Există puţine arme în lume care pot fi recunoscute la o primă privire, şi nu au nevoie de nici o prezentare. Lista ar putea include Uzi, AK47, M16 sau Thompson. Aceste arme au fost atît de mediatizate că probabil chiar şi un mai puţin pasionat al armelor le poate recunoaşte. Pot afirma că pe aceasta listă îşi va găsi locul şi emblematicul pistol mitraliera VZ 61 Scorpion.
Povestea acestei arme este strîns legată de inventatorul ei pe nume Miroslav Rybar. Acesta dupa finalizarea studiilor ingineresti în anul 1950, şi terminarea stagiului militar obligatoriu, ajunge la departamentul de proiectare a armelor sub conducerea lui J. Mislik, acesta incredinţîndu-i treptat noi sarcini în proiectarea armelor pentru armata cehslovacă. Urmează în paralel studii postuniversitare la academia militară din Brno, pe care o termină cu o dizertaţie despre pistolul mitraliera S 59 precursorul lui VZ61. A înţeles deasemenea că este nevoie de o armă mai mică decît Sa VZ 58 ( arma de asalt a armatei cehoslovace) pentru înzestrarea mecanicilor conductori, paraşutistilor, trupelor de securitate, personalului necombatant etc. Practic o arma duală , atît pentru autoapărare cît şi pentru lupta în spaţii închise.
Astfel că în 1961 dezvoltînd proiectul S59, finalizează o armă nouă care va fi denumită Samopal VZ 61 şi cunoascuta internaţional drept Scorpion.
Datorită design-ului Scorpion e într-un fel destul de greu de clasificat. Poate fi un pistol care trage semiautomat sau automat deoarece dimensiunea îl face manevrabil cu o singură mînă, sau un pistol mitralieră clasic deoarece se poate trage şi de la umăr. Dimensiunile mici conduc la posibilitatea de a fi purtat ascuns , la fel ca un pistol sau revolver. Oricum sînt păreri pro şi contra pe care nu vom le vom dezbate în acest articol.
O altă nişă pe care Scorpion-ul o dorea acoperită era utilizarea de catre diverse forţe speciale datorită muniţiei alese (7.65 x 17 – 32 ACP) , muniţie al cărei zgomot putea fi uşor atenuat.
Datorită caractersiticilor mai sus prezentate , trebuie spus că această armă a devenit preferata multor grupări teroriste din epocă. E de ajuns sa amintim Armata Republicana Irlandeză IRA, Brigăzile Roşii (care l-au rapit şi ucis ulterior pe Aldo Moro în 1978), sau Gang de Roubaix care l-a folosit la o serie de atacuri în Franţa.
Scorpion-ul a fost deasemenea una dintre cele mai exportate arme ale industriei de profil cehoslovace, culminînd cu exportul de licenţă către Iugoslavia, unde va fi fabricat sub numele de M84.
Numarul total al armelor produse ajunge la 210.000.
Cînd armata cehoslovacă adoptă în 1982 munţia sovietică 9×18, Scorpion-ul a fost redesenat ca să poată folosi această muniţie mai puternică. Vesiunile de export sub noua denumire SA VZ 82 au fost produse şi în calibrul 9×17 (380ACP) .Ultimile versiuni de export produse la începutul anilor 90 sub denumirea SA 391(uz militar) sau SA 91s ( versiunea civilă) au fost calibrate în 9×19 ( Luger/Parabellum).
Scorpion-ul este o armă care foloseste principiul blowback şi trage din închizator blocat în poziţia închisă. Dimensiunile compacte ale armei sunt asigurate şi de construcţia ingenioasa a închizătorului (telescopic bolt). Datorită greutăţii reduse a închizătorului rata de foc ajunge la 1000/min. Din această cauză un dispozitiv ingenios situat în mînerul pistol reduce rata la 850/min, lucru care face arma mai manevrabila pe foc automat.
Ce este interesant la acest mecanism este că pe lîngă folosirea greutăţii închizătorului există un arc de absorbţie a reculului legat de o contrageutate.
După ce ultimul cartuş din încărcător a fost tras închizătorul rămîne în poziţia deschis uşurînd astfel schimbarea încărcătorului şi armarea ulterioară.
Focul este controlat de unitatea trăgaciului cu cocoş separat şi siguranţa manuală care permite selectarea foc cu foc sau foc automat. Aparatele de ochire sunt de tip deschis cu posibilitate de reglare.
Încărcătorul este bifilar ( double stack) cu capacitatea variind intre 10 sau 20 gloanţe. Arma este dotată cu cu un pat rabatabil din sîrmă de oţel.
Specificaţii tehnice:
Calibrul : 7.65×17 (32 ACP) , 9×17 ( 380 ACP), 9×18 Makarov, 9×19 Para.
Viteza la gura ţevii : 206-310 m/s
Lungime totală: 270 mm
Lungimea ţevii : 115 mm
Lăţime : 43 mm
Înălţime ( cu încărcător) : 167 mm
Linia de miră : 165 mm
Înălţator : 75 şi 150 m
Rata de foc : 850/min
Rata de foc În luptă : 35/min.
Distanţa efectivă de tragere : 50-100 m
Distanţa maxima de tragere 500 m
Greutate fara încărcător: 1.09 / 1,10 kg
Greutate cu încărcător: 1,35/1,36 kg
Greutatea încărcător plin ( cu 20 cartuşe) : 0.26 kg.
< |
Bibliografie :
Chris McNab: Twentieth Century Small Arms
Jean Huon : Chargeurs Magazine
Phillip Peterson : Standard catalog of Military Firearms.
Will Fowler, Anthony North, Charles Stronge: The Ilustrated Encyclopedia of Pistols, Revolvers and Submachine Guns:
Phillip Peterson : Standard catalog of Military Firearms.
https://www.czechpoint-usa.com/downloader.php?file=vz-61-manual.pdf&fcesta=produkty&code=7f55ae0110bb53f958d1f3e50cbaf504
http://www.military-today.com/firearms/vz_61_scorpion.htm
http://world.guns.ru/smg/chex/skorpion-vz61-e.html