Două recondiționari domestice: revolverul Md. 1896 și sabia de ofițer model 1893 de Baity Pera

Partajează

Principiul care a stat la baza celor 2 recondiționări a fost o interventie non distructivă încercând să pună în valoare și să conserve cat mai bine obiectele originale.  Peste ani, pe masură ce acumulez experientă, poate voi reconsidera parte din pașii parcurși însă voi putea interveni corector in cazul ambelor obiecte.
Sunt 2 restăurari parțiale, nu riguroase conform standardelor experților restauratori și vă încurajez să luați ca referință metodele acestora sau să apelați la serviciile lor dacă va exista această oferta pe piață.
Totuși nu amânați în așteptarea unor specialiști providențiali, în primă instanță este necesar să interveniți cu încredere atunci când intrați în posesia unei arme istorice supuse degradării. De asemenea după neutralizarea proceselor de degradare să îi oferiți condiții propice conservării și să verificați periodic starea acesteia. Ambele obiecte descrise au patina timpului dar și dovada lipsei de întreținere pentru unele intervale de timp. În România prea ades arme vechi,  chiar și din cele păstrate in familie vreme de generații, se degradeaza din dezinteres și neglijență și, așa cum vom vedea, unele efecte sunt ireversibile.Revolverul Md. 1896

În acest articol https://www.anca.com.ro/revolverul-model-1892-de-jean-huon/ prolificul istoric în armament Jean Huon descrie revolverul regulamentar Mle.1892 astfel încât mă voi apleca mai mult asupra contextului și istoria adoptării lui în armata română.
Revolverul Md. 1874 Galand Lebeau fusese introdus în dotarea armatei române anterior Razboiului de Independenta, fiind o varianta belgiana imbunatatita pentru demontabilitate a revolverului regulamentar francez Mle. 1873 Chamelot-Delvigne, o armă cu o lungă carieră. Revolverul patentat de capitanul artilerist Vasile Buescu și adoptat in 1876 nu era decât o variantă care rafina și mai mult accesul la mecanism nemaifiind nevoie de o șurubelniță, partea stângă a fremei se rotea în jurul unui ax transversal  dezvelind toate piesele. S-a fabricat tot la uzina fraților Lebeau sub denumirea de revolver Buescu.
Capitanul artilerist Haralambie Dimancea, veteran, a obținut patentul britanic nr.9973 din 1885 pentru un revolver ce i-a purtat numele. Avea un design constructiv aparte, astazi unanim apreciat de experți: sistemul de dare a focului intern fără cocoș, cu percutor lansat angrenat de un pinion.
Avea două atribute ce făceau arma foarte actuală: descarcarea și încărcarea erau mult ușurate prin bascularea țevii și butoiului iar revolverul făcea tranziția de la calibrul 11, /.45 inițial către 9, / .38.
Oferit armatei române,  producția s-a realizat în Marea Britanie începând cu 1888 la Kynoch Gun Factory Aston – Worwicksshire și la Gatling Arms Company of Birmingham.  La Kynoch producția revolverului Dimancea a fost rapid întreruptă, fapt ocazionat probabil și de decesul industriașului. Filiala britanica Gatling a primit o comanda de 1000 de exemplare de la Ministerul de Razboi însă la scurt timp aceasta a “cerut rezilierea contractului din cauza dificultăților tehnice de fabricare. Pagubele fabricii se urca la o suma însemnată.” (1)
Revolverul Dimancea era complex (și costisitor) în procesul de fabricație precum și în demontare/montare- așa cum ne expune Ian McCollum într-un frumos episod (2). Dar uzina britanică avea dificultăți financiare ceea ce a dus la închiderea sa în 1890.
In ciuda preluarii cifrei ca atare în mai multe lucrări referitoare la revolver, sunt de părerea că doar o mică parte din comanda de 1000 de bucăți a fost realizată ceea ce explica raritatea exemplarelor supraviețuitoare.
Astfel la finele anului 1890 Ministerul de Razboi era nevoit să caute o altă soluție pentru o dotare modernă unitară. În acel moment de tranziție către arme cu repetiție și pulbere fără fum, ofițerii noștri urmăreau cu seriozitate cursa înarmărilor. Au avut pentru moment o altă prioritate finalizată cu adoptarea armei principale moderne: sistemul pușca si carabina Model 1893 românesc.
Incepând cu 1894 se lansează o competiție la care participă mai multe modele contemporane iar la final comisia militară de încercări armament stabileste câștigător revolverul regulamentar francez model 1892. Acesta a fost propus pentru dotare, anul era 1896 și astfel superba armă franceză s-a omologat in nomenclatorul românesc ca Revolver Md. 1896 și a facut obiectul unei comenzi din partea Ministerului de Război. Arma este adoptată fără solicitarea unor modificări de la fabricantul original Manufacture d’Armes de Saint Etienne (MAS), acele revolvere cercetate de mine în colecțiile muzeale cât și exemplarul de față prezentând toate caracteristicile și marcajele arsenalului militar și nu ale unui fabricant civil precum Lamure et Gidrol din Saint Etienne sau ale unei replici belgiene. Alegerea era una de necontestat, arma aceasta elegantă era un design ajuns la maturitate ce se manuia comod, avea un sistem mecanic cătare- înălțător plăcut ce favoriza precizia, se demonta pentru curățire facil, se descarca și încărca rapid prin bascularea butoiului și extractor simultan cu arc ( inspirat de Colt New Navy cal .38). Bascularea se facea în mod particular spre dreapta, un neajuns scuzabil prin concepția generală de armă de cavalerie sau de ofițer călare unde mâna puternică, statistic aleasă ca fiind dreapta, mânuia sabia. Dezavantajul armei aleasă era cartușul slab cu pulbere neagră, asa cum relevase pentru armata franceza și Școala Normală de Tir în poligonul Camp de Chalon în 1893.
 Calibrul era însă ales de francezi pentru comunalitate cu pușca Lebel Mle.1886 sau muschetonul Berthier model 1892, acelasi alezaj și infășurare a ghinturilor pentru țevi (3).
Trebuie spus că în epocă și alte revolvere cu noi cartușe de dimensiuni reduse au lăsat impresia de slabiciune (ex Colt M1892 folosind .38 LC in decursul rebeluinii Moro sau chiar Nagant M1895 cu specialul 7,62 Nagant) dar și cerințele erau grele: se dorea și se încerca prin tragere oprirea cailor.  Experiențele au arătat că arma era robustă si funcționa fiabil și cu un cartuș cu pulbere fără fum însă renunțarea la cartușul cu pulbere neagră s-a facut târziu pentru armata franceză la mijlocul secolului XX.
 Prețul plătit de armata franceză pentru un exemplar era de 35 franci în ultima decadă a secolului XIX, aproape egal armelor lungi menționate. Așa încât putem deduce că și pentru Ministerul de Razboi român prin Inspectoratul Artileriei, achiziția acestei arme era costisitoare. Insă calitatea fabricțtiei, atenția la detaliu până la ștantarea de cifre pe piese pentru a indica ordinea de demontare etc.  făceau desigur o bună impresie mandrului corp ofițeresc român în care Regatul investea fonduri.
Problema a fost că înzestrarea cu armament (de altfel modern) se realiza în salturi intercalate de perioade marcate de austeritate în bugetele de apărare in detrimentul unei  înzestrări constante și planificate ce ar fi trebuit să țină cont de efectivul de mobilizare. (4) Iar efectivul planificat pentru mobilizare a crescut accentuat în noul veac iar revolverul Md. 1896 nu mai acoperea nici necesarul pentru armata permanentă.  La intrarea României în razboi, armata avea în dotare doar 11 189 exemplare de model francez, golurile fusesera suplinite cu greutate de mai numeroase pistoale Steyr Md.1912 9mm si mediocre revolvere spaniole copie de Pieper-Bayard in acelasi cartus 8mm francez.


La prima vedere aspectul revolverului lasă mult de dorit. O corodare lentă a adus un pitting (coroziune in puncte) pronunțat in special pe partea dreaptă, dovada poziției în care în trecut a stat expus umidității. Erau afectate și ilizibile atât seria armei sub butoiaș cât și frumoasa inscripționare cu fabricantul. Toate celelalte marcaje pe toată suprafața din brunajul armei rămăsesera cateva pete inestetice. La o inspecție cu o lanternă puternica am putut observa starea foarte bună a țevii cu ghinturi pronunțate și ascușite cât și camerele butoiasului neafectate. Aceasta este o dovada că în serviciul militar revolverul a fost curățat și uns după tragere, altminteri s-ar fi observat efectele rezidurilor de pulbere neagră ce sunt higroscopice. Mecanismul- în terminologia veche platina – funcționa corect cu ușoară rezistență, butoiașul se bloca în poziție pentru tragere. Proveniența neaoșă a revolverului și anul de fabricație 1897 marcat stânga sus pe țeavă au fost motive pentru achiziție. Am procedat la demontarea totală folosind spray degripant. Acesta și folosirea șurubelniței drepte potrivite pentru șanțul fiecarui șurub au prevenit deteriorarea capetelor la demontare. Ar fi fost păcat, toate piesele inclusiv șuruburile unui revolver militar Mle.1892 sunt marcate în urma controlului din uzina. Rabatând placa stângă mobilă am putut constata starea buna cu patină a pieselor mecanismului. Acestea au cifre poansonate ce indica ordinea de demontare.
La demontare a fost mai dificilă scoaterea plăcii mobile de pe ax și separarea butoiașului de suportul sau și arbore, degripantul și un dorn de bronz au fost de ajutor.

Pentru a îndeparta coroziunea și a o neutraliza în ciupiturile de pe carcasă am procedat la fierberea în apa, procedeul avand avantajul că nu afectează ramașița de brunaj și nici interiorul țevii. După scoatere cu o parte din rugină eliminată primul lucru a fost sa lubrifiez țeava pentru protecție.
Mai departe am folosit o soluție mai concentrată de apă cu lămaie, tamponând zonele afectate și curățind cu perie de sârma de alamă.
Era evident că pe alocuri gradul de deteriorare la suprafață era mare și nu ieșea la iveală marcajul Saint-Etienne sau restul seriei, de asemenea nici brunajul vechi nu putea fi conservat și reîmprospătat. Ciupituri mai mici de pitting se găseau și pe țeavă. Acțiunea corectoare a vizat îndepărtarea celor din urmă și îmbunătățirea aspectului carcasei printr-o șlefuire și lustruire cu pila de oțel, foi emeri 500-800-1000 si pâsla scotch-brite. Am vopsit sumar zonele cu marcaje poansonate pentru a le evidenția și evita și am lucrat prin șlefuirea atentă manuală (spre deosebire de folosirea uneltelor electrice se asigură păstrarea unghiurilor și contururilor pieselor). 
Pentru țeavă în zona rotundă stângă ușor afectată am șlefuit atent cu ajutorul unei pile de oțel prin mișcare continuă aplicând o ușoară presiune doar în cursele spre mine. Am șlefuit și la întăritura țevii spre carcasă.
Aspectul țevii s-a îmbunătățit dar nu am insistat pentru a elimina toate micile ciupituri întrucât știam că vor rămâne urme destule în carcasă și era de preferat să pară o uzură continuă și nu un contrast.
Pentru carcasă, în zona numită în manual consolă, lipsită de marcaje am lucrat și cu un burete abraziv de șlefuit, desigur de la granulație mare către fină.
Revolverul areș o geometrie interesantă cu multe contururi și acolo ca și în zona unde a existat inscripția de uzină am șlefuit cu foi emeri.
Montura/ prăselele din lemn de nuc erau în stare destul de bună fără fisuri sau bucăți lipsă, cu randalinarea conservată. Însă în anumite zone precum orificiul șurubului, lemnul avea altă culoare fiind impregnat cu reziduri negre și unsoare iar eu doream uniformitate. Restauratori pasionați de chimie oferă cateva metode de curățare profundă a lemnului prăselelor folosind soluții pure de laborator sau produse dedicate. Apa oxigenată am avut la îndemână și de asemenea am gasit că percarbonatul de sodiu din înalbitoare de rufe curăța fibra fără a fi prea agresive. Am reușit să dau celor 2 bucăți de lemn un aspect mai uniform dar și o nuanță deschisa – ca și când ar fi uscate. Baza perfectă pentru tratamentul și acoperirea mea favorită pentru lemn, uleiul de in pe care l-am tot aplicat cu bețisor cu vată până ce lemnul nu l-a mai absorbit. Astfel am redat aspectul de lemn plin sănătos cu ușor luciu.

Am revenit asupra oțelului carcasei cu țeava, am terminat șlefuirea și lustruirea ramânând mai puține adâncituri și l-am degresat cu alcool pregătindu-l de brunare. La fel am pregătit și butoiașul ce era afectat parțial de coroziune.
Există mai multe metode de brunare de diferite complexități, aspecte finale și rezistență în timp. Revolverul original a avut o acoperire de suprafață negru-albastru lucios și am reușit să ajung aproape folosind soluția Ballistol de brunare la rece. Pentru a ameliora rezultatul și a obține o brunare mai rezistentă după aplicarea soluției, uscarea ei și îndepărtarea cu apa am fiert piesa. Apoi cu pâsla scotch-brite lustruiam ușor și iar aplicam solutța. Am repetat de 3 ori până ce aspectul brunajului a fost mulțumitor și am fiert o ultimă dată, apoi am aplicat ulei de armă. Desigur am fost atent să curăț țeava și să o ung. Și alte piese externe mai mici au fost brunate separat. Internele în stare buna, doar le-am curățat cu pâslă.
Conform cu aspectul original al primei variante de revolver Mle.1892, trăgaciul, ansamblul cocoș și zăvorul butoiașului trebuiau să fie argintii lucios neacoperite. Pentru asta am procedat la lustruire. Asupra zăvorului butoiașului afectat de coroziune nu am îndepărtat decât puțin material pentru a nu afecta un marcaj poansonat de inspector. Capetele de șurub proeminente deși original brunate se curățau primele în uz astfel încât am preferat să le lustruiesc argintii pentru ca armă în starea aceasta nu ar putea să mai para nouă indiferent de intervenție și se potrivea un aspect patinat.
La final am gresat mecanismul și am asamblat totul.

Sabia de ofițer românească model 1893

Prin decretul 3690 din 1 noiembrie 1893 se adopta un nou regulament al uniformelor de infanterie ce introduce un nou model de sabie. Acesta se oficializează pentru ofițerii armatei de uscat, trupe pedestre sau călari, indiferent de armă.(5) Avea o lamă îngustă destul de lungă cu o ușoară înconvoiere potrivită pentru tăiat și împuns, dar fiind ușoară și sveltă nu în aceeași măsură ca în trecut, ex. modelul anterior 1873.

Frumoasa și originala sabie purta elegante atribute monarhice: stema regatului României (model 1881-1922) gravată cu acid pe fețele lamei, garda avea 2 umeri alungiți cel spre exterior reliefa scutul încoronat cu simbolurile principatelor unite si motto-ul „Nihil sine Deo” al casei Hohenzollern iar cel interior cifrul regelui Carol I.
Partea posterioară metalică a mânerului sugera capul si trunchiul unei acvile, element heraldic central al Valahiei însă important și pentru casa prusacă domnitoare. Elemente florale decorau prin gravare cu acid jumătatea interioara a lamei ca și marcaje ale diversilor fabricanți. Garda din metal galben avea 5 ramuri (incluzând cea principală centrală) decorate floral din turnare. Partea lemnoasă era din corn negru lucios și era decorată cu filigrane – sârme impletite de alamă.
Teaca era din oțel nichelat și era prevazută cu 2 brățări cu inele pentru prinderea la centiron.
Este o descriere sumară și generalizantă a modelului 1893, diferiții fabricanți și furnizori, amestecurile la asamblare și gustul ofițerilor clienți au adus destule variațiuni minore de-a lungul anilor.
In orice caz eleganta sabie model 1893 va fi prima dintr-o familie de săbii cu acvila suplimentate și de exemplare cu cap de leu ce vor oferi distincție armatei române în toată perioada monarhică, săbiile moștenite se vor macelări sau ascunde în perioada RPR. Dar un exemplar cu cap de leu similar modelului 1909 prezentat de armata dictatorului-președinte va sfida moda șașcalelor prin elementele tradiționale,  până la săbiile actuale ale brigazii 30 gardă Mihai Viteazul toate arată influența modelului 1893 peste ani.
Sabia de față este una timpurie, 1894 avand fabricantul marcat Fabrica de Toledo – arsenalul spaniol al artileriei și prezentând trăsaturile primelor exemplare. Am putut compara cu o sabie de același fabricant și an vândută prin casa de licitații online Ratisbon’s, erau gemene.
Sabia mea însă prezintă modificările românesti adoptate cu ocazia deciziei Ministerului de Război nr.164 din 13 mai 1909: nichelarea garzii și manerului metalic, eliminarea gărzii inferioare pe teacă și montarea unei gărzi cu 2 inele in zona superioara, decaparea nichelării și brunarea tecii.

Cel mai mare neajuns al sabiei mele a fost teaca ruginită, cu perforări multiple în special în zona de jos spre potcoavă  si cu urme profunde ale îndoiturilor. In ciuda culorii negru-ruginii mate mici porțiuni au lăsat de înțeles că inițial teaca a fost nichelată strălucind precum majoritatea săbiilor surprinse in Albumul Armatei Române 10 Mai 1902.



Lama avusese o ascuțire pe jumătatea superioară ceea ce îmi închipui că a fost în preajma primului război mondial. Se păstra o bună parte din nichel și gravurile se conservaseră frumos. Unele zone erau înnegrite de rugina superficială. Mânerul de lemn nu avea fisuri însă doar o mică porăiune din filigran se mai pastra. Gardaă partea metalica a mânerului și coroana piuliță aveau contururi bine definite cu doar câteva urme de lovituri. Insă aspectul exterior era neuniform cu porșiuni de nichel sters, alama superficiala corodata rosiatic. Garda și mânerul aveau joc,
Am procedat la demontarea sabiei, piulița coroană s-a deșurubat fără rezistență.
Mânerul de lemn și garda strabătute de coada lamei deși cu joc lateral nu voiau să se separe de lamă. Dupa ce m-am asigurat de integritatea lemnului de corn, am folosit degripant WD40 din belșug și am lăsat peste noapte. Apoi cu lama prinsă ăn menghina cu placi de aluminiu între fălci am reuit să scot progresiv piesele prin ciocănire cu ajutorul unei cozi de lemn. Intre coada si gaura mânerului se acumulase mizerie și rugină, însă degripantul le înmuiase.
Pentru a reda uniformitatea suprafeței gărzii, mânerului metalic și piuliței am studiat posibilitatea nichelării lor. Nichelarea a fost facuta de mine inspirat din numeroasele exemple de pe youtube în regim hobby.

Am preferat să am  toate capabilitățile pentru a nu depinde de serviciile specializate și programul unor terți iar riscurile unor rezultate proaste să mi le asum.
După o șlefuire ușoară cu pâsla scotch-brite, am degresat cu alcool izopropilic și apoi am decapat. Decaparea s-ar face în mod normal cu o soluție putin concentrată de acid clorhidric sau muriatic, dar întrucât nu am găsit rapid substanțele, am folosit un detertrant din comerț conținând acid clorhidric. Și desigur am protejat piesele și mâinile cu  mănuși.
Diversele tutoriale oferă o metodă de nichelare cu mai puțină toxicitate folosind ca electrolit o soluție de acetat de nichel obținută cu ajutorul oțetului și sării. Am preparat electrolitul punând sub tensiune 2 electrozi de nichel, anodul și catodul într-un recipient cu oțet filtrat adaugând sare pentru sporirea conductivității. Sursa folosită a fost un încărcator de telefon mobil cu cele 2 fire separate și sertizate cu conectori tip crocodil. După aproximativ 2 ore am constatat înverzirea electrolitului, ceea ce se și urmarește.
Piesele degresate au fost imersate individual în soluție și conectate la catodul încărcătorului, anodul fiind nichelul. Formarea bulelor în dreptul pieselor însemna transferul nichelului de la plus catre minus, suprafețele de nichelat. Timp de 30 minute am mai schimbat poziția piesei și anodului pentru a acoperi toate fețele.
Am extras piesele acoperite uniform de un strat cenusiu

Rezultatele pot fi mai bune folosind soluții speciale de nichelare cumpărate, acestea sunt acide și conțin și aditivii de strălucire. In lipa acestor aditivi stratul meu șa fost lustruit cu o substanță polish și cârpă de finet scoțând la iveală nuanța strălucitoare de nichel. In final cele 3 piese au aspectul ameliorat și protecția necesară, nu am țintit însă un luciu intens pentru că știam că nu voi putea aduce  în acea stare și lama sau teaca.
Lama nichelata având cea mai mare parte a suprafeței in stare bună, am decis să nu risc acoperiri de suprafață și doar am procedat la îndepărtarea punctelor de coroziune neagră, iar în partea către garda mai afectată de rugină am expus la acid citric și curățare folosind și bicarbonat de sodiu. Coada lamei ce a fost mai afectată de rugină am șlefuit-o și apoi introdus-o într-un vas cu acid oxalic, spălată și neutralizată cu bicarbonat de sodiu.

Mânerul de lemn a fost curățat cu apă cu săpun și o perie. In stare bună, am putut observa montarea corectă a filigranului și dimensiunea lui după ultimele fragmente rămase. După uscare am aplicat ulei de in și ce a ramas neabsorbit  în fibra am sters.
Mânerul avea un filigran bifilar răsucit și înfășurat in fir foarte subțire. Era marginit sus și jos de sârma subțire dreaptă. Fragmentele ramăse erau argintii cu toate ca pre 1909 nuanța ar fi fost galben alamă. Pentru cele 2 fire subțiri am găsit sarma de oțel placat de aceeasi grosime însă filigranul complex l-am cumparat în forma unui mosor de la un armurier belgian specializat în restaurare săbii. Fiind din alama, l-am nichelat ușor.

Montarea sârmelor în canalele maâerului nu a fost dificilă și la final pe toată suprafața am aplicat cu pensula lac de șelac, frumoasa și istorica acoperire de lemn.
Sabia propriu-zisă a fost gata de asamblare  și am gresat coada lamei. Jocul mânerului și gărzii era cauzat de orificiul de secțiune dreptunghiulară a gărzii, ușor lărgit. Am aplicat un bandaj din banda subțire de nichel pe coada lamei înlăturând jocul fără a fi vizibil desupra gărzii.
Am tăiat o garnitura de piele întoarsă groasă, tampon între sabie și teacă.
Dragonul sabiei trebuia adaugat  și în lipsa unuia original am folosit un dragon auriu mai recent occidental brondând cu fir roșu și albastru de- lungul curelei.

Teaca a necesitat cea mai multă manopera fiind deteriorata. Am procedat la sablarea ei pentru a scoate la iveala oțelul rămas și perforarile acunse. Am preferat să nu sudez și să refac brunarea și încrezător în forțe proprii am avut în plan nichelarea ei. Pentru a acoperi găurile si atenua adânciturile din tabla groasă am încercat cositorirea însă cu toate că am degresat bine și am folosit destule soluții inclusiv borax pentru adeziune, cositorul nu a vrut să se atașeze. Soluția a fost alămirea pentru care am achizitonat un aparat portabil de sudura cu autogen si am apelat la măiestria unui prieten cu experiență.



După o primă șlefuire am repetat alămirea și în final am șlefuit și lustruit până la foi emeri de 2000 granulație. Coroziunea pitting nu am dorit să o îndepărtez total căci aș fi îndepărtat prea mult material. După o decapare cu detartrant am imersat teaca într-o baie încropită pe masură și am început nichelarea folosind aceeași soluție electrolitică anterioară filtrată ce în urma nichelărilor devenise mai concentrată. S-a dovedit că intensitatea curentului de la încărcătorul de mobil era prea mică pentru depunere. Am calculat proporțional cu parametrii de nichelare dintr-o fișă tehnică ce menționa valorile curentului pentru centimetrii pătrați de acoperit. Am avut un redresor de acumulator auto ce l-am setat pentru 6V si 2,5. Anodul de nichel banda l-am întins pe toata lungimea tecii pentru o acoperire concomitentă și procesul s-a desfășurat satisfacător.
Acoperirea inițial cenușie am lustruit-o cu polish și ulei.
La final nu pot să mă declar deplin mulțumit de rezultat întrucat nichelul este foarte pretențios cu suprafața substrat și releva majoritatea defectelor acestuia, ar fi trebuit sa alămesc mai toată suprafața pentru a acoperi crevasele dar asta ar fi însemnat prea multă șlefuire ulterioară și mascarea materialului original. Totuși teaca are un aspect general patinat în ton cu sabia și pot fi linistit ca este protejata de umezeala prin stratul de nichel.
La final pe toate părțile metalice am aplicat un ulei de conservare.

Consider că cele 2 obiecte evocă perioada “la belle epoque” ce pentru armata româna a însemnat o epocă de dezvoltare: cazarme noi, școli și metode didactice moderne, armament și echipament stralucitor, încurajarea inițiativei și inovației. Toate au fost în ton cu aspirațiile de putere regională a Regatului României  și pregătirea momentului revendicării  teritoriilor in virtutea dreptului istoric și etnic.

Bibliografie:
(1) Revista Militara anul 1891 p. 101, Bucuresti
(2) youtube.com Forgotten Weapons, Dimancea Revolver
(3) Gazette des Armes No. 116, articolele: Les “92 du commerce J. –R. Clergeau , Le revolver d’ordonnance modele 1892 Pierre Lorain
(4) Elita militara romaneasca in timpul lui Carol I (1866-1914), Ed. Militara, Dumitru-Dan Crismaru
– Armamentul de foc portativ din dotarea armatei romane..(16-19), Carol Koenig
www.revolver1873.fr
– Descrierea, conservarea si ingrijirea armei Md.1893 a carabinei Md.1893, a revolverului Md.1896 si a munitiunilor lor, Tipografia Serviciului Geografic, Iasi 1917
– Manuel de grade d’infanterie 1925, Imprimerie Nationale, Paris
– youtube.com Electroplating – Easy DIY Nickel, Copper, Zinc.. de Geoffrey Croker
– youtube.com Restoration of WW1 Austro-Hungarian Steyr Hahn de Backyard Ballistics
(5)Armamentul alb din dotarea armatei romane (II) Buletinul Muzeului Militar National nr.6/2008, Horia Vladimir Serbanescu
– Gunsmithing at home Lock, Stock & Barrel, Stoeger Publishing Co.,  John E. Traister

Partajează