerează arderea cărbunelui, iar oxigenul necesar este furnizat de salpetru.
La prima vedere pare a fi foarte simplu realizarea artizanală a pulberii negre, dar în realitate este un proces mult mai mult complicat si extrem de periculos, iar rezultatul niciodată nu o să fie, calitativ vorbind, ca unul de fabrică. Odinioară, cele trei componente, după ce au fost măcinate fin, ca de făină, erau pur si simplu amestecate în proportiile dorite, dar, cu transportul (cărute, etc.), din cauza zvâcnirilor repetate repede isi pierde omogenitatea, nemaiprezentând efectul, arderea, explozia dorită. Citeste mai mult

Steyr Mannlicher este unul din cei mai vestiţi şi mai apreciaţi producători de arme europeni, cu o istorie de peste un secol şi cu realizări marcante de-a lungul acestei perioade.
Orăselul austriac Steyr este consemnat documentar ca leagăn al fabricanţilor de arme încă din secolul XIV iar secolul XV gaseşte aici o intensă activitate manufacturieră în domeniul armelor scurte şi lungi produse atât pentru piaţa civilă cât şi pentru armata imperială.

În 16 aprilie 1864, Josef Werndl fondează firma Josef und Franz Werndl & Comp. Waffenfabrik ce avea să devină ulterior Österreichische Waffenfabriksgesellschaft sau OEWG apoi Steyr Werke AG, Steyr-Daimler-Pouch AG din care face parte Steyr Mannlicher, firmă ce devine independentă in 1990 când conglomeratul austriac se scindează iar în 1994 îşi creşte capacitatea de producţie achiziţionând Suhler Jagd und Sportwaffen.

Încă de la început fondatorii au realizat importanţa producţiei de arme destinate armatei iar în 1867 obţineau deja primul contract important pentru armată – 250.000 arme –impunându-se cu un model foarte simplu şi fiabil de armă cu încărcare pe la culată. În 1886, după ce Werndl reuşeşte să-l convingă pe inginerul de căi ferate Ferdinand Mannlicher să-şi părăsească slujba sigură şi să rişte în producţia şi comerţul cu arme, compania avea deja 6000 angajaţi şi producea 8000 arme săptămânal iar în 1889 ajunsese la 10.000 salariaţi pentru a ajunge la apogeu în 1912 cu 15.000 angajaţi şi cotat ca cel mai mare producător de arme european al epocii. Citeste mai mult

Un film văzut la televizor mi-a readus în memorie imaginea ofiţerului român din primul război mondial . E vorba despre cunoscuta ecranizare “ Pădurea spînzuraţilor” . În film personajul principal purta la şold în tocul caracteristic un pistol Steyr Hahn.
Acest binecunoscut pistol în lumea colecţionarilor de arme a fost definitivat de inginerul şef Konrad Murgthaler al Österreichische Waffenfabrik Steyr . Acesta s-a bazat pe un design mai vechi a lui Karl Krnka, Georg Roth, si Ferdinand Mannlicher – Steyr Roth 1907.

Modelul 1911 dezvoltat pentru uz militar a fost iniţial ignorat de armata Austro-Ungară pînă în 1914 , când a fost adoptat sub indicativul M12. Armata austriacă avea în dotare Roth Steyr 1907 , şi revolverul Rast – Gasser 1898 pe când armata ungară folosea pistolul Frommer-Stop. Se pare ca iniţial un mic număr al variantei comerciale cunoscute sub numele de M1911 a fost cumpărat de ofiţeri . Oricum Österreichische Waffenfabrik s-a bazat la început mai mult pe exporturi catre Chile ( 5000 arme) , România ( 62000 arme). A fost deasemenea adoptat de catre Landwehr ( armata teritorială austiacă) sub numele “9mm Repetierpistole M.12” sau sub numele “9mm Selbstlade Pistole M.12”. La începerea primului război mondial Austria s-a găsit în situaţia de a duce mare lipsă de arme individuale , cum productia lui Roth-Steyr 1907 se terminase , producţia lui Steyr –Hahn s-a dublat . Pînă la sfîrşitul razboiului aproximativ 300 000 pistoale au fost produse . În 1916 chiar şi armata bavareză comandase 10000 de bucati în calibrul 9 parabellum. Bulgaria de asemenea a comandat această armă ( numarul nu se cunoaşte) . Deasemenea au existat şi un număr de Steyr-Hahn model M12/P16 capabile sa traga şi foc automat avînd o magazie extinsă de 16 cartuşe. Citeste mai mult

La invitatia directorului Muzeului Marinei Romane , comandor Olimpiu Glodarenco , o delegatie A.N.C.A a participat pe 10.08.2011 la vernisajul expozitiei tematice ,,Armata Romana in persepectiva evolutiei armamentului”. Presedintele A.N.C.A a luat cuvintul in deschiderea acestei manifestari deosebite [...]