Categorie: Uncategorized

Începând cu a doua jumătate a secolului secolului al XVIII-lea, peisajul industrial universal a înregistrat o serie de contribuţii remarcabile care au pregătit marele salt tehnologic din perioada următoare.
În ceea ce priveşte armamentul însă, progresele s-au făcut simţite mai greu. Astfel, la începutul secolului al XIX-lea armamentul de foc portativ dominant era tot cel cu încărcare pe la gura ţevii şi cu platină cu cremene, prea puţin diferit de cel inventat cu aproape 200 de ani mai devreme, în anul 1610, de Marin Le Bourgeoys. De-a lungul timpului în acest domeniu s-au înregistrat însă şi unele progrese, cum ar fi cele datorate lui Jean Baptiste Vaquette de Gribeauval , remarcabil prin activitatea de organizator, prin rigoarea şi metoda pe care le-a impus în producţia de armament . Ideea sa de a raţionaliza producţia de armament prin impunerea unor norme care stabileau dimensiunile exacte pentru fiecare reper constitutiv al gurilor de foc, aplicată în domeniul armelor portative, a condus la apariţia puştii franceze de infanterie model 1777, practic prima armă produsă după o metodă ştiinţifică, ale cărei părţi constituente puteau fi schimbate cu preţul unor minime retuşuri . Procedeele de fabricaţie ale lui Gribeauval au fost rapid copiate în Austria, Italia, Rusia, Elveţia sau Statele Unite ale Americii , dar armele rezultate nu difereau de cele anterioare decât prin calitatea superioară a procesului de fabricaţie.

Un important pas în evoluţia armelor de foc se datorează lui John Forsyth care a inventat în anul 1807 un nou sistem de dare a focului, mai simplu, ce exploata proprietatea fulminatului de mercur de a exploda în momentul lovirii. Noul sistem, „cu percuţie” (mai cunoscut la noi şi sub termenul „cu capsă”), a fost ulterior perfecţionat de francezul Prelat (1818) şi americanul Josuah Shaw (1822). Aceştia au avut ideea de a închide fulminatul de mercur în capsule din tablă subţire, din cupru, ce se aplicau pe un suport port-capsă care comunica printr-un canal cu camera ţevii, rezolvând astfel problema relativei lipse de siguranţă care fusese imputată noului sistem. Marile armate ale lumii au ezitat mult timp să renunţe la armele cu platină cu silex şi au recurs la cele cu percuţie doar în deceniile 4 şi 5 ale secolului 19. Sistemul nu soluţiona însă problema modului de încărcare al armei, care se făcea lent, tot pe la pe la gura ţevii. Mai mult decât atât, o astfel de operaţiune se putea face în condiţii bune doar în poziţii care expuneau militarul focului inamic.
Urmând exemplul Manufacturii regale din Enfield, în deceniul 6 al secolului al XIX-lea, constructorii din întreaga lume au trecut la fabricarea de arme militare numai cu tevi ghintuite. Citeste mai mult

Este o armã automatã care utilizează cartuşe de pistol şi cu care datorită greutăţii mici se poate trage epolat, sau din şold fără alt suport. Acest tip de armă şi-a făcut apariţia în cursul primului război mondial în momentul când lupta la mică distanţă a devenit predominantă. Prima ţară ce a utilizat-o a fost Italia care adoptă în 1915 arma Villar Perosa. Era o armă mai puţin obişnuită care folosea un cartuş de 9 mm gâtuit. În ciuda faptului că şi-a dovedit utilitatea în lupta de tranşee nu a avut răspândirea aşteptată.
Multe armate au cunoscut-o dar nu au adoptat-o, în principal pentru că exista o preocupare mai mare pentru necesitatea tirului precis la distanţe mari, calitate pe care pistolul mitralieră nu o putea oferi.

După italieni, următorii care descoperă avantajele acestei arme au fost nemţii care îşi dotează infanteria, mai ales subofiţerii de grad înalt cu pistoalele semiautomate dotate cu pat, acelea pe care Mauser le făcuse atât de populare. Acestea nu erau arme automate în adevăratul sens al cuvântului pentru că trăgaciul trebuia apăsat pentru fiecare foc în parte, dar ofereau posibilitatea unui tir rapid la mică distanţă, bine adaptat necesităţilor războiului de tranşee. După crearea încărcătoarelor cu capacitate de până la 30 de cartuşe nu a mai fost decât un pas până la adevăratul pistol mitralieră Machinenpistole.

Cercetările pentru realizarea acestui tip de armă sunt demarate în 1916 de către Hugo Schmeiser şi din 1918 îşi fac apariţia primele exemplare. Cum acestea erau fabricate de uzinele Bergman arma a fost cunoscută mai mult sub acest nume chiar dacă denumirea sa oficială era MP18 (Machinenpistole 1918). După mici modificări care îl fac MP 18 1, producţia de serie începe. Noua armă s-a dovedit foarte utilă pentru infanteria germană mai ales în perioada marilor ofensive de la începutul primăverii 1918. În vara anului 1918 se fabricaseră deja un număr de 35 000 de exemplare. Dar era prea târziu. Pentru germani războiul era iremediabil pierdut şi armatei i s-a interzis să mai folosească arme automate şi astfel pentru o bună bucată de timp acestea pică în uitare. Cu toate acestea putem considera Bergman-ul ca prototipul a aproape tuturor armelor de acest gen produse ulterior, astfel că o scurtă descriere a funcţionării sale va fi valabilă pentru toate celelalte. Citeste mai mult

Producător: Fabrica de arme Mauser AG
Model: Model militar M 1896
Calibru: 7,63 mm Mauser
Principiu de funcţionare: Încărcare prin recul, închizător blocant
Siguranţa: Pârghia de siguranţă paralelă lateral cu cocoşul.
Magazia: În faţa gărzii trăgaciului.
Capacitate: 10 cartuşe.
Ochirea: Cătare fixă, înălţător tangenţial „U” gradat până la 1000m.
Lung totală: 279mm
Lung ţevii: 121mm
Greutatea neâncărcat 1130 g
Nr. ghinturi: 4 – 6 spre dreapta

Este cunoscut sub o mare varietate de denumiri, între care C96, M96, P-7,63, Broomhandle, Mauser Military Pistol, Large Mauser Pistol, Pistole 7,63, Mauser Bolo.

Putem spune, fără teama de a greşi că anii 1890 se pot numi „începutul erei pistoalelor automate”. Concepţia lui Hiram Maxim, conform căreia reculul poate acţiona mecanismul de încărcare a fost preluată de proiectanţi de arme ca Borchardt, Manlicher, Schwarzlose, Browning şi Mauser care şi-au canalizat întreaga ingeniozitate pentru crearea de pistoale cu încărcare automată. În această perioadă (1894) a apărut pistolul Borchardt, care în ciuda construcţiei ingenioase devenită vestită mai târziu prin pistoalele Luger, nu a avut succesul scontat, foarte probabil datorită reculului puternic şi a grutăţii mari. Citeste mai mult

Modul în care a fost aleasă denumirea fiecărui calibru este subiect foarte controversat despre care nimeni nu poate afirma ca ştie tot, este o problemă generată şi de faptul că în lume nu există un sistem unitar de exprimare a calibrelor. În acest caz prin calibru nu ne referim la calibrul ţevii care în manuale este definit ca „diametrul interior al ţevii, măsurat între două plinuri”. El reprezintă forajul iniţial al ţevii la care se aplică apoi tăierea ghinturilor prin diverse tehnici de aşchiere. Idealul ar fi o formulă alfanumerică aleasă astfel încât să exprime toate caracteristicile esenţiale ale respectivului cartuş. Dar pentru că idealul este imposibil de realizat iar criteriile obiective de exprimare a calibrelor greu de formulat şi mai ales de acceptat de către toţi fabricanţii şi „consumatorii” de muniţie, nu ne rămâne decât să ne mulţumim cu ceea ce avem şi cu ceea ce putem găsi în literatura dedicată. Şi poate că aşa este mai bine. Cum ar suna să mergi la un magazin şi să ceri ceva de genul „23CM57YT”? Parcă sună mai dulce: “10 bucăţi de 223 vă rog”, sau “30-06 de unşpe virgulă şapte grame”, sau “Hornet… “. (dar m-aş lipsi cu plăcere de expresii gen: “o cutie de geco” sau “o cutie de cartuşe de plici”).

De-a lungul istoriei armelor mai ales în America de Nord denumirea calibrelor a fost în mare masură supusă hazardului sau unor criterii cel puţin haotice. De la apariţia cartuşelor metalice (cu tub metalic) atât în America cât şi în Europa şi Marea Britanie cartuşele au început să fie denumite în concordanţă cu criterii ce luau în considerare tendinţele vremii, obiceiuri, orgolii, caracteristici constructive, politici de marketing, etc.
Aici voi face referire la denumirile câtorva tipuri comune de cartuşe de puşcă şi pistol, evident ceea ce s-a putut sintetiza din modestele surse de informare pe care la care am avut acces. Citeste mai mult