Puşca mitralieră Degtiariov model 1927 ( Пулемёт Дегтярёвa Пехотный  Pulemyot Degtyaryova Pekhotny), De Ioan Găucan

Partajează

O dată cu apariţia invenţiei doctorului Hiram Maxim în 1884 se deschide calea unei noi arme ce va schimba faţa războaielor. Mitraliera Maxim cu derivatele ei ca de exemplu Maxim Vickers britanic, MG 08 german, PM M1910 rusesc sau Hotckiss francez vor fi emblematice pentru noile conflicte. Au început să fie folosite începînd cu războiul burilor, revoluţia mexicană, culminînd cu primul război mondial unde au dat adevărata masură a puterii lor distructive.

Dar cum nevoia creează oportunităţi, iar generalii au prins gustul armelor automate a apărut necesitatea unei arme automate mai uşor de purtat ( mitraliera avea nevoie de doi sau trei oameni pentru a fi operată) care să asigure putere de foc şi unor unităţi aflate în mişcare, spre deosebire de mitraliere, mai grele, care se pretau foarte bine războiului poziţional. Se rezolva problema focului susţinut combinat cu mişcarea. Astfel că marile puteri s-au grăbit să adopte arme de acest gen.

Francezii cu a lor Chauchat 1915 ( vezi https://www.anca.com.ro/pusca-mitraliera-csrg-md-1915/), britanicii cu Lewis 1914, germanii cu Bergman MG15 sau americanii cu a lor Browning BAR 1918 dau tonul unei noi categorii. Denumirea oficială pentru francezi era de puşca mitralieră ( adoptată şi de armata romana), anglo-saxonii îi ziceau light machine gun, iar nemţii Leichtmaschinengewehr. Armele de acest tip şi-au dovedit eficienţa şi au devenit o parte importantă a arsenalelor moderne.

După terminarea primului război mondial această categorie de arme şi-a continuat evoluţia, iar ţări care nu le-au avut în dotare le-au achiziţionat sau au trecut la producţia lor după planuri proprii.

Bineînţeles că Uniunea Sovietică nu a neglijat acest aspect şi a intrat şi ea în rîndul ţărilor producătoare venind cu un proiect interesant care şi-a dovedit valoarea în timp pe multe cîmpuri de lupta. Este vorba de puşca mitralieră Degtiariov.

Vasili Alekseievich Degtiariov născut în 1880 la Tula a fost primul şef al biroului de design armament al armatei sovietice, este creditat cu primele proiecte de mitralieră, pistol mitralieră sau puşti anti tanc pentru armata sovietică. De-a lungul carierei a primit recunoaşterea activităţii sale primind premiul Stalin în 1941,1942,1944 şi 1949, Ordinul Lenin, precum şi titlul de Erou al Muncii Socialiste în 1940.

Dar sa ne intoarcem asupra armei care face subiectul acestui articol. Este interesant de ştiut că la concepţia acestei arme a participat şi Vladimir Fedorov, un alt mare inventator, creatorul primei arme de asalt viabile, şi aici ne referim la automatul Fedorov deschizatorul de drum al armelor de asalt moderne (https://en.wikipedia.org/wiki/Fedorov_Avtomat).

Reîntorcindu-ne la istorie putem spune că la terminarea războiului civil, Armata Roşie nu dispunea decît de mitralierele tip Maxim PM1910, modelul dotat cu cu 2 roţi şi un scut , emblematice pentru razboiul civil, chiar şi trase de cai (https://en.wikipedia.org/wiki/Tachanka). După diverse încercări Degtiariev a fost însărcinat cu conceperea unei noi arme automate.

Propunerea lui Degtiariov va fi o arma originală, ciudată pentru unii dar care aşa cum spun anglo saxonii , “Frumuseţea este ceea ce faci şi nu ceea ce eşti” care va deservi decade la rînd ostasul sovietic şi nu numai. Că vorbeam de frumuseţe DP27/28 nu este o armă “frumoasă” precum cele germane, dar revin cu o maximă care spune “frumuseţea stă în ochii privitorului”.

Munca a început la arsenalul Tula, şi începînd cu anul 1924 deja se prefigura o armă pe care o doreau militarii. Adică o armă mai uşoră decît mitraliera Maxim şi potrivită pentru cîmpul de luptă.

La vremea la care a fost concepută era practic o armă originală, şi era în moda rusească a unei arme uşor de fabricat şi care pe cîmpul de luptă nu era predispusă blocărilor sau defecţiunilor inerente unei funcţionări în condiţii grele.

Astfel în 1926 Vasili Degtiariev vine cu planurile unei arme originale care funcţiona în regim automat prin împrumut de gaze ce acţiona un piston aflat sub ţevă. Arcul recuperator se afla plasat în jurul pistonului în acelasi tub. Arma se alimenta cu un încărcator circular distinctiv de mare capacitate(47 lovituri) poziţionat orizontal deasupra închizătorului, ideea nu era nouă pentru că găsim acelasi tip de poziţionare şi formă a încărcătorului la puşca mitraliera Lewis model 1914 . Încărcătorul a dat o forma distinctivă acestei arme, care de-a lungul timpului a căpătat diverse nume ( proiector- datorita încărcătorului circular care semăna cu o bobina de film, sau patefon/gramofon deoarece încărcatorul semana şi cu un disc de patefon/gramofon, e drept cu alt tip de muzică…)

Oricum arma va fi adoptată oficial in 1927 sub denumirea 7,62-мм ручной пулемет обр. 1927 г şi pînă în 1928 va trece toate testele necesare intrării în producţie ( de aceea va fi denumită DP 27, sau DP 27/28). Primul lot de 10 arme primeşte “binecuvîntarea “ armatei pe 12 noiembrie 1927, urmatoarele 100 vor trece inspecţia militară pe 3 ianuarie 1928. Consiliul militar revoluţionar va da ordinul ca un lot de 60 de arme să fie trimise la şcoli militare din diverse regiuni pentru o altă serie de teste.

De aici va începe istoria unei arme ce va fi folosită pînă în anii 1990. O vom găsi practic în războiul civil din Spania 1936-1939, războiul de iarnă împotriva Finlandei 1939-1940, al doilea război mondial 1939-1945, războiul civil chinez 1946-1950, războiul din Coreea 1950-1953, războiul din Vietnam1955-1975, războiul civil din Cambodgia 1970-1975, războiul Cambodgia-Vietnam 1975-1989, precum şi în mai noile teatre de război din Somalia şi Afganistan.

Producţia va începe la uzina din Kovrov, uzină situată la 270 km de Moscova, uzină ce a putut produce şi în anii dificili ai celui de-al doilea război mondial. Arma chiar dacă avea cel puţin 68 de piese era în stare să funcţioneze în condiţii grele(mizerie, praf, zapada). Au apărut şi alte două versiuni una pentru utilizare la blindate numită Degtiareva Tankovy (Дегтярёва танковый) sau DT şi alta pentru utilizare aeriană Degtiareva Aviatsionny (Дегтярёва авиационный) sau  DA, erau diferite de versiunea pentru infanterie prin absenţa patului şi utilizarea unui încărcator de 60 de lovituri. În timpul celui de-al doilea război mondial s-a observat că în timpul unei folosiri îndelungate, după supraîncălzirea ţevii, arcul recuperator se dilata ducînd la incidente de tragere(blocări), astfel că arcul a fost repoziţionat în alt tub în spatele chiulasei astfel dînd naştere unor noi versiuni DPM şi DTM ( m de la modernizat). DPM a primit un nou pat triunghiular şi un mîner pistol precum şi o pîrghie pentru asigurare, bipodul va fi întărit şi îi va fi scăzuta uşor greutatea. După război DPM a fost transformată pentru utilizarea unei benzi încărcătoare şi se va numi RP46. La inceputul anilor 50 DPM şi RP46 vor fi înlocuite în armata sovietică de Degtiariev RPD. RPD va fi folosit inclusiv de armata română.

Arma foloseşte muniţia de 7.62×54 , aceeaşi muniţie folosită şi de puşca Mosin Nagant model 189. Ideea nu era rea, în timpul primului război mondial inclusiv britanicii şi americanii foloseau aceeaşi muniţie pentru puşcă şi pentru puşca mitralieră. Muniţia este una din cele mai vechi, şi este folosită şi în zilele noastre fiind foarte puternică. Practic mecanismul lui DP27-28 foloseşte o pereche de tije de blocare care ies din nişte crestături aflate de o parte şi alta a închizătorului efectuînd blocarea şi deblocarea. Mecanismul este inspirat şi din sistemul suedez Kjellmann-Friberg. Gheara extractoare se află pe laterala închizătorului, iar cartuşele trase se evacuează pe la partea inferioară a cutiei mecanismelor (ca la mitraliera Maxim). Arma foloseste recuperarea gazelor ce pune în mişcare un piston cu o cursă lungă conectat cu închizătorul şi trage din închizator deschis. Orificiul de recuperare a gazelor este reglabil. Inţial arcul recuperator se afla în faţa închiză torului sub ţeavă, dar aşa cum am mai spus la începutul articolului datorită încălzirii excesive a ţevii, la mijlocul anilor 40 a fost mutat. Ţeava este detaşabilă şi se poate schimba relativ uşor în luptă. Bipodul era permanent fixat la radiatorul ţevii, iar patul a fost redesenat ca să elimine cocoaşa făcută la partea inferioară. În timpul războiului la modelele pentru infanterie a fost ataşat şi un mîner pistol pentru uşurarea mînuirii. Oricum cea mai deosebită parte a lui DP 27/28 era încărcătorul, care îi dădea armei şi porecla de gramofon sau patefon. Iniţial cererea a fost ca arma să aibă un încărcător de 50 de cartuşe, şi cum exista un încărcător conceput de Fedorov şi gata de a intra în producţie s-a păstrat acest design. Oricum s-a redus capacitatea la 47 deoarece arcul nu era destul de puternic pentru a alimenta şi ultimele cartuşe.

Acesta era fixat deasupra cutiei mecanismelor de un zăvor destul de puternic dar care era un pic dificil de manevrat. Oricum datorită încărcătorului arma se manevra şi transporta un pic mai greu.

Cu toate acestea DP 27/28 era relativ uşor de folosit. Încărcătorul era trîntit şi apoi fixat ca să spunem aşa pe cutia mecanismelor, mînerul destul de gros al închizătorului era tras înapoi, şi o dată cu apăsarea tragaciului arma putea trage cu o cadenţă de aproximativ 600 focuri pe minut, dar în parctica se trăgea în serii şi se ajungea cam la 80 de focuri pe minut. Cînd încărcătorul se golea, zăvorul ce bloca încărcătorul era tras şi încărcătorul se detaşa. Ţeava se termină cu un ascunzător de flăcări de formă conică. Avea înalţător de tip foaie cu marcaj din 100 în 100 metri , iar cuiul cătarii era protejat de două “urechi”. Arma era dotată şi cu o curea pentru a uşura portul în timpul deplasării.

Oricum chiar dacă solidă chiar şi după standardele de azi, arma nu era lipsită de oarece “slăbiciuni”. În primul rînd nu putea trage decît foc automat şi era destul de greu a fi folosită pentru tragerea în serii scurte (numai tragătorii cu ceva experienţă puteau face acest lucru). După cum am mai spus căldura ţevii putea afecta mecanismul aflat dedesubt. Întrucît între apăsările succesive ale tragaciului închizătorul ramînea în poziţie deschisă era posibil să intre murdarie în cutia mecanismelor.

Un portîncărcător metalic conţinea 3 încărcatoare ce era purtat de un “asistent” al puşcaşului mitralior, de asemenea arma era dotată cu un complet special de curăţare, întreţinere şi demontare. O mică ploscă cu ulei şi o perie era de asemenea în dotarea trăgătorului cu DP27. DP27 era formată din 68 de componente, dintre care 4 arcuri şi 10 şuruburi ( spre comparare BAR avea 125 piese, iar ZB26 143). Se poate demonta foarte uşor, şi pe lînga completul de curăţare există şi 2 ţevi de schimb care vin într-o cutie specială.

Varianta pentru tanc denumita DTM avea un pat metaic rabatabil şi un încărcător modificat pentru favorizarea utilizarii în spaţii înguste. Varianta DP 46 folosea banda în loc de încărcător şi avea o ţeavă mai robustă, chinezii au construit şi ei versiuni sub denumirea Tip 53(DPM) şi Tip 56/58 ( RP 46).

Pe lîngă varianta DA pentru aviaţie, în 1930 apare şi DA-2, două arme montate pe o turelă jumelată TUR 5.

A fost dezvoltată şi o prindere speciala pentru motociclete. Motocicleta M72 avea montat pe ataş un suport care permitea tragerea chiar şi asupra ţintelor aeriene. Pe ataşul motocicletei se aflau prinse piesele şi încărcătoarele de rezervă.

Descriere:

  • Funcţionare: împrumut de gaze.
  • Muniţie: 7.62×54
  • Lungime: 1270mm
  • Lungimea ţevii: 604.5 mm
  • Greutate: 11.5 kg cu încărcător, 9.12 kg
  • Ghinturi: 4 cu înfăşurare pe dreapta.
  • Viteza glonţului la gura ţevii: 840 m/s
  • Cadenţa de tir teoretică: 600 focuri pe minut
  • Cadenţa efectivă: 80 – 250 focuri pe minut
  • Producţie: 795.000 unităţi

BIBLIOGRAFIE:

  • Will Fowler, Patrik Sweeney. The World Encyclopedia of rifles and machine guns
  • Philip Peterson . Standard catalog of military firearms
  • Bakhirev VV Kirillov II Designer VA Degtyarev. M., „Military”, 1979
  • Ian V. Hogg . Military small arms of the 20th century .
  • Chris Mc Nab. Twentieth- Century Small Arms
Partajează