Scriam într-un articol anterior despre devenirea asociației. Spuneam că suntem în căutare de oameni pasionați, care să participe la formarea și pe meleagurile noastre a unei “culturi a armelor” prin colecționarea acestor bijuterii de oțel (mai nou și din plastic ).
Anii au trecut și iată că după 15 ani A.N.C.A s-a dovedit viabilă și a reușit să se impună în acest domeniu căpătînd atît recunoaștere națională din partea autorităților, cît și internațională prin primirea în rîndul federației europene a colecționarilor de arme FESAC.
Dar nu doresc acum să fac o istorie a activităților noastre, care sunt bine cunoscute și ne-au adus într-un punct care ne obligă să mergem în același ritm.
Voiam doar să împartășesc cu dumneavoastră faptul că asociația este “vie “ datorită membrilor ei care își proiectează pasiunea de colecționari în toate activitățile lor. Anul acesta cînd am împlinit 15 ani de existență activitățile au fost deosebit de diversificate. Aș începe cu lansarea în cadrul Muzeului Național de Istorie al României în data de 17 februarie a unui proiect editorial, și anume cartea “Armele, Istorie, Poveste, Pasiune “. Lucrarea reprezintă o colecție de articole dedicate armelor din diverse perioade istorice scrise de membrii ai A.N.C.A, și se remarcă prin bogăția și calitatea deosebită a tipăriturii și ilustrației.
Au urmat întîlniri lunare în poligoane, unde fiecare participant a putut să își prezinte noile achiziții și bineînțeles să participe la o ședință de tragere. Vorbind de întîlniri, trebuie neapărat să amintesc și de întîlnirea anuală a asociației care și anul acesta a avut loc la tot la Orșova de Pădure în cadrul poligonului FANARM. Gazduirea a fost perfectă, iar de-a lungul a 2 zile am avut ocazia să socializăm și bineînțeles să participăm la o tragere în poligon. Am fost onorați și de vizita Prințului Dimitrie Sturdza, care a fost impresionat de calitatea “exponatelor” și de activitatea asociației noastre. Mai mult, și-a exprimat dorința de a deveni membru A.N.C.A și am fost invitați să vizităm muzeul cinegetic organizat de alteța sa.
Întîlnirea asociației de luna trecută a mai marcat o bornă în activitatea noastră. Întrunirea a fost interesantă îmbogățind în palierul juridic demersurile noastre ce țin de cultura armelor de foc. Evenimentul central, seminarul “Legitima apărare, starea de necesitate și armele de foc- mituri, lege, jurisprudență “a fost urmat de prezentarea unei arme istorice deosebită tehnic, revolverul Nagant model 1895.
Dorim să îi mulțumim colegului nostru Dl. Av. Adrian Zamfir, lectorul seminarului ce a susținut cu aplicație și eleganță acest demers, îmbinînd atît aspectele legislative, de pocedură judiciară cît și viața reala, reușind să ne capteze atenția și să aducă lămuriri accesibile și nespecialiștilor. Expunerea și discuțiile pe marginea materialului prezentat au fost apreciate, dovedind încă o dată că membrii A.N.C.A tratează cu responsabilitate cadrul legal aferent armelor de foc. În viitorul apropiat pe site-ul anca.com.ro veți putea descărca materialul oferit de Dl. Avocat Adrian Zamfir, o sinteză de aspecte din Codul penal, Codul de procedură penal, spețe – jurisprudență, legea 295/2004. Se cuvin mulțumiri gazdei noastr,e complexul GUNPRO din Otopeni ce a pus la dispoziție sala de curs și ca de obicei prietenosul poligon pentru tragerea de agrement ce a urmat.
Închei aceasta scurtă prezentare cu speranța ca viitorul să ne aducă și alte reușite în domeniu, astfel ca și în anii următori să fim mîndri că A.N.C.A “ trăiește “, iar pasiunea ce o împărtășim să ne conducă spre alte borne în activitatea de colecționari de arme.
Ioan Găucan
Președinte A.N.C.A
Ploiești 4.11.2022