După terminarea “Marelui Război”1914-1918 Departamentul Britanic de război decide achiziţionarea unui nou revolver. Acest lucru se datora faptului ca mulţi dintre tinerii ofiţeri şi subofiţeri ai armatei regulate care au fost dotaţi cu revolverul regulamentar de .455 ( aflat atît în serviciul armatei cît şi al marinei) au gasit această arma dificil de controlat cît şi cu o acurateţe moderată. Aceasta problemă a fost ridicată şi de cei dotaţi cu alte modele de revolvere precum Webley&Scott M.K. VI, Colt New Service şi Smith&Wesson Hand Ejector. Oricum multe din probleme se datorau lipsei de antrenament a celor care le utilizau.
Departamentul de război a decis ca este nevoie de un revolver în calibrul 38 cu aceeaşi putere de oprire ( stopping power) ca şi revolverul de .455 ce se afla în serviciul armatei şi marinei militare din 1880.
Firma Webley&Scott a fost rugată să asigure pentru teste un nou model de revolver în anul 1920. Acest lucru se datora faptului că această firmă era furnizorul principal al armatei încă din ultimile decenii ale secolului XIX, deci părea logic să furnizeze un nou model de revolver armatei britanice. În aceste condiţii firma Webley&Scott a ales să supună testelor un revolver care fusese deja pus în seviciul Royal Irish Constabulary. Acest revolver folosea muniţia de .38 Smith&Wesson. Comitetul armelor a arătat oarecare interes şi a cerut firmei sa pună la dispoziţie ultimul model şi 300 de gloanţe pentru teste.
Revolverul iniţial pus la dispoziţie de Webley&Scott în 1920 a fost modelul M.K.III, iar în ianuarie 1921 au pus la dispoziţie un nou revolver care a fost denumit M.K.IV. În data de 16 aprilie 1921 această armă a primit un raport favorabil de la S.A.S ( Small Arms School) . Oricum au fost cerute modificări la mîner, prăsele şi aparatele de ochire, deasemenea S.A.S a cerut şi imbunătăţirea muniţiei pentru o mai mare putere.

Acesta a fost începutul sfîrşitului în ceea ce priveşte monopolul firmei Webley&Scott de furnizare a revolverelor pentru armata britanică. Webley&Scott depindeau de faptul că frema scurtă a revolverelor sale nu putea permite folosirea muniţiei moderne ( mai lungă) ca .38 S&W Special. De aceea au furnizat pentru teste decît revolvere şi muniţie bazată pe cartuşul .38S&W. Această muniţie a fost introdusă în 1877 şi folosea un proiectil de plumb de 200 grain şi o încărcătură de 2.8 grain de “Neonite” ( pulbere nitro celulozică). Această combinaţie ducea la o viteza de 577 ft./sec la distanţa de 50 de yarzi. La această distanţă glonţul s-a dovedit că se răsuceşte după impactul iniţial, limitînd penetrarea, dar s-a considerat ca rănirea inamicului este acceptabilă .
În data de 30 august 1922 S.A.C. ( Small Arms Comitee) îşi exprimă încrederea în această combinaţie revolver/muniţie, dar cere S.A.S şi inspectorului şef al armelor să caute totuşi şi un design alternativ al unui alt revolver produs de alte firme care să încorporeze toate recomandarile S.A.C ( minuta 489 ) precum şi cele ale S.A.S
Primul asistent al superintendentului de design responsabil pentru arme şi muniţie capitanul H.C. Boys a fost însărcinat să găsească un nou design de revolver în data de 18 octombrie 1922. Motivul aceste cereri, este faptul că s-a considerat a modelul Webley va fi greu de produs în caz de război. Deasemenea s-a considerat că revolverul Webley&Scott va fi greu de întreţinut/reparat pe cîmpul de luptă. Nu în ultimul rînd se pare că şi preţul era destul de mare.
Noul design de revolver prezentat de capitanul H.C.Boys avea multe similarităţi cu modelul Webley, principala diferenţă constînd în faptul că prezenta un capac lateral, ceea ce dădea acces la mecanismul intern al revolverului făcînd asamblarea şi întreţinerea mai uşoară. Deasemenea revolverul avea o poziţie mai joasă în mîna tragatorului decît Webley M.K.IV , uşurînd tragerea instictivă. Pe data de 30 decembrie 1922 S.A.S face un raport favorabil machetei (din lemn) şi schiţelor furnizate de capitanul Boys. Pe 17 noiembrie Webley&Scott prezintă War Office o versiune îmbunătăţită a revolverului M.K. IV. Acest revolver nu ajunge la cunoştinţa capitanului Boys pîna pe data de 7 martie 1923, cind era deja tîrziu. Căpitanul Boys a avut o întîlnire cu Webley&Scott în ianuarie 1923 pentru a discuta despre două noi revolvere trimise de S.A.S. Aceste două noi modele (de fapt proiecte)au fost denumite “Pistol, Revolver, Enfield, .380”. Reprezentanţii Webley au argumentat ca nu erau decît simple modificări al design-ului lor. Pînă pe 13 martie 1924 au fost produse 29 revolvere experimentale şi au fost ţinute 29 conferinţe. Multe din revolverele experimentale au fost construite de Webley&Scott. Încercările au început în septembrie 1924 cu 2 revolvere cu numarul de serie 27002 şi 27003, primul cu ţeava de 5” şi al doile cu ţeava de 6”. Încercările următoare au continuat în februarie 1925 după ce s-a îmbunătăţit modul de extragere a tuburilor, defectele de armare şi mecanismele de ochire. Pe data de 9 septembrie 1926 S.A.C. recomandă ca 6 revolvere să fie produse conform acordurilor la care se ajunsese. Deja pe 6 septembrie 1926 Royal Ordnance Factory primise o comandă de 2000 cartuşe, dintre carte 1000 cu glonţ de plumb, şi 1000 cu manta ( FMJ). Pe data de 9 noiembrie 1927 Inspectorul Şef al S.A.C. raporta că toate cele 6 revolvere funcţionau satisfăcător, dar nu toate trăgeau uniform la tragerea cu fiecare mînă ceea ce ducea la grupaje laterale diferite. S-a recomandat modificarea sistemelor de ochire.

Kynoch a furnizat muniţia în prima parte a testelor şi s-a dovedit ca depăşea muniţia produsă de fabrica Royal Ordnance în toate privinţele. În martie 1928 responsabilul cu muniţia chiar dacă nu era convins comandă un nou lot de 20.000 cartuşe produse de Kynoch pentru continuarea testelor. În data de 28 noiembrie 1928 S.A.C recomandă specificaţiile finale pentru muniţia ce va fi folosită în revolverele de serviciu calibrul.380. Tîrziu în 1928 Webley&Scott realizează că nu vor obţine contractul pentru furnizarea noului revolver pentru armata britanică. Acest fapt lasă firma Webley&Scott cu o gaură în bucet de 2247 lire sterline, bani folosiţi pentru dezvoltarea noului revolver şi muniţiei adiacente, dar a pierdut şi toate drepturile în legătură cu procesul de dezvoltare a noului revolver, deoarece punctul de vedere al War Office era că principala activitate de design fusese depusă de căpitanul H.C.Boys şi de Royal Small Arms Factory Enfield, firma Webley&Scott oferind doar asistenţă. Nu a fost o părere justă deoarece Webley&Scott a furnizat design-ul iniţial şi a produs multe din prototipurile lui H.C. Boys. În urma acestui fapt Webley&Scott a facut o cerere să i se acopere costurile de dezvoltare şi să se recunoscă că revolverul Enfield folosea multe din patentele Webley. Birocraţia de la Whitehall a respins cererile, iar Comisia Regală de brevete şi invenţii hotărăşte în final că Webley&Scott trebuie sa primească 1200 lire sterline pentru asistenţa adusă la dezvoltarea revolverului Enfield, şi că nu trebuie să primească nici o plată pentru folosirea patentelor lor, deoarece acestea erau expirate. Faptul că Webley&Scott a îndrăznit să ceară recompensă financiară pentru munca depusă în proiectul acestui revolver, a deranjat pe mulţi responsabili din cercurile guvernamentale, şi efectiv a făcut să se încheie 50 de ani de colaborare cu armata britanică, situaţie care nu a mai fost rezolvată niciodată de firma WebleY&Scott.

În data de 30aprilie 1930 s-a decis ca 50 de revolvere şi 8000 de cartuşe şa fie furnizate S.A.S (Small Arms School), şi ulterior 20 de revolvere şi 5000 cartuşe să fie livrate la Royal Tank Corps pentru teste extinse. 6 revolvere au fost trimise şi la Musketry School pentru teste similare. Toate cele 3 organisme au trimis pînă la sfîrşitul anului rapoartele. Royal Tank Corps a considerat ca muniţia cu proiectil de plumb ( fără cămaşă) e posibil să intre în contradicţie cu convenţia de la Geneva în ceea ce priveşte muniţia Dum-Dum. În martie 1931 Inspectorul Şef al armelor (Chief Inspector of Small Arms) aduce la cunoştinţa superintendentului pentru design, că pot apărea accidente ( tragere involuntară) dacă revolverul era scăpat pe jos sau primea o lovitură puternică în cocoş. Acest lucru a fost considerat periculos şi s-a hotărît adăugarea unei siguranţe pe cocoş. Pe data de 17 iunie 1931 s-a decis ca această siguranţă sa fie adăugată tuturor celor 6000 de revolvere aflate în stoc, şi tuturor revolverelor ce vor intra în productie. S-a estimat că adăugarea acestei siguranţe va cerşte preţul cu 5 penny pe revolver.

În 1932 proiectul revolverului Enfield va fi complet definitivat, în ianuarie va fi identificată şi muniţia. Denumirea oficială va fi .380 Ball M.K I şi MK, este vorba de cartuşe încărcate cu 3.7 grains de cordită sau 4 grains de nitoceluloză, amîndouă avînd acelaşi proiectil de 200 grains din plumb cu capul aplatizat. Fără să fie convins, Superintendentul de design declară în 1934 ca este mai bine sa fie utilizat un proiectil de 189 grains dar cu cămaşă metalică. A fost adoptat acest model păstrîndu-se încărcătura de pulbere iniţială.
Căpitanul H.C.Boys moare în 1935, fără sa vadă proiectul revolverului său complet finalizat. Oricum în 1936 mulţi consideră că revolverele sunt demodate, chiar şi Directorul Artileriei facînd această opinie publică. Cele mai multe puteri europene deja adoptaseră pistoalele semiauto pentru armatele lor. Revolverul Enfield M.K.I .380 avea încă probleme cu muniţia, aceasta reducîndu-şi greutatea la 179 grains şi folosindu-se un proiectil cu miezul de plumb/antimoniu în formă de ogivă şi cu cămaşă din cupro-nichel.

Pe 31 martie 1939 revolverul Enfield va trece printr-o schimbare majoră, care consta în faptul că pintenul de armare al cocoşului a fost îndepărtat şi revolverul a fost modificat pentru “double action only” şi fără posibilitatea de a pune mecanismul în poziţia “half” sau “full cock”; arcul principal a fost “înmuiat” pentru o mai uşoară folosire în modul D.A.O, şi au fost modificate prăselele pentru îmbunătăţirea controlui în modul D.A. Noul revolver va purta denumirea Nr.2 M.K1*.Toate revolverele precedente vor fi modificate la acest standard în momentul sosirii lor la armurier pentru întreţinere sau reparaţie. Percutorul la revolvere Enfield a fost făcut ca să fie mobil ( era ataşat cu un mic pin de cocoş), acest fapt reducînd uzura sau posibilitatea de a se rupe, de asemenea uşura înlocuirea în cazul unui defect.

Aceste revolvere modificate D.A.O. se mai numeau şi modele “Commando”, în urma poveştilor cum că au fost modificate pentru forţele speciale britanice. Dar de fapt schimbările au survenit se pare în urma cererilor facute echipajele tancurilor, care considerau ca pintenul de armare al cocoşului se putea agăţa de haine sau alte dispozitive (urmat de o tragerea accidentală) în interiorul strîmt al tancului.

Datorită unei mari cereri de revolvere în 1940, Webley&Scott a fost rugată să se implice în furnizarea de arme deoarece Enfield Small Arms Factory nu făcea faţă. Revolverul furnizat de Webley&Scott a fost versiunea finală pe care o propuseseră în 1920, aceasta intrînd în producţie sub numele de M.K.IV. Au cunoscut un real succes furnizînd poliţiei şi pieţei civile de pe întreg cuprinsul Imperiului Britanic. De fapt Webley&Scott a ţinut acest revolver în producţie pînă la închiderea companiei în 1970, acest model fiind disponibil şi în calibrele .22 LR., .32, .38.
Firma Albion Motors Ltd. a fost deasemenea rugată sa furnizeze revolvere pentru armata britanică de tipul Enfield nr.2 M.K.1, iar firme precum Singer Sewing Machine Co Ltd au fost implicate în furnizarea de piese componente pentru fabrica Enfield.

În 1944 pistolul Browning P35 în calibrul 9mm a intrat în serviciu în armata britanică, iar în mai 1945 revolverul M.K.IV Webley a fost acceptat oficial de armata britanică, astfel că revolverul refuzat de capitanul H.C.Boys în urmă cu 23 de ani devine armă regulamentară a armatei.
Revolverul Enfield Nr.2 M.K I va fi declarat demodat sau învechit daca vreţi, pe 5 septembrie 1946. Mii de revolvere au fost ţinute în depozite, iar în anii 195/53 au fost scoase din nou pentru a îndeplini cererile datorate războiului din Coreea. Mici cantităţi au fost date poliţiei militare şi trupelor în anul 1950 şi apoi oricînd a aparut o criză în Imperiul Britanic.
Producţia totală de revolvere Enfield la Royal Arms Factory Enfield a fost de 316600 aceasta incluzînd şi contractul de 6000 revolvere pentru Pakistan, în anii 1956/1957 cîteva mii de revolvere au fost disponibile pentru Libia, Rhodesia, Iordania şi Ghana, dar majoritatea acestor ţări deja aveau în serviciu din anul 1960 revolvere sau pistoale mai moderne.
Înaintea de proclamarea “Gun Control Act” în Statele Unite nu existau multe legi care să împiedice importul de arme, astfel că mulţi comercianţi de arme au importat din Europa mari cantităţi de arme adesea la preţ de fier vechi. Cu această ocazie au ajuns în SUA foarte multe revolvere Enfield Nr.2. Au fost vîndute pe preţuri ridicole după standardele de astăzi, ca de exemplu 12.95$ plus taxele de transport.

O variantă foarte ciudată a revolverului Enfield nr.2 este un model cu ţeava de 2”, care apare în unele cataloage sub numele “Police Constable” dar cu siguranţă nu exista aşa ceva. De fapt această variantă cu ţeava scurtată este un model pur comercial pentru piaţa americană, şi trebuie menţionat ca această modificare a fost foarte bine făcută, încît numai un avizat poate sesiza modificarea. Numai o mică cantitate de Nr.2 a fost modificată şi vîndută sub numele de 38 S&W Enfield Commando Revolver (snub nose), dar şi acestea la un preţ mic de numai 16.95 $. O armă de acest fel a fost cumpărată de Lee Harvey Oswald şi se pare că este arma cu care a fost împuşcat polţistul J.D.Tippit în ziua în care Kennedy era asasinat la Dallas. În raportul comisiei Warren care a investigat cazurile se aminteşte ca acest revolver a fost cumpărat de Oswald prin poştă sub numele de A.Hidell în 1962.

Mulţi au acuzat revolverul Enfield Nr.2 M.K.I pentru lipsa de putere precum şi slaba finisare, dar să nu uităm că era un revolver proiectat într-o vreme cînd nimeni nu cheltuia bani pe dezvoltarea echipamentului şi muniţiei destinate armatei. Anii 1920/1930 au fost o perioadă cînd puţini se mai gîndeau la un alt război mondial, şi putem spune că acest revolver a umplut un gol care necesita un revolver ieftin şi cu un recul mai mic decît cele de calibrul.455 din primul război mondial. A fost o armă uşor şi ieftin de produs chiar de companii care nu au avut o experienţă iniţială de producere de armament.
Ca şi la alte arme, muniţia a lăsat de dorit, care deşi iniţial cu un cartuş inferior a devenit şi mai slabă o dată cu adoptarea modelui FMJ, efectul de stopare reducîndu-se semnificativ. Faptul că H.C.Boys a insistat să producă la fabrica Enfield acest model bazat pe o fremă scurtă fără a avea maşinile şi uneltele necesare în loc să se folosească de firma Webley&Scott care avea toată expertiza necesară rămîne un mister. Oricum Revolverul Enfield Nr.2 M.K.1 îşi găseşte locul printre armele care pot sta într-o colecţie şi va rămîne în istorie.
Înainte să închei acest articol aş dori să aduc la cunoştinţă că acest articol nu ar fi fost posibil fără experiza şi ajutorul statornicului nostru prieten Stuart Taylor membru al Historical Breechloading Small Arms Association şi cercetător în cadrul Royal Armouries din Leeds.

Bibliografie :
David Miller: Ultimate hanguns
Ian.D Skennerton, Mark.Stamps : 380 Enfield No.2 revolver.
Philip Peterson : Standard Catalog of military Firearms.
Will Fowler, Anthony North, Charles Stronge: The ilustrated Encyclopedia of Pistol, Revolvers, and submachine guns
http://www.ai4fr.com/main/page_militaria__collectibles_england_no2mki.html
http://www.nrvoutdoors.com/ENFIELD%20SNUB/ENFIELD%20SNUB.htm
https://en.wikipedia.org/wiki/Enfield_No._2
http://world.guns.ru/handguns/double-action-revolvers/brit/enfield-no-2-mk-1-e.html
http://www.militaryfactory.com/smallarms/detail.asp?smallarms_id=397