DOAR PENTRU CĂ UN OARECARE PRAF DE PUSCĂ ESTE NEGRU DE CULOARE, NU ÎNSEAMNĂ ÎN MOD AUTOMAT, CĂ SI ESTE PULBERE NEAGRĂ.
După această scurtă introducere oarecum confuză la prima citire, să vedem, ce este de fapt controversata pulbere neagră.
Putem să afirmăm aproape cu certitudine, că praful de puscă, pe vremuri de odinioară numindu-se „serpentine„ , provine din China antică. Chinezii il foloseau si pentru scopuri militare inclusiv, nu numai distractive (artificii, petarde). Prin căi incerte, nestiute, poate prin Marco Polo, reteta fabricării prafului ajunge si în Europa, el revenind din China în 1295; însă premergător expeditiei, Marcus Graecus relatează despre o formulă similară în opera sa Liber Ignum, scris în 1225 , iar în 1248, călugărul englez Roger Bacon descrie o retetă asemănătoare în De Secretis Operibus Artis Et Naturae Et De Nulliate Magiae, simultan, Albertus Magnus si Berthold Schwartz făcând experimente; si în Orientul Apropiat (Siria, Egipt) sunt cunoscute deja mixturi pirotehnice, folosite tot pentru scopuri militare.
Este cea mai veche încărcătură de azvârlire, cunoscut de circa 700 de ani încoace.
Ulterior, prin 1886, când s-a inventat pulberea pe bază de nitroceluloză, făra fum, au trebuit să recurgă la distingerea celor două tipuri de substante propulsive. Si asa a luat nastere termenul de pulbere neagră cu fum ( BP black powder ), respectiv pulberea fără fum, pe bază de nitroceluloză ( NC smokeless powder ).
Pulberea neagră este compusă din trei ingrediente de bază : nitrat de potasiu (salpetru), cărbune si sulf, în proportii oarecum variabile, în functie de efectul dorit (ardere mai rapida sau mai lentă etc.), dar formula cea mai răspândită fiind 75 % nitrat de potasiu, 15 % cărbune(de preferat din salcie, fag) si 10 % sulf. Cel din urmă accelerează arderea cărbunelui, iar oxigenul necesar este furnizat de salpetru.
La prima vedere pare a fi foarte simplu realizarea artizanală a pulberii negre, dar în realitate este un proces mult mai mult complicat si extrem de periculos, iar rezultatul niciodată nu o să fie, calitativ vorbind, ca unul de fabrică. Odinioară, cele trei componente, după ce au fost măcinate fin, ca de făină, erau pur si simplu amestecate în proportiile dorite, dar, cu transportul (cărute, etc.), din cauza zvâcnirilor repetate repede isi pierde omogenitatea, nemaiprezentând efectul, arderea, explozia dorită.