Browning HP-35 – Un clasic fără vârstă, de Cristian Rădulescu

Partajează

De la începutul perioadei de aur al pistoalelor semiautomate la sfârșitul secolului al XIX-lea odată cu inventarea muniției cu pulbere fără fum, mulți proiectanți și-au concentrat eforturile pentru producerea de arme cât mai precise și de încredere.

Cel mai prolific și de succes proiectant de arme a fost fără îndoială John Moses Browning cu aproape 130 de patente înregistrate, de la puștile cu levier fabricate de Winchester, arme cu alice fabricate de compania proprie și pistoalele semiautomate fabricate de Colt și F.N. din Belgia.

Colt fabrică și acum modelul 1911A1 care timp de 74 de ani și-a făcut cu succes datoria. Multe din proiectele sale au fost puse în operă de fabrica belgiană, iar M 35 HP este căutat și acum.

Când un un specialist cu experiență de o viață în pistoale semiautomate a fost întrebat ce pistol și-ar alege dacă ar fi nevoit să dețină numai unul, a răspuns fără să ezite: „Browning Hi Power”!

Pistolul la care ne referim în continuare este versiunea în simplă acțiune și calibrul 9mm Luger (Parabellum). El mai este cunoscut și ca Model 1935, M35, Grande Puissance (francezul pentru „putere mare”) sau mai simplu High Power (HP). Unele țări au denumiri militare speciale pentru acest pistol. Acestea le vom discuta mai târziu, alături de versiunile în dublă acțiune și acțiune rapidă.

Mulți trăgători susțin că HP-ul cu simplă acțiune determină un standard în raport cu care trebuie comparate toate celelalte pistoale semiautomate cu destinație primordial militară (de ordonanță). În afară de faptul că are o nemaipomenită capacitate de foc chiar și pentru vremurile actuale, și-a câștigat și o binemeritată reputație pentru manevrabilitatea de invidiat și caracteristici generale excelente. Este compact, se mânuiește foarte bine și are o precizie suficientă pentru uzul forțelor militare și de poliție. Aceste caracteristici, precum și altele, au determinat mulți trăgători să-l prefere în detrimentul unei întregi pleiade de pistoale semiautomate în calibrul 9mm și cu dublă acțiune și chiar și în detrimentul venerabilului Colt 1911 .45 Auto.

Rădăcinile Hi Power-ului pot fi găsite înapoi în anii 1920-21. În această perioadă Fabrique Nationale (FN) din Herstal – Belgia, l-a anunțat pe John M. Browning că Ministerul Francez de Război se interesa de un pistol semiautomat de calibrul 9mm Luger cu magazie de capacitate mare.

John și fratele său Ed, s-au apucat de lucru în atelierul lor din Odgen, Utah, pentru a proiecta și construi un astfel de pistol. După câteva săptămâni două modele funcționale erau gata, amândouă având încărcătoare bifilare de 15 cartușe.

Unul din prototipuri avea țeava cu recul liber înspre înapoi fără a se înzăvorâ în cămașa închizătorului (blowback). Era un proiect nou de simplu recul, dar care nu a trecut dincolo de stadiul experimental.

Celălalt prototip avea țeava cu șanțuri de înzăvorâre care se angajau în umerii din cămașa închizătorului (manșon). După ce închizătorul și țeava reculau împreună o mică distanță, o camă aflată în partea de jos a țevii se angaja pe un știft transversal aflat în frema pistolului. Acest lucru forța țeava să coboare în jos și să se deszăvorască din cămașa închizătorului după trecerea perioadei de vârf de presiune din camera cartușului. Acest sistem de bază este folosit încă la HP-urile actuale.

Țeava mobilă cu nuturi de înzăvorâre este folosită de asemeni și la proiectul Browning Colt M1911 .45 semiautomat. La Colt, țeava are o bieletă mică fixată cu un știft transversal, ansamblu care produce mișcare de pivotare. Acest sistem este mai scump și mai complex decât simpla camă a țevii folosită la HP.

Ambele prototipuri construite de Browning aveau percutoare ghidate de arcuri, o moștenire de la M1911. Mecanismul de percuție se află într-un închizător cilindric fixat în manșonul închizătorului.

Butonul de fixare a magaziei se află pe partea stângă a crosei pistolului, lângă garda trăgaciului, un element des întâlnit la variate prototipuri FN și în final adoptat și la HP. El este de asemenea folosit la M 1911, Luger și la multe alte pistoale, fiind în general apreciat de trăgători.

După ce au fost supuse la încercări la Odgen, prototipurile au fost luate de Val, fiul lui John Browning și duse pentru a fi prezentate la fabrica Colt din Hartford. Deoarece Colt nu a manifestat interes pentru asemenea pistoale Val duce prototipurile în Belgia. FN și-a arătat interesul pentru versiunea cu țeava înzăvorâtă și a trecut, sub îndrumarea lui Val, la întocmirea desenelor pentru execuție. La scurt timp au fost produse două pistoale de încercare. Unul era o versiune scurtă de 207 mm. Celălalt avea o țeavă lungă de 200 mm și o lungime totală de 277 mm. Amândouă aveau încărcătoare de 15 cartușe, înălțătoare reglabile în înălțime și șanțuri pe crosă pentru fixarea tocului-pat.

FN-ul Model 1922 a fost înregistrat de John Browning ca Patent Nr. 1.618.510. Cu toate că patentul a fost depus pe 28 iunie 1923, el nu a intrat în vigoare decât în 22 februarie 1927, la trei luni după moartea lui J. Browning.

J.M.Browning moare în 1926 în biroul său de la fabrica belgiană înainte să-și vadă creația care a devenit o legendă și care va egala renumele lui 1911A1. El va stabili definitiv standardele pentru armele din categoria sa.

Multe elemente ale modelului 1922 care se regăsesc în H.P. pot fi găsite în desenele invenției. Partea din față a arcului de recul se adăpostea într-o gaură înfundată din închizător, nemai fiind necesară piesa de închidere a arcului. Cu toate că desenele de invenție nu arată nici o bucșă de fixare a țevii în cămașa închizătorului, a fost totuși prevăzută o bucșă fixă pe țeavă în partea din față a manșonului.

Mecanismul trăgaciului a fost deasemenea preluat de HP. Trăgaciul este prevăzut cu o pârghie care acționează bara de declanșare aflată în corpul închizătorului. Când trăgaciul este apăsat, forța este transmisă de acest sistem de pârghii până la pintenul de blocare a cocoșului. Cu toate că sistemul nu este la fel de simplu ca cel de la M 1911, el a funcționat foarte bine.

În 1922, cele două versiuni au fost prezentate de Val și de împuternicitul FN unei comisii a Armatei Franceze. Conform rapoartelor de încercări ale comisiei, ambele pistoale erau precise, ușor de folosit și funcționau în general bine. Ca parte negativă, le lipsea un indicator de cameră încărcată și de armare, nu se puteau demonta și monta ușor în teren și erau considerate prea grele.

După mai multe încercări FN și-a îndreptat atenția spre versiunea scurtă a modelului 1922. Pentru a îndeplini cerințele francezilor, Dieudonne J. Saive, proiectantul șef al FN-ului a făcut câteva modificări. Rezultatul a fost pistolul „Model 1923 Grand Rendement” în calibrul 9 mm, care prezenta un cocoș exterior ce servea și ca indicator de încărcare.

În 1925 comisia franceză testează modelul 1923 și se arată favorabilă în ceea ce privește cocoșul exterior, piedica manuală, sistemul de demontare îmbunătățit și piedica încărcătorului care nu permitea tragerea când acesta era scos. Capacitatea încărcătorului era tot de 15 cartușe ca la Model 1922.

Modelului 1923 îi lipsea indicatorul de cameră încărcată și o modalitate de a vizualiza cartușele rămase în magazie. În rest i s-au dat note bune de către comisia franceză. Saive a redus greutatea pistolului scurtându-i închizătorul și micșorând capacitatea magaziei la 13 cartușe. Într-un model ulterior, Saive a combinat elemente de la Colt M 1911 cu cele de la FN M 1923. Rezultatul a fost FN model 1928. Printre schimbările majore a fost eliminarea închizătorului detașabil din manșonul închizătorului. Partea din spate a mânerului lui M 1928 era dreaptă în loc de curbă iar bucșa țevii și piesa de închidere a arcului recuperator erau mobile. Deasemenea apar opritorul manșonului și sigurnța manuală așezate pe partea stângă a armei, similar cu cele de la Colt M 1911. La fel ca multe pistoale semiautomate europene, creasta cocoșului era rotundă și cu gaură transversală.

În 1929 a fost dezvoltat încă un model experimental FN, similar cu modelul 1928. Siguranța era îmbunătățită iar crosa avea din nou grațioasa curbură a modelului 1923.

FN a continuat dezvoltarea modelului la începutul anilor 1930. În același timp, autoritățile franceze continuă să caute un model de pistol care să le satisfacă cerințele. Cu toate că aveau comentarii favorabile pentru FN-ul model 1923, devenea tot mai evident că preferau un model de fabricație franceză.

În 1933 FN trimite în Franța două noi modele experimentale proiectate de Soive. Unul era Model 1928 în cal 9 mm iar celălalt era modelul 1933 cu simplu recul care folosea cartușul francez 7,65 mm Long. Modelul avea un sistem ingenios de declanșare ce putea fi demontat ca unitate separată. Pistoalele FN au câștigat respectul francezilor dar câștigător a fost desemnat binențeles tot pistolul francez MAS Type 1923 B Nr.3.

În 1935FN se întoarce la testările din Franța cu un pistol experimental cu închizător înzăvorât în calibrul 7,65 Long. Proiectat de Soive, el era similar modelului 1933 dar avea încărcător monofilar cu 8 cartușe. Cu toate că pistolul a funcționat foarte bine, au fost adoptate două pistoale franceze, Model 1935A și Model 1935S. Pistolul FN prezentat în anul 1935 a fost denumit de francezi Model 1936 probabil pentru a face ca modelele lor să pară mai originale.

O variantă a FN-ului Model 1929 a fost îmbunătățită de Saive în 1931. El avea o bucșă a țevii fixă și nu avea piesă de închidere în corpul arcului recuperator. Cu numai câteva schimbări minore, FN lansează această variantă în 1934 ca „HI Power”. Fabricat în calibrul 9 mm Para, avea o țeavă cu 6 ghinturi pe dreapta și pasul de 25 mm. Siguranța manuală bloca cocoșul și închizătorul când era împinsă în sus în poziția asigurat. Când magazia era scoasă, o siguranță automată împiedica plecare loviturii. Ca și Coltul M 1911, HP-ul avea un percutor inerțial un pic mai scurt decât distanța între cocoșul relaxat și capsa cartușului. El era ținut în poziție retrasă de un arc și era conceput ca măsură de siguranță pentru prevenirea descărcării accidentale a armei fără declanșarea cocoșului. O altă măsură de siguranță era umărul de blocare a cocoșului la jumătatea cursei, care prevenea descărcarea accidentală la dezarmarea normală a armei.

Elementele de ochire constau într-o cătare în formă de V întors și un înălțător lamelar reglabil în înălțime. Înălțătorul fix era opțional.

Ca multe alte pistoale militare europene, crosa avea pe fața posterioară o frezare în coadă de rândunică pentru fixarea tocului-pat. Primele paturi erau din scândură plată cu un toc de piele aplicat pe partea dreaptă. Modelele ulterioare au forma tocului lui Mauser 1896 și adăpostește și pistolul în interior.

Cu toate că HP-ul în simplă acțiune a fost îmbunătățit în numeroase detalii de-a lungul anilor, principalele elemente rămân cele din 1934. Acestea se datorează eforturilor lui Browning și Saive. Mulți autori afirmă că numai renumele mondial al mărcii „Browning” l-a împiedicat pe Saive să dobândească faima pe care o merită. Oricum, talentul său rămâne de necontestat.

HP-ul a fost lansat pe piață și a fost vândut în mari cantități la diverse țări. FN a început cu livrarea a 1 000 de HP-uri Belgiei în mai 1935. Pentru a marca evenimentul pistolul a fost denumit „Model 1935”. China, Peru, Lituania și Estonia au urmat calea deschisă de Belgia în adoptarea lui HI Power. Se pare că și Letonia ar fi cumpărat HP-uri, iar în septembrie 1939 1000 de bucăți sunt livrate Franței la numai câteva săptămâni de la începerea celui de-al doilea război mondial. Au urmat vânzări în prima parte a anului 1940 către Suedia și Finlanda.

La scurt timp după invadarea Belgiei în mai 1940 Germania ocupă fabricile FN și ocupanții rămîn acolo până la retragerea din septembrie 1944. În această perioadă FN produce aproximativ 319 000 de bucăți pentru armata germană. În afară de marcajele FN, pe armă apar mici poansoane „Waffenamt” (Ordonanță) și marcaje de control cu vulturul nazist cu zvastică și un cod numeric pentru a identifica unitatea de ordonanță. Nemții au folosit acest pistol ca înlocuitor al armei regulamentare și au desemnat-o „Pistole 640 (b)”.

Primele pistoale fabricate sub ocupația germană aveau plăsele din lemn de nuc, înălțător tangențial și degajare pentru fixarea patului. Pentru ușurarea producției apar mai multe modificări. Unele pistoale nu mai au degajarea pentru pat dar păstrează înălțătorul tangențial. Specimene târzii ale producției de sub ocupația germană au plăsele din plastic maro și înălțătoare fixe. Siguranța automată de la încărcător și degajarea patului dispar. Calitatea fabricației nu a egalat-o niciodată pe cea dinainte de război.

Din februarie 1944 până în septembrie 1945 compania John Inglis Ltd. din Toronto, Canada a produs 151 800 HP-uri pentru guvernele chinez și canadian. Unele pistoale care au fost livrate armatei canadiene au dotat mai târziu trupele britanice. Saive și Rene Laloux, oficialii FN au acordat asistență tehnică firmei Inglis și au făcut posibilă începerea producției într-un timp relativ scurt. Cei doi fugiseră în Anglia la scurt timp după ocuparea Belgiei de către germani și făceau parte dintr-un mic grup în exil.

Prin intermediul lui Saive documentația ajunge la englezi care au predat-o mai departe firmei canadiene John Inglis Co. din Toronto În timpul exilului conducerea FN s-a luptat cu guvernul britanic pentru menținerea licenței.

S-au produs două modele de bază ale pistolului Inglis. Cel timpuriu numit Nr. 1 Mk.I, avea înălțător tangențial reglabil de la 50 m la 500 m și degajare pentru pat. Denumirea lui comună a fost de „Pistol model chinezesc”.

A doua versiune, denumită Nr. 2 Mk I, cu toate că a fost în contractul canadian, a dotat atât trupele canadiene cât și pe cele britanice. Acestea avea înălțător fix așezat pe o ridicătură și plăsele din cauciuc dur negru. Poartă pe lângă serie, codul literal „T” care servește la identificarea contractului canadian. Pistolul Nr. 1 Mk.I a fost produs pentru China și are pe lângă serie și codul literal „CH”. Închizătoarele primelor HP-uri „chinezești” au marcaje în limba chineză care se traduc prin „Proprietate a Republicii Chineze”. Specimenele mai târzii nu mai au aceste marcaje. Exemplarele fabricate pentru Belgia aveau plăselele din lemn de nuc striate.

Chiar de la începutul producției pistoalele Inglis au avut mici modificări pentru îmbunătățirea funcționării. Acestea priveau extractorul, ejectorul și închizătorul. Aceste modificări erau indicate de marcajul „Mk I*” de pe închizător.

La început modelele fabricate de Inglis au avut probleme de alimentare datorate extractorului fabricat din material necălit și a unghiului cartușelor din magazie.

În 1944 arma a fost adoptată de armata engleză și canadiană iar după război a devenit principala armă ușoară utilizată.

Pentru ajutorul primit din partea lui Winston Churchill, în 1950 conducerea FN îi face cadou un exemplar purtând inițialele sale aurite.

Deasemenea pentru comemorarea zilei de 6 iunie 1944 (D Day) fabrică un model comemorativ cu elemente aurite și purtând portretul lui Dwight Eisenhower combinat cu imaginea teatrului de operațiuni de la Omaha Beach. Pe prăsele se regăsește emblema trupelor de parașutiști. Un alt model a fost MkII Capitan Victory Model”8 mai 1945″ pentru comemorarea sfârșitului celui de-al doilea război mondial, purtând pe crosă litera „V” (Victory).

La începutul anilor 1950 firma Canadian Arsenals, Ltd. a produs o cantitate mică de HP-uri. Toate erau marcate „No. 2 Mk I*” și aveau înălțător fix. De asemenea a produs pentru testări și un număr mic de modele cu greutate redusă. Acestea aveau corpul din aluminiu și câteva degajări practicate în cămașa închizătorului pentru reducerea greutății. Două din ele au fost testate și de britanici dar nu au trecut mai departe de această fază.

În septembrie 1944, FN revine sub control belgian. Armele produse până la sfârșitul războiului și puțin după aceea sunt identice cu cele produse sub control german, dar seriile au ca prefix litera „A”.

Toate Browningurile HP produse după cel de-al doilea război mondial până în 1950 au fost pentru contracte utilitare. Țările care au comandat Browninguri în acea perioadă au fost: Austria, Belgia, Cambodgia, Columbia, Danemarca, Salvador, Indochina Franceză, Olanda, Indonezia, Liban, Paraguay, Portugalia, Siria, Marea Britanie, Venezuela, Germania (de Vest) și Yugoslavia. Pe la sfârșitul anilor 1940 pistolul a suferit câteva modificări. Unele constau în mici dar importante modificări dimensionale pentru îmbunătățirea manevrabilității. Altele ajutau la reducerea costurilor de producție și la mărirea performanțelor. Un exemplu este reintroducerea siguranței încărcătorului în jurul anului 1950.

Mai multe națiuni, în afară celor menționate au adoptat HP-ul în anii ’50. Ele sunt Congo Belgia, Taiwan, Irak, Japonia, Luxemburg, Nicaragua, Peru, unități de poliție din Anglia și polițiile din Renania și Westfalia. Guvernul englez a mai făcut comenzi în 1951 și 1953. La mijlocul anilor ’50 HP-ul a pătruns și pe piața americană fiind distribuit de compania Browning Arms din St. Louis (mai târziu Morgan, Utah).

Din 1958 a fost distribuit și de sucursala Browning Arms din Montreal, Canada. Între 1958-1962, pistolul suferă noi modificări. Extractorul intern este înlocuit cu unul extern situat într-un locaș frezat în cămașa închizătorului iar țeava este fabricată din două elemente separate cu scopul de a micșora costurile de fabricație.

În 1962 pistolul este adoptat de Argentina, Australia, Birmania, Cambodgia, Cuba, Republica Dominicană, Portugalia, Thailanda și Yugoslavia.

O versiune denumită „Standard Model” apare în 1965. Are plăsele din plastic negru, inel pentru curelușă, înălțător fix și cătare rectangulară iar extractorul interior a fost scos la exterior.

Britanicii adoptă modelul Standard și îl desemnează „Pistol Automatic, L9A1”.

Un nou model de cocoș este introdus în 1973. Versiunea denumită „Vigilante” din acea perioadă avea caracteristic corpul din aluminiu. Era făcută cu intenția de a fi adoptată de forțele de poliție pentru care scăderea greutății era un factor important.

Pe lângă calibrul 9 mm, unele HP-uri au apărut și în calibrul 7,65 Luger pentru a satisface cererea pieței civile din țările unde armele în calibrul 9 mm erau considerate arme militare, civilii având acces numai la alte calibre (unele chiar mai puternice decât 9 Luger).

O versiune numită „Capitan” a fost produsă în anii ’70. Avea înălțător tangențial și degajare pentru pat. Producția acestui model a încetat în 1979.

FN și Browning au recunoscut necesitatea apariției unui model pentru uzul civil sportiv și astfel în 1971 apare varianta „Competition”. Avea țeavă de 152 mm și porțiunea din fața cămășii închizătorului prevăzută cu contragreutate. Înălțătorul avea posibilitatea de reglaj micrometric pe orizontală și pe verticală, cătarea fiind fxată pe contragreutatea din vârful țevii, mărind considerabil linia de miră.

Mecanismul trăgaciului a fost îmbunătățit iar un arc plasat în cămașa închizătorului acționa cu presiune constantă asupra țevii realizând înzăvorâri constante la fiecare foc. Pistolul era prevăzut cu plăsele „Pachmayr” din cauciuc ce îmbrăcau crosa.

În ciuda acestor calități, pistolul s-a bucurat de o foarte mică răspândire în rândul trăgătorilor și a fost fabricat într-un număr foarte redus. Cel mai puternic argument pentru lipsa sa de popularitate au fost trăgătorii americani care preferau ultra adevăratul și folositul .45 îmbunătățit. Alt factor, poate mai important, a fost lipsa unei muniții de 9 mm încărcată special pentru tragerile la țintă. Acest aspect a fost corectat doar în momentul când Federal introduce cartușul „Luger Mach” în cal. 9 mm. Gloanțele îmbunătățite și tabele de încărcare au apărut deabia în ultimii ani.

În 1981, cu ajutorul serviciilor secrete bulgare, Ali Agca cumpără dintr-un magazin din Zurich un HP 35 cu care atentează la viața papei Ioan Pau al II-lea.

Versiunea Mark II a lui HP a apărut în 1982. Acest pistol avea siguranță ambidextră cu brațele mult prelungite spre înainte pentru a ușura manevrarea. Plăselele erau mai ergonomice având locașe pentru degetul trăgător ce dădeau o senzație de comfort iar pentru stângaci butonul de fixare al magaziei putea fi montat pe fața dreaptă a crosei.

După război, a devenit o modă fabricarea pistoalelor automate cu dublă acțiune, iar Walther P38 poartă „responsabilitatea” pentru aceasta. Saive, reacționează și proiectează modelul „HP 1952”, care cu toate că avea un design plăcut și multe îmbunătățiri nu a depășit faza de proiect. HP-ul cu simplă acțiune se vindea atât de bine în anii ’50 încât producerea noului model nici nu a început.

În anii ’70, pentru a îmbunătăți precizia primului foc a fost proiectat modelul „fast-action”. În locul unei duble acțiuni clasice, pistolul avea un ansamblu de două piese: inelul cocoșului (ascuns) și cocoșul propriuzis care era extern. Un arc ținea inelul și cocoșul separate, dar exista un arc al cocoșului care putea furniza forța necesară plecării loviturii. Inelul și cocoșul erau armate normal când se manevra închizătorul pentru încărcarea armei. Cocoșul era apăsat spre înainte până întâlnea un opritor din închizător. Când se apăsa trăgaciul, în prima parte opritorul dădea drumul cocoșului care, împins de arcul de separație, ajungea în poziția armat. Continuarea apăsării trăgaciului elibera inelul cocoșului. Acesta, împreună cu cocoșul făceau corp comun și loveau percutorul cu toată forța. Îmbunătățirea constă în apăsarea ușoară pe trăgaci la primul foc, dar creștea considerabil complexitatea mecanismului de dare a focului.

HP-ul „fast-action” a participat la testele pentru U.S.Air Force din anii ’70, dar nu a avut succes. Au fost produse doar 11 pistoale din acest model și s-a renunțat la dezvoltarea conceptului acesta, atenția concentrându-se asupra modelului HP cu dublă acțiune. Al doilea și al treilea model au fost simplificate. Siguranța manuală dispare apărând în schimb o pârghie de dezarmare ambidextră.

Au existat și versiuni compacte ale HP-ului în dublă acțiune unde toate elementele au fost scurtate. Evident acestea nu au depășit stadiul de prototip.

Cu toate că un al treilea model în dublă acțiune a apărut în catalogul Browning în ultimii ani, FN a decis să renunțe la acest proiect. Hi Power în simplă acțiune este încă în fabricație și nu se întrevede renunțarea la el în viitorul apropiat.

Date exacte despre producția totală de HP-uri nu sunt cunoscute. FN a produs aproximativ 1,5 milioane de pistoale până în 1979. John Inglis a produs în jur de 181 500 de unități iar Canadian Arsenal un număr mult mai mic.

Copii ale variantei în simplă acțiune au fost produse în Venezuela, Argentina, Nigeria, Ungaria, Vietnam și Indonezia. Cele ungurești și argentiniene sunt disponibile și astăzi. Compania americană Wayne Novak a produs circa 100 de bucăți care acum reprezintă valoroase piese de colecție.

După datele oferite de Browning, modelul 1935 în simplă acțiune a fost adoptat ca armă oficială de forțele militare și de poliție din 68 de țări. Printre utilizatorii de marcă se numără serviciile speciale aeriene britanice (S.A.S.) și forța de apărare israeliană.

În 1990 un mare număr de HP 35 au fost fabricate pentru a răspunde cererii în continuă creștere de pistoale de 9 mm de mare capacitate a agențiilor guvernamentale și binențeles, la solicitarea pieței americane se fabrică și pe calibrul .40S&W.

Datorită existenței unei asemenea multitudini de modele și variante, de multe ori apar probleme cu procurarea de piese de schimb.

În concluzie, HP-ul este un pistol „anti nonsense” fără zorzoane nefolositoare. Va fi produs, sperăm, mulți ani de acum încolo, rămânând pe poziția pe care și-a câștigat-o pe merit, UN CLASIC FĂRĂ VÂRSTĂ.

UPDATE 2021

Chiar dacă HP are un design excelent, începînd cu anii 90 ai secolului trecut, începe să fie eclipsat de arme mai moderne, multe în double action și fabricate cu metode și materiale moderne. În anul 2013 Armata Britanică înlocuiește HP cu Glock 17 Gen.4.

În 2017, Fabrica FN încetează producția lui HP. Cu toate acestea arma încă se produce sub licență la Ishapore Rifle Factory din India, iar copii fără licență se mai produc în Ungaria sau Turcia

Bibliografie

  • littlegun.be/ma_collection/belgique
  • John Moses Browning’s other pistol: The story of the Browning Hi Power by SOFREP Aug 3, 2017
  • www.durysguns.com
  • David Miller The History of Browning Firearms Hardcover – January 10, 2014
  • K.D. Kirkland AMERICA’S PREMIER GUNMAKERS: BROWNING Hardcover – May 3, 2007
  • Nathan Gorenstein – The Guns of John Moses Browning: The Remarkable Story of the Inventor Whose Firearms Changed the World Hardcover – May 25, 2021
  • Frederick Wilkinson – Handguns a collectors Guide to Pistols and Revolvers from 1850 – Greenwich Editions, London – Quintet Publishing Limited
Partajează