De Pera Baity
Binoclurile nu sunt instrumente atât de recente pe cât am crede, inclusiv în uz militar.
Începuturile dispozitivelor optice pentru corectat vederea se regăsesc în Veneția și Florența la sfârșitul secolului al 13-lea, atunci când primii fabricanți de ochelari își rafinează tehnologia de șlefuire.
Precursori au existat și în antichitate fabricând lentile concave de cristal pentru potentații vremurilor iar bazele teoretice sunt descrise în Optica lui Ptolemeu, secolul 2, redescoperită în evul mediu pe filieră arabă.
Fabricanții vor fi observat efectul înlănțuirii lentilelor convexe și concave și, în 1608, 2 olandezi Lipperhey și Metius cer la Haga patente pentru telescoape proprii, însă mulți fabricanți din Vestul Europei prind de veste iar un patent nu a fost acordat pentru un dispozitiv atât de ușor de copiat. Galileo Galilei este cel care a consacrat instrumentul din punct de vedere științific utilizând deja în toamna lui 1609 cel mai avansat telescop cu grosisment de 20 pentru ca în 1610 sa publice o lucrare astronomică despre noi descoperiri (ex. Inelele lui Saturn și 4 sateliți ai lui Jupiter) dar curând și alți fabricanți realizeaza telescoape “galileene” performante.
Telescopul Kepplerian cu lentile convexe va deveni favoritul astronomilor spre mijlocul secolului 17 obţinând o luminozitate și un câmp vizual superioare. Telescopul cu reflexie (oglinda curbă) al lui Newton deși impresionând lumea științifică nu va câștiga piața decât după rezolvarea dificultăților tehnologice un secol mai târziu și atunci când va fi fabricat în serie mare de James Short.
În această vreme telescopul galilean rămânea favorit pentru observații terestre iar la începutul sec. al 18-lea câțiva fabricanți din Paris, Milano și Berlin alătură 2 telescoape obținând binocluri. Francezul Lemiere și germanul Voigtländer le perfectează în anii 1820 obținându-se 2 produse cu succes comercial – binoclul de teatru/operă și binoclul de câmp – în special cu rol militar. Ignazio Porro patentează în 1854 sistemul cu prisme pentru ca în 1893 recent intemeiata firmă Karl Zeiss Jena să prototipeze primul binoclu cu prisme porro. În armata română binoclul este surprins în Războiul De Independenţă începând cu bombardamentul artileriei la Calafat, privit prin binocluri galileene.
Binoclul Goerz cu telemetrul lt-col V. Ionescu
Binoclul Goerz adaptat telemetrului proiectat de lt-col V. Ionescu a fost aprobat pentru ofiţerii de infanterie, cavalerie şi geniu prin ordinul circular nr. 22 din Monitorul Oastei 26 din 1906 (1). Istoria acestui frumos binoclu debutează cu o primă generaţie fabricată intr-o serie limitată – pana la data articolului ştim că a supravieţuit doar nr. 42, raritate ce, din păcate, nu mai păstrează telemetrul. Această variantă inedită este conform aspectului, modificarea binoclului de success model 1899 D.F. (Doppelfernrohr) 99 grosisment 7x,din a doua generaţie “Trieder”, al casei Goerz din Berlin-Friedenau.
Ansamblul cu telemetrul românesc a parcurs probe oficiale de omologare cu o comisie militară în 1902.
Atunci când Goerz lansează un nou model, D.F.03 8x, omologat în armata germană în 1903, ofiţerii români aleg să continue cu un binoclu derivat din noul model.
Astfel, seria a doua Goerz-Ionescu are grosismentul 8x şi trece un nou set de probe la comisia militară în 1905. După finele testelor se pare că şi binoclurile din prima serie sunt acceptabile pentru uz.
Ionescu prezintă binoclul astfel: “posedă următoarele proprietăţi indispensabile pentru armată:
câmp de vedere mare, claritate, luminozitate şi efect stereoscopic, care face a vedea obiectele din natură detaşate unele de altele şi cu un relief mare.”
Mai departe descriu varianta a 2-a de serie mare. Frumoasa inscripţionare argintată în relief este standard (este aceeaşi şi pe prima serie): pe cutia stângă pe capacul dinspre ocular avem Trieder Binocle Telemeter Lt-Colonel Jonescu (cu “J”); pe capacul dinspre ocular al corpului drept: C P Goerz Berlin (inscripţie obisnuita pe D.F.03), dedesubt Armee Mod. Pat si Nr xxxx – serie unică de 3 sau 4 cifre.
Corpurile sunt din aluminiu îmbrăcat în piele de porc brună. Este un binoclu “cu şarnieră” întrucât corpurile sunt unite printr-o balama plină cu un arbore central de alamă variind distanţa interpupilară şi având posibilitate de strângere cu şurub. Capacele sus-jos, ocularele şi obiectivele sunt din alamă purtând lentilele şi prismele aferente.
Reglarea dioptriilor este individuală stânga-dreapta având bonete din ebonită.
Diametrul obiectivelor 20 mm, câmpul vizual declarat 87 mm la 1000m (1)= aprox 5°.
Construcţia simplă permite curăţarea interioară prin demontarea capacelor înşurubate, însă nu la fel de facil precum la binoclul Clermont al artileriei după cum vom vedea. Prismele nu sunt incastrate ci sunt menţinute presat în locaşe cu ajutorul unor garnituri de plută de care se pot desprinde usor. Este nevoie de unelte potrivite, dexteritate şi răbdare.
Există o relativ bună etanşeitate ajutată de execuţia îngrijită, lacuri şi vaseline, prismele şi lentilele sunt excelent finisate suplinind lipsa acoperirilor şi luminozitatea scăzută. Presupunând bună îngrijirea de-a lungul a aproape 120 ani, curăţind doar cu finet sticla, binoclurile supravieţuitoare permit şi astăzi o observare placută în ciuda câmpului vizual modest conform standardelor actuale. Recolimarea binoclului se poate realiza în regim propriu prin încercări succesive şi adăugarea de foiţe de tablă de alamă de reglaj cu şuruburile şarnierei slăbite (câte 2 de fiecare parte) şi crăcănarea axelor ocular după caz. Instrucţiunile pentru binoclul cu telemetru scrise de inventatorul lt-col V.Ionescu menţionează o poziţie de observare îmbunătăţită folosind drept reazăm sabia ofiţerească scoasă parţial din teacă şi fixată cu o pană din lemn. Instrucţiunile (1) alocă un spaţiu generos frumosului dispozitiv telemetru ataşat ocularului drept. Pe principiul
stadiometrului, observatorul regla telemetrul încadrând obiectele vizate între 2 fire dintre care unul mobil, pentru distanţe între 200 si 2300m. Telemetrul are 4 repere standard: infanterist văzut în întregime 1,7m, infanterist de la cap la genunchi 1,4m, călăreţ întreg 2,4m şi călăreţ în şa de la pieptul calului 1,55m. Se puteau folosi şi alte dimensiuni usor de aproximat (înălţimea unei ferestre, etaj de casă, înălţimea unui vagon şe sine) iar prin rotirea rozetei zimţate (binoclu la ochi ţinut cu ambele maini sau şurubului superior (doar pentru binoclu bine rezemat) încadrarea între fire permitea apoi citirea pe telemetru a distanţei aproximative.
Instrucţiunile oferă exemple tactice, le rezum cu un exemplu: un comandant de unitate putea comanda trupei punerea înălţătorul puştilor la 1200m, îşi regla telemetrul pe cadran pentru 1200 şi verifica momentul cand inamicul de înălţimea cunoscută (era dată o medie de 1,7m pt infanterist) ajungea să fie încadrat de fire pentru a comanda foc, economisind muniţie şi fără să piardă momentul surpriză printr-un foc prematur. Ofiţerul Ionescu mentionează că la încercările din 1902 şi 1905 binoclul cu telemetru a avut o eroare de măsurare de sub 5% din distanţa măsurată, sub eroarea în bătaie a înălţătorului armei (Mannlicher Md.1893) şi o viteză de măsurare între 10 şi 15 secunde.
Binoclul avea 2 urechi de alamă laterale de care se prindea o cureluşă subţire de gât şi 2 ocheţi în corpurile de aluminiu pentru cureaua de agăţare la nasturele tunicii.
Sunt cunoscute 2 modele de toc standard, amble brune din piele de bovină. Cel mai complex este tipic fabricantului Goerz, avea 2 ocheţi de oţel rotativi de care se prindea o curea de umăr. Gaica de prindere pe centură era elegant prinsă cu nituri. Închiderea capacului se făcea la amândouă modelele cu o curelusa intinsa de arcuri pe un bumb metalic, la cel mai complex cureluşa avea pentru bumb şi o gardă de tabla. Amândouă modelele au interiorul căptuşit cu catifea bleu-marin. Modelul mai simplu nu are curea de purtat pe umăr ci are doar gaica cusută pentru petrecut centura ofiţerească. 2 binocluri au supravieţuit cu un alt toc de piele ştanţat “Atelierele Fackler Bucuresci” , în Anuarul Bucurescilor 1906 îl regăsim pe Fackler E., fabricant de harnașamente pe Calea Victoriei 91.
Preţul binoclului în 1907 era 160 lei plus vamă, un preț aliniat cu prețul altor modele Goerz în reclame străine, poate chiar ușor redus ținând cont de complexitatea dată de telemetru. Plata binoclurilor era în sarcina ofiţerilor existând facilitatea achitării în rate. Era mai mult decât jumătate din solda lunară a unui locotenent.
Cea mai mare serie din varianta 2 observată pana la data articolului, dintre puţinele exemplare rămase, este “Nr. 2400” (vândut prin casa Hermann Historica în mai 2022), astfel încât s-au fabricat cel puţin tot atâtea binocluri.
În concluzie, în 1902/1905, atunci când binoclurile cu telemetru Goerz- Ionescu desfăşurau probele de omologare, ofiţerimea română şi inventatorul lt-col V.Ionescu aleseseră pentru dotare şi adaptaseră nevoilor proprii, probabil cele mai performante binocluri din clasă. Inspectoratul artileriei a aprovizionat (în vreme de pace le-au achitat în rate ofiţerii) cu un binoclu modern ce datorită modificării propuse i se cuvine titulatura de model românesc. Se poate înscrie în seria de achiziții de succes: pușca și carabina Mannlicher md.1893, revolverul Lebel Md.1896, tunul de câmp 75mm Krupp românesc md.1904 ș.a. ce arată efortul deosebit dus de ofițeri pentru a aduce arta militară românească la nivelul celei europene. Din păcate achiziția armamentului, echipamentului și efectelor moderne se făcea în salturi depinzând de execuții bugetare si voinţa politica. Lipsa capacităților de producție s-a dovedit un mare rău în marele război.(4)
Nici binoclul pentru artilerie nu era rău ales.
Binoclul Clermont-Huet /Huet&Cie 8×20
Aprobat pentru ofiţerii români de artilerie anterior lui 1907, este tot un binoclu 8 x 20 având un detaliu inedit: corpurile se demontează fără unelte pentru curăţarea prismelor. De asemenea bonetele oculare nu se roteau la reglarea dioptriilor, aşa numită mişcare liniară aparută prima dată la casa Goerz, permiţând observatorului să nu dezlipească ochii de la aparat. Era un binoclu consacrat, fiind un model regulamentar adoptat prin circularele Ministerului de Război francez din 29 dec. 1900 şi 4 feb. 1901, destinat cu precădere artileriştilor. Denumirea in nomenclatorul francez era “jumelle stereoscopique”. Din 1911, tot printr-o circulară, ministerul impunea ofiţerilor doar folosirea binoclurilor cu prisme porro, decizie la care se va reveni din motive pecuniare (ofiţeri achitau din soldă, subofiţerii primeau în folosire) şi apoi atriţia războiului.
Huet 8×20 Prima bătălie de la Oituz observator de artilerie Artillery observer during the first battle of Oituz 13.10.16 Serv. Foto. al Armatei
Fabricantul Henri-Luis Huet îl succedă din 1892 pe opticianul Clermont întemeietorul firmei din “114 rue du Temple a Paris”. Din 1908, numele se schimbă în Huet et Cie (companie) la aceiaşi adresă. Numele şi adresa sunt frumos scrise aurit la interiorul capacului etuiului de piele. În dotarea românească au existat şi exemplare marcate pe bonete şi în toc “Huet et Cie” fiind astfel livrate începând cu 1908. La varianta aceasta difereau uşor forma bonetelor şi cadranelor de reglaj dioptrii – similare modelelor Huet 1909.
Câmpul declarat era de 85m la 1000m, tot 5’, însă comparând 2 perechi, binoclurile Goerz- Ionescu sunt puţin mai luminoase decât Clermont-Huet. Oricum luminozitatea mai mare în epocă (echivalentă cu standarde actuale) o ofereau binocluri de marină cu obiective mari dar acestea erau voluminoase şi grele. Greutatea binoclului fără toc este 630g.
2 piuliţe de diametru mare randalinate se deşurubează eliberând capacele port-obiective şi din interior se pot extrage suporţii cu prisme. Orificiile suporţilor sunt suficiente pentru a avea acces la toată sticlăria pentru curăţare iar tocul original este prevăzut cu o periuţă. Construcţia este tot din aluminiu, alamă, piele şi bonete sunt din ebonită.
Corpurile demontabile nu sunt la fel de suple precum la binoclurile “triunghiulare” (aşa cum este Goerz- Ionescu), per total binoclul nu este la fel de ergonomic, după război a existat o ultimă variantă (în reclamă I se spunea binoclu colonial demontabil) dar nu pare a fi avut succes comercial şi modelul nu a continuat să evolueze.
Doar germanii au avut un design demontabil, Hensoldt Wetzlar Dyalit II 6x patent 1905, cu prismele roof Wetzlar, ce a avut o lungă carieră.
Binoclul poate avea un interesant reticul micrometric în ocularul drept, circular şi concentric ce are gradaţii la cate 10 mil orizontale şi verticale permiţând măsurarea ecarturilor unghiulare în ambele dimensiuni. De asemenea au existat şi variante fără micrometru.
În descrierea aplicativă a binoclurilor din 1907 (2), locotenentul artilerist Trailescu Ioan, profesor de fizica la Şcoala de Artilerie şi Geniu (Bucureşti) , prezenta varianta fără micrometru spunând că artileria nu îl găsise necesar ţinând cont de mai buna precizie a opticii pieselor de tun şi a lunetelor de baterie.
Era de părere că demontarea pentru curăţare necesară după expunerea în mediu salin sau folosirea în ceaţă comporta riscuri prea mari precum contaminarea şi zgârierea prismelor sfătuind ofiţerii să nu delege sarcina ordonanţelor sau altor neavizaţi şi să lucreze cu atenţie.
(Alte tipuri de binocluri de constructie clasica, fără demontare uşoară, după mai bine de 100 ani de la fabricaţie, sunt pline de parf şi mucegai, uneori nereparabile datorită deteriorării lentilelor şi prismelor.)
Constată că în ţară nu existau constructori de binocluri şi singurul optician care ar fi putut face unele reparaţii la binoclurile din dotare Goerz şi Clermont-Huet era “Menu şi Compania” pe Calea Victoriei, București. Se pare că era vorba de chiar dealerul oficial al binoclurilor Clermont-Huet, întrucât pe mai multe exemplare supravieţuitoare este scris pe boneta dreapta în interior: “A. Menu et C-ie, Bucharest” în locul inscripţiei franceze “Furnisseur du Ministere de la Guerre”. A fost un optician Menu A. în Calea Victoriei 69.
Se vindea ofiţerilor în rate la un preţ în 1907 de 120 lei plus vama, mai ieftin decât binoclul de fabricaţie germană.
Un exemplar este expus în Muzeul Militar Naţional în sala Primului Război Mondial. Are şi tocul din piele elegant cu adresa pe catifeaua neagră din interiorul capacului.
Modelul demontabil 8×20 a fost folosit si de armata franceză în primul război mondial. Varianta fără micrometru era în genere destinată cavaleriei franceze.
Dupa primele bătălii din 1914, armata franceză s-a confruntat cu o penurie de binocluri. Sarcina dirijării producţiei a fost a Serviciului Geografic al Armatei sporind lunar numărul fabricat. S-a pus accent pe modele Galileo, ieftine şi rapid de uzinat, dar apoi mai multe firme au putut fabrica în serie mare binocluri cu prisme. Dintre acestea, predominante numeric au fost binoclurile regulamentare Md.1909 Huet Extra Lumineuse (numite astfel întrucât obiectivele de diametru 24 respectiv 27, ofereau mai multă luminozitate) 7x cu telemetru pt infanterie şi 8x cu micrometru de artilerie.
La finalul conflictului mondial francezii vor fi fabricat 950 000 binocluri, evoluând treptat către forma de binoclu consacrată, inaugurată de Carl Zeiss Jena prin Dienstglas ( precum aveau binoclurile franceze Krauss –ce fuseseră initial sub licenţă Zeiss sau AFSA, Jules Huet ş.a.).
În armata română s-au pierdut multe binocluri în campania dramatică a lui 1916.
O sursă franceză menţionează livrarea câtre România a 2500 (3)de binocluri în timpul Primului Război Mondial. Este probabil că o bună parte au fost din aceste 2 tipuri de generaţie 1909 dar şi binocluri 8×20 demontabile din stocul francez. Binocluri Huet & Cie Md.1909 Extra Lumineuse 7x sau 8x apar în puţine poze cu militari români. Ofiţerii din Misiunea Militară Franceză şi-au luat aceste binocluri în România, după cum o dovedesc câteva fotografii.
Huet&Cie Model 1909, 7x si 8x
Negăsind niciun exemplar cu trasabilitatea uzului românesc nu cunosc daca au avut marcaje specifice.
Binoclurile din armata franceză, pe lângă marcajul “M.G.” (Ministere du Guerre), au avut acronimele
“I.C.” destinaţia infanterie cavalerie – modele 7×24; “A.G.” artilerie geniu cu micrometru în mil şi “S.P.” artilerie de asediu şi de cetate cu micrometru în decigrade – modele 8×27.
Sunt binocluri suple şi uşoare (7x sau 8x au 600 g), elegante, cu un grad de finisare ce nu lasă de înţeles că au fost fabricate în condiţiile economiei de război. Câmpul lor vizual 6°. Modelele mai timpurii au montate pe capacele dinspre obiective 2 bumbi de sprijin pentru aşezat binoclul cu faţa în jos, ulterior s-a renunţat la ei.
Ocularele au reglaj independent şi sunt tot cu mişcare liniară.
Familia 1909 este mai dificil de demontat, accesul la prisme este îngreunat de necesitatea demontării ocularelor şi obiectivelor ce sunt siguranţate cu mici ştifturi filetate.
Binoclul 7x este facil de recunoscut datorită montării pe corpuri a 2 plăcuţe metalice , plăcuţa stângă are gravată un soldat în picioare iar dreapta un călăreţ, amândouă cu scală pentru distanţe. Dispozitivul telemetru consta dintr-o lentilă specială birefringentă (dubla refracţie) ce se putea selecta acoperind ocularul drept. Lentila făcea ca ţinta observată prin binoclu sa fie dublată, distanţa până la ţintă putând fi aproximată cu ajutorul scalelor de pe plăcuţe (în cazul ţintelor infanterist sau călăreţ) sau folosind un număr, numit unghi de dedublare, gravat tot pe plăcuţe. Variante mai rare pot avea şi lentile de ceaţă selectabile, ascunse în capacele bonetă.
Binoclul 8x pentru artilerie are un reticul în ocularul drept ce se poate roti pentru măsurări verticale
sau orizontale, gradat la 10 mil.
In armata franceză, modelele 1909 au avut o viaţă lungă, cel puţin până la cel de-al doilea război mondial.
Modele prezentate mai sus sunt doar o parte din gama largă utilizată în preajma Războiului de Reîntregire. Producătorii europeni francezi şi germani dominau piata şi conduceau avansul tehnic în domeniul opticii. Astfel, mulţi ofiţeri au folosit binocluri universale-civile de la finele La Belle Epoque, de ex. Generalul Alexandru Averescu apare fotografiat cu un binoclu Goerz Trieder tip 1, probabil 9x. Binocluri galileene continuă să fie folosite la scară largă şi putem distinge mai apoi binocluri cu prisme de captură, în special Carl Zeiss Jena şi Goerz. Informaţia este puţină.
Pozele premergatoare Marelui Razboi înfăţişează cel mai adesea ofiţerul român de orice grad înzestrat cu un binoclu în etui de piele, ca o marcă a statutului. În pozele finelui de război şi în campania din Ungaria puţini sunt surprinşi purtându-l cotidian preferând probabil să protejeze delicatul aparat pentru misiune şi nedorind să care o greutate de centură.
O primă experienţă amară a lor va fi fost eficienţa scăzută a tirului armelor de infanterie la distanţe mari (reglat prin binoclul comandantului de pluton/companie etc). Însă binoclul se dovedeşte indispensabil mai ales în cercetare sau reglajul mitralierelor, pieselor de artilerie de însoţire, mortierelor de tranşee s.a. misiuni delegate mai mult subofiţerilor.
Un exemplar Goerz-Ionescu ocupă un loc de onoare în Muzeul Virtual al Unirii : https://mvu.ro/product/binoclu-cu-telemetru
Bibliografie:
– https://www.binocularsguru.com/who-invented-binoculars/
– http://galileo.rice.edu/sci/instruments/telescope.html
– (1) Binoclul-Telemetru colonel V. Ionescu Descrierea, întrebuinţarea şi aplicaţiunile sale , col. V. Ionescu 1906
– (2) Principiul descrierea şi întrebuinţarea noilor binocluri cu prisme şi a lunetei panoramice Goerz –Korodi, lt artilerie Trăilescu Ioan, Carol Gobl,1907
– Les Coulisses de la Guerre Le Service Geographique de l’Armee 1914-1918 , Arthur Levy , 1926
– (3) Rapport sur les Travaux Exécutés du 1er août 1914 au 31 décembre 1919 : Historique du Service Géographique de l’Armée , 1936
– https://www.fernglasmuseum.at/ cu poze şi descriere pentru 2 binocluri Goerz-Ionescu şi 1 Clermont-Huet
– https://www.passionmilitaria.com/t213141-les-jumelles-de-l-armee-francaise-en-14-18
– https://lagrandeguerre.1fr1.net/t17128-les-jumelles-militaires-francaises
– (4) Elita militară românească în timpul lui Carol I , Dumitru-Dan Crîșmaru, ed. Militară
mulţumiri colecţionarilor Florin Iacobescu şi Claudiu Vulpan