Primul revolver automat. Un design unic şi ingenios la sfarşit de secol XIX. Webley Fosbery, de Vili Stancu

Nu odata, mai ales în filmele vechi, am putut auzi termenul de „revolver automat”. Sigur că în 99 la sută din cazuri a fost vorba de o expresie nefericită taxată cu promptitudine de cunoscători, dar cel puţin într-un caz a fost folosită corect. Într-o ecranizare din 1940 a romanului „Şoimul maltez” al lui Deshiell Hammet, lui Sam Spade (jucat de Humphrey Bogart) îi este prezentat un vechi revolver care tocmai fusese folosit la comiterea unei crime. La întrebarea dacă acesta este un Webley detectivul răspunde: „Da. Webley-Fosbery .45 automat. Opt focuri. Aşa ceva nu se mai fabrică.” Aceasta armă am mai putut-o vedea şi în filmul Zardoz, fiind folosită de personajul Zad jucat în 1973 de Sean Connery.


Termenul de „revolver automat” a reprezentat multă vreme un subiect de dispută în lumea armelor fiind considerat o ficţiune; se considera că aşa ceva nu putea exista. Greşit. În perioada dintre apariţia revolverelor ce foloseau cartuşe cu tub metalic şi apariţia primelor pistoale semiautomate, termenul de revolver automat desemna revolverele care prin bascularea ţevii şi butoiaşului extrăgea automat tuburile goale, de exemplu S & W Schofield şi Russian, Webley & Scott, etc. Odată cu apariţia pistoalelor semiautomate termenul şi-a pierdut semnificaţia, acum referindu-se în mod special la acest tip de funcţionare (W-F), mai precis la revolverele semiautomate (cu armare automată).

Poate denumirea de „self cocking revolver” (revolver cu autoarmare) ar fi fost mai potrivită pentru arma create de Fosbery, dar pentru că proiectul avea pe piaţă un concurent semiautomat ce se numea „pistol automat”, a fost adoptată şi pentru acesta denumirea de „revolver automat”, fapt care îl făcea mai vandabil.

Binenţeles ne referim la sfârşitul secolului XIX începutul secolului XX o perioada de dezvoltare rapidă a armelor şi mai ales a celor automate, mai corect spus, cu armare automata (de fapt semiautomate). Chiar şi în ciuda apariţiei a o mulţime de proiecte de automate care pur şi simplu nu au funcţionat, era clar ca supremaţia revolverului ca armă de serviciu era pe cale sa se sfârşească.
arme
Una din încercările de a restabili supremaţia revolverului în competiţia cu automatele vremii a fost cea a colonelului George Vincent Fosbery, fost ofiţer al armatei de uscat britanice din India, decorat cu Crucea Victoria, care după retragere îşi încearcă talentul în proiectarea de arme. De fapt, dea lungul istoriei armelor au mai fost încercări de acest gen. Inca din 1863 spaniolul Orbea imaginează un revolver la care forţa gazului actiona un piston ce rotea butoiaşul, iar mai târziu în 1886 Paulson crează un model similar. Din păcate tehnologia epocii nu a permis nişte rezultate remarcabile. Practic, în 16 august 1895 colonelul Fosbery patentează prototipul unui revolver cu autoarmare prin forţa reculului. Acest prototip a fost realizat iniţial pe platforma unui revolver Colt Single Action Army, care a fost divizat în doua părţi. Partea superioară care cuprindea ţeava şi butoiaşul şi partea inferioară care cuprindea trăgaciul, cocoşul, arcul de recul (recuperator) şi crosa. Intenţia lui a fost să creeze un revolver care folosind forţa de recul să rotească butoiaşul şi în acelaşi timp să armeze cocoşul. În iunie şi octombrie 1886 înregistrează încă două patente adiţionale cu îmbunătăţirile aduse sistemului sau. Citeste mai mult

Pistolul, armă de apărare personală – de Vili Stancu

Pistolul ca şi revolverul au fost întotdeauna încadrate în categoria armelor de apărare personală. Fiind o armă de luptă la distanţe mici, militarii o foloseau destul de rar şi atunci doar ca ultimă opţiune, în schimb forţele de poliţie, având în vedere specificul muncii lor au folosit-o din plin. Când spun poliţie nu mă refer binenţeles la poliţia din România care până nu de mult a avut o situaţie oarecum privilegiată faţă de colegii lor occidentali şi mai ales americani, situaţiile cu care se confruntau nefiind în măsură să le pună viaţa în pericol decât în cazuri cu totul excepţionale.

După inventarea pistoalelor semiautomate acestea, pe măsura perfecţionării lor s-au impus încet-încet luând locul revolverelor. În ultima perioadă (ultimele două decenii) tendinţa s-a generalizat, revolverul fiind detronat de pe poziţia pe care a ocupat-o atâta vreme. Chiar şi pe continentul american unde el a avut şi are încă susţinători fervenţi şi-a pierdut poziţia de lider în favoarea pistolului automat, revolverul nemai putând face faţă exigenţelor utilizatorilor profesionişti. Capacitatea de foc de numai 6 cartuşe a fost principalul lui handicap. Chiar şi în cazul folosirii dispozitivelor de încărcare rapidă „Speed-Loader”, încărcarea lor era mai complicată decât simpla introducere a unui nou încărcător cu 7, 10, 12 sau 15 cartuşe în pistol. Mulţi au pus la îndoială chiar şi argumentul privind fiabilitatea superioară a revolverului pe care personal o susţin (dar eu nu sunt utilizator profesionist) cu toate că statisticile au demonstrat că cele mai multe incidente de tragere s-au înregistrat la pistoale. Ba mai mult, la revolvere remediera lor este mult mai rapidă (ex. blocarea armei din cauza umflării tubului în cameră). Totuşi, pe bună dreptate, un poliţist care se confruntă cu agresori bune înarmaţi şi bine motivaţi este normal să-şi dorească o armă din care să poată trage mai multe cartuşe, ţinând cont că viaţa lui poate depinde de acest lucru. Folosirea revolverului în domeniul militar a pus mai pregnant în evidenţă vulnerabilitatea lui la agenţi externi.

Simultan am asistat şi la standardizarea de fapt a cartuşului de 9 mm Parabellum (9×19 mm) care a căpătat diverse utilizări profesionale. În vreme ce în Europa cartuşul de revolver a fost la început înlocuit cu un cartuş cu prestaţii mai slabe, americanii au încercat să compenseze puternicul .357 Magnum cu ceva care chiar dacă nu avea aceeaşi energie, măcar avea putere de oprire mare. Astfel au început să folosească .45 ACP şi în poliţie. Era un cartuş bun, puternic, precis, dar pistoalele chiar dacă se puteau încărca repede aveau capacitate prea mică, numai 7 cartuşe şi utilizarea lui a fost de scurtă durată. Astfel este reconsiderată problema în termeni privind funcţionarea, utilizarea şi eficacitatea armelor. Concluzia a fost compromisul reprezentat de cartuşul 9 mm Para. Energie mare comparativ chiar cu .45-ul, precizie bună şi pistoale de mare capacitate. Citeste mai mult

Pistol versus revolver , de Vili Stancu

Nu am pretenţia că voi reuşi să tranşez o polemică ce durează „de când pistolul”. De fapt sunt convins că nu voi putea găsi cu adevărat răspunsul la această întrebare, fiecare din cele două tipuri de arme având avantaje şi dezavantaje. Pentru că pe forum a fost abordată această discuţie voi încerca să fac o analiză a celor două arme fără a intra în detalii academice. Sunt de acord cu faptul că aprecierile sunt subiective, de aceea voi compara cele două arme având în vedere câteva criterii pe care le consider cele mai importante, urmând ca la final fiecare să tragă singur concluziile.

Cadenţa de tragere avantaj – pistol
Comparaţia ţinând cont de acest parametru, are sens numai dacă luăm în calcul comparaţia cu revolverele cu dublă acţiune. Cele cu simplă acţiune ies din discuţie deoarece necesită armarea cocoşului înainte de fiecare foc. Pistolul oferă indiscutabil o cadenţă de tragere superioară, armarea automată a cocoşului după fiecare foc tras fiind argumentul major. În cazul revolverului trăgaciul are o cursă foarte lungă, în prima fază realizând armarea şi rotirea butoiaşului. Acest aspect alterează semnificativ şi precizia tirului deoarece presiunea cu care degetul trebuie să apese trăgaciul este mult mai mare, afectând binenţeles stabilitatea armei mai ales la cadenţe mari de tragere. Astfel momentul precis al declanşării se pierde undeva pe la capătul cursei trăgaciului facându-l mai greu de controlat Totuşi un trăgător bine pregătit poate realiza şi cu un revolver cadenţe mari de tragere, (chiar foarte mari) după cum ne demonstrează fenomenalul Jerry Miculek.

Dar trebuie avut în vedere faptul că armele folosite de acesta în stabilirea recordurilor pe care le deţine sunt arme fabricate special sau cel puţin au trecut printr-un tunning sever. Spre deosebire, detanta pistolului la care trăgaciul are o cursa mult mai scurtă, la unele modele fiind chiar reglabilă, punctează mult mai precis momentul declanşării favorizând astfel o precizie superioară la o cadenţă mare de tragere. Citeste mai mult

Pepperbox, de Vili Stancu

A fost inventat în anii 30 ai secolului XIX-lea şi a fost destinat in principal pieţii civile. Datorită faptului ca oferea posibilitatea tragerii mai multor focuri fără a încărca s-a răspândit rapid şi în Europa. Se poate spune că a reprezentat o treaptă intermediară în evoluţia armelor, de la pistoalele cu pulbere neagră cu una sau două ţevi la revolverele moderne. Dealtfel, odată cu apariţia acestora a dispărut treptat de pe piaţă.

Era oarecum similar revolverelor de mai târziu din moment ce conţinea gloanţele în camere separate forate într-un cilindru rotativ. Spre deosebire de acestea fiecare cameră avea ţeava proprie.
La unele din primele modele era necesar ca blocul de ţevi să fie rotit cu mâna. Puţine modele ulterioare erau single action, tevile fiind rotite cu ajutorul unui cocos la fiecare foc. Marea majoritate erau double action, rotirea grupului de ţevi realizându-se prin acţionarea trăgaciului. În acelaşi moment se ridica cocoşul, care la sfârşitul cursei luvea ţeava din partea superioară declanşând focul. Acest sistem îi este atribuit lui Ethan Allen (1806-1871), un important fabricant de arme american din Massachusetts. Prima sa arma „Pocket Rifle” a fost proiectat în 1836. Pepper-box cunoscut ca „Arma care a cucerit Estul”, a fost cea mai raspândită arma cu repetiţie până la inventarea cilindrului rotativ.
Cu o asemenea armă ochirea precisă era destul de dificilă, sau chiar imposibilă datorită cocoşului care acoperea imaginea ţintei. Dealtfel, fiind destinat uzului civil, era o armă de autoapărare, deci se folosea la distanţe mici şi în practică era o arma cu care nu se ţintea ci se trăgea mai mult la instinct fiind ţinută la nivelul şoldului.
Din acest motiv nu întotdeauna se fabrica cu ţevi ghintuite. Citeste mai mult