Istoria pistolului mitralieră Thompson este o poveste despre patriotism, vise, intrigă, dezamăgiri dar şi mari afaceri desfăşurate în mod discutabil. Deşi acoperă o mică parte din Istoria Americii, cam 25 de ani din 1920 până în 1945, a avut un puternic impact asupra culturii americane. Nimeni nu-şi poate imagina anii douăzeci fără un Tomy trăgând pe fereastra unui sedan negru. Este deasemenea greu să-ţi imaginezi o patrulă americană din cel de-al Doilea Război Mondial, pe uliţele satelor franceze fără soldaţi înarmaţi cu Thompson, gata să riposteze în orice moment atacurilor germane. Indiferent dacă eşti sau nu pasionat de arme, istoria Thompson este fascinantă.
Considerată o armă infamă datorită renumelui căpătat în vremea prohibiţiei, a fost folosită în egală măsură atât de forţele de ordine cât şi de infractori. Cunoscut ca “Tomy Gun”, “Trench Broom” (mătură de tranşee), “Chicago Piano”, “Chicago Tipe writer”, “Chopper”(cioplitor, hăcuitor, satâr) a fost apreciat atât de civili cât şi de militari pentru robusteţe, calibrul mare .45ACP şi pentru faptul era în stare să tragă o cantitate mare de cartuşe într-un timp scurt.
Pistolul mitralieră Thompson a fost proiectat de generalul John T. Thompson, inspirat de luptele de tranşee ale primului război mondial, se dorea a fi o armă automată ce putea fi manevrată cu o singură mână şi care trăgea cu muniţie de puşcă. Atunci când John Thompson a luat hotărârea de a construi această armă, era conştient de faptul că cele mai importante componente ale unei asememenea arme sunt designul mecanismului de închidere şi sistemul de alimentare cu muniţie. Studiase toate proiectele armelor automate fabricate până atunci dar nici un sistem nu i se părea potrivit pentru arma sa.
Sistemele cu acţionare prin recul, numite la noi sisteme cu recul scurt al ţevii, inventat de John Moses Browning, erau foarte populare la mitralierele grele şi medii ale epocii, dar acestea foloseau prea multe părţi grele în mişcare şi nu asigurau o funcţionare sigură. Ele foloseau deplasarea spre înapoi a ţevii mobile pentru a realiza deszăvorârea închizătorului, ejectarea tubului cartuşului tras, alimentarea camerei cu un nou cartuş extras din magazie, închiderea şi înzăvorârea.
Sistemul cu împrumut de gaz funcţionează similar cu sistemul prin recul cu deosebirea că o parte din gazul cu mare presiune ce propulsează proiectilul este dirijat printr-un sistem de canale către un piston pe care îl acţionează şi care realizează deszăvorârea închizătorului şi deplasarea acestuia pentru realizarea ciclului.
Al treilea sistem, aşa-zis sistem „blowback”, care în terminologia românească neavând un corespondent, ar putea fi definit ca sistem cu recul lung al închizătorului, este folosit mai ales la armele scurte semiautomate. La acesta, practic explozia pulberii imprimă tubului o mişcare de recul ce împinge pur şi simplu închizătorul spre înapoi, realizând ejectarea tubului, armarea mecanismului de declanşare şi alimentarea camerei. Acestea sunt cele mai simple mecanisme, neavând sisteme de înzăvorâre. Factorul principal este inerţia unui închizător greu, împins spre înainte de un arc puternic ce menţine camera închisă ermetic până presiunea din ţeavă atinge valori capabile să imprime o mişcare de recul întregului sistem. Teoretic, datorită simplităţii, fiabilităţii, aceasta părea alegerea ideală pentru o mitralieră uşoară, dar în practică nu era utilizabilă decât cu muniţie de pistol de putere mică. Muniţia puternică, crea în cameră o presiune mult prea mare care învingea prematur inerţia închizătorului, ejecta tubul prea rapid şi expunea trăgătorul la accidentare.
Pentru automatul său, Thompson trebuia să găsească o modalitate simplă şi practică pentru a realiza sistemul de închidere. Acest detaliu tehnic l-a împiedicat multă vreme să-şi realizeze planul.

După mai mulţi ani de căutări descoperă în sfârşit şi soluţia. Cercetând documentaţia de la United States Patent Office, găseşte patentul cu Nr. 1,131,319 având ca subiect „Sistem de închizător pentru arme de foc”, ce aparţinea lui John Bell Blish, comandor de marină în retragere. În principiu acesta era un sistem de închidere ce întârzia mişcarea închizătorului până în momentul în care presiunea din cameră scădea la valori acceptabile. Aceasta îi oferea lui Thompson oportunitatea de a-şi construi arma.
Sistemul era rezultatul observaţiilor lui Blish efectuate pe marile tunuri navale. El a observat un fenomen interesant şi anume tendinţa închizătoarelor de tun de a se deschide prematur atunci când trăgeau cu încărcături relativ uşoare şi de a rămâne închise ferm la încărcături grele. Folosindu-şi pregătirea matematică şi analitică a concluzionat faptul că două suprafeţe metalice au tendinţa să adere atunci când asupra lor se exercită o forţă suficient de mare. De atunci acest fenomen poartă numele de „Principiul Blish”. În scurt timp el dezvoltă şi un sistem de închizător pe acest principiu.
În cursul anului 1915, Thompson îl contactează pe Blish care se arată entuziasmat de idee, îşi exprimă convingerea că sistemul va funcţiona bine pe o asemenea armă şi acceptă folosirea sistemului său, în schimbul unui pachet de acţiuni la compania pe care Thompson plănuia să o înfiinţeze. Acum, singura grijă a lui Thompson era să asigure suportul financiar necesar unei întreprinderi de asemenea anvergură. Şi îl obţine de la Tobacco Tycoon a lui Thomas Fortune Ryan. Astfel, cu fondurile puse la dispoziţie de Ryan, în 1916 se înfiinţează Auto Ordnance Corporation. În schimb, acesta îşi exercită controlul asupra companiei prin deţinerea majorităţii de 18 000 de acţiuni din cele 40 000. John Blish deţinea 1500 de acţiuni iar Thompson, împreună cu familia sa încluzând pe nora sa (fiica lui George Harvey, prieten şi asociat al lui Ryan) deţine 10 000 de acţiuni. Aceste aranjamente financiare care au pus pe picioare compania aveau să o şi ducă mai târziu în pragul falimentului şi ruinei.
Chiar dacă mai existau şi alte asemenea proiecte de armă anterioare lui Thompson, aceasta a fost prima armă denumită şi clasificată ca “submachine gun”. Era destinată a fi o “mătură pentru tranşee”. Prin coincidenţă acest concept fusese adoptat şi de către armata germană folosind propriile arme automate şi tactici adoptate de Sturmtruppen.
Auto Ordnance Corp. îşi începe activitatea în primăvara lui 1916 cu un număr de doi angajaţi. Theodore H. Eickhoff şi George E. Goll. Eickhoff, fostul asistent al lui Thompson pe când lucra la Army Ordonance Departament (departamentul de ordonanţă al armatei), a fost numit inginer şef, iar Goll, fost pompier la căile ferate disponibilizat, a fost angajat iniţial ca şoferul lui Thompson care, recunoscându-i inteligenţa şi aptitudinile tehnice îi oferă postul de asistent al lui Eickhoff. Sub conducerea lui Thompson, aceşti doi oameni au fost principalii artizani ai lui Tommy Gun. Mai târziu, este cooptat şi Oscar Payne care contribuie cu mai multe inovaţii la succesul armei, între care sistemul de autoungere şi magazia tambur de mare capacitate.
La început, Auto Ordnance Corp. reprezenta o corporaţie mai mult prin denumire. Nu aveau birouri, nici patrimoniu şi nici utilaje, toate prototipurile fiind realizate pe bază de subcontracte. Pentru ajutor, Thompson a apelat şi la prietenii săi W.R. Warner şi Ambrose Swasey, pe care îi cunoscuse cu ocazia contractelor pe care Army Ordnance Dept. unde lucrase, le încheiase cu compania de maşini unelte Warner & Swasey Co. pe care cei doi o aveau în Cleveland, Ohio. Warner & Swasey s-au arătat foarte interesaţi de proiect şi i-au furnizat lui Thompson mai mulţi din cei mai buni ingineri şi maşinişti de care dispuneau. Deasemenea le-a pus la dispoziţie un spaţiu pentru testări la subsolul fabricii. Din 1919, Auto Ordnance Corp., ocupă un birou în clădirea Meriam de pe Euclid Avenue şi îşi mută atelierele de producţie la Sabin Machine Company, pe Carneige Avenue.
În primăvara lui 1917 lucrurile păreau să meargă bine dar problemele nu au întârziat să apară, mai precis cele ale sistemului de închidere Blish. La început acesta funcţiona bine, dar după mai multe focuri trase automat se bloca. S-a constatat că sub presiunea mare exercitată de cartuşele de puşcă, se producea rapid abraziunea pieselor solicitate, ducând invariabil la blocarea sistemului. Probabil sistemul se preta perfect la arme cu cadenţă mică, cum ar fi tunurile la care a fost observat fenomenul, dar la cadenţa unei arme automate acesta nu a mai funcţionat. În sfârşit, mai rău decât aceasta era faptul că tuburile cartuşelor nu puteau fi extrase din cameră decât dacă erau unse înainte de folosire. Aceasta era de neacceptat la o armă militară, ce se presupunea că trebuie să funcţioneze perfect în cele mai vitrege condiţii. În septembrie 1917 testele confirmă că singurul cartuş militar cu care sistemul funcţiona în condiţii bune era .45 ACP, lucru pe care Eickhoff i-l adduce la cunoştinţă cu teamă lui Thompson.

Spre surprinderea lui Eickhoff, Thompson primeşte vestea rea destul de calm. Îşi aminteşte chiar vorbele lui: ”Foarte bine. Atunci pentru moment putem să lăsăm de-o parte puşca şi să începem să construim o mică mitralieră. Vreau o armă individuală, o mătură pentru tranşee”. Desigur, ideea viza războiul de tranşee ce se purta în acel moment în Europa. Ceea ce Eickhoff nu ştia era faptul că Thompson se gândise de mult la oportunitatea fabricării unei astfel de arme. Faptul că tacticile învechite ale secolului XIX nu se potriveau cu războiul secolului XX, făcea pe frontul de vest nenumărate victime. Tradiţionalele şarje ale cavaleriei erau ineficiente în faţa mitralierelor moderne. Dar mitralierele contemporane erau prea mari şi grele pentru a fi folosite în ofensivă. Thompson a realizat că în această fază a războiului era necesară o putere de foc ce putea fi purtată de un singur soldat şi folosită în deplasare. Văzuse militari care se năpusteau sinucigaş de la o tranşee la alta cărând mitraliere grele, expuşi gloanţelor inamice. Astfel, sub conducerea lui Thompson, Eichoff schimbă proiectul pentru o clasă de arme ce nu mai existase până atunci.
Până în vara lui 1918 toate problemele majore de proiectare fuseseră rezolvate. Ceea ce rămăsese de finalizat privea fiabilitatea armei, finisările şi aspectul exterior. “Annihilator I”, aşa cum fusese numit, era capabil să golească o magazie de 20 de cartuşe în mai puţin de o secundă. Lucrul continuă până la sfârşitul lui 1918 când varianta finală a prototipului a fost finalizată.
Dar, ironia sorţii face ca prima livrare de pistoale mitralieră cu destinaţia spre Europa să ajungă la dana portului New York pe 11 noiembrie 1918, exact ziua în care războiul a luat sfârşit. Thompson se confruntă cu o problemă uriaşă. Ce să faci cu o mătură pentru tranşee, acum când tranşeele nu mai trebuiau măturate.
Astfel în 1919 Thompson trasează pentru Auto Ordnance sarcina de a modifica noua armă pentru uzul civil. Mai exista problema alegerii unui nume pentru categoria de arme creată. Dorea ceva care să o deosebească de mitralierele grosolane precedente şi oscilează între “Autogun” şi “Machine Pistol” dar în final decide pentru “Submachine gun”, ca să definească o armă portabilă mică, de mână, automată, ce folosea muniţia de pistol. Astfel, la întrunirea consiliului de administraţie a Auto Ordnance Corp., arma a fost în mod official clasificată ca “Submachine gun” (mitralieră de dimensiuni mici, pistol mitralieră, …). Şi în onoarea celui responsabil de creaţia ei, Anihilator s-a numit în mod oficial “Thompson Submachine gun”.
Odată cu terminarea războiului din Europa, Auto Ordnance Corp.realizează că vânzările de arme către piaţa militară vor fi nesemnificative, dar continuă să curteze cercurile militare atât din armata terestră cât şi forţele navale pentru a-i convinge de eficienţa şi puterea de foc a automatului. În speranţa că acesta va fi desemnat ca dotare standard a armatei, demarează o intensă campanie de promovare.
Prima demonstraţie publică cu un pistol mitralieră Thompson a avut loc în August 1920 pe National Maches la Camp Perry, Ohio. Toţi martorii care au văzut-o la lucru au fost uimiţi de designul compact şi de masiva putere de foc. Prototipul prezentat ce trăgea cu o cadenţă de 1 500 de focuri pe minut, era în stare să descarce o magazie tambur de 100 de cartuşe în 4 secunde. La cadenţa aceasta zgomotul produs era descris ca un urlet cumplit, înspăimântător. Toată lumea a fost de acord că era cea mai revoluţionară armă individuală a epocii.
În 1920 atunci când Auto Ordnance Corp. a început să-şi vândă arma pe piaţa liberă, toţi se gândeau cu teamă la ce se va întâmpla dacă arma ajungea în mâna infractorilor. Astfel s-a încheiat o înţelegere tacită cu dealerii de arme, ca ele să fie comercializate numai către persoane responsabile, ce prezentau garanţii morale. Din păcate această înţelegere a fost rapid ignorată de mulţi comercianţi de arme.
Data de 16 ianuarie 1920 reprezintă un punct de cotitură în istoria americană. Prin legea Volstead, guvernul American interzice importul, producerea şi vânzarea băuturilor alcoolice. Nu a durat mult până răufăcătorii au realizat imensul profit ce putea fi realizat prin furnizarea de produse alcoolice publicului consummator. Astfel ceea ce reprezintă pentru un tâmplar ciocanul, a început să reprezinte pentru gangster un Thompson. Era unealta a traficanţilor şi gangsterilor în perioada 1920-1930.
Spre disperarea lui Thompson, arma sa devine perfectă pentru războaiele dintre bande. Compactă şi uşor de disimulat, cu mare putere de foc, putea foarte uşor să ucidă una sau mai multe ţinte, fără a obliga trăgătorul să se apropie prea mult de ţintă, fără a se expune ripostei. Nici chiar uşile automobilelor nu puteau proteja viitoarea victimă de puterea ucigătoare a muniţiei perforante cu care se trăgea. Choper, Gat, Chicago Typewriter, şi Tomy Gun, au devenit denumiri uzuale în argoul gangsterilor. Uneori, indivizi ca Al Capone, John Dillinger, Machine Gun Kelly devin permanent associate cu arma.
Interesant, chiar dacă arma putea fi teoretic vândută liber pe piaţă, cei din lumea interlopă plăteau pentru ea de la 1 000 până la 2 000 de dolari pe bucată. Un comerciant din Philadelphia stergea chiar el numărul de serie al armei înainte de a o livra clienţilor interlopi.

Mulţumit de modul în care era percepută arma, Thompson abordează Colt Firearms Co. cu propunerea de a o fabrica sub contract. El spera ca prestigiul logoului Colt, precum şi relaţiile strânse pe care compania le avea cu mediul militar, să contribuie la acceptarea ei ca armă regulamentară. Dealtfel după evaluarea armei, Colt a fost atât de impresionat încât oferă pe loc 1 000 000 de dolari pentru toate drepturile asupra armei. Aceasta putea aduce companiei Auto Ordnance un considerabil profit, dar Thomas Ryan, administratorul de la A.O. sugerează lui Thompson că dacă Colt este dispus să ofere un million, înseamnă că proiectul valorează mult mai mult şi cad la învoială să respingă oferta dar semnează cu ei un contract de fabricare.
Pe lângă contractul cu Colt pentru fabricarea a 15 000 de mecanisme de declanşare în valoare de 680 705,85 dolari şi alte piese de schimb, se mai încheie un contract cu Remington Arms pentru paturi din lemn de nuc în valoare de 65 456 de dolari şi un contract cu Lyman Guns Site Corp pentru sisteme de ochire reglabile în valoare de 69 063 dolari. După semnarea contractelor, Auto Ordnance închide centrul de cercetare din Cleveland şi îl mută într-o clădire închiriată de la Colt.
Primele arme de la Colt ies de pe linia de montaj la sfârşitul lui martie 1921. Acestea, marcate cu “Model of 1921” au fost trimise comercianţilor, dar şi armatei şi marinei pentru evaluare. Urmează chiar o campanie de promovare a armelor în Europa, dar în ciuda impresiei pe care a lăsat-o, nu s-a concretizat prin contracte pe măsură. Era pur şi simplu o nouă clasă de armă, şi după cum se ştie, conservatorismul cercurilor militare, mai ales europene era greu de învins. În America, depresia economică şi situaţia societăţii civile de după război, au lăsat guvernului prea puţini bani pentru a mai risca cheltuieli pentru arme experimentale, care nu-şi demonstraseră încă eficienţa în nici un război. Ba chiar U.S.Army, în loc să plătească 225 de dolari pentru un Thompson, prefera să plătească 650 pentru arma Lewis.
Prima serie de producţie M1921 era accesibil civililor în ciuda preţului ridicat. A fost vândut pentru prima oară în cantităţi mici către srviciul postal american, pentru protecţia transporturilor poştale. A fost apoi achiziţionat de mai multe departamente de poliţie din SUA dar au existat şi livrări în mici cantităţi în exterior pentru diferite armate şi forţe de poliţie din America Centrală şi America de Sud. În 1922 serviciile poştale livrează o cantitate de arme către U.S.Marine Corps cu care exista un contract pentru protecţia transporturilor poştale împotriva jefuitorilor. A fost folosită de infanteria marină ca armă de apărare împotriva atacurilor guerilelor sandiniste. Din punct de vedere tactic, a condus la crearea echipelor de 4 oameni cu o putere de foc mai mare decât a echipelor de 9 oameni dotaţi cu puşti.
Fără comenzi dinspre armată, Auto Ordnance decide să facă oferte pentru departamentele de poliţie statală şi locală. Aceste arme oferea poliţiei avantaje faţă de “bandiţii motorizaţi” ce terorizau oraşele mici. Acestea jefuiau rapid bancile şi dispăreau la fel de rapid cu automobilele, adeseori nu înainte de a angaja schimburi de focuri cu poliţia locală care îi urmărea. Dar cu toate vânzările către departamentele de poliţie din New York, Boston, West Virginia, Connecticut şi Michigan, rezultatele nu au fost cele aşteptate. În 1925 numai trei mii de bucăţi au fost vândute. Această situaţie determină compania să demareze o vastă campanie publicitară care să oglindească toate domeniile în care arma putea fi folosită. Cea mai notorie a fost imaginea unui cowboy care î-şi apără ferma de jefuitorii mexicani cu un Thompson. Asăzi, acest gen de reclamă poate părea incredibil dar în 1925 oricine avea 225 de dolari î-şi putea comanda chiar prin poştă un pistol mitralieră Thompson sau îl putea cumpăra de la magazinul de unelte din cartier. Această situaţie a durat până în 1934 când deţinerea acestor arme, împreună cu amortizoarele de zgomot, şi puştile cu ţeavă scurtă a fost plasată sub un strict control federal.
În mod ironic în aceeaşi perioadă arma este adoptată şi de un serviciu militar, Garda de Coastă, pentru a înarma navele de patrulare de pe coasta de est. Arma s-a dovedit foarte eficientă pentru echipajele însărcinate cu inspectarea navelor suspecte. Imediat după aceea urmând exemplul Garzii de Coastă, serviciile Poştale mai achiziţionează 250 de pistoale mitralieră. În 1927 aceleaşi arme vor fi folosite cu success de Infanteria Marină în jungle din Nicaragua şi îi determină să mai lanseze comanda pentru încă 200 de bucăţi. Succesul armei determină în sfârşit conducerea armatei ca în 1930 să o adopte în mod official.
În 1928 pe când infanteria marină lupta încă în Nicaragua, forţele navale reevaluează arma şi decide să o adopte şi pentru înarmarea personalului de pe navele de luptă, cu condiţia de a se opera modificări pentru reducerea cadenţei de tragere şi de a elimina ulucul-pistol considerat prea fragil. După modificare, armele livrate către forţele navale au fost denumite “U.S.Navy Model of 1928” şi cifra 8 a fost ştanţată peste cifra 1 a modelului 1921.
A fost apoi achiziţionată de Armata Republicană Irlandeză prin susţinătorii americani şi a fost folosită în războiul de independenţă din Irlanda şi în războiul civil. Astfel, imaginea tipică a luptătorul IRA, promovată de afişele vremii înfăţişa un bărbat îmbrăcat cu un pardesiu lung cu gulerul ridicat, cu pălăria trasă pe ochi şi înarmat binenţeles cu un Thompson.
La larga notorietate a armei, pe lângă cea creată de folosirea ei de gangsterii din perioada prohibiţiei şi a depresiunii, a contribuit şi filmele create de Hollywood, cele mai notabile fiind probabil filmele ce tratau aceleaşi subiecte: prohibiţia, Al Capone, Dilinger, F.B.I., “Masacrul din Ziua Sfântului Valentin”, etc.
Au existat două versiuni militare. M1928A1 ce putea folosi atât magazie tambur cât şi casetă. Acestea aveau ţeavă ventilată iar pârghia de armare era amplasată pe faţa superioară a culatei. Modelul M1 şi M1A1 avea ţeava fără ventilaţie, sisteme de ochire simplificate, folosea magazie tip casetă cu capacitatea de 30 de cartuşe, iar pârghia de armare era amplasată pe partea laterală a culatei.
Thompson şi-a găsit utilitatea în special în cel de-al doi-lea război mondial în dotarea trupelor aliate de cercetare a ofiţerilor şi a comandanţilor de patrulă. În teatrul de operaţiuni din Europa a fost folosit de comandourile britanice şi canadiene de paraşutişti şi batalioanele Ranger. O variantă suedeză a lui M1928A1 denumită Kulsprutepistol m/40 (în traducere liberă „spray de gloanţe”) a servit în armata Suedeză între 1940 şi 1951. A fost folosit sporadic chiar şi de Uniunea Sovietică.
În teatrul de operaţiuni din Pacific, a fost folosit intens de infanteria Australiană dar şi de alte ţări din Commonwealth, mai ales în operaţiunile din junglă şi ambuscade, fiind preţuit pentru puterea de foc, dar datorită greutăţii sale de aproape 5 Kg şi a dificultăţilor de aprovizionare cu muniţie şi piese de schimb a fost ulterior schimbat cu alte modele de arme automate ca Owen şi Austen. Infanteria marină Americană a folosit de asemenea Thompson în special în asalturile asupra insulelor din Pacific.
S-a constatat că eficienţa lui era limitată în condiţii de luptă în junglă cu vegetaţie deasă, în care datorită vitezei iniţiale reduse a proiectilului, acesta nu putea străpunge nici trunchiurile cu diametru mic, caştile japoneze sau vestele de protecţie. În primele faze ale luptelor din Guinea şi Guadalcanal, în armata Americană, multe echipe de patrulare au fost iniţial dotate cu Thompson, dar în scurt timp acestea au fost înlocuite cu arme BAR, mai ales avangarda şi ariergarda ca arme de atac, respectiv de apărare.
La sfârşitul lui 1944 a intrat în producţie M3 and M3A1, iar în timpul campaniilor din Korea a fost înlocuit ca armă standard a forţelor Americane de către pistolul mitralieră M3/M3A1 şi carabina M1/M2. Multe arme Thompson au fost distribuite armatei Chineze ca ajutor militar în urma căderii guvernului Ciang Kai-Shek în 1949 şi venirii la putere a forţelor comuniste ale lui Mao Zedong. În timpul războiului din Korea trupele americane au fost surprinse să întâlnească soldaţi ai Chinei comuniste, masiv înarmate cu arme Thompson, mai ales în atacurile surpriza de noapte. Abilitatea armei de a “livra” o cantitate mare de gloanţe la mică distanţă îl făcea folositor atât în apărare cât şi în atac. Multe din aceste arme au fost recapturate şi returnate în serviciul soldaţilor Americani.
În timpul războiului din Vietnam, câteva unităţi ale armatei Sud Vietnameze şi miliţii de apărare au fost dotate cu arme Thompson, câteva din acestea fiind folosite de unităţile de recunoaştere, consilierii militari şi alţi soldaţi americani. Mai târziu, acestea au fost înlocuite cu M16. Chiar şi unităţile Vietcong au apreciat arma, folosind armele capturate sau chiar construind propriile copii, în mici ateliere din junglă.
A fost folosit de către forţele de poliţie de peste ocean, iar de către F.B.I. până în 1976 când a fost declarat demodat. Armele Thompson din proprietatea guvernului au fost în mare majoritate distruse cu excepţia câtorva păstrate pentru antrenamente sau piese de muzeu.
Aceste arme şi copii ale lor mai pot fi şi acum găsite în diverse conflicte locale cum ar fi războiul din Bosnia.

Modul de funcţionare
Primele versiuni aveau o cadenţă de tragere destul de ridicată de aproximativ 800-850 focuri pe minut. Versiunile ulterioare M1 şi M1A1 stabileau cadenţa la aproximativ 600. Această cadenţă, combinată cu trăgaciul “greu” (necesita presiune mare de apăsare), şi patul cu un unghi de înclinare exagerat, favorizau tendinţa armei de a sări violent de pe ţintă mai ales la foc automat. Comparativ cu pistoalele mitralieră moderne Thompsonul de .45 era o armă grea.
Magazia tambur oferea o mare putere de foc, dar în acelaşi timp adăuga o greutate mare şi făcea arma mult prea groasă, în special când trebuia cărată în lungile marşuri ale misiunilor de patrulare. Din aceste motive au fost mai agreate cu magaziile casetă de 20 şi de 30 de cartuşe, fapt pentru care s-a renunţat chiar la compatibilitatea acestora cu magaziile tambur. Thompson a fost una din primele tipuri de pistol mitralieră dotată cu magazii casetă având cartuşele amplasate pe două rânduri şi alimentare asemenea, fapt ce a contribuit fără îndoială la reputaţia sa de armă de nădejde.
Fiind o armă asociată cu perioada gangsterilor şi cu cel de-al doilea război mondial, reprezintă o piesă de colecţie valoroasă. Un model 1928 original în stare de funcţionare poate să coste uşor 20 000 de dolari sau mai mult.Versiunile semiautomate actuale sunt produse de Kahr Arms. Aproximativ 1 700 000 de arme au fost fabricate de Auto Ordnance, Savage Arms şi Colt din care 1 387 134 din varianta simplificată în periada celui de-al doi-lea război mondial (fără sistemul Blish şi sistem de autoungere).

O armă demodată
La începutul celui de-al Doilea război mondial pistolul mitralieră Thompson era deja demodat. Dar din păcate era singurul disponibil pentru trupele aliate. Pe parcursul războiului, guvernul dorea să-l schimbe cu altceva mai uşor, mai ieftin, mai rapid de fabricat. Aceasta a determinat diverse alte companii să proiecteze acest gen de armă.
Primul proiect supus evaluărilor a fost Hyde Model 35 din 1939. În primul Război Mondial, George Hyde proiecta arme automate pentru Germania. Dar modelul 35, destul de asemănător cu Thompson s-a dovedit inferior din mai multe puncte de vedere.
Modelul Hyde 35 a fost curând urmat de spaniolul Star, finlandezul Suomi, Reising de la Harrington&Richardson Arms Co., High Standard de la Gus Swibelius şi High Standard Manufacturing Co., o carabină semiautomată de la Smith&Wesson şi de britanicul STEN. Pe o scală de la 1 la 100, Thompson era notat cu 57 pe când STEN cu 88, cel mai mare scor dintre toate armele testate, fiind chiar şi acesta respins.
Chiar respins fiind, STEN a avut un efect profound asupra modului de a gândi al armatei americane. Spre deosebire de armele tradiţionale militare, STEN era ieftin, lucrat brut şi urât. Era un proiect simplu din tablă ambutisată sudată şi vopsită. Era un mare contrast faţă armele militare americane fabricate din metal frumos prelucrat, brunat sau parkerizat, cu paturi din lemn masiv.
STEN reprezenta un suflu nou în domeniul unui război modern; lupta la mică distanţă cu mare putere de foc. Britanicul STEN, inspirit după germanul Schmeiser, împreună cu australianul AUSTEN era produs în cantităţi masive la un preţ de aproximativ 10 dolari bucata.
În 1942 Army Ordnance Dept încearcă o reevaluare a lui STEN dar şi de această dată acesta este respins. Apoi George Hyde de la Inland Manufacturing Co. din Dayton Ohio, proiectează un pistol mitralieră complet metalic la fel de ieftin şi de capabil ca STEN, iar o lună mai târziu un prototip ce întrunea toate calităţile acestuia. Era mai mic, mai uşor, putea fi fabricat la un preţ sub 20 de dolari în jumătate de timp. Avea o cadenţă de 400 de focuri pe minut, mai bun decât îşi dorea armata şi era probabil mai fiabil decât STEN.
În 24 octombrie 1942, după o lună de testări noua armă este desemnată “U.S.Submachine Gun, Caliber .45, M3”. Thomson M2 a fost astfel depunctat şi şase luni mai târziu se renunţă la el definitiv, dar datorită problemelor de producţie ale lui M3, este fabricat în continuare şi vândut până în februarie 1944. La sfârşitul războiului M3 Grease Gun fusese fabricat în 600 000 de bucăţi.

Sfârşitul unei ere
Cu ghinionul de a vinde prea târziu automatul pentru primul război, urmat de vânzările insuficiente către agenţiile guvernamentale, în 1928 Auto Ordnance Corp se vede îndatorată către Thomas Ryan cu suma de 1 312 954 de dolari. În noiembrie 1928 Tom Ryan moare lăsând moştenitorilor controlul asupra Auto Ordnance.
In 1929, executorul testamentar şi familia defunctului Ryan nu agreau ideea de a fi implicaţi în afaceri cu arme şi muniţii, astfel în 1929 doresc să lichideze compania incluzând-o într-o ipotecă ce asigura investiţia lui Tom Ryan în Auto Ordnance încă din 1916. Dar valoarea reală era greu de apreciat datorită stocurilor mari ce nu puteau fi evaluate, astfel valoarea totală a companiei era mult diminuată. Dreptul de proprietate de care beneficiau moştenitorii lui Ryan, îl obligă pe fiul lui Thompson, Marcellus, să modifice consiliul de administraţie cu un asociat, reprezentant al familiei Ryan. Astfel, Elihu Root şi Guaranty Trust Company, plasează pe Walter, fiul lui Tom Ryan în funcţia de Preşedinte, Director general, şi Director. Astfel, Familia Thompson devine deţinător minoritar al acţiunilor firmei fără drept de decizie în afacerile firmei.
Pentru următorii ani Walter Ryan face tot posibilul să lichideze compania, eforturi blocate de fiecare dată de Marcellus Thompson. Ryan încearcă chiar să ipotecheze cele 4 700 de arme rămase pe stoc, dând cumpărătorului şansa de ca la achiziţionare să primească întregul inventar, dar avocatul Thomas A. Kane, reprezentantul lui Marcellus reuşeşte să blocheze şi această încercare.
În 1938, Ryan este contactat de Matthew J. Hall un broker de pe Wall Street care îi face o propunere de plată cash în schimbul vânzării publice a acţiunilor ce le deţine la Auto Ordnance. Avea şi un client, în persoana lui Russel Maguire, dispus să subscrie aceste acţiuni.
După câteva investigaţii, Maguire află că Auto Ordnance era o investiţie foarte păguboasă. Avea debite enorme, mare inventar static şi numai câţiva angajaţi. Dar în acelaşi timp recunoaşte că Marcellus Thompson ştia ce vorbeşte atunci când prevedea că Europa se va confrunta în curând cu un război ce va aduce profituri enorme fabricanţilor de arme. Astfel, Maguire acceptă să subscrie acţiunile cu condiţia ca familiile Thompson şi Blish să convingă pe Ryan să semneze un contract de vânzare.
Surprinzător, ei acceptă, chiar conştienţi fiind că în cazul în care Maguire nu efectuează plata la timp şi ei vor pierde pachetul minoritar de acţiuni pe care îl deţin, oferindu-i pe tavă lui Ryan întregul control asupra companiei. Conform contractului, Maguire urma să plătească la Guaranty Trust Corp suma de 529 000 de dolari în două tranşe egale de câte 264 000 de dolari, prima pe data de 21 iulie 1939, iar a doua la 21 septembrie 1939. Până la tranşa finală Ryan urma să efectueze transferal de acţiuni, stocurile, inventarele şi notificările privind debitele. În situaţia în care cea de-a doua plată nu era efectuată, prima plată era pierdută.
De la început, problemele nu au întârziat să apară. În 23 mai 1929 Tom Kane nu reuşeşte să înregistreze acţiunile pentru noua companie înfiinţată, “The Thompson Automatic Arms Company”. Ele se agravează mai mult atunci când comisia de evaluare îşi exprimă îndoielile cu privire la valoarea reală a acţiunilor. Pe 27 iunie, la mai puţin de o lună până la efectuarea primei plăţi, aceeaşi comisie anunţă că datorită situaţiei financiare proaste, nu va aproba efectuarea tranzacţiei. Atunci, în mod miraculous, pe data de 3 iulie, fără nici o atenţionare, Auto Ordnance primeşte de la U.S.Army o comandă pentru 900 de pistoale mitralieră, în valoare de 454 000 de dolari. Nici acest eveniment nu este în măsură să convingă comisia, dar reuşeşte să impresioneze pe Walther Ryan care realizează că era pe cale să vândă compania aproape la preţul unei singure comenzi. Aceasta îi schimbă şi atitudinea faţă de Auto Ordnance.
Increzători în comanda armatei, dar şi disperaţi pentru a face rost de bani pentru prima tranşă, Marcellus Thompson şi avocatul Kane contactează Marine Midland Bank&Trust Co. numai pentru a afla dacă Maguire asigurase deja împrumutul. Maguire făcuse aranjamente pentru un împrumut de 539 000 dolari, garantaţi prin contractul cu Auto Ordnance dar şi cu acţiuni personale în valoare de 100 000 de dolari. Împrumutul urma să fie gata în data de 21 iulie la ora 14.00, ziua în care Ryan urma să facă plata integral cu cheltuieli de efectuare a operaţiunilor în valoare de 10 000 de dolari. Dar pentru obţinerea creditului, Maguire oferă 116 000 de acţiuni la noua companie, ca şi contravaloare a serviciilor.
Cu două nopţi înaintea termenului, Maguire pune la dispoziţie partea lui din acţiuni iar Thompson şi Kane adaugă încă 1 800 de acţiuni fiecare. În aceeaşi şedinţă, Thompson este numit preşedinte iar Kane vicepreşedinte. Cu aceasta, supravieţuirea companiei părea asigurată. Tot ce rămânea de făcut era rezolvarea detaliilor de ultim minut şi punerea documentelor în ordine.
Dar vineri 21 iulie, la ora 10.00 Marcellus Thompson suferă un atac sever şi este internat de urgenţă la Broat Speed Hospital. În această situaţie, Kane încearcă să obţină de la Guaranty Trust o amânare a termenului de plată însă aceasta este întâmpină cu un refuz categoric. Aproape să piardă împrumutul, Kane apelează la un asociat al lui Maguire care îi spune că este dispus să încheie tranzacţia cu condiţia să primească o compensaţie suplimentară de 7 500 de acţiuni plătite de Thompson şi Kane. Cu acestea, Maguire deţinea un total de 50,8 procente din companie care i-ar fi asigurat controlul total al afacerii. Cu toată stupoarea, Kane acceptă după ce Matthew Hall îi arată că obţinuse deja semnătura lui Marcellus Thompson de pe patul de spital.
Puţin după ora 22.00 Kane semnează hârtiile de transfer. Actele finale prin care toate acţiunile lui Ryan erau transferateau au fost semnate cu 15 minute înainte de miezul nopţii. Acum Auto Ordnance Corp. devine proprietatea subsidiară a Thompson Automatic Arms Company. Trei luni mai târziu, pe 17 Octombrie 1939, Marcellus Thompson îşi dă obştescul sfârşit la vârsta de 55 de ani în urma atacului suferit.
Acum, finanţată şi sub controlul lui Russel Maguire, Auto Ordnance a fost reorganizată; încă odată pistolul mitralieră va intr pe linia de producţie. Maguire, abordează apoi Colt Firearms care anterior fabricase primele 15 000 de bucăţi, pentru a subcontracta noua producţie, dar a fost refuzat. Actul de neutralitate din 1935, interzicea companiilor americane să vândă arme ţărilor implicate în conflict. Abia după implicarea Statelor Unite în conflict Maguire a reuşit să găsească o companie care să-i fabrice armele, Savage Arms Company din Utica, New York.
Pe parcursul războiului, Auto Ordnance realizează profituri enorme din vânzarea diferitelor variante ale lui Tommy Gun. În 1944 comenzile de pistoale mitralieră au totalizat un număr de 130 000 000 de bucăţi aducând companiei un profit de vre-o 14 845 000 de dolari.Ultima comandă a armatei pentru 2 091 de bucăţi a fost în februarie 1944. După aceasta venerabilul Tommy Gun a fost înlocuit cu mai ieftinul şi mai urîtul dar funcţionalul M3 şi M3A1 Grease Gun.
La sfârşitul războiului Auto Ordnance a devenit pur şi simplu divizia ordnance a companiei Maguire Industries. Fabrica de arme din Bridgeport a fost transformată pentru fabricarea de radiouri, magnetofoane şi alte produse cu mare căutare. Tot ce avea legătură cu producţia de Thompsonuri au fost ambulate şi depozitate.

Al Doi-lea Război Mondial
În martie 1932, după ani de apeluri, Auto Ordnance Corp. convinge armata să adopte arma pentru utilizare limitată în vehiculele blindate şi la trupele de cavalerie. În 1936 cavaleria o declară ca dotare standard. Astfel că în 1938 devine official M1928A1 de cal.45. Această comandă a fost un balon de oxigen pentru companie, care vinde 4 000 de bucăţi din cele 15 000 de Colt Model 1921 pe care le mai avea pe stoc, iar situaţia financiară era foarte dificilă.
Anul 1939 a fost anul în care compania este salvată de faliment. Pe 1 noembrie 1939 Franţa lansează comanda pentru 3 000 de bucăţi valoarea contractului ridicându-se la 750 000 de dolari. Comanda este urmată de solicitări ale armatei britanice pentru aceleaşi cantităţi. Astfel compania reuşeşte să scape de stocurile fabricate de Colt, care zăceau în depozite de 20 de ani. Pentru a onora noile comenzi Auto Ordnance se vede în situaţia de a reîncepe producţia de arme.
Astfel încearcă să reânoiască contractul de fabricare cu uzinele Colt dar se văd refuzaţi de aceştia pe de-o parte pentru că Uzina Colt era mult prea implicată în fabricarea altor arme pentru armată, ca Browning BAR, dar cel mai important motiv pentru acest refuz a fost proasta publicitate de care fabrica Colt se “bucurase” prin fabricarea armelor folosite de gangsteri, lucru pe care opinia publică nu îl putea uita. Astfel, Auto Ordnance se vede pusă în situaţia de a încheia un contract cu Savage Arms Company din Utica, NY.
Nu mult după comanda francezilor, izbucnirea războiului crează o enormă necesitate de arme. În cursul anului 1940 contractează 107 500 de bucăţi la preţul total de 21 502 758 de dolari, în martie francezii mai comandă încă 3 000 iar în decembrie U.S.Army comandă 20 450. Din păcate Franţa cade sub ocupaţie germană înainte de primirea celor 6 000 de bucăţi de pistoale mitralieră.
Anticipând faptul că izbucnirea războiului va crea o mare cerere de arme Auto Ordnance Corp preia în august 1940 o veche fabrică din Bridgeport, Connecticut şi o adaptează fabricării de arme Thompson. Primele arme ies de pe linia de ansamblare în august 1941, tocmai la timp pentru o mare comanda de 319 000 de bucăţi. De fapt în uzina de la Bridgeport se fabricau numai partea superioară şi inferioară a culatei. Toate celelalte părţi folosite erau fabricate de Savage dar şi la alţi subcontractori.
Din februarie 1942 Auto Ordnance Corp a livrat 500 000 de arme. Din vara aceluiaş an, în colaborarea dintre Savage şi A.O. producţia lunară se ridica la 90 000 de bucăţi. La sfârşitul lui 1944, producţia se încheie cu un total de 1 750 000 de bucăţi şi piese de schimb, echivalentul a încă 250 000 de bucăţi. Marea lor majoritate, 1 250 000 de bucăţi au fost fabricate au fost produse de fabrica Savage. Acestea pot fi identificate prin prefixul “S” adăugat numărului de serie amplasat pe partea stângă a culatei. Armele produse la Bridgeport purtau prefixul “A.O.”.
La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, armata recunoaşte în sfârşit necesitatea unui pistol mitralieră. Dar recunoaşte în acelaşi timp şi faptul că Thompson era deja o armă demodată. Comparativ cu armele germane, era o armă grea, mai complexă şi mai costisitor de fabricat. Dar avea un avantaj ce nu putea fi ignorat. M1928A1 Thompson era singura armă de acest fel ce era fabricată în cantităţi industriale, comparativ cu oricare ţară aliată. Acest element i-a oferit un avantaj enorm faţă de toţi ceilalţi competitori.
Pe tot parcursul războiului s-au făcut încercări de a modifica proiectul pentru a-l face mai rapid de produs şi mai ieftin. Prima modificare a fost înlocuirea înălţătorului Lyman cu o simplă tablă ştanţată în folmă de L, care mai târziu a fost protejat cu două aripioare laterale, tot din tablă pentru a nu se mai agăţa în hainele sau centura soldatului. Apoi au fost eliminate striaţiile de pe pârgia de pe selector, siguranţă şi pârghia de armare. Apoi s-a renunţat la exteriorul fin prelucrat al ţevii. Oricum, acestea au fost modificări minore faţă de cele făcute de Savage. Aceştia, practic au remodelat arma. Au eliminat închizătorul Blish care se dovedise prea puţin necesar la un pistol mitralieră, în favoarea unui închizător simplu cu acţiune inerţială. Acesta elimina mai multe piese, permiţând ca pârghia de armare să fie montată direct pe închizător. În această configuraţie aceasta din urmă a fost mutată de pe partea superioară a culatei, pe partea laterală.
Alte modificări au fost: patul fixat pe culată (nu demontabil ca până atunci), renunţarea la magaziile tambur, renunţarea la compensatorul de la gura ţevii. Noua armă a fost standardizată în aprilie 1942 ca “Submachinegun, Caliber .45, M1”. În Octombrie 1942 Thompson M1 a fost înlocuit cu M1A1. Această versiune a fost şi mai mult simplificată prin eliminarea cuiului percutor şi a cocoşului. În locul acestora, percutorul a fost fabricat direct prin prelucrare în închizător. Pentru că se renunţase la folositrea tamburului de 50 de cartuşe, s-au fabricat şi magazii casetă de 30 de cartuşe.
Un M1A1 putea fi fabricat în jumătate din timpul necesar pentru un M1928A1 şi cu costuri mult mai scăzute. În 1939 un Thompson costa 209 dolari. În primăvara lui 1942 se cumpăra cu 70 de dolari iar în februarie 1944, un M1A1 ajunsese la preţul de 45 de dolari, cu tot cu accesorii şi piese de schimb. Totuşi, la sfârşitul lui 1944 şi acesta a fost înlocuit cu şi mai ieftinul M3 “Grease Gun”.

Variante
Persuader şi Annihilator
Au fost principalele două modele ale lui Thompson. Persuader era o versiune cu alimentare din bandă încercată în 1918 iar Annihilator era alimentat din magazie casetă cu capacitatea de 20 sau 30 de cartuşe, un model îmbunătăţit al modelelor din 1918 şi 1919. Au fost experimentate şi magazii tambur cu capacitatea de 50 şi 100 de bucăţi.

Model 1919
Producţia acestui model a fost limitată la numai 40 de unităţi, cu mai multe variante. Avea o cadenţă de tragere mult prea mare în jur de 1500 de focuri pe minut. Aceasta a fost arma pe care generalul de brigadă Thompson a prezentat-o la demonstraţia de la Camp Perry din 1920. Aproape toate M1919 au fost fabricate fără pat şi fără cătare, abia ultima versiune fiind asemănătoare cu modelul 1921. Departamentul de poliţie din New York a fost cel mai bun client al modelului 1919. Proiectat ca un automat de .45 Colt pentru curăţat tranşee, s-au făcut experimente şi cu alte calibre, .45 ACP. .22LR, .32ACP, .38ACP, 9 mm Para.

Model 1921
M1921 a fost primul model intrat în producţie de serie şi a fost produs de Colt în număr de 15 000 de bucăţi pentru Auto-Ordnance. A fost finisată mai mult ca o armă civilă, cu ţeavă netedă brunată, ulucul în formă de crosă pistol şi sistem de înzăvorâre Blish. Datorită componentelor din lemn de bună calitate şi a calităţii prelucrărilor, era destul de scumpă pentru acea vreme, preţul fiind de 225 de dolari. A fost o armă faimoasă atât în cercurile poliţiei cât şi a le criminalilor, dar şi în filmele vremii. Cadenţa era de aproximativ 800 de focuri pe minut.

Model 1923
A fost introdus cu scopul de a diversifica producţia destinată armatei americane. Folosea cartuşe de .45 Remington-Thompson, o ţeavă de 35,5 cm, cu efect pe distanţă mai mare decât .45 ACP. Era dotat cu uluc orizontal şi i se putea ataşa bipod şi baionetă. Era destinat să concureze arma automată BAR din dotarea armatei dar aceasta nu i-a acordat prea multă atenţie, şi nu a fost adoptată.

BSA Thompson
În idea de a trezi interesul clienţilor de peste ocean şi de a penetra piaţa europeană, Auto-Ordnance, acordă o licenţă de fabricare firmei BSA (Birmingham Small Arms Company din Anglia pentru a produce varianta europeană. Aceasta a fost fabricată în cantităţi mici, având aspect diferit faţă de modelul clasic. BSA 1926 a fost fabricat în calibrele 9 mm şi 7,63 Mauser a fost testat de mai multe guverne, (inclusiv cel francez) dar nu a fost adoptat de nici o armată, de aceea s-a produs în cantităţi mici.

Model 1927
Modelul M1927 a fost versiunea semiautomată a lui M 1921 rezultată din modificarea acestuia. Inscripţia „Thompson Submachine Gun” a fost înlocuită cu „Thompson Semi-Automatic Carbine” iar M1921 cu M 1927, dar putea fi convertită în armă automată foarte simplu, prin schimbarea culatei.

Model 1928
Modelul M1928 a fost primul tip folosit pe larg de forţele militare, U.S.Navy şi U.S.Marine Corps care au fost principali clienţi în anii 30. Orignalul M 1928 era de fapt M1021 cu închizătorul mai greu pentru a reduce cadenţa de tragere în conformitate cu cerinţele U.S.Navy. Odată cu începerea celui de-al Doi-lea Război Mondial, contractele Britanice şi Franceze au salvat fabrica de faliment.

M1928A1
Varianta M1928A1 a intrat în producţie de serie înaintea atacului de la Pearl Harbor. Modificările includ uluc orizontal în locul crosei pistol şi posibilităţi de prindere a curelei. Cu toate contractele consistente Către China, Franţa, Marea Britanie şi S.U.A. numai două fabrici livrau M1928A1 în prima perioadă a războiului. Armele erau folosite mai ales de unităţile din Pacific. Acestea puteau folosi magazii tambur de 50 de cartuşe dar şi casetă 20 şi de 30 de cartuşe, dar statisticile arătau că magaziile tambur erau mai predispuse la blocare. Din acestea au fost fabricate un număr de 562 511 bucăţi, având înălţător fix cu aripioare de protecţie triunghiulare, ţeava netedă la fel ca M1/M1A1.
Uniunea Sovietică a primit deasemenea M1928A1 incluse ca echipament standard la tancurile uşoare achiziţionate în sistem leasing. Ele nu au fost niciodată folosite datorită lipsei muniţiei de .45 ACP pe frontul de răsărit, fiind pur şi simplu depozitate. În septembrie 2006 un număr limitat de bucăţi au fost reimportate din Rusia ca piese de schimb (mai puţin culata).

M1
Din necesitatea simplificării sistemului, în aprilie 1942, M1 a fost standardizat ca “United States Submachine Gun, Cal. .45, M1”. Cadenţa de tragere a fost redusă la 600-700 focuri pe minut. Utiliza sistemul simplu cu încărcare prin recul, pârghia de armare a fost mutată lateral, iar înălţătorul a fost schimbat cu înălţător circular fix (peep sight). Acestea nu puteau folosi magazii tambur, datorită costurilor reduse fiind folosite exclusiv magaziile tip casetă, iar patul din lemn era fix.

M1A1
La acesta percutorul din mai multe piese a fost înlocuit cu unul simplificat în partea anterioară a închizătorului, magazia de 30 de cartuşe devenind comună. Fabricarea acestei arme necesita jumătatea timpului normal necesar pentru M1928A1 şi cu costuri mult reduse. Dacă în 1939 un Thompson costa guvernul american 209 dolari, în 1942 costul acoborât la 70 de dolari. În februarie 1944 costa 45 de dolari inclusiv accesoriile şi piese de schimb. La sfârşitul lui 1944 M1A1 a fost înlocuit cu şi mai ieftinul M3 cunoscut mai ales sub numele de “Grease Gun” (gresor).

Model 1927A1
Este versiunea semiautomată, produsă între 1974 şi 1999 de Auto-Ordnance (West Hurley, New York) pentru piaţa civilă. Cunoscut ca „Thompson Semi-Automatic Carbine, Model of 1927A1.”, avea structura internă complet diferită faţă de versiunile anterioare şi funcţiona pe principiul închizătorului închis, conform legislaţiei americane pentru deţinătorii civili. A fost produs până în 1999 şi de Kahr Arms din Worcester, Massachusetts. Acesta nu trebuie confundat cu modelul M1927 produs de Colt pentru Auto-Ordnance.

Model 1927A3
Este versiunea pe calibrul .22LR produsă de Auto-Ordnance la West Hurley.

Model 1927A5
Este versiunea de pistol semiautomat, în calibrul .45ACP a Thompsonului fabricat de Auto-Ordnance la West Hurley. Avea culata din aluminiu şi a fost fabricat până în 2008 de Kahr Arms la Worcester, Massachusetts ca „M1927A1 TA5”.

Utilizatori
Arma a fost folosită în Australia, Cambodia, Canada, Franţa, Serbia, Filipine, Vietnamul de Sud, Suedia, China, Marea Britanie, Statele Unite, Israel.

Deţinerea armei în Statele Unite de către civili
Datorită popularităţii pe care o câştigase printre gangsteri în perioada 19209-1930, în 1934, Congresul Statelor Unite emite o lege prin care toţi deţinătorii de arme automate erau obligaţi să le inregistreze la predecesorul actualului Birou pentru Alcool, Tutun, Arme şi Explzivi (ATF). Legea stableşte deasemenea restricţii referitoare la posesie, transfer şi transport.

Renaşterea
În1949 Maguire Industries care fabricase arme Thompson, primeşte o ofertă neaşteptată de la Kilgore Manufacturing Co. din Westerville, Ohio pentru cumpărarea tuturor pieselor de schimb aflate pe stoc, a inventarului şi a utilajelor necesare producerii armelor. Kilgore avea contacte comerciale în Egipt, iar guvernul egiptean era interesat în fabricarea de arme Thompson. Tranzacţia s-a efectuat în mare grabă astfel că în 48 de ore toate documentele erau finalizate. Maguire vinde câtre Kilgore materialele şi drepturile asupra armei Thompson pentru suma de 385 000 de dolari.
Puţin după aceasta Kilgore află că partenerii de afaceri se cam pripiseră în afirmaţia că guvernul egiptean ar fi fost interesat de afacere. Dealtfel, interesul egiptenilor iniţial existase dar a fost nimicit de zelul reprezentanţilor de la Kilgore. În această situaţie, pentru a-şi acoperi o parte din proasta investiţie făcută, Kilgore acceptă oferta unui sindicat de investiţii din New York, condus de Frederick Willis, un oficial al executivului Auto Ordnance, binenţeles la un preţ mult mai mic decât cel plătit de Kilgore.
În octombrie 1951 Willis vinde la rândul său la Numerich Arms Corporation din Mamaroneck, NY, o mică companie ce comercializa componente din surplusurile armatei, cunoscută astăzi sub numele de Gun Parts Corp. George Numerich dorea să adauge şi piesele Auto Ordnance la marea sa colecţie de piese de schimb provenite de la companiile de arme defuncte. Practic el cumpără prin aceasta compania Auto Ordnance. Spre surpriza sa, la deschiderea lăzilor din lemn ce conţineau piese şi scule ce zăcuseră prin depozite trei ani descoperă 86 de pistoale mitralieră complete. Conform legislaţiei federale în viguare, le înregistrează imediat la Treasury Dept. plăteşte pentru fiecare 200 de dolari taxa de transfer şi somează pe Willis şi Kilgore să îi returneze suma. Conform legilor federale, vânzătorul unei arme automate era obligat să suporte taxa de transfer, astfel că în lipsa lui Willis care nu mai era în funcţie, Kilgore Manufacturing a fost obligat să-i plătească lui Numerich 12 000 de dolari. Datorită faptului că Willis şi Kilgore nu au fost nici ei informaţi de conţinutul cutiilor, aceştia nu au fost puşi sub acuzare pentru vânzarea ilegală de arme automate.
Sre sfârşitul anilor 70 George Numerich vinde Auto Ordnance Corp. unui funcţionar pe nume Ira Trast. Acesta primeşte ca principal obiect de activitate producerea şi comercializarea versiunilor semiautomate Thompson şi un număr limitat de automate pentru agenţiile guvernamentale. Ideea unui Thompson semiautomat fusese lansată iniţial de George Numerich dar implicarea lui în afacerile firmei nu i-a acordat timpul necesar de a duce la îndeplinire aceasta. Astfel Trast vede în acest proiect cheia către success a firmei. Era şi posibilitatea de a oferi romanticilor deţinători de arme posibilitatea de a avea un Tomy, simbolul deceniului doi.
Semiautomatul Thompson a fost construit cu un nou model de culată ce nu putea accepta montarea unui sistem de declanşare pentru foc automat. A fost dotat cu o ţeavă de 40 de centimetri faţă de cei 25 ai automatului ceea ce a încadrat arma în categoria puştilor. Pe 20 martie 1975 Trast primeşte din partea Bureau of Alcohol, Tobaco and Firearms (A.T.F.) autorizaţia de a demara producţia.

Astăzi
Astăzi, Auto Ordnance Corporation din West Hurley, NY. Este o companie care şi-a extins producţia pentru a include pistoale mitralieră, arme semiautomate inspirate de pe modelul Tomi, pistoale M1911A1 şi o gamă largă de piese de schimb şi accesorii.
Pentru export şi pentru forţele de ordine, pistolul semiautomat A.O. produce M1927A-5, M1928 şi pistolul mitralieră Thompson M1. Livrează deasemenea magazii pentru 15 şi 30 de cartuşe şi magazii tambur de 50 şi 100 de cartuşe.
Pentru uzul civil produc trei versiuni semiautomate Tomi Gun; 1927A-1, 1927A-C1 şi M1. Deasemenea livrează magazii cu capacitate limitată şi chiar magazii tambur cu capacitatea de 10 cartuşe ce simulează aspectul unui original Tomi Gun.
În asociere cu John Thompson se fabrică şi cartuşe de pistol de .45, Auto Ordnance Corp. produce o linie de pistoale M1911A1, disponibile în mai multe modele şi configuraţii, calibre şi finisări. Magaziile disponibile sunt cu capacitate limitată la 10 cartuşe. Deţinătorii de Thompsonuri noi sau vechi pot găsi aici un larg sortiment de piese de schimb şi accesorii, chiar şi cutie de vioară adaptată pentru Tomi Gun, ţigarete cu inscripţii, brichete şi ceşti de cafea.

John T. Thompson -biografie
John T. Thompson s-a născut la Newport Kentucky, pe 31december, 1860. Tatăl Lt. Col James Thompson, mama Maria Taliaferro (Toliver), tatăl, absolvent West Point promoţia 1851 s-a remarcat ca ofiţer de artilerie în bătăliile războiului civil de la Glendale şi Chickamauga. Mai târziu a predate discipline militare la Universitatea Indiana până în 1880 la moartea sa. Era adeptul unei discipline stricte, un om voluntar, dar cu înclinaţii spre filozofie, trăsături ce se vor regăsi mai târziu şi la fiul său John.
Crescut în mediu militar, în unităţi din Kentucky, Tennessee, Ohio şi California, la vârsta de 16 ani hotăreşte să îmbrăţişeze cariera militară. Astfel în 1877 se înscrie la Universitatea Indiana iar un an mai târziu la West Point până în 1882 la vârsta de 21 de ani.
Prima numire ca locotenent o primeşte chiar la locul naşterii sale la Neuport Kentucky, la U.S.Second Artilery. Între 1882 şi 1889 urmează mai multe şcoli de inginerie şi ocupă mai multe posturi În 1890 este transferat la Army Ordnance Dept. unde ajunge la gradul de General de Brigadă.
Până la războiul Americano-Spaniol din 1898 serviciul său militar a fost unul de rutină, dar pe perioada războiului, studiile sale înginereşti îl recomandau ca specialist în arme, astfel primeşte sarcini de logistică şi aprovizionare.
De la începutul războiului a fost promovat la gradul de Locotenent Colonel şi serveşte ca Ofiţer Şef de Ordonanţă în Cuba sub comanda generalului Shafter. Foarte competent în problemele de logistică, reuşeşte să instaureze ordinea în serviciul de aprovizionare care în acea vreme era scăpat de sub control. A fost persoana care a reuşit să aprovizioneze teatrele de luptă cu 18 000 de tone de muniţie fără nici un singur accident.
Un eveniment ce i-a influienţat evoluţia ulterioară şi a inspirit într-un fel invenţia sa a fost ideea Lt. John H. Parker de a înfiinţa un detaşament dotat cu mitraliere Gatling. Thompson nu numai că a fost impresionat de idee dar i-a şi pus la dispoziţie armele şi o mare cantitate de muniţie şi le trimite în Cuba. Parker devine astfel o piesă în istoria bătăliei de la San Juan Hill, căpătând chiar porecla de Gatling Gun Parker. Aceste lucruri l-au determinat pe Thompson să-şi dedice activitatea schimbării viziunii autorităţilor militare referitoare la armele de mână. Mai târziu a fost creditat ca fiind primul ofiţer din Army Ordnance Dept care a recunoscut importanţa armelor automate.
În 1904 Thompson şi Lt. Col Louis A. Grade conduc teste pentru găsirea celui mai potrivit calibru pentru armele de mână. Testele au inclus trageri în animale vii, la abatoarele din Chicago, dar şi trageri în cadavre omeneşti obţinute de la şcolile medicale. Concluzia ? Calibrele mari ca cu viteză mică provoacă distrugeri mai mari decât calibrele mici cu viteză mare. Aceste experienţe au contribuit la dezvoltarea cartuşelor de calibrul.45 fără ramă, adoptate mai târziu pentru pistolul Colt Model 1911 proiectat de John Browning.
Obosit să mai lupte pentru a convinge autorităţile militare să adopte o armă automată, spre surprinderea tuturor, se retrage în 1914 pentru a se angaja la Remington Arms Corporation unde conduce construirea celei mai mari fabrici de arme la Eddystone Pennsylvania. Fabrica a fost construită pentru susţinerea efortului de război din Europa, producând în jur de 200 de arme pe zi. Aici s-au fabricat armele Enfield de .303 pentru armata Britanică şi Mosin-Nagant de 7,62 pentru Rusia.
Consumat de ideea realizării unei arme automate individuale uşoare, se hotărăşte să construiască una acasă, în timpul liber, folosind capital privat. Din acest moment, legătura sa cu Army Ordonance Dept. a fost de pe poziţia unui înventator civil. A sperat că învenţia sa va scurta durata războiului dar va câştiga cu ea şi bani, astfel că în 1915 începecercetările în acest sens.

Bibliografie
1. Ray Bearse, „The Thompson Submachine Gun: Weapon of War and Peace”, in Murtz, Gun Digest Treasury (DBI Books, 1994), p.210
2. Smith, Charles H.. „The Thompson Submachine Gun (A Brief History of Auto-Ordnance Corp.)”. Retrieved on 2008-08-06.
3. James, Gary (1996-2006). „Development of the Thompson Submachine Gun”.
4. ^ Bishop, Chris (1998), The Encyclopedia of Weapons of World War II, New York: Orbis Publiishing Ltd, ISBN 0-7607-1022-8.
5. ^ Fitzsimons, Volume 23, p.2487, „Thompson”.
6. Cox, Roger A. (1982). The Thompson Submachine Gun. Law Enforcement Ordnance Company.
7. Ellis, Chris. (1998). The Thompson Submachine Gun. Military Book Club.
8. George, John (Lt. Col). (1948). Shots Fired In Anger. Samworth Press.
9. Helmer, William J. (1969). The Gun That Made The Twenties Roar. MacMillan, also Gun Room Press.
10. Hill, Tracie L. (1996). Thompson: The American Legend. Collector Grade Publications.
11. Hogg, Ian V. and Weeks, John. (1989). Military Small Arms of the 20th Century. DBI Books Inc.
12. Iannamico, Frank. (2004). United States Submachine Guns. Moose Lake Publishing.
13. Johnson, Melvin M. and Haven, Charles J. (1941). Automatic Arms. William Morrow and Co.
14. Nelson, Thomas B. (1963). The World’s Submachine Guns, Volume I. International Small Arms Publishers.
15. Smith, Charles H. A brief story of Auto-Ordnance Company.
16. Weeks, John. (1980). World War II Small Arms. Galahad Books.